BOB MARLEY
„Începuturile sunt de obicei înspăimântătoare, iar finalurile sunt de obicei triste. Dar pentru tot ceea ce se află între acestea două, merită să trăieşti”.
Bob Marley a fost vocea unei generații. Abilitatea sa de a-și îmbina emoțiile prin muzică, dorința de a vorbi împotriva injustițiilor sociale la care nimeni altcineva nu îndrăznea măcar să se gândească l-au făcut să fie îndrăgit în toată lumea.
Bob Marley poate fi considerat personificarea rebeliunii întregului popor jamaican – fără să exagerăm. Muzicianul a fost un erou în cel mai clasic sens al cuvântului. Pornind de la începuturile sale umbrite de nenumăratele umilințe, cu talentul și crezurile sale care erau singurele arme, Marley a luptat cu o nestăpânită perseverență pentru a-și face cunoscut, prin muzica sa, mesajul profetic; a părăsit această lume când a simțit că viziunea sa despre „One World, One Love”, inspirată din Rastafarianism, a început să înmugurească în gândirea colectivă.
Dacă ar fi trăit mai mult, ar fi schimbat probabil, în mai bine, percepțiile oamenilor asupra politicilor statale, rasismului, iubirii și unității. Din păcate, celebrul cântăreț și scriitor de muzică a murit la doar 36 de ani, din cauza unei boli cumplite.
Pasionat de mic de muzica reggae
Robert „Bob” Nesta Marley s-a născut la 6 februarie 1945, în Nine Mile, districtul Saint Ann, situat în nordul insulei Jamaica, din Marea Caraibe.
Era fiul Cedellei Booker, o jamaicană de 18 ani şi a lui Norval Marley, un căpitan britanic de 50 de ani. Norval, care era alb, nu l-a recunoscut oficial pe Bob, deşi a sprijinit financiar familia, iar copilul a crescut doar alături de mamă. Ulterior s-a mutat alături de mama sa la Kingston, capitala ţării, în speranţa deschiderii unor perspective mai bune pentru existenţa lor.
Deşi micul Marley a crescut în ambianţa unei perifierii sărace, a devenit pasionat de mic de muzica reggae. Împreună cu prietenul său Neville O’Riley Livingston – Bunny – a început să compună şi să interpreteze această muzică, ei fiind influentaţi de Ray Charles, Curtis Mayfield sau Fats Domino, şi a grupului foarte popular în insulă, The Drifters.„
În anul 1962 Bob Marley a participat la o audiţie pentru producătorul muzical Leslie Kong, care, impresionat de calităţile sale, l-a invitat în studio să înregistreze câteva piese. Astfel, apar primele două single-uri, „Judge Not” și „One Cup of Coffee”, lansate de casa de discuri Beverley’s sub pseudonimul Bobby Martell, care au atras puțină atenție din partea publicului.
Marley a debutat cu pseudonimul Bobby Martell
În anul 1963 Bob se hotărăşte să-şi întemeieze o formaţie, alături de Bunny şi Winston Hubert McIntosh (Peter Tosh), un tânăr muzician pe care l-a cunoscut în perioada în care lua lecţii muzicale. Aşa a apărut Wailing Wailers, o formaţie care a câştigat admiraţia percuţionistului Alvin Patterson care i-a recomandat producătorului Clement Dodd.
Mișcarea Rastafari și grupul The Wailers
Pe 10 februarie 1966, pe când avea 21 de ani, Bob Marley se căsătoreşte cu Alpharita „Rita” Anderson, o artistă cu o carieră muzicală în devenire, apoi pleacă pentru câteva luni la mama sa, recăsătorită în Delaware, Statele Unite. Împreună cu Rita, Bob va întemeia o familie numeroasă, ajungând să crească unsprezece fii și fiice.
În octombrie acelaşi an, Bob revine la Kingston, la şase luni dupa vizita Majestăţii sale Imperiale Haile Selassie, din Etiopia, care a impulsionat şi a reînnoit mişcarea rastafari din insulă. Silul și cultura rastafarienilor se bazează pe simplitate și cultul iubirii, muncă, sănătate mentală și fizică, politică a libertății, spiritualitate și relaxare activă. De altfel această ideologie începe să se reflecte şi în muzica lui Marley, mai ales după formarea unui nou grup, alături de Peter şi Bunny – celebrul The Wailers.
Este perioada în care ritmurile frenetice jamaicane sunt înlocuite de tempo-uri mai moderate, de o muzică lentă şi senzuală, în stilul numit rock-steady. Între timp Rita debutează în cariera muzicală cu succesul „Pied Piper”, o adaptare după o veche melodie britanică pop.
În anul 1970, Aston „Family Man” Barrett – la bas – şi fratele său, Carlton – la baterie, doi dintre cei mai mari muzicieni jamaicani, se alătură grupului, iar un an mai târziu Bob Marley semnează un contract în Suedia cu CBS, casa de discuri a lui Johnny Nash. În 1973 apare albumul „Burnin’”, ce includea noi versiuni ale unor melodii ca „Put It On”, „Get Up, Stand Up” şi „I Shot The Sheriff” – piesă care l-a consacrat definitiv, ajungând pe primul loc în topul celor mai bine vândute single-uri din S.U.A.
Anul următor, Bob Marley a petrecut majoritatea timpului în studio, rezultatul fiind melodii ca „Talkin’ Blues”, „No Woman No Cry” sau „Rebel Music (3 o’clock Roadblock)”.
La 5 decembrie 1976, Bob Marley, pe atunci un activist non-politic, a hotărât să participe la un concert gratuit în Kingston, cu intenţia de a promova pacea. După anunţul concertului, guvernul convoca alegeri pentru 15 decembrie, spre nemulțumirea susținătorilor ambelor tabere politice. Deși se declarase o persoană apolitică, Marley își manifestase o oarecare simpatie față de candidatul stângii, Michael Manley, care avea să câștige alegerile cu partidul său, People’s National Party.
Cineva îi dorește moartea
Până în ziua concertului, muzicienii din The Wailers erau cazați în somptuasa vilă a lui Marley din Kingston, aflată la nr. 56, pe strada „Speranței” (Hope Road). Din cauza tensiunilor crescânde provocate de disputele electorale, la porțile reședinței fuseseră plasate, pentru siguranță, două gărzi.
În seara zilei de 3 decembrie, în jurul orelor 20:30, când Rita Marley a vrut să plece în oraș, a observat că paznicii de la intrare lipseau. În secundele următoare pe poartă a pătruns o mașină, portiera s-a deschis și un bărbat a deschis focul. Șapte intruși înarmați cu pistoale semi-automate au năvălit în clădire trâgând în toate direcțiile. Bob Marley a fost nimerit în piept și brațe, iar managerul trupei, Don Taylor, a fost împușcat în picioare. Un alt angajat al formației, Louis Griffiths, a fost doborât de o rafală. Toți membrii trupei erau pe veranda casei, într-o pauză de la repetițiile pentru concertul programat peste două zile. Atacul a fost brusc și neaștepat, agresorii părăsind clădirea la fel de repede cum au venit.
Marley a fost împușcat de două ori
Ca prin minune, niciunul dintre cei loviți de gloanțe nu a fost ucis. Transportați de urgență la spital, doctorii i-au pus rapid pe picioare, astfel că pe 5 decembrie 1976, aproape 100.000 de oameni erau prezenți în Parcul Eroilor Națiunii să îl vadă pe idolul insulei, Bob Marley, care numai ce trecuse pe lângă moarte. Știau că le va cânta doar o melodie, muzicianul fiind slăbit după ce fusese rănit.
Concertul a început, dar, după o singură piesă, Marley și compania nu a mai părăsit scena pentru o oră și jumătate. În acele 90 de minute au făcut istorie, punând ritmurile locale reggae în topul stilurilor muzicale care pot schimba situația socio-politică.
Când a fost întrebat pentru ce și-a riscat în acea seară sănătatea, Marley a răspuns în stilu-i caracteristic: “Oamenii care fac această lume mai rea nu-și permit nici o zi liberă, cum aș putea eu să-mi iau una, când încerc să aduc puțină lumină în obscuritate?“ A fost ultima reprezentație a lui Bob Marley în Jamaica pentru următoarele 18 luni. Temându-se de un alt atentat, a părăsit insula și a plecat să trăiască în Londra. Acolo a înregistrat următorul album, „Exodus„, unul din cele mai importante din cariera sa, cuprinzând hiturile “Turn Your Lights Down Low”, „Three Little Birds” și „One Love / People Get Ready”.
În aprilie 1978 Marley se întoarce în Jamaica pentru „One Love Peace Concert„. Tot atunci a fost invitat la sediul ONU din New York pentru a primi Medalia Păcii, iar la sfârșitul anului muzicianul a plecat într-o călătorie în Africa pentru prima dată, unde a vizitat Kenya și Etiopía, locul spiritual al mișcării rastafari de care se simțea atras.
Urmatorul disc al grupului, „Uprising„, a fost lansat în mai 1980 și a avut un succes imediat cu „Could You Be Loved?„. Albumul mai conținea și hit-urile „Coming In From The Cold„, „Work” și faimosul „Redemption Song„. Aflat în culmea gloriei, The Wailers pornesc în cel mai mare turneu mondial sfidând orice record de asistență, dar și starea de sănătate a liderului său.
Bolnav de cancer și ultimul concert
Cu trei ani în urmă, în 1977, după un meci de fotbal undeva pe un teren în Londra, Bob Marley a resimițit o durere puternică la un deget de la picior. Având o agendă foarte încărcată, Marley a ignorat rana care nu arăta deloc bine, refuzând să o trateze. Mai târziu avea să afle o veste cruntă: avea o formă de cancer la piele. Doctorii au făcut o biopsie la deget și au descoperit că un strat canceros îi crescuse dedesubtul unghiei. Cu toate acestea, Bob Marley și-a continuat activitatea muzicală alternând perioadele de înregistrări și concerte cu ședințele de chimioterapie, procedura standard impusă în astfel de situații.
În septembrie 1980, The Waillers erau în plin turneu în Statele Unite, cu Uprising Tour, însă vocea și liderul trupei nu era deloc în cea mai strălucită condiție. Fiindu-i mereu alături, soția sa Rita l-a implorat să ia lucrurile mai ușor, însă Marley nu a fost niciodată un om ușor de convins. După două spectacole susținute la Madison Square Garden din New York City, pe 23 septembrie 1980, Marley concerta la Stanley Theater din Pittsburgh, Pennsylvania. Nu știa că avea să fie ultima sa apariție în fața fanilor. Chiar în timp ce se afla pe scenă, lui Bob i s-a făcut rău și a fost nevoit să își scurteze spectacolul.
La insistențele asociaților săi, Marley a luat o pauză încercând să se refacă. Dar pe 8 octombrie, artistul a recidivat și s-a prăbușit în timp ce făcea jogging în Central Park. E nevoit astfel să se interneze pentru o perioadă mai lungă la Sloan-Kettering Cancer Center din Manhattan. Aici speranțele de însănătoșire sunt din ce în ce mai mici. Rezultatul analizelor au indicat o tumoră la creier, ca urmare a cancerului de piele. Medicii au considerat că muzicianul nu mai avea de trăit mai mult de o lună.
Sloan-Kettering Cancer Center a fost și încă este unul dintre cele mai bune centre pentru cancer din lume, dar nu și pe placul lui Bob Marley. Jamaicanul nu a fost impresionat de celebritatea medicinii din New York, astfel că, după o sesiune scurtă de terapie cu radiații, a părăsit spitalul și s-a întors în Jamaica, unde a continuat tratamentul, sub îngrijirea doctorului Carl Fraser. Toate diagnosticele de până acum duceau la faza terminală a cancerului, în special pentru că slăbise prea mult și pierduse mult păr (avea doar în jur de 37 de kg). Totuși s-au luat în considerare câteva tratamente alternative cum ar fi terapia cu sâmburi de caise încercată de Steve McQueen sau o călătorie spirituală în Etiopia.
În cele din urmă, doctorul Fraser și-a trimis pacientul la Josef Issels, un medic german a cărui specializare era imunoterapia intensivă pentru cancer. Marley s-a lăsat pe mâinile doctorului Issels călătorind în Bavaria și internându-se la Clinica Ringberg din Rottach-Egern, deși tratamentul lui Issels stârnea multe polemici pentru că folosea multe remedii naturale.
Inevitabilul sfârșit
Bob Marley s-a tratat în Bavaria pentru opt luni, celebrandu-și chiar și ziua de naștere de 36 de ani acolo, pe patul de spital. La începutul lunii mai, asociații lui Bob Marley au decis să îl relocheze acasă, în Jamaica, gândindu-se ca artistul să își petreacă ultimele zile alături de cei dragi. A fost, din păcate, imposibil. În timpul zborului starea bolnavului s-a deteriorat, astfel că, după ce avionul a aterizat în Miami, Florida, Marley a fost transportat de urgență la Cedars of Lebanon Hospital (azi Jackson Memorial Hospital) din localitate. Aici medicii au constatat că melanomul se extinsese în tot corpul afectând creierul, plămânii şi stomacul. Nu mai era nimic de făcut.
Bob Marley a murit pe patul spitalului Cedars of Lebanon din Miami, Florida, pe data de 11 mai 1981, la ora 11:35. Alături i-au fost mama sa, Cedella, soția, Rita, apropiați și o parte din copii. Ultimele cuvinte i-au fost adresate fiului său, Ziggy: „Banii nu pot cumpăra viața.”
Dosarele medicale ale morții lui Bob Marley susțin o tumoare malignă la creier, care s-a dezvoltat din cauza bătăliei lui cu cancerul de piele. Cancerul s-a agravat, ajungându-i la plămâni, creier și alte organe vitale, lucru care le-a făcut medicilor și tehnologiei slujba aproape imposibilă în salvarea vieții acestuia. Un reportaj recent al Academiei Americane de Dermatologie a confirmat faptul că nu a existat nicio terapie demonstrată pentru a-l trata pe Marley în anii ’70 și, din păcate, nici în ziua de azi nu s-a dezvoltat una eficientă.
Conspirații pe marginea morții lui Bob Marley
Nu toată lumea a fost convinsă de fișele medicale sau de presupusa lovitură la fotbal care i-a adus sfârșitul celui mai mare muzician reggae din lume. Pe când toți conspiraționiștii erau de acord că viața lui Marley nu putea fi salvată, existau totuși unii care credeau că muzicianul nu a murit din cauze naturale. Zvonurile despre cancer spuneau că a fost indus artificial în degetul mare de la piciorul drept de către oameni care erau amenințați de către existența lui Bob Marley.
În una dintre conspirații, managerul lui Bob, Chris Blackwell ar fi complotat cu soția legendei, Rita Marley, cu scopul de a scăpa de el pentru a pune mâna pe toată averea. Această avere fiind estimată, în perioada morții lui, la mai mult de treizeci de milioane de dolari. De atunci, această cifră a crescut de zece ori. Totuși, cei apropiați lui Bob, mai exact prietenii lui din trupa Wailers, au negat mereu această teorie. Argumentul lor era că Rita îl implora mereu pe Bob să ia o pauză de la muzică și să se concentreze pe tratamentul și recuperarea sa.
Într-o altă teorie, s-a crezut că Bob Marley a fost asasinat de către serviciile americane, CIA. Influența lui asupra oamenilor de culoare din toată lumea era foarte mare, lucru care a făcut agenția să se simtă puțin inconfortabil. El era „periculos de influent”, după cum spune teoria. Acești conspiraționiști și-au susținut argumentul pe 3 decembrie 1976, spunând că Bob Marley a fost atacat, pe când era acasă în Kingston, Jamaica. Bob a scăpat cu mici zgârâieturi la o mână și picior, dar Rita Marley și câțiva alți oameni au fost grav răniți. Argumentul este că atacatorii au fost angajați de către CIA si cand au eșuat misiunea, agenția a încercat o abordare mai „liniștită” de asasinare: cancerul indus artificial.
A doua teorie a supraviețuit de-a lungul timpului. Un fost operator CIA, Bill Oxley, e crezut că a recunoscut că a făcut parte din scenariul „asasinării’’ cântărețului acum câțiva ani. Pe patul lui de moarte, Bill se pare că a dat vina pe Carl Colby, fiul lui William Colby – un fost director al CIA- pentru moartea lui Bob. El a făcut aluzie la faptul că un pantof a fost trimis de către Carl , ca un „cadou’’ pentru Bob, în timpul turneului său la Paris, artistul neștiind însă că pantoful avea un cablu de cupru contaminat cu o substanță carcinogenă. Când Bob a purtat pantoful, firul i-a înțepat degetul mare și a introdus celulele canceroase în corp.
Înmormântarea lui Marley – un amestec de bâlci, rugăciuni și spectacol
Cu doar o lună înaintea morții sale, Bob Marley a fost decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicăi, a treia mare onoare a națiunii, ca semn de recunoastere a inestimabilei sale contribuții aduse culturii țării sale. Pe 21 mai 1981, onorabilului Robert Nesta Marley i se organizau funeralii oficiale din partea poporului jamaican.
Locul de veci a fost ales chiar în localitatea sa natală, Nine Mile, în nordul insulei. În ziua înmormântării sicriul greu din bronz a fost dus către cel mai înalt deal al zonei și depus într-un mausoleu vopsit în culorile roșu, verde și auriu. Alături de trupul neînsuflețit au fost așezate pentru totdeauna chitara sa roșie Gibson Les Paul, o biblie deschisă la Psalmul 23 și o tulpină de ganja.
Funeraliile au început într-un cadru restrâns la Biserica Ortodoxă Etiopiană „Sfânta Treime” din Maxfield Avenue, fiind prezidate de eminența sa arhiepiscopul Abuna Yesehaq, cel care l-a botezat în creștinism pe Marley în noiembrie 1980. În noua credință, Bob și-a ales numele „Berhane Selassie” – „Lumina Sfintei Treimi”.
După scurta ceremonie la care a participat familia și prietenii apropiați, sicriul a fost depus la National Arena din Kingston unde în jur de 100.000 de persoane au venit pentru a-i oferi muzicianului un ultim omagiu. În interiorul arenei, dar și pe stradă, în difuzoare au răzunat melodiile cu care artistul a câștigat inima întreagii planete. Vânzătorii ambulanți și-au ocupat pozițiile încă de la primele ore ale dimineții oferind celor care au venit la înmormântare postere, insigne, tricouri, băuturi și ganja.
Sicriul, care trona pe estacada plasată în centrul scenei era acoperit cu două steaguri, cel al Jamaicăi și al Etiopiei. Camerele de fotografiat erau îndreptate în permanență către tribuna rezervată familiei în centrul căreia stătea mama lui Bob, Cedella Booker, însoțită de văduva artistului, Rita și o parte din numeroșii săi copii. La tribuna oficială putea fi văzut primul ministru pro-cubanez pe care Marley îl susținuse, Michael Manley, guvernatorul insulei Sir Florizel Glasspole precum și reprezentanți ai Reginei Angliei.
Un moment emoționant al ceremoniei s-a petrecut atunci când, mai mulți muzicieni care au cântat de-a lungul anilor cu Bob au urcat pe scenă. Rita Marley, Judy Mowatt, Junior Murvin, Marcia Griffiths ș.a. au cântat melodia „Rastaman Chant”.
La sfârșitul manifestării, sicriul a fost urcat pe un dric și pregătit pentru cea din urmă călătorie, către locul unde, în urmă cu 36 de ani, viața lui Marley a început. Pe traseul care se întinde de-a lungul a 80 de km, convoiul funerar a fost întâmpinat de mii de bărbați, femei și copii care aruncau flori și plecau capul în semn de respect. În cele din urmă convoiul a ajuns în Nine Mile, și, după un scurt ceremonial sicriul a fost luat pe brațe și depus în mausoleu.
Când soarele a apus după unul dintre dealuri, vânzătorii ambulanți și-au strâns mărfurile văzându-și fiecare de drumul lui. La fel și membrii celor Doisprezece Triburi ai Israelului îmbrăcați în robe albe, și creștinii ortodocși sau catolici care și-au încheiat rugăciunile, și adepții rastafari care și-au luat rămas bun, și cei a căror credință o regăsesc doar în muzica lui Marley. Și-au văzut mai departe de viața lor. Bob s-a reîntors acasă.
Bob Marley își doarme somnul de veci în mausoleul din Nine Mile
