&&&

 În Ziua lui Ilie, focul care ne arde ca să ne aprindă din nou... Pentru toți cei ce simt, iubesc și se caută pe sine…

Astăzi e ziua aceea în care cerul parcă nu mai e doar cer, iar furtuna nu mai sperie, ci purifică.

Este ziua lui Ilie, profetul care n-a murit, ci s-a înălțat într-un car de foc.

Și ceva din el, din verticalitatea lui, din curajul lui, din zbuciumul și chemarea lui, trăiește și astăzi în fiecare om care caută sensul printre întrebări și liniște între tunete.

Mă opresc un pic și privesc în mine.

Poate că nu sunt un profet, dar în fiecare pas pe care îl fac, simt cum ard straturi vechi, iluzii, frici... și se aprinde câte o scânteie de adevăr.

Astăzi, simt mai mult ca niciodată că fiecare fulger care a căzut în viața mea nu a venit să mă distrugă, ci să mă trezească.

Să mă rupă de confortul în care uitasem cine sunt.

Să mă trezească din visul fără sens și să mă cheme să merg din nou… spre mine, spre El, spre misiunea mea.

Ilie nu e o poveste veche. Ilie e focul din pieptul tău atunci când nu mai suporți nedreptatea.

E lacrima de după tăcere.

E durerea care nu te mai lasă să dormi și care te cheamă să-ți schimbi viața.

E acel „nu mai pot trăi așa” care vine ca o furtună, dar din care se naște o altă versiune a ta.

Mai clară. Mai vie. Mai reală.

Astăzi, nu e doar o zi de sărbătoare, ci un moment de sinceritate.

Câți dintre noi mai avem curajul să fim Ilie?

Să stăm singuri în fața unui întreg sistem de minciuni?

Să ne rugăm pe muntele interior până vine răspunsul?

Să spunem ce simțim, chiar dacă nu sună frumos?

Să nu ne mai ascundem?

Poate că nu vom merge într-un car de foc, dar putem aprinde un foc în sufletul altora.

Putem ridica mâinile și spune: „Doamne, sunt aici. Mă doare. M-am pierdut. Dar vreau să Te simt din nou. Fă ceva din mine.”

Și știu că El va răspunde. O face întotdeauna.

Uneori cu o furtună, alteori cu o șoaptă. Dar o face.

Astăzi, pentru toți cei care poartă numele sfântului Ilie, le trimit o îmbrățișare caldă, cu sens.

La mulți ani nu doar pentru un nume, ci pentru ceea ce sunteți: oameni cu foc în inimă.

Fie ca focul vostru să lumineze, nu să ardă.

Să mângâie, nu să frângă.

Să adune în jurul vostru suflete care se caută, așa cum v-ați căutat și voi.

Și dacă astăzi cerul se deschide, să aveți curajul să-i vorbiți sincer.

Să nu cereți lucruri, ci răspunsuri.

Să nu cereți confort, ci direcție.

Și, mai ales, să nu cereți liniște… dacă nu sunteți pregătiți să trăiți cu adevărat.

Ilie n-a murit. Trăiește în fiecare om care are curajul să ardă ca să renască.

Azi, dacă simți ceva în piept, nu fugi. Rămâi. E focul care vrea să te aprindă.