&&&

 Am fost la… ce credeam eu că e coafor. Dar nu, greșit.

Am intrat și am zis: „Bună ziua, sunteți coafeza?”

S-a uitat la mine de parcă i-am spus că e frizer militar:

„Nu, doamnă. Nu sunt coafeză. Sunt hairstylistă.”

Așa, cu accent pe „stylistă”, ca să știi că a terminat o facultate imaginară cu specializare în „viziune cromatică și pieptănat conceptual”.

 M-am gândit: wow, dacă e hairstylistă, sigur știe ce face.

I-am cerut o vișină putredă cu subton rece.

După două vopsele amestecate și o privire în tavan de parcă întreba stelele ce nuanță să-mi pună, m-am trezit cu o culoare de rugină urbană cu tonuri de vin prost.

 Adică, să ne înțelegem: coafeza mea, cu tot hairstylistul ei, mi-a făcut părul praf.

Habar n-avea să combine două vopsele.

A ieșit o culoare pe care dacă o căutai în paletar, era între „accident de toamnă” și „gândac rănit”.

Dar mi-a spus că e o nuanță „îndrăzneață, nonconformistă”.

 Nonconformistă, da. Mă conformez doar cu fesul în cap.

După ce mi-a trecut supărarea de la păr, am zis: Lasă, nu-i nimic. Măcar să-mi strâmtez rochia aia nouă pe care am luat-o să mă îmbrac de ziua fetei mele.

Am dat fuga la croitoreasă. Mă rog… ce credeam eu că e croitoreasă.

 Și cum intru, dau să-i zic ce vreau, că rochia e bună, doar un pic de băgat la talie.

N-apuc bine să deschid gura că mă și corectează:

„Eu nu sunt croitoreasă, doamnă. Eu sunt fashion designer.”

Pardon. Eu credeam că ai ac și ață, nu că ești sora lui Botezatu...

 Și m-a lovit revelația: dacă și asta e „designer”, clar mi se duce rochia pe apa Botezului, dar reinterpretată în cheie avangardistă.

Mi-a spus că ea nu face „modificări simple”, ci doar „transformări care să exprime fluiditatea siluetei în context urban”.

Traducere: nu știe să strâmteze o rochie, dar știe să o strice cu încredere.

 Am plecat cu rochia la fel, doar că am mai adăugat niște nervi în buzunarul invizibil.

 Și am zis: Gata. Măcar la ziua fetei să iasă ceva bine. O să chem un bucătar să facă ceva gustos, simplu: sarmale, salată de boeuf, un tort frumos.

 Greșeală.

Nimeni nu mai e bucătar.

Ăsta era „MasterChef de eveniment privat”, cu diplomă printată color și portofoliu pe Instagram.

 Când l-am întrebat dacă poate face sarmale, s-a uitat la mine de parcă i-am cerut să tragă cu tunul în artă culinară.

A zis că el nu gătește, el creează experiențe senzoriale, că sarmalele sunt mainstream, și că propune în schimb niște „rulouri de varză reinterpretată cu spumă de afumătură”.

 Am întrebat de salată de boeuf.

Mi-a zis că nu mai e în trend, dar îmi poate face o textură de legume autohtone pe bază de emulsie din castraveți murați.

L-am întrebat cât costă.

Mi-a zis: „Depinde de concept.”

Am zis: „Atunci conceptul e să-ți găsești alt client.”

 Sincer, mi-e dor de vremurile când coafeza tundea, croitoreasa strâmta și bucătarul gătea.

Acum toți se exprimă.

Eu aș vrea doar să nu-mi mai exprim nervii.

Autor:Alexe Angelica