vineri, 27 noiembrie 2020

De la prieteni

 În limba română se ascunde un secret despre natura noastră românească.

Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși. Ne place bătaia!


- Noi ne începem fiecare sărbătoare cu o bătaie, pentru că noi nu curățăm covoare, noi le batem.


- Noi nu parcurgem un drum, noi îl batem.


- Chiar și când suntem gânditori, ne bate un gând.


- Inima noastră de român nu pompeaza ci bate!


- Pantofii noștri nu ne rod, nu ne sunt mici sau mari, ci scurt - ne bat.


- Ca să urezi de bine cuiva îi spui: „Bată-te norocul să te bată!”.


- Când pleaca cineva îi urezi: „Cale bătută!”


- Unul dintre dansurile tradiționale din zona Moldovei este „Bătuta”.


- Laptele nostru nu-i fermentat ci e bătut.


- Noi nu ciocănim, noi batem la ușă.


- Cândva, unele femei, câștigau un ban din copiere de documente. Băteau la mașina de scris.


- Nu avem o competiție sportivă loială. Scopul nostru e să-l batem pe adversar.


- Și vântul bate pe afară.


- In loc de ghinion, ești bătut și de soartă.


- Ca sa fiu mai credibil, spun: "Să mă bată Dumnezeu!".


- În loc sa vorbesc degeaba, eu îmi bat gura.


- Si mai este și un proverb romanesc: "gura bate fundul"


Și mi-am propus să nu vă mai bat la cap! 🤪

joi, 26 noiembrie 2020

Scrisoare pentru Moş Crăciun

Dragă Moș Crăciun,
 A mai trecut un an din viaţa mea, din viaţa noastră a tuturor. Să ştii că am încercat să fiu cuminte şi ascultătoare, chiar dacă nu mai sunt de mult un copil, judecând după vârsta din buletin. Şi asta pentru că aştept să primesc un cadou cât de mic, în fiecare yi dacă se poate, dar mă mulţumesc cu câte un cadou din când în când, fie şi doar de sărbători.

Sunt sigură că ţi-ai căptușit toate buzunarele cu tot felul de portofele pentru bărbați pe care mă aștept să le umpli cu teancuri-teancuri de bani, pentru a fi pregătit de cumpărăturile pentru cadourile pe care să le poși pune în sacul tău mare și cuprinzător. Nu de alta, dar nu știu dacă în atelierele tale poți face toate produsele dorite de fiecare dintre noi.

Că tot iarna este aproape de noi și ne suflă în ceafă, poate capăt câteva perechi de cizme de damă noi și comfortabile, că tot am mult de mers de acasă până la muncă și înapoi. Și nu mă supăr dacă primesc și alte perechi de încălțăminte de damă potrivite tuturor anotimpurilor, ca să am de schimb pe când se va mai încălzi vremea.

Mi-aș mai dori un rucsac de damă destul de încăpător, pentru a-l lua cu mine atât la servici cât și în zilele de vacanță, că poate voi avea nevoie de căteva lucruri pe care să le iau cu mine la nevoie.

Și aș avea nevoie, cu siguranță, de cât mai multe și mai diverse articole de lenjerie de damă, pe care să le pot schimba ori de câte ori transpir sau se murdăresc, pentru a avea mereu acea senzație de prospețime, curățenie corporală și comfort pe care mi-o doresc mereu.

Ți-aș mai cere eu multe alte lucruri, dar teamă mi-e că nu le poși aduce. Așa că mă opresc aici deocamdată și te aștept cu nerăbdare atât acum cât și în anii care vin.

Cu cea mai mare dragoste,

Cristina

marți, 24 noiembrie 2020

Influencer Marketing și branding personal în România

 

Nevoia m-a împins spre mediul online. Mai întâi nevoia de documentare profesională. Apoi nevoia de comunicare pe toate planurile, mult mai uşor, mai mult, mai repede, cu tot mai multe persoane şi instituţii. Apoi... celelalte. Până şi nevoia de divertisment şi shopping.

Să începem cu începutul aventurii mele în mediul online. Repet... La început aveam nevoie disperată de documentare profesională. La un moment dat îmi trebuia ceva mult. Și rapid. Și ieftin, dacă nu chiar gratis. Și în acel moment doar internetul mă putea salva. Și m-a salvat.

Mărturisesc că în acel moment nu știam mai nimic despre ceea ce însemna computer și internet. Și nu credeam să pot învăța vreodată. Curând mi-am dat seama că greșeala mea fusese că pornisem pe calea unei teorii mult prea savante. Așa că în momentul în care mi s-a pus în față calculatorul pur și simplu mi-era frică să ating tastatura. După 2-3 zile eram conectată și la internet. Cum aveam tot ceea ce aveam nevoie pe moment ca să mă apuc de treabă, a trebuit să încep de undeva. Rapid am început să pricep câte ceva și în scurt timp, de ordinul a 1-2 săptămâni, rezolvasem pe moment problema stringentă a documentării profesionale presante în acea vreme. Pe moment nu mai aveam ce face în mod presant, așa că am început să mă gândesc cum aș putea să folosesc internetul la ceva util.

Primul impuls a fost să-mi caut colegii de școală. Cum nu aveam nici o posibilitate de contact cu ei în acel moment, mi-a venit ideea potențialelor rețele sociale. Așa am intrat pe câteva portaluri cu pretenție de rețele sociale, dar care funcționau destul de bine la nivelul acela. Colegii de școală nu i-am găsit, cel puțin în acel moment, dar cel puțin am reușit să intru în legătură cu destul de mulți dintre cei care se aflau și pe acolo. În plus am nimerit și pe un alt portal care putea fi considerat, în accepțiunea de acum, un soi de blog colectiv de nișă, axat pe creații literare proprii, ca un fel de cenaclu sau „cafenea literară”. Deși cred că acel site nu mai există de mult timp, cu siguranță că ideea aceea genială m-a influențat mult. 

Nu a trecut mult și mi-am făcut primul blog pe aceeași platformă pe care activez și acum. Blogul este șters de mult timp, odată cu contul de Google de atunci. Imediat am făcut alt cont Google cu tot ceea ce însemna el: adresă de mail, serviciu de mesagerie... Și desigur și alt pachet de bloguri. Blogul îl deschisesem imitând pe unul dintre amicii mei virtuali care își făcuse propriul său blog, după ce în prealabil citisem și comentasem postările de pe blogul său.

Inițial, postările pe blog au fost stângace. Mult prea stângace. Au avut un singur efect asupra experienței mele de atunci: acela de a mă familiariza cu funcționarea blogului, cu tot ce însemna acest lucru: setări, aspect, modalități de postare. Și stimularea dorinței de a fi citită... ca și blogger.

Cum prinsesem cam mult avânt punând promovarea blogului înaintea dezvoltării lui ca număr de postări și ca și calitate, amicul de la care prinsesem ideea m-a temperat puțin și a început să-mi direcționeze atenția spre câteva aspecte legate de blog...

  • Printre primele sugestii ale sale a fost să citesc, la rândul meu, multe alte bloguri. Să văd cum se scrie, să compar stilurile, să văd noi idei de subiecte și domenii de informații. Așa am citit multe bloguri, am intrat în contact cu cei din spatele paginilor scrise, am preluat idei și sugestii.
  • Mi-a temperat încetul cu încetul entuziasmul și aproape agresivitatea de promovare a blogului, sugerându-mi faptul că blogul se promovează singur la un moment dat dacă este scris bine.
Odată cu apariția și a rețelelor sociale am intrat și pe acestea, făcându-mi cont. Tot din dorința de comunicare, de a-mi împărtăși ideile și opiniile. Nu știam ce înseamnă Branding Personal, influencer, Influencer Marketing, Opinion Maker, deși mă tenta popularitatea nu ca idee în sine ci ca mijloc de promovare a ideilor proprii. Mai ales că la un moment dat începusem o activitate de Marketing Afiliat ca și „amuzament” dar și ca idee de a câștiga ceva din promovarea pe rețelele sociale a unor produse și servicii. Numai că a trebuit să pornesc cumva să învăț din greu anumite lucruri...
  • Postările de pe blog trebuie să fie interesante pentru cel care le citește. Concise și la obiect, din domenii interesante, atât pentru cel care le scrie, căci altfel nu ar reuși să conceapă ceva coerent, cât și pentru potențialii cititori, care nu ar intra pe blog dacă subiectul nu ar fi interesant pentru ei
  • Trebuie cântărite posibilitățile de a dezvolta un blog generalist, care aduce mulți cititori, nu neapărat fideli 100%, sau un blog „de nișă”, centrat pe un domeniu de activitate sau mai multe domenii aflate în strânsă legătură între ele, cu puțini cititori dar care intră cu atât mai des pe blog cu cât postările reușesc să apară într-un ritm alert și constant.
  • În momentul în care recomand un produs sau serviciu cititorilor mei trebuie să mă gândesc dacă modul de prezentare a „mărfii” m-ar convinge în primul rând pe mine, ca și client ce nu a auzit prea multe despre produsul în cauză, să îl achiziționez pentru mine. Succesul și satisfacția ar fi cu atât mai mare cu cât aș convinge un potențial client să ia ceva pentru el chiar dacă până atunci nu ar fi fost tentat să folosească așa ceva. In atare condiții ar trebui să pot convinge pe (aproape) oricine de necesitatea și utilitatea produsului respectiv în așa fel încât să-l achiziționeze pentru sine și să-mi mai și mulțumească pentru asta. 
Cel mai simplu ar fi să prezint celorlalți, firesc și natural, că mă bucur folosind anumite lucruri: cititul unor cărți, purtatul unor articole vestimentare și accesorii, consumul frecvent al unor alimente sănătoase. Și nu doar că mă bucur de ele, ci că toate acestea îmi îmbunătățesc oarecum viața în mod constant. Asta ar putea însemna că simt ceea ce s-ar potrivi persoanei căreia îi prezint acele lucruri, că simt ceea ce ar putea fi util și potrivit pentru cât mai multe persoane, că simt cum aș putea face legătura între ceea ce ofer eu și ceea ce își dorește cel de lânga mine. Aceasta înseamnă nu doar talent și aptitudini native, ci și foarte mult studiu intens și prelungit, fie prin cursuri organizate, fie prin studiu individual. Aceasta mai înseamnă și capacitate mare de adaptare din partea mea la diferite provocări, oricât de grele ar putea părea la început și nerenunțarea la efortul de rezolvare a problemelor apărute, oricât de grele ar putea părea.
Nu știu dacă aș putea fi un bun influencer, fie ca blogger, fie ca instagrammer, fie ca membru activ al oricărei rețele sociale. Poate că nici nu încerc să fiu în mod intenționat și ostentativ. Doar încerc să îmi spun părerile direct și sincer în mediul virtual.
Articol scris pentru SuperBlog 2020

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Noțiunea de „celule stem”, între mituri, marketing și utilizare medicală

 De peste 14 ani de zile, zeci de mii de părinți din România au decis să acorde o șansă în plus la o viață sănătoasă copiilor lor. Prin recoltarea la naștere a surselor de celule stem disponibile, se poate păstra în condiții de criogenie o rezervă importantă de sănătate care poate fi utilizată în cazul unor afecțiuni grave.

Produsele biologice disponibile ce pot fi recoltate la naștere putând fi probe utilizate în România sunt: sânge de cordon ombilical, țesut de cordon ombilical, sânge din placentă și întreg țesutul placentar (toată placenta), în urma procesării obținându-se până la 25 de unități stocate în condiții de criogenie ca sursă de diferite tipuri de celule stem:

  • Celule stem hematopoetice din sângele ombilical
  • Celule stem mezenchimale din țesutul de cordon ombilical și țesutul placentar
  • Celule stem hematopoetice din sângele din placentă, respectiv țesutul placentar
  • Celule stem endoteliale din placentă
Recoltarea are loc după ce medicul care a asistat nașterea decide că atît mama cât și copilul sunt în siguranță, fără vreun risc, durere sau disconfort.
Sunt două tipuri de tratamente în prezent: cele standardizate, pentru care există un protocol clar, și cele experimentale (trial clinic)pentru care încă nu sunt descoperite reguli clare. Celulele din sângele de cordon ombilical ajută la tratarea zecilor de boli foarte grave cum ar fi diverse forme de leucemie (leucemie acută limfoblastică, leucemia acută nediferențiată, leucemia limfocitară cronică și altele), sindroamele mielodisplastice (anemia refractară de diverse tipuri, leucemia mielomonocitică cronică), limfoamele Hodgkin sau non-Hodgkin, alte afectări ale proliferărilor celulelor sanguine (anemiile aplastice, hemoglobinuria paroxistică nocturnă, beta-talasemiile) și multe alte afecțiuni.
Tratamentul în sine - să-i spunem transplant - poate fi de două tipuri în funcție de pacient
  • transplant autolog (când celulele utilizate au fost recoltate de la același pacient care urmează să le primească)
  • transplant alogenic (când celulele utilizate nu au fost recoltate de la același pacient care urmează să le primească, dar există compatibilitate HLA)
Sângele de cordon ombilical, per total, este mai valoros din punct de vedere medical în comparație cu doar celulele stem. Și asta deoarece în sângele de cordon ombilical, pe lângă celulele stem hematopoetice, mai sunt și alte tipuri de celule care ajută foarte mult în cazul unor afecțiuni, motiv pentru care în studiile medicale se utilizează termenul de „cord blood” - sânge ombilical. De pildă, în cazul copiilor diagnosticați cu tulburări de spectru autist, celulele din sângele ombilical pot ajuta în reducerea înflamației și în repararea zonelor cerebrale deteriorate.
Acest tip de tratament a fost o șansă în plus pentru Jack, un copil care la naștere a fost diagnosticat cu encefalopatie hipoxic-ischemică perinatală, o afecțiune cauzată de lipsa de oxigenare și de reducerea fluxului sanguin la nivelul creierului și a altor organe vitale. Ca urmare exista posibilitatea ca, pe viitor, Jack să prezinte severe probleme cognitive și fizice, de dezvoltare motorie.

La 12 zile de la naștere, lui Jack i s-a administrat grefa proprie de sânge ombilical, devenind cel mai tânăr pacient care a fost tratat în Canada și primul pacienț din țară tratat cu celule stem pentru această afecțiune.

Ca fapt divers, diferitele tipuri de celule stem pot fi incluse în diferite suplimente alimentare și produse cosmetice, pentru a trata diverse alte afecțiuni, fără a exista neapărat studii cu rezultate certe în acest sens.

Un alt trend de utilizare a a diferitelor țesuturi biologice, precum țesutul placentar, fără dovezi medicale privind eficacitatea, ar putea fi placentophagia, sau consumarea, ca supliment alimentar, a unei bucăți mici din placentă imediat după naștere, în ideea controlului hemoragiei post-partum.

În lipsa recoltării la naștere a produselor biologice disponibile, o sursă importantă de sănătate ajunge, mai puțin academic vorbind, direct la gunoi, irosindu-se o resursă terapeutică importantă și cu riscuri minime.

Unul dintre cele mai importante aspecte pentru care recoltarea țesutului placentar și stocarea sa ca sursă de diferite tipuri de celule stem este indicată este următorul: diferitele tipuri de celule din țesutul placentar exprimă niveluri scăzute de HLA (human leucocyte antigen - un marker prin care se determină unicitatea unei celule dintr-un organism în comparație cu altul și, implicit, compatibilitatea în cazul unui transplant alogenic), ceea ce înseamnă că sunt acceptate cu mai multă ușurință de câtre organism și scad șansele de apariție a unor efecte adverse.

Cord Blood Center a eliberat 78 de probe pentru a fi utilizate pentru tratarea diferitelor afecțiuni, iar 8 dintre acestea au fost utilizate în România la Institutul Fundeni

Articol scris pentru SuperBlog 2020

joi, 19 noiembrie 2020

Frumusețea clasică. Mereu actuală

 Frumuseţea clasică nu are nevoie de accesorii. Mai bine spus, frumuseţea clasică îşi are deja accesoriile sale:

  • Ochii luminoşi, limpezi, cu privirea luminoasă, directă şi sinceră
  • Trăsăturile proporţionale ale feţei, corpului şi mişcărilor sale
  • Frumuseţea de necontestat a pielii
Dintre aceste elemente, cel mai inteligent se poate acţiona asupra pielii, pentru a o menţine în stare perfectă şi de a emana sănătate şi frumuseţe.

Dacă aş încerca să-mi întreţin pielea cu brio pentru a-mi face cinste în societate, cu siguranţă aş folosi produse din gama Gerovital H3 Classic, gamă de cosmetice bazată pe formula terapeutică creată de Ana Aslan, un produs 100% românesc. 
Având un ten relativ uscat, matur și cu tendință mare spre deshidratare, mai ales în condiții de mediu mai puțin prielnice, aș folosi Crema Intensiv Hidratantă Gerovital H3 Classic. Și asta tocmai pentru că adesea simt deshidratarea ca pe o strângere puternică a pielii, cu senzație de usturime la orice atingere. Rehidratarea puternică, intensă dată de aplicarea unei creme intens hidratante ușurează în scurt timp simptomele neplăcute date de uscarea pielii. 
Cremele potrivite sunt tocmai acelea adaptate fiecărei etape de vârstă, în raport cu diferitele etape de evoluție a structurii tegumentare și cu necesitâțile pielii în nutriție, hidratare, purificare. Iar gama Gerovital, ca orice brand care se respectă, adaptează fiecare produs la necesitățile pielii în raport cu vârsta.
Articol scris pentru SuperBlog 2020

miercuri, 18 noiembrie 2020

De la prieteni

 * 🤔Cine a inventat cele trei reguli de bază pentru a ne proteja? *

 * 1 - Distanță 🧍 *

  * 2 - Igiena mâinilor * 👐 🚰🧽

 * 3 - Utilizarea măștii * 😷

  * Aceste legi au fost date națiunii Israel, acum 3500 de ani.  Știați?  Așadar, căutați-le în Biblie!  📖 *

  * 1 - EXOD 30: 18-21 - Spălați-vă mâinile 👐🚰 *

 * 2 - LEVITIC 13: 4, 5, 46 - Dacă aveți simptome, păstrați distanța, acoperiți-vă gura și evitați contactul.  😷🤒 *

  * 3 - LEVITIC 13: 4, 5 - Cine este infectat, trebuie să rămână între 7 și 14 zile în carantină *

 * Și mai sunt cei care se îndoiesc că Biblia este o carte a înțelepciunii !!! *

 * IUBESC ACEASTA ANALOGIE *

 - Când * DUMNEZEU * a vrut să creeze * pește *, a vorbit cu * marea *.

 - Când * DUMNEZEU * a vrut să creeze * copaci *, a vorbit cu * pământul *.

 - Dar când * DUMNEZEU * a vrut să-l creeze pe * om *, s-a orientat spre * SINE *.

 - Așa că * DUMNEZEU * a spus: * „Să facem om după chipul și asemănarea noastră” *.

 Notă:

 - Dacă scoți un * pește din apă, acesta va muri *;  iar când * scoți un copac din pământ, acesta moare și el *.

 - În mod similar, când * omul * se deconectează de la * DUMNEZEU, el moare *.

 - * DUMNEZEU * este * mediul nostru natural *.  Am fost creați pentru a * trăi în prezența LUI *.  - Trebuie să fim conectați cu * El * pentru că doar cu * El * există viața.

 - Să rămânem * conectați cu DUMNEZEU *.

 - Să ne amintim că * apa fără pește este încă apă *, dar * peștii fără apă nu sunt nimic *.

 - * solul fără copac este încă sol *, dar * copacul fără sol nu este nimic * ...

 - * Dumnezeu * fără * om este încă Dumnezeu *, dar * omul fără DUMNEZEU nu este nimic * ...

 - Dacă acest mesaj ajunge la voi și îl împărtășiți cu alții, * aceasta se numește evanghelizare! *

 *Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți*.

marți, 17 noiembrie 2020

Now It's Easy to BeKid

 Când eram bebeluș, era destul de dificil, într-o oarecare măsură, să mi se asigure de către părinți tot ceea ce-mi era absolut necesar. Nu vorbesc neapărat de articole de îmbrăcăminte, mobilier sau jucării, ci mai ales scutece, alimente sau cosmetice. Nici vorbe de scutece de unică folosinșă (clasicul de acum Pampers): scutecele erau bucăți de pânză din bumbac care se spălau și răs-spălau, se fierbeau, se călcau și se refoloseau până la uzura completă. Nici vorbă de produse alimentare tipizate industrial, totul era abia la început și se găsea destul de greu; hrana se prepara în bucătărie din resursele existente în acel moment.

Între timp, au început să apară magazine specializate în articole pentru copii. Iar apogeul, cel puțin până acum, a fost atins atunci când au apărut și s-au dezvoltat magazinele virtuale de profil.

Avantajele acestor magazine sunt multiple:

  • În ele se pot găsi articole diverse, într-o mare diversitate și adesea la prețuri extrem de convenabile. 
  • Poți lua tot ceea ce îți trebuie dintr-un singur loc, adesea cu discounturi substanțiale, cel mai frecvent transportul fiind gratuit atunci când comanda depășește o anumită valoare.
  • Poți consulta o listă lungă de oferte din fiecare categorie, din care îți poți alege produsele potrivite situației în care te afli. De pildă, consultând lista cu pătuțuri pentru copii de pe site-ul BeKid poți alege produsul preferat (unul dintre aceste produse ar putea fi, de pildă, pătuțurile pentru copii produse de Arti.
  • Poți pune în coșul virtual absolut toate produsele de care ai nevoie la un moment dat, poți face comanda și o poți primi într-un singur transport. Poți reveni oricând cu o nouă comandă, pe care o poți face cu mult mai ușor ca prima dată, fiind familiarizat cu site-ul.
  • Sunt magazine online care reușesc să-și fidelizeze clienții cu puncte de fidelitate sau vouchere care pot fi folosite la o nouă comandă.
Personal aș opta oricând să fac cumpărăturile pe un asemenea magazin, mai ales când sunt la ananghie. Cu siguranță aș scoate-o la capăt cu cumpărăturile.
Articol scris pentru SuperBlog 2020

luni, 16 noiembrie 2020

Rugăciune

 Rugăciune!

O frunză s-a desprins din pom...

Si mâna mea, mână de om

S-a-ntins îndată, uite-așa

Și frunza a căzut în ea.

Am stat privind la ea uimit

Si-atâtea gânduri mi-au venit...

A fost o frunză dusă-n vânt

Spre-a se preface în pământ...

Dar a căzut în mâna mea

Si-am zis: eu nu te voi lăsa!

Ci te voi duce chiar acum, 

La casa mea și în album

Te voi păstra cu îngrijire 

În cartea mea de amintire.


Acum, privirea mi-o ridic

Spre Tronul Harului și zic:

Părinte, dacă voi cădea,

Luat de vânt, în vreme grea

Și când cu sufletul înfrânt, 

Voi fi aproape de pământ,

Întinde -Ți atunci, Mâna Ta

Și lasă-mă să cad în ea!

Mă spală de noroi și scrum

Asază-mă-n al Tău album!

Păstrează-mă cu îngrijire 

În Cartea Ta de amintire.

Ca împreună cu cei vii

Să înverzesc în veșnicii!

duminică, 15 noiembrie 2020

De la prieteni

 Pisicile!🐱🐱☺️

Pisicile au înțeles, cu mult înaintea noastră, sensul vieții. Truda lor e joaca, legea lor e tihna. Pisica nu îngăduie să fie tratată imoral. Poți s-o chinui fizic, fiindcă e firavă, dar se va lupta cu tine până la ultima suflare. Te va scuipa, te va zgâria și se va lupta cu tine parte în parte, cât e ea de mică. O neglijezi? Își face nevoile în papucii tăi. Tragi de ea când n-are chef de tine? Te zgârie. O ignori? Miorlăie, dărâmă ceva sau poate chiar să te și muște.

Pisica nu îngăduie să fie tratată ca mijloc, ea cere instinctiv să fie ea însăși scopul oricărei acțiuni ce o implică. Pisica nu-i nici criminal, nici martir. E o creatură în care s-a desăvârșit un sine întreg. E o ființă ce nu se lasă abuzată,subjugată, constrânsă și care la rândul ei, fiind specială, nu abuzează, nu subjugă, nu constrânge. N-au decât să laude unii sau alții delfinii.

Pisica e singurul animal în care pot spune că întrezăresc o urmă de voință liberă. Ea știe foarte bine că poate trăi singură, stă cu tine pentru că vrea.

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Prevenția, mai ieftină decât tratarea. Cum întreținem igiena în spațiile publice interioare cu ajutorul consumabilelor medicale?

 Sunt medic. Mi-a plăcut ideea de a învăța și practica această meserie și nu m-am lăsat până ce nu am terminat facultatea și m-am angajat ca medic.

Visasem să devin internist sau, în orice caz, ceva pe linia specialitâților medicale. Nu a fost să fie. Așa că m-am angajat ca medic școlar. Prevenție, prim ajutor în caz de urgență, educație pentru sănătate. A fost ceva acceptat oarecum ca un compromis pe moment, dar în timp a început să-mi placă si am rămas aici. Și voi rămâne aici până mă retrag din activitate.

Deși sunt medic și îmi place să-mi practic meseria, ca pacient sunt de toată jalea. Prefer să nu ajung pe mâna colegilor mei decât atunci când nu mai rezist și nici atunci întotdeauna. Adică extrem de rar. De aceea încerc să fentez pe cât se poate boala, cu atât mai mult cu cât lucrez predominant pe prevenție.

Cel puțin până acum (și de acum înainte!) cel mai des și mai mult m-au chinuit, ca pacient, bolile infecțioase. Sunt expusă agenților patogeni mai mult sau mai puțin agresivi, venind în contact cu o mulțime de oameni, adesea bolnavi, căci trebuie să recunoaștem că puțini vin la medic doar ca să-l întrebe dacă se simte bine și nu cumva are el nevoie de ajutor. Și cum orice bacterie, virus sau parazit caută să lupte să supraviețuiască pe „spinarea” mea, infectându-mă și îmbolnăvindu-mă, mă consider ca un „aspirator” de microbi și de boală. Așa că singura modalitate de a le domoli virulența este să menșin în jurul meu o stare de curățenie și de igienă cât mai riguroasă.


Pentru confortul meu propriu și pentru siguranța mea personală și nu numai, mă aprovizionez dintr-un magazin specializat și de încredere, așa cum este Medicale-Shop.ro, sau oricare altul, consumabile medicale, echipamente de protecție și dezinfectanți în cantitate suficientă. Nu le folosesc în exces, căci nici ceea ce este prea mult nu este bun, dar nici nu fac economie excesivă. Și în timp am constatat că contează enorm igiena.

Dacă aș povesti copiilor și tinerilor de azi că atunci când eram de vârsta lor aveam destul de des zile cu restricții până și la banala apă care ar fi trebuit să curgă de la robinet și că asta ducea la folosirea apei stocată în sticle, bidoane și găleți, apă drămuită cu zgârcenie. Mai ales vara, Ceea ce se solda cu multe infecții digestive, în special episoade de diaree.

Acum nu se mai pune problema nemenținerii igienii corporale, Apă este din belșug, materiale de curățenie la fel. Bunăvoință să fie... Tocmai pentru menținerea unei stări bune de sănătate.

Articol scris pentru SuperBlog 2020

joi, 12 noiembrie 2020

E-Sarbatoare… E Crăciun… E Poveste!

 

 Şi aproape a mai trecut un an din viaţa noastră. Un an atipic, care din păcate ne-a schimbat aproape radical viaţa. Sau mai precis ni s-au schimbat aproape radical condi'iile de viață.
Oricât de mult însă ni s-ar fi schimbat viețile, încă ne mai dorim să rămânem cu bucuriile vieții. Mai ales că, peste ceva mai mult de o lună, vom vrea să putem spune, cu cât mai puțină strângere de inimă: „E-Sărbătoare... E Crăciun... E Poveste!”
Pentru mine, Crăciunul parcă are ceva special, de sărbătoare, de poveste. Adoram vremurile când, de Crăciun, ningea cu fulgi mari și pufoși care se prelingeau prin aerul proaspăt și rece, când ramurile goale ale pomilor nu mai erau atât de goale, ci îmbrăcate cu o haină de dantelă de promoroacă, când sub un brad de Crăciun, mai mare sau mai mic, care umplea casa de parfum de cetină, de portocale și de măr copt cu scorțișoară, apăreau, rând pe rând, cadouri pentru toți ai casei.
Din păcate, durerea apărea după sărbători când conștientizam că trebuia să demontăm podoabele din brad și să scoatem pomul cu acele scuturându-se peste tot afară, ajungănd, mai mult ca sigur pe post de lemn de foc sau direct la lada de gunoi.
Din păcate povestea tristă este nu doar a unui singur brad ci se repetă pentru fiecare dintre mulții brazi de Crăciun naturali care sunt tăiați an de an pentru câteva zile de sărbătoare, dar care au în spate decenii întregi de creștere și dezvoltare. Iar regenerarea lor ia la rândul ei încâ multe alte decenii până când fiecare puiet plantat ce reușește să prindă rădăcini și să supraviețuiască ajunge la deplina sa maturitate.
Din fericire, varianta fericită cel puțin pentru evitarea sacrificării inutile a brazilor naturali este câte un brăduț artificial pentru fiecare familie. Oricât de cârcotași am fi, spunând câ materialele din care sunt făcuți brazii artificiali nu ar fi nici ele tocmai prietenoase cu mediul, trebuie să recunoaștem că există câteva avantaje ale brazilor artificiali...
  • Deși par mai scumpi uneori decât un brad natural, brazii artificiali nu se aruncă la gunoi după primul an, ci se demontează și se depozitează, urmând a fi folosiți și în anul/anii următori. Astfel, sunt salvați de la tăiere nu doar unul, ci mai mulți arbori naturali, care își vor continua viața și dezvoltarea, cu efecte benefice asupra mediului.
  • Folosindu-se mai mulți ani la rând, scutește familia respectivă de cheltuieli suplimentare în anii următori, chiar dacă, după o vreme, brazii artificiali sunt înlociși cu unul mai modern și mai frumos.
  • Se prezintă într-o gamă variată de modele, culori, dimensiuni și accesorii, satisfăcând o gamă largă de gusturi și pretenții
Personal, nu știu sigur dacă aș opta pentru varianta bradului artificial în detrimentul unui brad în ghiveci, care poate fi replantat în natură, sau a unor crenguțe de brad naturale, dar aș lua în considerare varianta bradului artificial tocmai în ideea protecției pădurilor, care devin din ce în ce mai mici și mai rare.
Articol scris pentru SuperBlog 2020

marți, 10 noiembrie 2020

Frisomat – spațiul ideal pentru afacerea mea

 În ultimii câțiva ani am asigurat asistența medicală la Centrul sportiv și de agrement „Moldova Roman, partea de ștrand, adică secțiunea de piscine. La început am fost reticentă, apoi mi-a plăcut. Nu este singurul centru de agrement, mai există în oraș un bazin de înot și o sală polivalentă.

Din păcate în orașul mic de provincie nu există prea multe spații unde îți poți petrece timpul liber. Desigur, vara este mai ușor. Ștrandul și parcul municipal poate prelua o mare parte din populația dornică de relaxare. În plus sunt în curs de amenajare încă două parcuri mai mici, care pot deservi populația din zonele respective.

Și totuși ar lipsi ceva: o sală de sport sau un complex sportiv. Un loc unde oricine poate face mișcare în voie. Și un loc sau mai multe unde să se facă pregătirea sportivilor de performanță, cel puțin în faza de copii și juniori.

Nu este complicat. Este nevoie de un proiect de hală metalică, care poate fi realizat cu brio de firma Frisomat. Avantajul principal este că firma este din Piatra Neamț, foarte aproape de Roman. Deci costuri minime cu transportul direct din start.

Frisomat România este printre puținele companii de construcție din România care acoperă întregul ciclu constructiv.1.- Proiectează, 2.- Produce, 3.- Livrează și 4.- Construiește/Montează hale metalice. Din start, dacă aceeași firmă realizează lucrarea cap-coadă prețul final va fi sensibil mai redus.

Construcțiile prefabricate din oțel laminat la rece (profile ușoare) utilizează cu 30% mai puțin oțel comparativ cu halele metalice realizate din oțel laminat la cald (profile grele), fiind, cu toate acestea, solide și durabile. Ca atare scade costul transportului fără a diminua calitatea și durabilitatea construcției finale.

De ce aș alege sistemul Frisomat? Iată de ceȘ


Avantajele sistemului constructiv Frisomat – hale metalice prefabricate din oțel profilat la rece:

1. Opțiuni nelimitate – Posibilități nelimitate de personalizare, însă standardizate. Fiind un sistem constructiv modular, posibilitățile de îmbinare sunt diverse, acoperind o gamă foarte largă de nevoi.

2. Economie de timp și bani – Elementele constructive fiind ușoare, însă foarte rezistente, se economisește la transport (cost/tona transportată), la montaj (nu necesită utilaje grele de manipulare & rapiditate la asamblare), timp scurt de realizare a întregului proiect (clientul începe mai repede amortizarea cheltuielilor, față de construcțiile clasice).

3.  Soluție completă – Hala metalică este proiectată, produsă, transportată și montată de către Frisomat. În acest fel, partenerii beneficiază de expertiza Frisomat în toate etapele constructive. Se pot integra foarte multe opționale: uși mari de acces, luminatoare, copertine și console, mezzanine, poduri rulante, fațade vitrate, trape de fum etc.

4. Fiabilitate și durabilitate – Materialele și montajul de calitate asigură eliminarea și/sau reducerea costurilor de mentenanță pe toată durata de utilizare/hală metalică. Se utilizează oțel de foarte bună calitate (S390 sau S 550), la grosime optimă, se aplică strat protector anticoroziv de Zn 275 g/mp cu +10% toleranță, pereții se realizează din tablă de 0,5-0,6 mm grosime sau panouri SW termoizolante de bună calitate.

Valorile Frisomat sunt:

1.  Inovație: soluții optimizate pentru fiecare proiect

2. Partener de încredere: materiale certificate, asigurarea trasabilității, responsabilitate pentru fiecare etapă de proiect și orientare spre nevoile clientului.

3. Sustenabilitate: 50% din energia consumată la producția materialelor provine de la panouri solare, proiectăm halele, minimizând pierderile, reciclăm deșeurile.


 Odată construcția terminată, partea cea mai grea a proiectului unei afaceri de succes s-a terminat. Restul se face ca de la sine.

Articol scris pentru SuperBlog 2020

luni, 9 noiembrie 2020

In memoriam Radu Țuglea – un superblogger “Dincolo de nori”

 Mulți dintre voi, superbloggeri, l-ați cunoscut – online și/sau offline. Concurent cu vechime în competiție, încă din ediția Spring SuperBlog 2014, Radu Ţuglea a fost și un membru activ în comunitatea noastră. În primăvara 2020, a plecat “Dincolo de nori” (așa cum își denumise blogul), după o îndelungă suferință. A lăsat în urmă multe amintiri frumoase.

Astăzi, 8 noiembrie, ar fi fost ziua lui, așa că i-am pregătit împreună un articol in memoriam. Mulțumim tuturor celor care au contribuit cu mesaje:

Oana Pană – Mi-aduc aminte cand am stat pe terasa la Miorița și Radu îmi povestea din aventurile lui și zâmbea, avea un ton atât de pozitiv încât as fi zis ca nu are nimic, dacă nu aș fi știut. Sper ca în nori acolo sa facă la fel de mult îngerii sa zâmbească. Mulțumesc, Radu, ma bucur ca te am cunoscut.

Oana Alexandra Nica – Eu nu l-am cunoscut pe Radu, am venit mai târziu în competiție. Știu povestea bătăliilor lui și țin minte această gală. E mereu emoție pură… Este unul dintre motivele pentru care am intrat în competiție. Avea un pozitivism extraordinar și o putere fantastică. M-a molipsit. Pare ciudat să vorbim la trecut despre el. Am sperat că va învinge boala.

Diana Elena Gole – Nu am interacționat mult cu Radu, dar îl citeam cu drag. Îmi plăcea cum scrie, pozitivitatea pe care o emana. Și, culmea, semăna teribil cu un unchi de-al meu răpus de aceeași boală. Asta parcă îl făcea special pentru mine.

Georgiana Tonef-Filip – Am plecat din Poiana cu el și Alin [n.n. după Gala SuperBlog 2018]. În gara la Brașov s-a purtat minunat. Parca el încerca să ne încurajeze.

Beatrix Cozma – Eu nu L-am cunoscut personal, dar îl urmăream de când cu Super Blog. Mă pregăteam o data, ca toți din competiție sa ma plâng ca n am timp sa scriu, ca ma terminase psihic și fizic pierderea sarcinii. Apoi am deschis pagina și domnul Radu, scria despre tratamentul pe care-l urma, despre lupta lui cu… M-am rușinat, n-aveam nici un motiv sa ma plâng. Atunci mi am promis ca nu ma voi plânge, ca voi scrie chiar dacă va trece de 12 noaptea. Dumnezeu să-l odihnească!

Elena Georgeta Vasile – Doamne, cate “certuri” aveam cu el zi de zi, la curs. În ianuarie 2019 am început împreună un curs și era “colegul meu” din stânga. Zilnic mă bătea la cap să mă înscriu cu el in competiție. Râdeam și ne contraziceam la fiecare minut. A fost un om tare bun…

Luminița Tudosă – Pe Radu Ţuglea nu l-am cunoscut personal, dar a fost unul dintre mentorii mei aici la SuperBlog. Povestea i-am aflat-o atunci cand i-am luat un interviu pe blog.

Almona Ţilea – Radu mi-a făcut “botezul” în SuperBlog. Nici nu urcasem bine articolul de înscriere la Spring SuperBlog 2018, că primesc notificare de comentariu nou. “Dincolo de nori” îmi spunea “Bun venit în competiție! Să nu ne iei chiar toate premiile!” A fost un adversar și un coechipier, în același timp. M-a uimit jovialitatea lui când l-am cunoscut personal la Gală, la Hotel Aurora. M-a impresionat până la lacrimi la Gala din Poiana Brașov. Deși glasul era mut, ochii vorbeau într-una. Am sperat la mai bine când l-am revăzut la Miorița. Îmi lipsește concurentul Radu, dar mai ales, camaradul Radu. A lăsat un gol mare, dar și o lecție de viață, de curaj și determinare. Drum lin spre Paradis, Radule!

Alina Gheorghe – Radu a fost puternic, a fost un barbat cu personalitate, a fost un barbat care si-a respectat opiniile si nu s-a sfiit niciodata sa spuna exact ce gandea. Era incapatanat si a trait exact asa cum a dorit si i-a placut, cu asumare si demnitate. Eu l-am privit cu ochi de fiica, de aceea am sperat ca va invinge a doua oara cancerul. Daca ar fi fost tatal meu cred ca ne-am fi contrat si ciondanit des. :)) L-am placut, stimat si respectat, a fost reciproc! ☺️ Dumnezeu sa il odihneasca!

Cristian Hatschner alias Cluc – Primul blogger pe care l-am cunoscut ofline a fost Radu, cu ocazia Regatei Marilor Veliere de la Constanta, din anul 2016, unde am fost blogger partener. Era si perioada inscrierilor pentru SuperBlog iar eu ezitam pentru ca fusesem dezamagit de editia anterioara, dar Radu mi-a spus că nu conteaza competitia ci altele… pe care le-am descoperit in timp. De atunci, ne-am revazut la fiecare Gala unde am participat si la Spring SuperBlog 2018 i-am oferit cartea mea, pe care a citit-o pe parcursul celor trei zile petrecute la Mamaia. El locuind in Constanta venise ăn fiecare zi de acasa la noi, pentru a fi cu noi!

Mona Rusinescu – Datorită lui Radu sunt aici. La el am văzut articolul de înscriere și am aflat de SuperBlog. A fost primul care mi-a urat “Bun venit”, primul care mi-a comentat pe blog și pe urmă m-a încurajat în privat în unele situatii. Am și râs mult cu el, după ce ne-am cunoscut mai bine, chiar dacă online. Ne-am și contrat, mai ales când am fost jurat, dar mereu a dat dovadă de respect, fair-play și pur și simplu îți dădea o stare de bine. Și pe parcursul bolii și al tratamentului parcă el îmi dădea convingerea că totul va fi bine, chiar dacă eu nu îndrăzneam să cred. Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus, au fost de fapt o urare de ziua mea. După puțin timp s-a ascuns Dincolo de nori. Cu toate acestea și-a făcut timp să mai ofere un zâmbet. Mi-a câștigat respectul și, deși nu l-am cunoscut în realitate, nu îl voi uita niciodată!

Cristina Chifu – Radu nu a fost, Radu este în continuare aici, doar că ne privește din altă dimensiune și sigur se bucură că ne amintim cu drag și dor de el. Pe Radu l-am întâlnit la mai multe gale, dar nicicând nu m-a impresionat mai mult ca la ultimele două. Nu și-a ascuns diagnosticul, nu s-a plâns, nu a cerut nimic de la nimeni, doar a împărtășit cu noi toți, prin intermediul blogului, experientele sale îngrozitoare. Radu știa ce urma, dar a fost puternic pentru fiul său și pentru noi toți, arătându-ne ca putem fi demni în fata morții. Ne-am văzut ultima oară în centrul Brasovului. I-am dus o țigară electronică, pe care o uitase la hotel. Ne-a făcut niște poze (mie si lui Geo) la bradul acela imens din Piata Sfatului. Atunci, nu mi-am imaginat că nu-l voi mai vedea. Radu, sigur urmăreste acest concurs, pe care l-a îndrăgit și pentru care a pus suflet, muncă și mult talent și își dorește să se respecte ce-a transmis el la ultima gala, asta dacă nu cumva a început chiar el un SuperBlog, acolo în ceruri. Dumnezeu să-l odihnească în pace și noi, să ne amintim de el cu drag, emoție și respect.

Lelia Iancu – Pe Radu Ţuglea l am cunoscut in online cu ocazia SuperBlog. Ii citeam mereu postările, dar cel care mi a rămas in minte a fost cea de la proba cu mașina viitorului și Paralela făcută cu fratii Jderi! Mai apoi, am citit o carte pe nerăsuflate la o recomandare a lui și am făcut după aceea recenzie… De fiecare data când ridic ochii spre cer imi vine in minte numele blogului sau “Dincolo de nori” și gândul imi zboară la el…

Irina-Cristina Ţenu – Eu nu l-am cunoscut decât virtual, dar mereu i-am apreciat creativitatea și forța cu care luptat până la final. {…} A fost un om talentat și cu dragoste de cuvânt. Probabil acum scrie îngerilor, Dincolo de Nori, și ne ține pumnii, zâmbind.

Izabella Miklos – A fost un Om plin de viata si mult curaj pana la capăt. L-am admirat chiar de la început. Știu ca Dincolo de nori ești Tu, Radu, si ne admiri comentariile. Domnul e cu Tine acum!

Dana Codori – Ce binecuvântați am fost că l-am cunoscut şi ce norocoşi sunt acum îngerii că-l au acolo sus…
Radu este cel care ne-a lăsat fiecăruia câte o lecție de viață şi, pare-se, îi vom fi veşnic recunoscători. Cred că iubirea şi recunoştința nu au limite şi vor trece până dincolo de nori… până acolo de unde Radu ne zâmbeşte.
Las aici versurile pe care le-am scris în ziua în care a plecat:
“Nici zâmbet şi nici glas nu am…
rămân doar ochii curgători
când un suflet blând pleacă dincolo de nori…
Se duce lin acolo unde nu-i durere, unde nu-i suspin,
se-aşează lângă îngeri sub un cer mult mai senin…

Cătălina Mitu – Radu a fost printre puținele persoane ce mă sfătuia când scriam. Îmi spunea verde-n față unde greșeam, îmi spunea opinia lui fără să mă menajeze, îmi dădea sfaturi. Când ne întâlneam la diverse evenimente sau chiar și întâmplător pe stradă zâmbea, a fost un luptător până în ultima clipă. întotdeauna aveam ceva de învățat de la Radu, mereu o vorbă bună, un sfat bun! Drum lin printre nori, Radu. Sper să le povestești îngerilor despre noi cei rămași aici pe pământ.

Daniel Botea – Pe Radu mi-l voi aminti mereu cu placere pentru pasiunea lui pentru vinul Negru de Dragasani. Exact ca acest vin rar si unic, Radu Radu este apreciat de cunoscuti pentru felul lui de a fi si de a interactiona cu ceilalti. Cum se obisnuieste la bloggeri las aici o imagine si un link.

Gheorghe Chifu – Și eu l-am cunoscut pe Radu la mai multe gale SuperBlog. Era un om modest, scria foarte bine și dădea sfaturi utile și altora. Era o placere sa stai de vorba cu el. Avea multa simplitate în comportament, un adevărat OM. Sper ca acolo în ceruri sa continue sa scrie tot atât de bine și sa inițieze un astfel de concurs printre îngeri. Dumnezeu sa îl binecuvânteze acolo sus.

Ioana Razk – L-am cunoscut virtual la Superblog, ne-am întâlnit la o Gală şi… ce a urmat a fost o prietenie mai mult decât specială. Am descoperit un om extraordinar, cu o mulțime de calități de invidiat. Printre ele, dragostea pentru cei doi băieți şi pentru părinții lui. Orice aş spune despre el nu l-ar putea descrie îndeajuns de bine. Din păcate, a suferit prea mult şi a plecat prea devreme. Nu ştiu cât şi ce a lăsat în urmă dar, cu siguranță, zeci de oameni îl regretă. Printre ei, eu.

Roxana Vasilescu – I-am remarcat eleganța în online și m-am bucurat de o prietenie specială în offline. Păstrez amintiri dragi cu omul acesta generos și talentat.

Raluca Filimon – Radu a fost un om puternic care a luptat cu boala până în ultima clipă. Am avut ocazia să-l cunosc offline și am două amintiri superblogosferice în care apare și Radu. Prima dată l-am remarcat la Gala din 2018. Am dansat și am povestit. Îmi povestea cum a aflat despre această boală, despre simptomele pe care le avea. Era optimist. La ultima Gală am făcut această fotografie. Țin minte că acel moment în care am strâns banii și îi dăduse Claudia la Gală a fost atât de emoționant. Am plâns atunci și am emoții și lacrimi și acum când îmi aduc aminte de scrisoarea de mulțumire sau mai bine spus de recunoștință și de încercarea lui Radu de a vorbi. După Gală ne povestea despre mâncarea lichidă pe care are voie să o consume. Bloggerul Radu este un exemplu de tărie de caracter și de motivație pentru Competiția SuperBlog. Simbol al motivației.

Marius Mandache – Mi-e greu sa vorbesc de oameni care se duc. Este trist sa dispari asa. Da, ca in alta dimensiune and stuff… dar, ei nu mai sunt AICI. Ma bucur ca au ramas amintirile, ca s-au construit, s-au pastrat. Rămân scrierile lui Radu, părerile lui si niște strângeri de mână. In fotografi asta cred ca a fost ultima data cand ne-am vazut si am împărțit același podium, cumva. Toți oamenii buni pe care nu-i mai văd imi rămân in inimă.

Georgiana C. Georgy – Dumnezeu sa îl odihnească în pace între îngeri! Din pacate, nu am avut plăcerea sa îl cunosc personal, însă i-am citit textele cu drag, transmit emoție, talent și creativitate din belsug. Cu alte cuvinte, simți ca autorul din spatele cuvintelor a fost un OM de toată isprava, vesel, inteligent și cu un suflet nobil.

Maria Călin – Am vorbit mult cu Radu! Chiar daca eram ” rivali” in multe concursuri se bucura pentru mine, ma bucuram pentru el! Radu continua sa fie langa mine! Mi -a trimis odata, de ziua mea, o lumanare cu gel in care era o stea de mare si niste flori micute! Un om bun si cald, modest si generos! Acum este el insusi este o steluta! De ziua lui voi aprinde lumanarea de la el!

Silvia Puiu – L-am intalnit fata in fata la Gala din Mamaia din mai, 2017. Mi s-a parut una dintre cele mai frumoase amintiri de la gala. Ne-a asteptat la gara din Constanta sa se asigure ca ajungem cum trebuie la hotel. La plecarea spre casa, am luat autobuzul pentru gara si, total intamplator, ne-am intalnit cu Radu in autobuz. cred ca era cu fiul dlui. A fost o coincidenta placuta, o simetrie a sosirii noastre. Imi plac oamenii care fac gesturi mici, simple, dar incarcate de bunatate. In rest, nu am interactionat foarte mult, dar l-am admirat pentru pasiunea cu care scria, chiar daca suferea in tacere. {…} Ar fi frumos sa apara o carte a lui Radu Tuglea, post mortem, cu titlul minunat al blogului si cu principalele lui scrieri.

Constantin Târnoveanu – Ultima amintire pe care o am despre Radu este din primavara lui 2019, la Hotel Miorita. Am impartit cateva beri pe terasa hotelului si am povestit despre o gramada de chestii. La Gala din iarna trebuia sa impart camera cu el, dar din pacate n-a mai reusit sa vina. Mi-e greu sa vorbesc despre oamenii care nu mai sunt printre noi, mai ales daca i-am indragit, iar Radu nu face exceptie.

Mădălina Sultan – Eu nu l-am cunoscut pe Radu decât prin intermediul internetului, dar i-am urmărit parcursul in Superblog, i-am citit articolele chiar și în afara competiției. Știu că era mândru de formația lui de inginer și urmărea logica în orice făcea. L-am simțit un om curajos, demn, care a trecut prin viață cu fruntea sus până la final.

Gala SuperBlog 2018 ne-a prilejuit un moment pe cat de emotionant, pe atat de memorabil: el ne-a rugat sa citim un mesaj in numele lui, noi i-am prezentat surpriza colectivă, pentru care “complotasem” cu voi, cu unii sponsori și parteneri. Avea să-si scrie apoi impresiile pe blog.

Drept concluzie, ne amintim cu drag de ce scria la finalul un articol de pe blogul sau, dupa ultima interactiune offline, la Gala Spring SuperBlog 2019:

“În încheiere, vreau să mai spun doar atât. SuperBlog nu este doar o competiție. Depășește cu mult limitele unei astfel de abordări. Bine, voi spune… Este o mare familie în care ne mai contrazicem, mai avem divergențe, dar în care rămânem cu toți alături. Să auzim numai de bine!”

Te îmbrățișăm, Radu! Zbor lin acolo, dincolo de nori!

sâmbătă, 7 noiembrie 2020

O masă bună de la fermierii români

 Recunosc, sunt o gurmandă. M-am obișnuit să mănânc nu neapărat mult, dar bine, proaspăt, sănătos și gustos. Nu sunt mofturoasă la mâncare, dar ținând cont că sunt încă o persoană activă, dar având totuși o vârstă trecută de prima tinerețe, am câteva „mofturi” în ceea ce privește mâncarea.

  • De regulă prefer mâncarea gătită în detrimentul fast-food-ului. Asta nu înseamnă că nu sunt zile în care improvizez ceva rapid, eventual cu semipreparate. Am grijă în acest caz să achiziționez produse din surse verificate, preferabil mai multe opțiuni, pentru a schimba proveniența mărfii în caz de nevoie. Asta nu înseamnă că nu aș fi fidelă unor anumiți furnizori.
  • Prefer produsele proaspete, dar am și rezerve de produse neperisabile pentru o rezervă de mai lungă durată
  • Am rezerve de mâncare gătită pe mai multe zile, dar doar în cantități pe care le pot consuma în câteva zile, pentru a nu se strica și a nu fi nevoită să arunc alimentele. Ceea ce nu pot consuma în timp util, dar este deja gătit, prefer să congelez în porții mai mici pe care să le decongelez ulterior și să le consum relativ repede. Și de regulă nu mănânc exact aceleași feluri două zile la rând; mereu schimb căte ceva.
  • Atunci când râmâne o cantitate mai mică din unul sau mai multe feluri de mâncare, le recombin între ele sau le transform adăugând ceva în plus, fierbând încă o dată produsul respectiv, ca un fel de pasteurizare, pentru a prelungi măcar puțin „durata de viață” a produsului astfel pregătit, pentru a mai fi comestibil încă 2-3 zile.
De regulă prefer ciorbele și tocănițele cu multe legume și zarzavaturi, tocmai pentru aportul de (micro)nutrienți necesari metabolismului propriu. Nu renunț la carne și lactate, dar prefer ca totul să fie garnisit cu multe legume, zarzavaturi, paste și sosuri. Fără a fi adepta pastelor în exces, le folosesc adesea fie ca garnituri la preparate de carne, împreună cu un sos gustos și abundent, fie ca atare, fierte cu puțin lapte și cu adaos de fructe, pe post de cină rapidă, ușoară și gustoasă.
Să încercăm o idee de meniu. Primul fel ar putea fi o ciorbă care să deschidă apetitul. Gustoasă, hrănitoare, plină de zarzavat. Pentru felul principal, ceva gătit rapid și ușor: o friptură, de pildă ficat, la care se poate adăuga sosul său. Ca garnitură, paste, fierte în apă cu mirodenii, peste care se poate adăuga un sos de busuioc iute sau dulce. Iată produsele primite de la Băcănia Tei, o băcănie la care aș apela oricând cu cea mai mare încredere:



Iar ca desert, un pachet de biscuiți. Pofta bună!!!


Întotdeauna prefer produsele proaspete, direct de la sursă, sau de la magazinul din colțul străzii, unde știu că sunt aduse aproape zilnic produse proaspete. Iar furnizorii mă recunosc ca și clientul lor fidel.
Articol scris pentru SuperBlog 2020

joi, 5 noiembrie 2020

Black Friday în pandemie

 Suntem de luni bune în plină pandemie şi pot spune că această stare de fapt mi-a schimbat viața, cum cred că viața tuturor s-a schimbat. Nu în bine sau în rău, ci s-a schimbat pur și simplu, în ideea că suntem cu toții forțați de împrejurări să fim atenți la anumite detalii și să ne însușim niște lucruri și deprinderi simple, dar esențiale.

Personal vorbind, a trebuit să îmi asum niște schimbări în stilul de viață:

  • Am fost nevoită la un moment dat să elimin multe drumuri în afara casei, făcând selecția acestora în funcție de necesitate. Acest lucru mi-a disponibilizat o resursă de timp pe care l-am folosit la început odihnindu-mă pe cât se poate, iar apoi folosind resursa valoroasă numită timp pentru a-mi reaminti că pot citi enorm și pot face și multe alte lucruri de care aproape și uitasem că există.
  • O mare parte din relaționarea cu alte persoane și din informarea profesională s-a mutat întru totul în mediul virtual, ceea ce trebuie să recunosc a fost un beneficiu enorm, fiind mult mai puțin costisitor ca bani și mai ales ca timp, mărindu-și astfel eficiența.
  • Tot în mediul online s-a mutat și ceea ce se poate numi shopping sau, mai pe românește, cumpărăturile. Nu mă refer la micile cumpărături mai mult sau mai puțin zilnice, cum ar fi alimentele de bază, produsele de curățenie, igienă personală și cosmetice uzuale, pe care le pot lua și de la micile magazine de cartier, ci la cărți, îmbrăcăminte și încălțăminte, aparatură electronică și electrocasnică, mobilier, obiecte decoratice și multe, multe altele.
Dacă la un moment dat, la început, am început să cumpăr cărți, „lipindu-mă” mai mult de o anumită librărie virtuală, dar neocolind nici o posibilitate de a-mi achiziționa cărți, am început să îmi completez biblioteca cu cărțile dorite și cele absolut necesare pentru informare profesională și nu numai.
La un moment dat am început să mă gândesc că aș putea să cumpăr și altceva decât cărți. Pe care, dealtfel, mă străduiesc să le cumpăr pe cât posibil la reducere, exact ca într-un Black Friday prelungit. Pentru început, m-aș gândi să cumpăr online îmbrăcăminte și încălțăminte, eventual accesorii vestimentare, având în vedere că magazinele fizice de acest tip de mărfuri și-au restrâns mult activitatea.
Sincer vorbind, m-ar tenta ideea de reduceri de Black Friday. Asta pentru că, cu același buget financiar, chiar și cu mai puțin, aș putea cumpăra o cantitate mult mai mare de produse care îmi pot fi absolut necesare la un moment dat.
Mărturisesc că, oricât de mult m-ar tenta, nu m-aș repezi din prima să cumpăr îmbrăcăminte la reducere sau încălțăminte de firmă la reducere dintr-un motiv temeinic: în general mi se potrivesc mai greu aceste tipuri de produse ca și mărimi, raportate la dimensiunile mele corporale. Tocmai de aceea aș prefera să achiziționez accesorii la reducere din ofertele generoase de asemenea produse scoase la vânzare.

 
 Desigur că m-ar tenta un produs de firmă cum ar fi un accesoriu din gama Calvin Klein, cum ar fi, de pildă o poșetă...
 ... sau o căciulă...







... o eșarfă...  


... sau chiar un portofel... Orice produs de firmă elegant și de calitate este întotdeauna bine primit în garderoba personală.
Visez, desigur. Încă visez. Nu știu încă dacă m-aș porni în aventura cumpărăturilor din această categorie de produse. Dar să nu uităm că pandemia abia a început și este încă departe de a se stinge. Așa că este cazul să afirm, așa cum era titlul unui film celebru, „Never Say Never Again”
Articol scris pentru SuperBlog 2020

marți, 3 noiembrie 2020

Gusturi creative de la Fares

 

 Suntem în plină toamnă şi vremea este din ce în ce mai rece şi mai umedă. E semn că iarna se apropie cu paşi din ce în ce mai repezi. Și odată cu ea și sezonul afecțiunilor respiratorii.
Deși suntem în plină pandemie, nu ar trebui să uit că toate celelalte boli... încâ mai există și nu au dispărut. Oricând mă poate lovi o viroză respiratorie absolut banală, ca pe oricare dintre noi, banală dar care poate avea simptome sâcâitoare, de la febră și frisoane, durerde cap și în oricare parte a corpului și până la dureri în gât și dificultăți la înghițire, tuse și greutate în respirație.
Tocmai aceste ultime manifestări ale unei afecțiuni respiratorii mă sâcâie cel mai des în caz de mă pricopsesc cu vreun virus în perioada asta a anului. Și credeți-mă că aproape nici un medicament de sinteză de la farmacie nu mă mai satisface atât de mult în ceea ce privește tratarea lor decât produsele naturale. Deși par mai slabe ca efect uneori, sunt mai puțin toxice pentru organism dacă sunt consumate cu măsură și adesea au gust și arome mult mai plăcute, fiind mai ușor de înghițit.

 Ca atare, am luat măsuri din vreme și m-am orientat spre un producător cu tradiție, cu experiență și, deci, cu renume. Și anume Fares. Consum de multă vreme produsele Fares și pot spune că sunt mulțumită de ele. 
 

Așa că am căutat să-mi procur un pachet de produse pentru calmarea tusei, simptom care mă supără, nelăsându-mă sî-mi duc viața în condiții normale, rămânând să-mi iau pe parcurs și alte produse necesare pentru tratarea în bune condiții a tuturor simptomelor unei răceli banale.

Primul produs este siropul Plantusin forte. Ambalaj ușor, dar rezistent, de culoare închisă, tocmai pentru păstrarea în bune condiții a produsului, ușor de administrat în orice condiții. Dar...
 ... pentru mai multă eficiență m-am gândit la varianta capsulelor ca și variantă mai concentrată a preparatului pe bază de plante. Un produs care, favorizând expectorația, va calma în timp și tusea.
 Iar în ideea că tusea ar putea fi provocată de iritații la nivelul gâtului am luat în calcul și comprimate pentru supt care să calmeze iritațiile faringiene.
Avantajele produselor Fares ar fi multe:
  • priml impact este dat de ambalaj. Un design extrem de plăcut, vesel, care încântă ochii. Parcă suferința începe să se diminue, dar crește și convingerea că înauntru se afla ceva ce nu are să facă rău, dimpotrivă, ceva care ne poate readuce la starea de bine.
  • ingredientele sunt naturale, verificate de-a lungul generațiilor. Este vorba de produse vegetale din flora spontană și cultivată în România, cu proprietăți terapeutice extraordinare, extrem de potrivite pentru oamenii de aici.
  • prelucrarea ingredientelor presupune intervenții minime, care să nu distrugă principiile de bază conținute în plante.
  • aspectul produsului este plăcut, agreabil, păstrând maximum din savoarea produselor de bază din care a fost preparat.
Am renunțat de mult timp la medicamentele puternice sintetice pentru primele faze ale bolii, când simptomele sunt relativ ușoare, înlocuindu-le cu suplimente alimentare pe bază de plante. Iar atunci când totuși boala se agravează și este absolut necesar un drum până la farmacie, nu renunț totuși la acest tip de produse, care uneori pot ajuta vindecarea mai ușoară și mai plăcută.
Articol scris pentru SuperBlog 2020




***

 Jane Fonda s-a născut pe 21 decembrie 1937 la New York, părinții ei fiind canadianca Frances Ford Seymour și actorul american Henry Fonda. ...