La ce e bun Shakespeare?
– Să-ți dai seama că toate poveștile au fost spuse deja. Doar că nu de tine.
La ce e bun Kafka?
– Să înțelegi că uneori coșmarul birocratic e mai real decât realitatea.
La ce e bun Platon?
– Să nu te încurci în umbre și să cauți ideea, nu doar obiectul.
La ce e bun Socrate?
– Să înveți să pui întrebări, nu să vinzi răspunsuri.
La ce e bun Dostoievski?
– Să vezi cât de adâncă e prăpastia din sufletul omenesc.
La ce e bun Camus?
– Să nu te mire absurdul. E doar joi.
La ce e bun Jung?
– Să afli că umbrele nu sunt doar pe perete, ci și în tine.
La ce e bun Kant?
– Să înțelegi că libertatea are reguli. Și că uneori sunt mai stricte decât lanțurile.
La ce e bun Freud?
– Să înțelegi că uneori nu urăști o persoană, ci o amintire din copilărie.
La ce e bun Hegel?
– Să accepți că unele idei trebuie să moară ca să se nască altele.
La ce e bun Marx?
– Să știi de ce la final de lună nu-ți ajung banii, chiar dacă ai muncit.
La ce e bun Heidegger?
– Să realizezi că „a fi” e o întrebare, nu un răspuns.
La ce e bun Foucault?
– Să înțelegi că puterea nu țipă, doar șoptește pe la colțuri.
La ce e bun Sartre?
– Să nu mai dai vina pe destin. Ești condamnat să alegi.
La ce e bun Epicur?
– Să vezi că fericirea înseamnă uneori doar o pâine caldă și liniște.
La ce e bun Seneca?
– Să înveți să mori în fiecare zi un pic, dar cu demnitate.
