De la prieteni

ELEVUL TRIST (Poveste adevărată)😥🌹

În timp ce se afla în fața copiilor din clasa a 5-a, Doamna Moșteanu, în  prima zi de școală le-a spus un neadevăr, majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubește pe toți la fel de mult.

Totuși , acest lucru nu era posibil deoarece în primul rând , cufundat în banca sa, era băiețelul numit Gheorghe A. Doamna Moșteanu îl urmarise pe Gheorghe în anul precedent și observase că acesta nu se juca cu ceilalți copii, hainele sale erau neîngrijite și era murdar mai tot timpul. Și Gheorghe putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât Doamnei Moșteanu îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros și rosu, un X mare și îngroșat și să îi dea nota 4. La școala la care preda doamna Moșteanu, trebuia să revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe Gheorghe îl lăsase intenționat la urmă .

Totusi, când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese: “face temele cu grijă , este manierat și este o plăcere să fi în preajma lui.

Profesoara din clasa a 2-a scrisese: "Gheorghe este un elev excelent, apreciat de colegii săi , dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boala incurabilă , iar viața de acasă trebuie să fie foarte grea"

Profesoara din clasa a 3-a scrisese: "Moartea mamei sale l-a afectat mult. Se străduiește foarte mult, dar pe tatăl său nu îl prea interesează , iar climatul de acasă îl va afecta în curând , dacă nu se va schimba ceva". 

Profesoara dintr-a 4-a a scris: "Gheorghe este retras și nu mai este interesat de școală. Nu are mulți prieteni și uneori adoarme în timpul orei" .

De-acum, doamna Moșteanu înțelesese problema și i-a fost rușine de ce făcuse. S-a simtit și mai prost când elevii ei i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase și împachetate în hârtie stralucitoare mai puțin Gheorghe.

Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obișnuită de culoare maro. Doamnei Moșteanu i-a fost greu să îl deschida în fața celorlalți. Unii dintre elevi au inceput sa râdă când a descoperit o brățară căreia îi lipseau unele pietre și o sticluță de parfum pe trei sferturi goală . Ea i-a certat când a observat că brățara era drăguță și parfumul mirosea frumos. Gheorghe A. a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune : "Doamna Moșteanu, astăzi miroși exact ca și mama".

După ce copiii au plecat, doamna Moșteanu a plâns timp de aproape o oră . În acea zi, a încetat să mai predea citirea, scrierea și aritmetica și a început să îi învețe altfel pe elevi. Doamna Moșteanu i-a acordat o atenție deosebită lui Gheorghe. Pe măsură ce lucra cu el, mintea sa a început să își revină . Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacționa mai bine. Până la sfârșitul anului, Gheorghe ajunsese cel mai isteț elev din casa și , în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toți la fel, a devenit alintatul său.

Un an mai târziu , a găsit o scrisoare de la Gheorghe în care ii spunea că e cea mai buna profesoară pe care o avusese vreodată .

Au mai trecut încă șapte ani până a mai primit un semn de la Gheorghe.

Apoi el i-a scris că terminase liceul al treilea în clasă , și că ea rămăsese cea mai bună profesoară pentru el. 

Cinci ani mai târziu , a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina în curând și facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigura pe doamna Moșteanu că fusese cea mai bună profesoară .

Apoi au mai trecut încă cinci ani și a mai venit o scrisoare, cu același mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Ing. Gheorghe A. 

Apoi o noua scrisoare în care o anunța că se va căsători . Îi spunea că tatăl său a murit cu câțiva ani în urma și o întreba daca ar vrea să participe la nunta și să stea în locul în care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles că a acceptat. Și a purtat brățara căreia îi lipseau unele pietre si a folosit același parfum pe care îl primise demult de la Gheorghe.

S-au îmbrățișat , iar Gheorghe i-a soptit la ureche.. "Multumesc pentru că ai crezut în mine. Mulțumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important și mi-ai arătat că pot însemna ceva."

Doamna Moșteanu i-a șoptit cu lacrimi în ochi "Gheorghe, ai inteles greșit . Tu esti cel care m-a învățat că pot schimba ceva. Nu am stiut cum să predau elevilor până te-am întâlnit pe tine."

MORALA: Nu poți niciodată să știi cum poți influenta viața altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ține seama de acest lucru în aventura ta prin viață și încearcă să schimbi în bine ceva în viața celorlalți cu care te intersectezi. 

Și nu uita:

Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă și-ntinde o mână pentru a o ajuta să se ridice!

Persoanele nu sunt imaginare!

Poemul vacii

 Poemul vacii

Într-un sat, o vacă grasă,

Cum sunt vacile tâmpite,

Dar frumoasă şi lăptoasă,

S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,

Au venit cu tot belşugul,

Toţi voiau să se însoare,

Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă ,ca o fată,

Cu avere şi trusou,

Îi respinge îngâmfată :

“Cum să mă mărit c-un bou ?”

“E un cal prin curti vecine,

Care pătimaş mă strânge,

El e genul meu, tip bine,

Armăsar sadea, pur- sânge !”

Vaca, tot făcându-i curte,

Îşi atinse idealul,

După tratative scurte,

S-a căsătorit cu calul.

“Ah, ce şansă pe mireasă !”

Comenta în pom o cioară,

“El – aristocrat de rasă.

Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând , ce tragedie !

Vaca se certă cu calul,

Pân’ departe-n deal la vie,

S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,

Vaca-n fiecare noapte,

Se plimba făcând pe vampa,

Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,

Că jucând pe îndrăgostita,

Calul, furios, îi trase ,

Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,

Vaca prinse a pricepe,

Cum că soţul ei mai are,

Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, işi zise,

Îl dau dracului de cal.

Şi-ntr-o seara părăsise,

Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă,uscată ,

De necazuri şi nevoi,

Vaca noastră, resemnată,

Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,

Vaca multe a-nvăţat.

Primul bou ieşit în cale,

Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,

Că s-a dus prin văi ecoul,

“Ce pereche potrivită !

Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă , el ascultă.

El cu munca , ea tapaj.

Este, fără vorbă multă,

Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca ( ne şopteşte,

un măgar) , c-aşa-i măgarul,

Prin păduri mai zăboveşte,

Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,

Măgăria ce ne-o spune.

Totul e , că-n căsnicie,

Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,

Chiar şi grajdul să-l răstoarne.

Boul nu-i decât bărbatul.

Ca dovadă, poartă coarne !

Şi aşa, trec ani şi ani,

Şi precum am prins de ştire,

Au făcut şi trei juncani,

Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea , de faţă ,

Nu e nici un lucru nou,

Pentru orisicare vacă,

Soţul ideal e-un BOU …

Autor Necunoscut

Cursul de filosofie

 CURSUL DE FILOZOFIE...

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie.

– Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie.

Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.

– Esti crestin, nu-i asa, fiule?

– Da dle, spune studentul.

– Deci crezi in Dumnezeu?

– Cu siguranta.

– Dumnezeu e bun?

– Desigur, Dumnezeu e bun.

– E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

– Da.

– Tu esti bun sau rau?

– Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator.

– Aha! Biblia!

Se gandeste putin.

– Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

– Da, dle. As incerca.

– Deci esti bun.

– N-as spune asta.

– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu.

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

– El nu ajută, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

– Nu poti raspunde, nu-i asa?

El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

– Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

– Pai, da, spune studentul.

– Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare:

– Nu.

– De unde vine Satana?

Studentul ezita.

– De la Dumnezeu.

– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

– Da, dle.

– Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

– Da.

– Deci cine a creat raul?

Profesorul a continuat.

– Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

– Da.

– Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

– Cine le-a creat?

Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.

– Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Iisus Hristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

– Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit.

– Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt. a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?

– Nu, dle. Nu L-am vazut.

– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?

– Nu, dle, nu l-am auzit.

– L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?

– Nu, dle, ma tem ca nu.

– Si totusi crezi in el?

– Da.

– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta. Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

– Dle profesor, exista caldura?

– Da.

– Si exista frig?

– Da, fiule, exista si frig.

– Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

– Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit „frig”. Putem ajunge pana la 273,15 de grade C sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig. Daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -273,15 de grade C. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut, -273,15 grade C, inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

– Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?

– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

– Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

– Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

– Gresite? Poti explica in ce fel?

– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul. Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

– Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator? Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.

Studentul se uita in jurul sau, in clasa.

– E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?

Clasa izbucneste in ras.

– E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila.

In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.

– Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…

– Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.

– Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde:

– Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat:

– Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat…

PS: Studentul era Albert Einstein.

Creativitate & spirit competitiv, în tandem

 Am pornit în primăvara acestui an în competiţia superbloggerilor cu entuyiasm. Ceva mai mult ca de obicei, deşi eram conştientă că drumul era greu. Chiar foarte greu. Dar aveam motivele mele să îmi doresc enorm de mult de la această competiţie, chiar dacă nu câştigam decât statutul de finalist. Ceea ce s-a și întâmplat până la urmă. Dar entuziasmul mi-a fost amputat, așa cum a fost amputată și competiția brusc și pe neașteptate din cauza unei pandemii pornită vălătug de pe meleaguri îndepărtate spre meleaguri și mai îndepărtate, pandemie care a anulat sau, în cel mai bun caz, amânat multe dintre evenimentele despre care ar fi urmat să scriu. Dar amărăciunea mi-a fost îndulcită oarecum de consolarea că am avut ceva mai pușin de muncă dar și de speranța că într-o ediție viitoare îmi voi lua revanșa. Dacă nu acum, va fi în primăvara următoare... Sper din toată înima să fie așa.

Mă înscriu în ediția de față ca și încălzire. Si antrenament pentru edițiile care vor veni. Măcar să nu-mi ies din mâna scrisului pe blog. Și voi continua antrenamentul citind foarte mult, pentru a-mi forța mintea să se joace cu cuvintelem înlănțuite în fraze, plus scriind cât se poate de mult.

Abia aștept probele. Sper să fie suficient de multe, de variate și de „pe gustul meu”. Și chiar dacă nu vor fi chiar așa, vor fi oricum tratate ca pe provocări. Ne recitim curând, dragi colegi superbloggeri!!!

Creativitate & spirit competitiv, în tandem. Ce zic superbloggerii

 Bine v-am regăsit! Spre finalul verii, ca de obicei, ne pregătim pentru o nouă ediție de toamnă SuperBlog (marți, 1 septembrie, se deschid înscrierile în cea de-a 21-a ediție).

Până atunci însă, ne-am gândit să facem împreună un exercițiu și v-am întrebat pe grupul de Facebook ce reprezintă pentru voi creativitatea și spiritul competitiv. Răspunsurile, care mai de care mai inspirate și edificatoare, confirmă că și creativitatea, și competiția au multiple valențe. Așadar, dăm cuvântul superbloggerilor:

Răzvan Lupitu – “Ador competitivitatea. Mă face mereu să devin mai bun și să îmi doresc mai mult. Singura mea limită e să nu îi sabotez pe ceilalți în drumul meu în sus. Mie bloggingul mi-a oferit foarte multe, mi-a dat șansa să cunosc oameni noi și să mă reinventez. Creativitatea pentru mine înseamnă libertatea de a inova, într-o manieră proprie. Prima mea participare la SuperBlog a generat niște lucruri care m-au schimbat complet, dar voi povesti, poate, cu altă ocazie. :)”

Diana Elena Neață – “Sunt ferm convinsă că blogging-ul fără creativitate e ca mâncarea fără sare. Poți scrie cel mai documentat articol, cel mai corect din punct de vedere gramatical și SEO, dar fără un zvâc de creativitate e fad, lipsit de farmec.
Cât despre competitivitate, ce pot spune? Deși poate nu par, sunt o fire extrem de competitivă. Ador să dau tot ce e mai bun din mine, să îmi împing limitele. Nu neapărat pentru a câștiga, ci mai degrabă pentru a evolua. Competitivitatea folosită corect e unul din cele mai bune traininguri în orice domeniu. De aceea tot revin la SuperBlog.”

Mari Flămânzeanu – “Primul lucru care îmi vine în minte este că bloggingul mi-a schimbat foarte mult perspectiva. Pregătirea mea inițială în cercetare științifică mi-a fost de mare ajutor în a face documentare pentru că mie îmi place să scriu articole educative, care aduc informație. Încă nu mă atrage genul fiction. Cât despre competitivitate, sunt în proces de vindecare după ce școala și societatea românească mi le-au injectat până în gene. Încerc să privesc competitivitatea doar cu mine însămi, încerc să nu mă compar, mai ales că în blogging vrei să ai stilul tău, să se simtă parfumul personal. Vreau doar să păstrez scânteia, aceea de a continua dar fără a mă judeca prea aspru, să fiu empatică cu mine. Iar provocările din blogging sunt despre găsirea curajului, a încântării și încrederii, dar mai ales despre perseverența cultivării creativității. Și despre curiozitate. Așa am ajuns să mă bucur de creativitatea mea și simt o bucurie imensă când aceasta provoacă o revoluție în interiorul meu.”

Daniela Toader – “Creativitatea este atunci când pleci de la, hai să zicem, o păpădie și ajungi, prin legături invizibile, să-ți sorbi cafeaua pe Aeroportul Charles de Gaulle. Tot ce este cuprins acolo, între cele două repere, se numește creativitate. Despre blogging n-aș putea spune decât că reprezintă o deschidere, o oportunitate, un ochi deschis către infinit. Competiția? Am fost educați să ne întrecem. Noi între noi. Noi pe noi. O fi de bine? O fi de rău? Uneori am ceva dubii…”

Almona Ţilea – “În contextul unei profesii în care nu ai voie să îți exteriorizezi emoțiile [n.n. jurist], bloggingul m-a ajutat să ies din carapace. Mi-am permis să râd, să glumesc, să plâng, să mă enervez. Ba chiar să spun câteodată “f*ck this sh*t”. Cred că am aflat ce este creativitatea de la o cititoare. Era un articol marcat la final “Scris pentru SuperBlog”. Mi-a spus că l-a citit cu sufletul la gură și abia la ultima frază și-a dat seama că era vorba despre un produs. Oamenilor le plac poveștile chiar și atunci când e vorba de produse și servicii. Competitivitatea este, în primul rând, cu fricile și limitările noastre. Din păcate, generația mea a aflat mult mai târziu. Nu trebuie să te compari decât cu versiunea ta de ieri și astăzi să fii un pic mai sus. Mâine mai sus și tot așa.”

“Creativitatea cere curaj” – Henri Matisse

Violeta Giol – “Bloggingul / blogul este curtea mea de joacă. Pentru că îmi place să mă joc, tare îmi place să mă joc! SuperBlog-ul e o joacă faină pentru că îmi aduce parteneri de joacă.  E mult mai mișto să te joci în gașcă decât de unul singur!  Creativitatea… hm… ar fi multe de spus. Mai pe scurt aș zice că înseamnă să plec de la un cuvânt, să-l prind în horă cu alte cuvinte, apoi să le las să danseze Ciuleandra. Sperând că dansul lor nebun va naște emoție în cei care citesc. Competiție… competivitate… cuvintele astea au fost fir roșu în viața mea. Competiție cu mine însămi. Asta a fost the story of my life. Până când am ales să spun stop! Nu, nu am (nu MAI am?) spirit competitiv. Nu în sensul clasic. (Asta nu înseamnă că nu îmi place să studiez clasamente sau că nu ma oftic la note :)))”

Olimpia Săpunaru – “Eu nu știu ce e creativitatea, dar știu că, dacă nu era SuperBlog și dacă nu o posedam sau ea pe mine (?), nu aș fi văzut Egiptul în decembrie 2018 și nici Cap Aurora, în august 2020. Pentru a câștiga aceste două premii, în cadrul SuperBlog, de la Christian Tour și Litoralulromanesc.ro, am scos din buzunarul creativității cam vreo 3000 de cuvinte, 1000 pentru Egipt și vreo 2000 pentru Cap Aurora. Astea două premii sunt cireașa de pe tort, dar nici tortul nu e lepădat, numai că nu mă apuc să număr toate premiile acu’, că nu sunt încă pensionară SuperBlog. Nu știu nici dacă sunt blogger, cu adevărat, dar superblogăr sigur sunt! Definitiv! Nu vreau să câștig niciodată locul 1, ca să fie clar! Aș muri de ciudă că nu mai pot participa. :))))”

Alina Sanda Iosub Georgescu – “Creativitatea e ceea ce “makes the world go round”. Precum zâmbetul, e un limbaj universal care “apasă niște butoane” în ființa noastră, prilejuindu-ne revelații dintre cele mai diverse. În general vorbind, creativitatea e ceea ce a făcut lumea să evolueze și ne-a binecuvântat să fim înconjurați de atâtea lucruri interesante și utile. Chiar și facerea lumii, așa cum o știm, a fost un act al creativității desăvârșite, a posteriori slujindu-ne drept model de organizare și diversitate. Într-o epocă aproape exclusiv digitală, exprimarea creativității nu se mai face în 7D, 8D, nici măcar 3D, ci în 2D, în spațiul ecranului atât de răspândit. Chiar și presa clasică a reușit să se adapteze, migrând în online, reinventându-se. Revistele și ziarele nu mai pot fi răsfoite, pipăite, mirosite, ci numai derulate printr-o simplă mișcare în fața ochilor, pe peronul gării, în pauza de la școală ori în vârf de munte.
O alternativa de exprimare la îndemna oricui a devenit blogul. Cu alte cuvinte, pentru cei care nu au reușit să își găsească un spațiu de manifestare a “producției” intelectuale, bloggingul oferă o alternativă extrem de interesantă și utilă. Blogul e “locul” unde alegem să ne expunem pe noi înșine cu toate fațetele noastre, uneori mai vesele, alteori mai triste, o dată mai transparenți, alta dată mai opaci. Blogul este, totodată, și un instrument modern prin care îi transformăm pe cititorii noștri în parteneri activi, care își pot exprima părerea apreciativă sau nu vis-a-vis de proprietatea noastră intelectuală. Ne responsabilizăm astfel în a expune un conținut de calitate, de interes general și care poate fi înțeles de majoritatea potențialilor cititori.
În contextul celor de mai sus, latura competitivă a acestui hobby pentru unii, adevărat job pentru alții, vine ca o confirmare a pasiunii pentru cuvinte, ca o îmbogățire a experienței. Mergând mai în profunzimea sentimentului, mă hazardez să afirm că reprezintă nevoia de confirmare a stăpânirii artei cuvintelor. Prin dorința de a fi cel/cea mai bun/ă, citit/ă, apreciat/ă, competitivitatea în lumea bloggerilor trasează în mod invizibil ierarhii și îi diferențiază pe cei buni de cei mai buni!
Închei aici reamintindu-vă de celebrul referen muzical din genericul serialului “Familia Bundy”, “love and marriage go together like a horse and carriage”, și parafrazându-l: “creativitatea și bloggingul merg împreună ca vântul și iahtingul”.

Cătălina Popa – “Eu cred că și creativitatea se exersează. Poate că unii își imaginează că artiștilor le vin idei după idei și mintea lor e ca un carusel cu multe curbe, extrem de intens. Însă, de multe ori, mie mi se pare că această forță numită creativitate se joacă cu noi. Creativitatea ne dă o sămânță care apoi trebuie crescută cu documentare (studiu), și mai multă creativitate, dar și multă muncă. Uneori prinde, alteori nu apucă să crească, iar în cazurile cele mai triste ce a rezultat se usucă. Cu cât îți exersezi mai mult creativitatea, cu atât e mai ușor să creezi ceva. De asta se zice că scriitorii, pictorii, cântăreții buni sunt cei care își fac activitatea zilnic.
Eu scriu foarte rar pe blog, dar în competiția SuperBlog am fost extrem de disciplinată și mi-am dovedit că pot, dar mai ales mi-am demonstrat teoria de mai sus. Am scris și pe blog că, pentru mine, cea mai ușoară ediție a fost ultima, cea pe care am câștigat-o. Nu pentru că ar fi fost ceva diferit, ci pentru că eu am învățat să mă raportez altfel la competiție, dar am și exersat (tot participând).
Eu am urât întotdeauna competiția, încă din școală. În școală, copil fiind, simțeam presiune și nu-mi dădeam seama de unde. Dar îmi creasem sisteme să am cele mai mari note fără să rețin neapărat informațiile pentru totdeauna. Eu cred că presiunea competiției te poate determina să-ți depășești limitele, dar, în același timp, te poate trimite într-un colț în care să fii atât de dezamăgit, încât să nu mai încerci niciodată acea activitate. Renunți înainte de a începe real. Când iei primul 5, poți să te ambiționezi sau, dacă mai iei încă 3 de 5 și ți se spune și că ești „prost”, poți să renunți, deși poate nu era vârsta sau etapa în care să înțelegi acele lucruri sau poate nu ți se explicau în ritmul tău. Competiția frumoasă e cea cu tine însuți. O frază clișeică, dar o scriu cu toată convingerea. De aceea, eu cred că și competiția SuperBlog trebuie văzută ca o experiență, nu ca o cursă infernală.“

La final, răspund și organizatorii  Pentru noi, creativitatea înseamnă curaj, așa cum zicea și Matisse: curajul de a ne căuta, descoperi și redescoperi, de a ne dezvălui lumii cu gândurile, nuanțele și sensibilitățile noastre, de a ridica ștacheta constant, de a ne provoca să ieșim din zona de confort, curajul de a plăsmui lumi posibile și imposibile, de a ne îndoi și de a lupta pentru dreptul și visul de a îmbogăți realitatea continuu cu propriul adevăr – toate, cu puterea inspirației. Iar voi știți să faceți asta și ne-ați învățat și pe noi. Sau am învățat împreună?  Oricum ar fi, vă mulțumim.

Voi, cititori, ce părere aveți? Vă așteptăm cu drag rândurile în comentarii și abia așteptăm să continuăm împreună tradiția exersării creativității în blogging în noua ediție SuperBlog  Pe curând!

„Rămas bun, Domnule Profesor!” Gheorghe A.M. Ciobanu s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani

 

Unul dintre ultimii reprezentanți ai unei generații de platină a culturii moldave, al cărui nume s-a identificat pentru multă vreme cu cel al orașului său natal, Roman, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, iubit și respectat publicist și critic literar, retras de o vreme din viața publică, s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani. O viaţă bogată şi rotundă, împărţită cu generozitate cu mii de elevi, dedicată activităţii eseistice, împlinită ca mentor, scriitor, pedagog şi om al cetăţii – căreia i-a devenit Cetățean de Onoare la finalul anilor ’90.

„Îngemănat cu Urbea mea natală. Un «montagnard» de vise, într-un oraş «picior de plai». Oraşul căruia îi mulţumesc de-acel popas parnasian, ce mi l-a dăruit. Fiindu-mi sacru, îi mărturisesc, cu gând astralic, că i-am iubit pe oameni, i-am preţuit, egal pe toţi, nici ei datornici mie şi nici îndatorat acestora”, mărturisea profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu la împlinirea a nouă decenii de existenţă.

„Am dus o viaţă plină de zbucium şi de muncă”

Gheorghe A.M. Ciobanu s-a născut în oraşul Roman, chiar de Sărbătoarea Bunei Vestiri, la 25 martie 1925. „Ca orice străfulgerare de pe Terra, am văzut şi eu lumina lui Solaris, pentru prima oară, în ziua de Buna Vestire a anului 1925. Făcând parte din acea generaţie învăluită în tragedia ultimului război mondial, toate mi-au fost pluralice şi continue”, mărturisea profesorul Ciobanu.

A urmat cursurile Școlii nr. 4 şi ale Liceului „Roman-Vodă”, între 1936 – 1944. Bacalaureatul l-a dat la Sighişoara (în 1944), în timpul refugiului. După război, deşi şi-ar fi dorit să urmeze arhitectura, în anul 1949 a absolvit Facultatea de Drept din Iaşi. A activat în învăţământ de la 20 de ani, la început în comuna Hălăuceşti – Iaşi, predând matematica, fizica, chimia, muzica şi desenul. A revenit la Roman şi a fost unul dintre cei mai apreciaţi profesori ai Liceului „Roman-Vodă” – de unde a ieşit la pensie –, dar a predat şi la alte unităţi de învăţământ din oraş (Seminarul Teologic Ortodox, Seminarul şi Institutul Franciscan), discipline cu caracter umanist, filosofic şi artistic.

„Mi-a plăcut să fiu mereu în preajma tinerilor. Simţeam că, prin această apropiere, preiau o parte din energia lor. Am dus o viaţă plină de zbucium şi de muncă. Cred că acest non-stop în care am trăit m-a făcut să mă menţin mereu «în priză». Secretul longevităţii activităţii mele nu este chiar un secret. În primul rând, este un dar genetic. Am avut în familie membri care au trecut de suta de ani. În al doilea rând, mi-am tras seva şi puterea de la tinereţea cu care am fost mereu înconjurat, de la discipolii mei”, mărturisea profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu.

16 lucrări publicate, peste 3.000 de conferinţe

A dus o viață dedicată carierei didactice, artei şi culturii. A susţinut peste 3.000 de conferinţe cu tematici diverse, în Roman, în mediul rural şi în numeroase oraşe din ţară. A colaborat cu diferite fundaţii de cultură din Roman şi din toată ţara. A ţinut, la Universitatea Populară de Știinţe Sociale, un curs de etică, estetică şi sociologie. A primit numeroase distincţii, printre care cea de „Cetăţean de Onoare al Oraşului Roman” (1997) sau „Medalia Jubiliară Eminescu” (2000).

Încă din şcoală a fost îndrăgostit de matematică. Cu ajutorul acestei discipline, a pus bazele unei formule matematice în muzică, a unui curent – ontifonismul, strângând sensurile muzicii într-o lucrare numită „Mileniul III în cheia sol”.

Este autor al cărţii „Locul şi spiritul”, în care sunt descrise valorile artistice din oraşul Roman, al volumului dedicat prietenului de-o viaţă, „Irimescu, statornicie şi zbor”, o analiză a creaţiei sculptorului Ion Irimescu, şi al unei ediţii de lux sub genericul „Scrieri”, cuprinzând cinci volume, în care sunt adunate eseuri, analize, exegeze şi critici publicate în presa vremii în perioada 1964-2004.

Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu a scris 16 cărţi, dintre care opt apărute şi promovate de Editura „Muşatinia” din Roman. A desfăşurat o serie de activităţi în cadrul Bibliotecii Municipale: expuneri pe teme de cultură, artă, peste 200 de vernisaje de artă plastică, lansări de carte, prezentări de concerte. Toate cărţile donate de profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu constituie o colecţie care îi poartă numele.

„Dacă ar fi să-mi caracterizez viaţa, aş putea spune că ea s-a derulat între catedră, vorbit şi condei. La vârsta de acum, ele se aşează în ordine inversă, foarte mult scris, vorbit din ce în ce mai puţin şi catedră deloc”, mărturisea profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu.

„Nemuritor încă din timpul vieţii”

În lucrarea „Amintiri din secolul Ciobanu”, lansată în 2015, doctorul Dan-Gabriel Arvătescu, vicepreşedintele Societăţii Culturale „Clepsidra” din Roman, afirma: „În al nouăzecilea an al vieţii, un om poate părea bătrân. Totul e relativ şi, totodată, magic în viaţă. Aşa este şi bătrâneţea. Sunt tineri bătrâni şi bătrâni mult mai tineri sufleteşte ca ei. Acesta nu e un paradox. Aceasta e, pur şi simplu, viaţă. Priviţi-l pe profesor şi-o să înţelegeţi asta. Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu este un adevărat mit urban. Este parte a moştenirii noastre comune. El este singurul care a reuşit să fie parte a sufletului nostru. Personalitatea lui a marcat, fie că vrem sau nu, fie că recunoaştem sau nu, identitatea noastră de grup. Prin asta, el a mai reuşit un lucru rar: să devină nemuritor încă din timpul vieţii”.

„Opriţi Planeta, vreau… şi-alte Lumi”

În urmă cu câțiva ani, i-am dedicat reputatului om de cultură, vechi colaborator al cotidianului nostru, o secţiune permanentă dedicată eseurilor publicate, timp de peste 15 ani, în Ziarul de Roman: Galeriile „Gheorghe A.M. Ciobanu”. Sunt zeci de eseuri care au văzut din nou „lumina tiparului”, de această dată a „tiparului electronic”, consecvent mileniului al treilea, mileniul preferat al profesorului Ciobanu, „miniexpoziții” ale distinsului autor, realizate de-a lungul vieții sale și publicate în edițiile cotidianului nostru, un ecou al trecutului în prezent.

Într-unul dintre eseurile pe care le-am publicat, dedicat ultimului volum din Trilogia „Mileniul Trei pe Portativ” semnată de Gheorghe A.M. Ciobanu, acesta nota: „Opriţi Planeta, vreau… şi-alte Lumi (…) Noi am propus, dar devenirea istorică va dispune. Putem să aşteptăm, oricît de mult. Chiar… «Trei Milenii»… Gîndind, însă, că ne contopim, tot mai mult, cu Cosmosul, poate ne va surîde şi nouă vreo «şansă». (…) Și, nu uitaţi, «fără aplauze», chiar de-i «Final»”.

Bun rămas, Domnule Profesor!

 

 

 

De la prieteni

 Pentru orice eventualitate, 

BALADA LUI COVIDEL

( Flori Bungete )

Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai,

Unde guverna

Cine apuca,

Într-o iarnă caldă,

În loc ca să cadă,

Zăpada, din cer,

Căzu…COVIDEL!

Provenea din China,

Și, bată-l pricina,

Nu era născut,

Ci era făcut,

De minți iscusite,

De orez hrănite,

Și trimis prin lume,

Multe să dărâme. 

Cea Economie

La pământ să fie,

Și cea Sănătate

Să fie pe moarte,

Iar Învățătura,

Și sora-i, Cultura,

Lovite să fie 

De o Pandemie.

Și din țară-n țară, 

Ajuns bunăoară,

Pe la noi pe plai, 

,,Trai, nineacă, trai!”

Toată lumea-n casă-nchisă,

Nicio fabrică deschisă, 

Spitalele transformate,

Școlile toate-ncuiate,

Că la ceas de seară,

Cinci inși decretară

Stare de urgență…

( Din incompetență )

Și-am tot așteptat

Până am intrat

Într-o altă stare,

Cică, alertare…

Dar în acest timp,

Covidel cel tâmp,

Tot pe loc a stat

Și nu s-a urcat,

Pe vârful Tătaru

( Nici lovit cu paru ).

Că noi ne-am spălat

Și dezinfectat,

Și am stat pitiți.

Românași cuminți!

Că dacă ieșeam,

Nu ne mai plimbam

Azi cu bicicleta, 

Ci cu izoleta!

Dar cu toate acestea,

S-a schimbat povestea:

Și-am sărit din pat,

Drept în Bal Mascat!

Covidel, stătea cuminte,

Dar cele minți iscusite,

Mai dădură-un decrețel

Ca să crească Covidel. 

Și-uite-așa, de trei luni bune,

Ne izolarăm de lume.

Nu tu nunți, nu tu ,, boteze”,

Nu cumetrii, nu chermeze,

Nu tu hore, sârbe-ncinse,

Nu tu biserici deschise!

Și Covid, fir-ar să fie,

( Ce să-i faci, chinezărie!!),

Nici nu moare, nici nu crește,

Doar de cap ne-nebunește!

- Covide, Covide, 

Rogu-te ,te stinge !

Fă-ți tu singur felu'

N-aștepta Guvernu'

Să ia măsuri clare,

Că e vax, nu are!!

Și dacă mai vii 

La toamnă, să știi,

Că ne-am învățat:

În cas” la spălat!

Dar covid zicea:

- Stați, că nu-i așa!

Cum să vin la toamnă iar ?

Nu e an electoral?

Gata, am predat ștafeta:

Vreți la vot cu izoleta??