miercuri, 30 aprilie 2025

$$$

 La ce e bun Shakespeare?

– Să-ți dai seama că toate poveștile au fost spuse deja. Doar că nu de tine.


La ce e bun Kafka?

– Să înțelegi că uneori coșmarul birocratic e mai real decât realitatea.


La ce e bun Platon?

– Să nu te încurci în umbre și să cauți ideea, nu doar obiectul.


La ce e bun Socrate?

– Să înveți să pui întrebări, nu să vinzi răspunsuri.


La ce e bun Dostoievski?

– Să vezi cât de adâncă e prăpastia din sufletul omenesc.


La ce e bun Camus?

– Să nu te mire absurdul. E doar joi.


La ce e bun Jung?

– Să afli că umbrele nu sunt doar pe perete, ci și în tine.


La ce e bun Kant?

– Să înțelegi că libertatea are reguli. Și că uneori sunt mai stricte decât lanțurile.


La ce e bun Freud?

– Să înțelegi că uneori nu urăști o persoană, ci o amintire din copilărie.


La ce e bun Hegel?

– Să accepți că unele idei trebuie să moară ca să se nască altele.


La ce e bun Marx?

– Să știi de ce la final de lună nu-ți ajung banii, chiar dacă ai muncit.


La ce e bun Heidegger?

– Să realizezi că „a fi” e o întrebare, nu un răspuns.


La ce e bun Foucault?

– Să înțelegi că puterea nu țipă, doar șoptește pe la colțuri.


La ce e bun Sartre?

– Să nu mai dai vina pe destin. Ești condamnat să alegi.


La ce e bun Epicur?

– Să vezi că fericirea înseamnă uneori doar o pâine caldă și liniște.


La ce e bun Seneca?

– Să înveți să mori în fiecare zi un pic, dar cu demnitate.

$$$

 Noua iubire de altcândva


   Adrian Păunescu 


Mă-ncearcă iar, de cine știe unde,

Ca o pedeapsă cinică și grea,

Senzația că ne-am putea ascunde

Într-un poem al meu de altcândva.


Câte-am iubit și am cântat în viață,

Puteam să las pământul lumii gol,

Dar, vai, ce tragedie îndrăzneață,

Tu le conții pe toate ca un rol.


Ai și venit într-un târziu de piesă,

Ce bine-ți șade, dragoste, aici,

Dar ești prințesa fără de adresă

Ce-mi redeșteaptă zeci de cicatrici.


Tu știi prea bine, toate se repetă,

Ce facem, s-a facut și va mai fi,

Dar nu e echitabil, pe planetă,

Tu să rezumi mai multe tragedii.


Tu nu trăiești acum întâia oară,

Dar retranscriu ediția dintâi,

Cum să te las în lumea ordinară?

În care bâlci al vremii să rămâi?


Ce fericire mi-este dată mie,

S-o gust, precum un mare spărgător,

Când toată pustiita visterie

Ți-e destinată ție, ca și lor?


Tu, care-ți duci întrega garderobă

Într-un carton, ca pentru condamnați,

Tu, care n-ai o pernă și o sobă,

De ce din noua cale să te-abați?


Viața ta e-n stare să rezume

Atâtea zeci de roluri, ca un cost,

Nu e dreptate nicăieri pe lume,

Dar, poate, pentru tine ar fi fost.


Și, dintr-o dată, linia subtire

Ce ne-a unit, s-a rupt, s-a ars, s-a șters,

Și, dintr-o dată, te-am pierdut, iubire,

Te-ai rătăcit pe-aici prin Univers.


E caldă urma ta, la mine-n sânge,

Mai scriu o dată despre struguri copți,

Mi-ai fost și-mi ești izvorul care plânge

Și cea mai dulce neagră dintre nopți.


Când te-am pierdut, plecau din matcă toate,

Se retrăgeau miresmele din nunți

Și mările secaseră jumate,

Izvoarele se întorceau în munți.


Și chiar la mine-n casă sunt tot felul

De noi descreșteri într-un ritm grăbit,

Cântând s-a prăbușit violoncelul,

A dat în muguri și a înfrunzit.


Mi-e martor Dumnezeu că de la tine

N-am vrut făgăduinți și garanții,

Voiam atât să știu, că-ți este bine,

Mă pregătisem să te pot iubi.


20 august 1995


( din volumul "Front fără învingători" - 1995)

$$$

 La 30 aprilie 1933 


S-a stins din viaţă, la Paris, Anne-Elisabeth, contesă Mathieu de NOAILLES, născută Brâncoveanu la 15 noiembrie 1876, scriitoare franceză de origine română. 

Membră de onoare a Academiei Române din 1925.

 A scris poeme simboliste (Inimă nemărginită, 1901), romane (Noua speranţă, 1903), memorialistică (Cartea vieţii mele, 1932) 


   Intr - o scrisoare adresata revistei LES ANNALES principesa ANA BRNCOVEANU, devenita ANA contesa de NOAILLES, declara ca nu e romanca , si nu cunoaste catusi de putin Romania in care a fost numai o data , pentru cateva ore, in drum spre Constantinopol ! 


S C R I S O A R E 


CONTESEI DE NOAILLES 

NASCUTA PRINCIPESA BRANCOVEANU


"Brancoveanu Constantin

Boieri vechi si domn crestin ..."

Cantec din batrani


                                                                            Octavian GOGA 


Iti recitesc ravasu - n frantuzeste

Cu slova lui muiata - n ironie

Si , nu stiu cum , un gand ma ispiteste...

Ma iarta , doamna , ca ti - l spun tie ...


Tu ne - ai uitat , tu din strigarea noastra 

Nu stii nimic , nimica nu te doare ;

Nici Dunarea nu - ti plange la fereastra ,

Nici muntii mei nu pot sa te - nfioare...


Nu ne - ntelegi nici visul , nici cuvantul ,

Nici cantecul tu nu ni - l poti cunoaste ...

Din tara ta ti - a mai ramas pamantul ,

Ai grau in el , dar ti - ai uitat de moaste...


Abia o dat' , cand te chema Bizantul ,

Ai poposit la noi o clipa - doua :

Veriga mandra ce te - ai rupt din lantul

Unor vieti atat de scumpe noua...


De - aceea azi te miri ca de - o poveste

Cand cineva de rostul tau te - ntreaba ,

O gluma - ti par cuvintele aceste

Si razi de noi odrasla basaraba ...


Razi in zadar ! Trecutul ne - nfasoara 

Oricat de mult l - am surghiuni din minte...

Strabunii - n noi de veci nu vor sa moara

Si noi mintim , dar sangele nu minte !


Ei vin la noi...- S -acolo - n metropola ,

Pe malul Senei , umbra lor strabate ,

Suflarea lor patrunde sub cupola

Palatelor cu crestete bronzate ...


Cati logofeti si vornici nu se schimba

In noaptea ta cu visuri zbuciumate ...

Cu noi in drum doar pururea se plimba

Un tintirim de suflete uitate...


Cand vei simti o jale vag - adese

Si - n linistea amurgului de toamna

Te vor fura indemnuri nentelese , 

Nu te mira : Sunt Brancovenii , doamna !

$¢$

 BALADA PROVERBELOR

Francois VILLON


Atât împunge capra cât stă rău ;

atât cât ține, cari cu oala apă ;

atât cât fieru-i cald dă-l pe ilău ;

atât dă-i cu barosul, până crapă ;

atât cinstește omul : după teapă ;

atât ți-l amintești : cât stă cu tine ;

atât e hoț : doar cât în ocnă sapă ;

atât îl chemi pe dracu' : până vine !


Atât vorbești, până ajungi clănțău ;

atât ai preț, cât nu ajungi otreapă ;

atât ești om : pân-calci cuvântul tău ;

atât te-nchini : pân-ai scăpat de țeapă ;

atât ești demn : cât n-ai intrat la apă ;

atât ești bun, pân-pui mâna pe bine ;

atât ești calm, cât altul nu te sapă ;

atât îl chemi pe dracu' , până vine !


Atât cât îl hrănești, ții la dulău ;

atât aștepți un cânt: până să-nceapa ;

atât păstrezi un măr : cât nu e rău ;

atât izbești un zid : pân' vezi cum crapă ;

atât întârzii, cât te ține-o treabă ;

atât ți-e scris, atât îți merge bine ;

atât mângâi cât nu-ți dă o jalapa ;

atât îl chemi pe dracu' , până vine !


Atât bârfești : pân' vine rândul tău ;

atât cât porți cămașă nu ești țoapă :

atât ești domn cât nu ești nătărău ;

atât ai preț : pân-or să te priceapă ;

atât iubești pe Domnul : pân- te scapă ;

atât cât și parale-ti merge bine ;

atât e vânt cât crivățul nu- nteapa ;

atât îl chemi pe dracu' , până vine !


INCHINARE


Atât ești tont cât n-ai cap să priceapă ;

atâta mergi : cât pașii te pot tine ;

atât bați seaua pân' să priceapă iapa ;

atât îl chemi pe dracu' , până vine !

$$$

 AZ' NOAPTE, IISUS. 


Radu DEMETRESCU GYR 


Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.

O, ce trist, ce înalt era Christ!

Luna-a intrat după El în celulă,

Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.


Mâinile Lui păreau crini pe morminte,

Ochii adânci ca nişte păduri.

Luna-L bătea cu argint pe vesminte,

Argintându-I pe mâini vechi spărturi.


M-am ridicat de sub pătura sură:

- Doamne, de unde vii? Din ce veac?

Iisus a dus lin un deget pe gură

Şi mi-a făcut semn ca să tac...


A stat lângă mine pe rogojină...

- Pune-mi pe răni mâna ta.

Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,

Parcă purtase lanţuri, cândva...


Oftând, Şi-a întins truditele oase

Pe rogojina mea cu libărci.

Prin somn lumina, dar zăbrelele groase

Lungeau pe zăpada Lui vărgi.


Părea celula munte, părea Căpăţână,

Si mişunau păduchi şi guzgani.

Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,

Şi am dormit o mie de ani...


Când m-am trezit din grozava genună,

Miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă şi era lună,

Numai Iisus nu era nicăieri...


- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui.

M-am pipăit, şi pe mâinile mele

Am găsit urmele cuielor Lui...

$$$

 RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE


RADU GYR


Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,

pentru cântecul tău ţintuit în piroane,

pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,

ci ca să aduni chiuind pe tapsane

o claie de zări şi-o căciula de stele,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi

şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane

şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Şi ca să pui tot sărutul fierbinte

pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,

pe toate ce slobode-ţi ies inainte,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!

Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!

Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

$$$

 Eroina esti tu -


 Adrian Păunescu


Ce mai faci ? Ce mai spui ?

Unde eşti ? Mai exişti ?

Ochii mei sunt nebuni,

După ochii tăi trişti .


Te aştept peste tot

Şi visez să te-mbuni,

Am zidit pentru noi

Un spital de nebuni .


Acest fel de a fi

Vreau oricum să-l conservi,

Un spital pentru cord,

Cu salon pentru nervi .


Nu e logic nimic,

În întregul demers,

Amintiri au murit

Şi contururi s-au şters .


Nu ştiam c-am avut

Acest mare noroc,

Să trăiesc lâng-un om

Care lumii-i dă foc .


Consolat, te aştept,

Mi-e necaz şi pustiu

Şi mă tem să te-ntorci,

Cred că nu te mai ştiu .


Poate că, între timp,

Chiar şi tu te-ai schimbat,

Un păcat părăsind,

Îţi asumi alt păcat .


Poate numele tău

E precum ţi-am spus eu,

Şi eşti rodul divin,

Fiica lui Dumnezeu .


Să te caut nu vreau,

Să te-aştept nu mai pot,

Mi-am propus să te uit,

Cu iubire cu tot .


Îndărătnic te porţi,

Şi absurd, şi naiv,

Dar eu hachiţa ta

Nu mai pot s-o cultiv .


Doar atât mai aştept,

Să-ţi revii, să te-aduni,

C-am făcut pentru noi

Un spital de nebuni .


Ne putem odihni,

În cămaşa de lanţ,

Terapie de şoc,

Pentru foştii amanţi .


Eu, din lacrima mea,

Am făcut, mai la Nord,

Un spital de nervi,

Un spital pentru cord .


Bat pe-acolo ninsori,

Într-un fel îngeresc,

Ca să-ţi dea de-nţeles

Că eu tot te iubesc .


Însă nu te iubesc

Ca să vii, ca să pleci,

Te iubesc gratuit,

Inutil pentru veci .


Poţi la şes coborî,

Poţi rămâne-n zăpadă,

Te iubesc fără sens

Şi tu nici nu contezi .


Astăzi, încă te joci

De-a misterul întreg,

Cei din jur ori nu ştiu,

Ori, ştiind. nu înţeleg .


Dar, treptat, vei simţi

Că fiorul trecu

Şi vei avea să le-arăţi

Că-n poeme eşti tu .


Şi, atunci, ai să lupţi,

Să le poţi demonstra

Că, la mine în vers,

Este chiar viaţa ta .


Şi te vor umili,

Contestând dreptul tău,

Dar eu nu te-am numit,

Ca să nu.ţi fac vreun rău .


O s-apari, pe nedrept,

După ce am să mor,

Ca un alt personaj,

Scris de alt autor .


Şi, atunci, ai să negi

Adevărul cel strict

Că-ntre noi a fost şi

Acest straniu conflict .


Şi vei face recurs

Că-ntr-o zi ai să vrei

Să arăţi cine-ai fost,

Între-atâtea femei .


Eu, atunci, am să-ţi fiu

Cel din urmă atu,

Declarând că, oricum,

Eroina eşti tu .


Astfel, adeveresc

Că şi azi ne iubim

Şi, murind, am să fiu

Soţul tău legitim .

$$$

 Acum 84 de ani!  Din cronica războiului de 1 421 de zile! Duminică, 22 iunie 1941.  Prima zi de război!  Alesandru DUTU  • ,,Ostași!... Azi...