$$$

 Nu supraestimați niciodată prostia dușmanilor și loialitatea prietenilor.

Scriitorul Jack London și-a curmat viața. Alte surse susțin că a murit din cauza unei supradoze de narcotice, dar, în fond, e aproape același lucru – spre sfârșitul vieții (avea doar 39 de ani) era măcinat de depresii cumplite, se afunda tot mai adânc în alcool și își pierduse orice interes pentru lume...

Și totuși, fusese un adevărat bărbat, un „macho” veritabil: participase la goana după aur, lucrase ca corespondent de război; un om curajos, temerar, cel mai bine plătit scriitor al vremii sale. Scria o mie de cuvinte pe zi, romanele și povestirile lui se vindeau în tiraje uriașe, iar în întreaga lume avea milioane de admiratori. L-au adus în pragul morții, oricât de banal ar suna, așa-zișii prieteni.

Vă amintiți, din copilărie, cum ne spuneau profesorii despre unii colegi: „nu-s prieteni, sunt doar tovarăși de joacă”? Ei bine, pentru astfel de „tovarăși”, scriitorul visător ridicase un adevărat palat dintr-o piatră roșie specială (rezistentă la foc, de altfel). Îl numise „Casa Lupului” și începuse să adune acolo scriitori, poeți și filosofi ambulanți, de-a dreptul dubioși; îi hrănea, îi ospăta, le dădea bani de buzunar… Până într-o zi, când casa a fost cuprinsă de flăcări.

Fusese incendiată din interior, simultan în mai multe locuri – altfel, acea construcție impunătoare nu s-ar fi putut mistui în întregime, lăsându-l pe scriitor îngropat în datorii... Cu alte cuvinte, „tovarășii” au fost cei care au dat foc casei. Jack London, căutând cu disperare o ieșire, s-a apucat să scrie și mai mult, încercând să înfrunte crizele de depresie și lipsa de sens – șocul fusese devastator. Apoi a auzit, din întâmplare, cum unul dintre „prieteni” îi spunea altuia: „Lui Jack îi vin banii prea ușor. Hai să-l ajutăm să-i cheltuie!”. Dezgustul față de oameni l-a copleșit. N-a mai scris nimic. Doar a băut tot mai mult, iar în cele din urmă, servitorul japonez l-a găsit agonizând, cu un bilețel lângă el, pe care bietul scriitor naiv calculase doza letală de opiu.

Prieteni? Probabil că au venit la înmormântare, au comentat, au bârfit, s-au ospătat pe cinste și apoi s-au împrăștiat care-ncotro, ori mai bine zis, s-au târât precum niște paraziți haini, în căutarea unei noi victime.

©️ Anna Kirianova