$$$

 Această întâmplare s-a petrecut într-una dintre călătoriile mele la Paris.

La sosire, am luat un taxi către hotel. În centrul Parisului ambuteiajele sunt rare, dar totuși se mai întâmplă. Tocmai într-unul dintre ele am avut „norocul” să mă aflu. Somnul mă copleșea, așa că devenisem ușor iritat. Deodată, în fața noastră se oprește o mașină; din ea coboară un bărbat care se îndreaptă către un automobil blocat pe banda opusă. Se apleacă la geam și începe o conversație cu o tânără șoferiță, zâmbitoare și grațioasă.

Coloana începe să înainteze lent, dar perechea fermecată continuă să dialogheze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, surâzându-și cu tandrețe. În spate se adunase deja un nor întreg de mașini, în ambele sensuri. Așteptam cu nerăbdare să izbucnească un cor de claxoane și înjurături rostite în graiul local. Am deschis geamul, pregătit să-mi adaug și eu glasul la polifonia iminentă a nemulțumirii. Însă ceea ce a urmat m-a făcut să privesc altfel felul nostru diferit de a înțelege viața.

Contrar așteptărilor mele, șirul de mașini din spate nu scotea niciun sunet, iar cele care treceau pe benzile alăturate încetineau, lăsând să răsune din ferestre doar exclamații aprobatoare, complimente joviale, ba chiar și săruturi aruncate în aer. Uimit, l-am întrebat pe șofer:

— Cum se face că nimeni nu se revoltă pentru această întârziere?

— Monsieur a fost fermecat de mademoiselle și îi cere o întâlnire, a răspuns șoferul zâmbind.

— Dar ei îi țin pe ceilalți pe loc. Nu e cuviincios! Eu sunt obosit și vreau să dorm! – am rostit iritat.

— Domnule, dar dacă e vorba de iubire, de destin, de copii, în cele din urmă... sunteți gata să le stați în cale doar pentru că sunteți obosit?

©️ BeFair