###

 Un destin tragic: Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu

Emil Rebreanu s-a născut pe 17 decembrie 1891, în satul Maieru, comitatul Bistrița-Năsăud, aflat la acel moment în Imperiul Austro-Ungar, într-o familie greco-catolică, fiind al cincilea din cei paisprezece copii ai familiei. Tatăl său era învățător, iar Emil a urmat clasele primare la Prislop și Năsăud și liceul la Năsăud, Bistrița, Turda, Șimleul Silvaniei și apoi din nou la Năsăud, absolvind în 1913.

Tânărul își dorea să urmeze studii universitare la București, dar, din cauza problemelor financiare, a fost nevoit să muncească încă din perioada școlii pentru a-și ajuta familia. Emil a lucrat ca îngrijitor la școala din Prislop, apoi funcționar la administrația financiară din Zimbor și ajutor de notar în Măgura Ilvei și Bocșa. În această perioadă a început să scrie poezii și nuvele pe care le-a citit la la întâlnirile societății de lectură Virtus Romana Rediviva.

După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Franz Joseph din Cluj, iar anul următor a lucrat ca ajutor de notar în comuna Cătina de lângă Cluj, unde a cunoscut-o pe Cornelia Dănilă, fiica protopopului Ieronim Dănilă, și s-a îndrăgostit de ea.

Tânărul a fost nevoit să-și întrerupă studiile din cauza izbucnirii războiului și s-a înscrie la școala de ofițeri din Târgu Mureș. Pe 27 septembrie 1914 îi scria iubitei: “Eu gândesc că timpul viselor fără rost mi s-a sfârșit cu terminarea liceului deodată… șiraguri de vise mi-au murit atunci și tot atâtea păreri de rău mi-au sfâșiat sufletul… Unde-mi sunt planurile de filozofie, unde cele de publicist?”.

Emil Rebreanu a fost încorporat în august 1914. După un an a fost avansat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară și a luptat pe frontul din Rusia și în Galiția, unde a fost rănit. În 1915 a aflat că iubita lui, Cornelia, s-a logodit cu un teolog. Tânărul a fost mutat apoi pe frontul italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație pentru ofițeri. În această perioadă i-a scris aproximativ 25 de scrisori fratelui său, scriitorul Liviu Rebreanu. La un moment dat, Emil a distrus un reflector italian și a fost înaintat la gradul de sublocotenent începând cu 1 ianuarie 1916, apoi a aflat că divizia sa va fi tranferată pe frontul românesc.

Pe 9 septembrie 1916, Emil îi scria surorii sale mai mari: “Rănile mi s-or vindecat, dar ce-s astea pe lângă cele sufletești de-acum? Și nu mă voi afla bine și nu voi fi liniștit până durează acest război și cât mă va mustra conștiința că poate chiar eu voi omorî… pe Liviu”.

În ianuarie a obținut o permisie și și-a vizitat familia, dar când a revenit pe front, a decis că nu va lupta împotriva românilor și se gândea tot mai des la ideea dezertării. În noaptea de 10 spre 11 mai 1917, după ce a fugit din infirmeria unde era tratat, a încercat să traverseze linia frontului către partea română, luând cu el planurile de poziționare ale trupelor austro-ungare din zonă.

Tânărul a fost reperat și arestat de o patrulă de ofițeri, fiind judecat de curtea marțială a Brigăzii 16 Honvezi două zile mai târziu, sub acuzațiile de dezertare și spionaj. Emil Rebreanu a fost degradat și condamnat la moarte prin spânzurătoare, fiind executat la ora zece noaptea, pe 14 mai.

Ordonanța sa, croatul Jovan Kunici, a trimis familiei Rebreanu trei scrisori datate 14 august, 7 și 18 octombrie, scrisori ce se află astăzi la Muzeul literaturii române din București, în care a povestit circumstanțele morții tânărului ofițer.

Liviu Rebreanu i-a dedicat fratelui său romanul “Pădurea spânzuraților”, pe pagina de titlu scriind: “În amintirea fratelui meu, Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917”. Scriitorul a aflat de execuție abia în 1919, iar în octombrie 1921 a fost prezent la Ghimeș, la ceremonia de deshumare a lui Emil Rebreanu și apoi la reînhumarea sa pe pământul Vechiului Regat, în localitatea Palanca din judeţul Bacău, așa cum tânărul ceruse înainte de a fi spânzurat.

În casa memorială Fanny și Liviu Rebreanu aflată în București, în cartierul Cotroceni, se găsește păstrată cu mare grijă o bucățică de lemn care provine din spânzurătoarea lui Emil, recuperată de scriitor. Acesta, conform muzeografului și istoricului Adrian David, a mers la locul unde fusese amplasată spânzurătoarea, loc ce era marcat cu un bolovan de localnici, a dat piatra la o parte și a înlăturat pământul până a descoperit baza structurii de lemn a eșafodajului, luând cu sine acea bucată de lemn.