&&&

 GHEORGHE DINICĂ și MARIN MORARU 

~ O FRĂȚIE DE-O

        VIAȚĂ ~

Prietenia dintre Gheorghe Dinică și Marin Moraru este considerată una dintre cele mai frumoase și autentice din istoria actoriei românești — o legătură de-o viață, bazată pe origini comune, umor și respect reciproc.

Originea prieteniei

Cei doi se cunoșteau încă de la 16 ani, din cartierul Giulești al Bucureștiului, unde au copilărit amândoi în condiții modeste. „Îl cunosc pe Dinică de dinainte de a intra la Institut. Juca la Casa de Cultură a Studenților, era vedetă acolo. Apoi ne-am nimerit în aceeași clasă la Institut, la doamna Dina Cocea", povestea Marin Moraru. Acolo, cei patru ani de studenție i-au sudat definitiv. „Patru ani cât am fost studenți am mâncat aceeași mâncare și am fumat aceleași țigări. Când aveam pauză de prânz, mergeam la mine și făceam cartofi prăjiți cu ouă cât mai multe — asta era mâncarea noastră. Ne întorceam ghiftuiți și stăteam la lecțiile de actorie până seara la ora 20.00."  

Soția lui Marin Moraru, Lucia Popescu Moraru, a subliniat mereu că rădăcina comună a contat enorm: „Gândiți-vă, aproape șase decenii petrecute împreună, și pe scenă și în film, dar și în viața de zi cu zi!"  

Cum se manifesta prietenia în viața de zi cu zi...

„Eu și Gheorghe Dinică am fost nedespărțiți. Când spui Dinică, spui Moraru și de multe ori când mă adresam cuiva, persoana respectivă îmi spunea Dinică și lui Dinică îi spunea Moraru."   Erau atât de nedespărțiți încât lumea ajunsese să îi confunde, la nivel metaforic — un semn al prezenței totale a unuia în viața celuilalt.

Un detaliu amuzant și revelator: deși Dinică era cunoscut ca un „profesionist" al paharului, cel mai bun prieten al său, Marin Moraru, nu bea deloc. Diferența nu i-a despărțit niciodată — dimpotrivă, poate că tocmai contrastele i-au făcut atât de complementari.

Moraru era omul punctualității absolute: „Mă duc la o întâlnire cu cel puțin cinci, dacă nu 15 minute mai devreme. Dacă mă duc mai târziu, mor, mă frământ până mă îmbolnăvesc. La teatru mă duc cu o oră mai devreme."  Dinică, în schimb, era boemul prin excelență — omul petrecerilor, al cântecelor, al libertății totale.

Colaborarea profesională

Pe scenă, chimia lor era de neegalat. Au jucat împreună zeci de ani, iar spectacolul cel mai drag ambilor a fost „Take, Ianke și Cadîr", alături de Radu Beligan. Spectacolul s-a jucat șase ani, cu casa închisă de fiecare dată. Doar moartea lui Dinică a oprit spectacolul.   Moraru glumea cu afecțiune despre cariera lui Dinică în film: „A făcut atâtea filme că toată lumea din România crede că nu există film fără Dinică."  

În ultimii ani, au jucat împreună în telenovelele „Inimă de țigan" și „Regina". Când Dinică s-a îmbolnăvit, Moraru i-a fost alături, ajutându-l să își repete replicile.   O imagine care spune totul despre ce înseamnă prietenia adevărată.

Durerile lui Dinică — boala ținută în secret

Ultimii ani ai lui Dinică au fost umbriti de o suferință pe care el însuși nu a cunoscut-o pe deplin. Singura care a vorbit despre boala secretă a fost soția lui, Gabriela, care a dezvăluit că maestrul suferea de Alzheimer și că începuse să uite multe lucruri — „mai mult cu ceilalți, nu cu mine."   Gabriela l-a protejat și nu a vorbit despre această boală decât după moartea lui. A dezvăluit că, odată, aflați la Câmpulung, Dinică s-a rătăcit și nu a mai știut să ajungă acasă. Și că soțul ei nu știa că are Alzheimer.  

Cu toate acestea, a continuat să joace impecabil, chiar dacă pe platoul de filmare al serialului „Aniela" era nevoit să poarte o cască prin care i se suflau replicile.  

Demnitatea până în ultima clipă.

Gheorghe Dinică a încetat din viață pe 10 noiembrie 2009, în urma unui stop cardiac, după ce fusese operat de colecist și dezvoltase o infecție cu stafilococ auriu și candida.  

„La moartea lui Dinică l-am simțit pe Marin al meu că se rupe ceva în el. Nu a vrut să ne împovăreze cu durerea sa, dar am simțit asta. Așa cum a și spus atunci, și mult după, îi murise fratele de suflet. L-a afectat foarte tare!", mărturisea Lucia Popescu Moraru.

Moraru însuși a spus printre lacrimi: „Odată cu Gheorghe Dinică a murit și o parte din mine" și „A murit fratele meu de suflet."

Marin Moraru s-a stins pe 21 august 2016, la 79 de ani, la aproape șapte ani după prietenul său. Mulți au spus, simplu și frumos, că „s-a dus după Dinică."

De ce a fost o prietenie adevărată?

Dinică era, după cum spune titlul unei cărți dedicate lui, „un mare singuratic" — atunci când trebuia să fie. Dar era și încântător de vesel, sociabil, plin de spirit, cu cine merita.   Iar Moraru era omul cu un cult al prieteniei rar întâlnit, capabil să vorbească despre fiecare coleg cu o generozitate aproape literară.

„Păi, dacă eu sunt monstru sacru, Dinică ce e? Dar Ilarion Ciobanu, Amza Pellea, Mircea Albulescu, ce sunt?"   — spunea Moraru cu umilința care îl definea.

Prietenia lor nu a avut nevoie de explicații. A trăit în cartofi prăjiți mâncați împreună la prânz, în cafele băute în fiecare dimineață, în replici suflate la ureche pe platoul de filmare, în lacrimi ținute în față lumii. O frăție adevărată, de la Giulești până la capătul vieții.

Respect,

Admirați e,

Prețuire!

CULTURA CURIOZITATI GANDURI