$$$

 ESOP

Legendarul Esop este un maestru al fabulelor grecești antice. A trăit în jurul secolului al VI-lea î.Hr. Încă nu se știe dacă Esop a fost o persoană reală sau o imagine generalizată. Biografia sa este incertă. Conform celei mai plauzibile versiuni, Esop a fost un sclav. Mai târziu a fost eliberat. Esop a fost ucis de locuitorii orașului Delfi. 

În Evul Mediu, în Bizanț a fost scrisă o biografie umoristică a lui Esop. Timp de mulți ani, această biografie a fost considerată o sursă de informații precise despre Esop. Aici, Esop este o persoană care este cumpărată și vândută pe nimic, fiind constant rănită de sclavi ca el, precum și de supraveghetorii și stăpânii săi. Cu toate acestea, această biografie nu numai că nu este adevărată despre Esop, dar nici nu este de origine greacă.

Biografia sa nici măcar nu a fost scrisă de greci. Esop a fost descris ca fiind stângaci, șchiop, cu față de maimuță, nepoliticos, în toate privințele exact opusul frumuseții divine a lui Apollo. Așa este el înfățișat în sculptură, inclusiv într-o statuie interesantă care a supraviețuit până în zilele noastre.Cu toate acestea, unii cercetători consideră că deformarea congenitală a lui Esop, viclenia sa și legăturile sale misterioase cu înțelepții și preoții sunt ficțiune. Pe măsură ce se apropie secolul al XX-lea, imaginea lui Esop devine din ce în ce mai clară. Dacă este o persoană reală, atunci fabulele sale, așa cum Frații Grimm călătoreau odinioară din sat în sat și adunau basme, au fost adunate din comoara înțelepciunii populare. Deși fabulele lui Esop adunate sub formă de colecție au ajuns până în zilele noastre, ele nu confirmă că autorul a fost o persoană reală și că ideile sale filozofice au fost rostite de el. 

Fabulele lui Esop sunt o colecție de lucrări în proză. Există cel puțin 400 de fabule aici. Conform legendei, în timpul lui Aristofan, copiii din Atena erau învățați fabulele înțelepte ale lui Esop. Fabulele lui Esop au fost rescrise pentru prima dată în secolul al III-lea î.Hr. de către filosoful grec antic Demetrius Falersky. În secolul al II-lea î.Hr., filosoful grec antic Babri a început să citească și să traducă fabulele lui Esop. Baza creării fabulelor lui Esop a fost formată tocmai de traducerile sale. Unii istorici îl consideră pe Babri adevăratul autor al balului. 

Anii și secolele trec, iar fabulele lui Esop devin o sursă de „inspirație” pentru scriitori și maeștri ai fabulelor celebri precum Jean Lafontaine, Lev Tolstoi, Ivan Krîlov, Mirza Alakbar Sabir, Abdulla Shaig. Se pare că intrigile lor cunoscute nouă sunt pur și simplu preluate din colecția de înțelepciune populară numită „Fabulele lui Esop”. Dar să nu ne grăbim să le reproșăm. Principalul lucru este că aceste fabule sunt scrise într-un limbaj clar pentru copii. Fabulele lui Esop pot fi citite în orice limbă. La prima vedere, fabulele sunt diferite.

Vulpea și strugurii

O vulpe flămândă vede un ciorchine de struguri atârnat de o viță de vie. Vrea să-l culeagă, dar nu poate. „Nu a ajuns încă” - spune el și pleacă. Adică, cineva nu se poate juca, spune el: locul meu este prea mic.

Cerbul orb

Un cerb orb de un ochi vine la țărmul mării și începe să pască. Cu ochiul său văzător, privește spre uscat, astfel încât, dacă apare un vânător, să poată fugi și să-și salveze viața. Dar ochiul său orb este spre mare, pentru că acolo nu-l așteaptă niciun pericol. În acel moment, oamenii de pe o corabie care navighează pe mare îl văd și îl împușcă cu o săgeată și îl ucid. În timp ce își dă viața, cerbul își spune: „Nenorocit! Mi-era frică de uscat, mă așteptam la dezastru de la el. Dar marea, unde m-am refugiat, s-a dovedit a fi mai periculoasă!”. Adesea, ceea ce considerăm periculos se dovedește a fi util, iar ceea ce considerăm salvare se dovedește a fi insidios.

Bătrâna și Doctorul

EsopOchii bătrânei o dor. Cheamă un doctor. El promite că o va plăti. De fiecare dată vine doctorul și îi pune alifie pe ochi, dar când închide ochii, o pune să arunce ceva din casa ei. Când nu mai rămâne nimic de luat din casa ei, tratamentul se termină. Doctorul își cere onorariul, dar bătrâna refuză să-i plătească onorariul. Apoi doctorul o târăște pe bătrână la judecător. Bătrâna nu mai suportă și spune că a promis că va plăti doar dacă îi vindecă ochii. Dar după tratament, vederea ei a început să se deterioreze. Bătrâna a spus: „Înainte, puteam vedea totul în casa mea. Acum nu mai văd nimic.” Așa se expun oamenii răi din cauza lăcomiei!

Privighetoarea și Șoimul

Privighetoarea stătea pe creanga unui stejar înalt și ciripea ca de obicei. Șoimul, care era ocupat cu mâncarea, s-a năpustit și a apucat-o în gheare. Privighetoarea își dă seama că a venit sfârșitul. Ea îi cere șoimului să o lase să plece: la urma urmei, este încă prea mică pentru a umple cuibul păsării. Dacă șoimul vrea să-și umple cuibul, las-o să vâneze o pasăre mai mare. Șoimul protestează: „Este o prostie să pierzi prada în gheare și să alergi după o pradă imaginară.” Parabola arată că cei care pierd ceea ce au în speranța de a câștiga mai mult sunt cei mai proști oameni.

Cămilă

Când un om vede pentru prima dată o cămilă, fuge și se ascunde, speriat de dimensiunile ei enorme. După un timp, vede că cămila este un animal blând și ascultător. Își adună curajul și se apropie de ea. Apoi, văzând că animalul este prostesc, devine atât de curajos încât îi dă frâiele unui băiat. Morala parabolei este aceasta: obiceiul ajută la învingerea fricii.

Pescar

Un pescar cânta foarte bine la flaut. Într-o zi ia o pipă și o plasă și merge la mare, se oprește pe marginea unei stânci și începe să cânte la pipă. Se gândește că peștii vor ieși singuri din apă, auzind aceste sunete muzicale dulci. Dar, oricât de mult se joacă, peștii nu observă. Apoi pune țeava deoparte și aruncă o plasă în apă și prinde un număr mare de pești de diferite feluri. Eliberează peștii din plasă pe țărm. Privind cum peștii se zvârcolesc, el spune: „Creaturi obraznice: m-am jucat pentru voi - voi nu v-ați jucat, acum eu nu mă mai joc - dar voi jucați.” Parabola este destinată oamenilor care fac lucruri inutile.

Vulpea și spinii 

Vulpea, cățărându-se pe un gard, se agață de tufa de spini pentru a nu cădea. Spinii tufei îi străpung și îi rănesc pielea. Vulpea începe să-i reproșeze tufa de spini: la urma urmei, s-a agățat de ea pentru ajutor, dar starea lui nu a făcut decât să se înrăutățească. Cerul protestează: „Dragul meu, ai făcut o greșeală agățându-te de mine. La urma urmei, eu mă agăț de toată lumea.” Cu alte cuvinte, doar proștii cer ajutor de la oamenii care sunt inerent dăunători.

Vulpea concentrată

O vulpe flămândă vede pâine și carne uitate de păstori într-o colibă de lemn. Vulpea intră în colibă și le mănâncă, dar burta îi crește atât de mare încât nu poate ieși. Se scheună și geme. O altă vulpe care trece pe acolo îi aude scâncetul și se apropie de el, întrebându-l de ce se scheună. După ce află motivul, spune: „În orice stare ai venit aici, trebuie să rămâi până te vei întoarce în acea stare. Odată ce te-ai întors la starea anterioară, este ușor să ieși.” Parabola arată că unele dificultăți se rezolvă de la sine atunci când vine momentul.