$$$

 CONDAMNAȚI

ADRIAN PĂUNESCU 

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,

eu văd pierind, cu ochii, ce-am iubit,

mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe,

să merg în ea, tăcut şi umilit.

...........

Ce să mai cânt, când au venit piraţii

şi apele din mătci ni le-au furat,

o lacrimă fiinţei mele daţi-i

şi-o s-auziţi de omul scufundat.

M-aş îneca, m-aş stinge şi m-aş duce,

să mă zdrobească ritmuri pe-o şosea,

nici nu mai am nevoie de o cruce,

mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.

..........

Eu, sclavul trist al harpei mele triste,

prăpădul întinzându-se îl văd,

şi nu mai e nimic să mai reziste,

acestei sinucideri în prăpăd.

Ce să mai cânt? Doar calea pân-la gide!

Ce să mai cânt? Pe voi, ca pe eroi?

Îmi vine şi a plânge şi a râde

că nu există cale înapoi. 

Voi nu vedeţi că nu mai aveţi ţară

şi că străini vi-s pruncii, cobitori?

învaţă ei ceva pe dinafară, dar n-au părinți, ei au meditatori.

Voi nu simtiţi că nu mai aveţi ape?

V-au luat piraţii tot pe vasul lor

şi iată, din aproape în aproape,

noi suntem un pustiu nemuritor.