***

 

“Într-o zi vom lăsa totul baltă. Ne vor rămâne hainele-n dulap, cheile și telefonul cine știe pe unde, folia de medicamente pe noptieră neterminată, poate și ciorba la foc molcom pe plită. Nu trăi fără să te gândești la toate astea. Ziua aceea poate fi oricând, pentru oricine. Bagă de seamă ce șerpi îți ies pe gură. Oamenii nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă. La noi se zice: animalul se leagă cu funia și omul, cu vorba bună. Ce te costă să gândești înainte de a deschide gura? Caută să fii drept și nu biciui cu șfichiul verbului obrazul nimănui. Nu te crede nemuritor și nu ține degetele greblă prin timp. Fă-ți căuș, ca atunci cînd erai copilandru și mergeai la izvor. Nu puteai bea apă direct din șuvoi, nu-i așa?Fă din vorbe alean pentru cineva. Să vezi cum îi vor da lacrimi pe obraz. Dacă trebuie să asculți, ascultă. Dacă nu ai nimic de spus, taci. Tăcerea e mană cerească la timpul ei. 

Supărată că nu vin, mi-a zis mama într-o duminică, demult: Așa-i că dacă aș muri mîine ai veni repede și ți-ai smulge părul din cap de durere că ai rămas fără mamă? De ce nu ai venit ieri, cînd te-am chemat că am făcut ardei umpluți? Ne bucuram, rîdeam, povesteam și noi ca fetele…Nu-mi reproșa nimica, mama, doar încerca să îmi deschidă ochii. Pe la 35 de ani, mi-am dat seama că trăiam prea repede. Aveam atît de multe de făcut încît toată frumusețea vieții și tihna treceau pe lîngă mine. Pînă cînd, într-o dimineață cînd toți dormeau și eu priveam răsăritul doar cu gîndul la cît de multe am de făcut, fără să pot uita o clipă de asta, mi-am zis: Ho, nebuno! Unde alergi așa? Într-o zi îți rupi gîtul și-ai trecut prin viață ca gîsca prin apă. Începînd de atunci m-am așezat să scriu și mi-am găsit în asta bucurie. Parcă trăiam mai încet și parcă vedeam mai bine. Căușul meu de prețuit timpul: scrisul. Atunci mi s-au tocit sitele răbdării, am închis moara și-am scris pe ușă: De astăzi nu mai macin griji, decît arareori! Alergăm ca chiorii către nicăieri, în loc să mergem încet și cu bucurie. Hai să fim mai smeriți, oricum ultimul cuvînt nu-l are nimeni pe pămîntul acesta decît moartea. Nu vă sfiiți și nu uitați de ea. Totul, totul se poate schimba într-o clipă, iar sufletul poate lua oricînd calea spre vămile cerului. Faceți cumva să nu fie pustiu și gol. Auriți-l cu puțină bunătate, bucurie și grijă pentru viață. Într-o zi vom lăsa totul baltă. Pe nepusă masă vom fi luați, fără a fi întrebați: vrei să vii? Atunci vom simți pe pielea noastră cuvintele Părintelui Arsenie Papacioc: Să vezi cînd se oprește răsuflarea ce importantă este clipa. Oamenii nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă!”

Text de Luminița Popescu

Postare preluată!

***

 

La mulți ani, prieteni dragi ce purtați cu bucurie numele ce deriva din numele lui Christos! Bucurați-vă, alaturi de familie,  prieteni și cei dragi! Sunteți speciali, frumoși, unici, minunați , fiindcă așa v-a plămădit Însuși Dumnezeu ! La mulți ani, și ție , soțul meu drag , Cristian !

Iată istoria acestor numelor sărbătorite în ziua întâi a Crăciunului... Forma a numelor Cristiana, Cristian - nume foarte des întâlnite în onomastica contemporană, şi nu numai, la noi şi pe multe meridiane Cristian şi Cristina (Christophor, Chriss, etc) reproduc numele latine Christianus şi Christiana, la origine adjective derivate de la numele lui Hristos, care în limba latina se scrie Christus (tot aşa erau denumiţi şi adepţii religiei creştine). Numele de "Christos" vine, de fapt, de la verbul grecesc - "a unge", care este echivalentul ebraicului "mashi ha" - "uns", de la care a aparut Iisus - Mesia. Christos, tradus prin "cel proclamat rege", avea la bază un ritual foarte vechi practicat în onoarea regilor, iar uleiul - simbol al luminii şi prosperităţii - se vărsa pe capul regilor, ca semn al recunoaşterii oamenilor de rând, ca ei sunt reprezentantii zeilor pe pământ. Forma de Christus (tradusă prin "urmaşul lui Christos"), preluată de către romani, va fi baza de derivare a lui "christianus", cuvânt folosit pentru prima oară, cel mai probabil, în jurul anului 43 d.Hr. În inscripţiile latine din secolele 3-4, "christianus" era un cuvânt care fie înlocuia un nume personal, fie îl însoţea pe acesta în mod obligatoriu. Christianus apare, însă, mai târziu şi cu valoare de prenume, atunci când creştinismul a devenit religie oficială, mai precis în timpul împăratului Constantin cel Mare.

Trebuie să ştiţi că în limba română, numele de Cristian şi Cristiana apar atestate în documente latine din secolele XI si XII şi se refereau cu precădere la persoanele care practicau cultul creştin după anumite canoane bizantine sau greceşti. Ca nume de persoană, apar atestate în jurul secolului al XV-lea, chiar şi cu forma prescurtata de Cristi. 

Se găsesc foarte multe firme ale numelui, cum ar fi: Cristian (prima atestare s-a găsit în anul 1389), Cirstiana, Cârstea, Crâstea, Hristache, Ristache, Cristache, Cirstea, Cristin, Cristian, Cristi, Cristiana, Cristina, Crista, Tina etc.

***

 POVESTEA MAGILOR

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii l-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorâ. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru. Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. 

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe  Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

***

 

In ziua a douăzeci şi cincea a acestei luni, prăznuim NAŞTEREA după trup a DOMNULUI, DUMNEZEULUI şi MÂNTUITORULUI nostru Iisus HRISTOS.

A jungând la apogeul domniei sale, după ce a supus toate popoarele lumii cunoscute unei singure stăpâniri, Cezar August (30 î.Hr.-i4 d.Hr.)214, cel dintâi împărat roman, a hotărât să purceadă la un mare recensământ al supuşilor săi, devenind fără să vrea instrumentul docil al împlinirii voii lui Dumnezeu. Adunând astfel în unitate şi înţelegere, într-un imperiu imens, sumedenie de neamuri cu obiceiuri şi limbi atât de diferite, el le pregătea să primească descoperirea lui Dumnezeu Unul în trei Persoane şi deschidea astfel calea vestirii obşteşti a Evangheliei, după făgăduinţa dumnezeiască: „îţi voi da neamurile moştenirea Ta” (Ps 2, 8); acest prim recensământ a devenit deci prorocia scrierii celor aleşi în Cartea Vieţii (cf. Fii 4, 3; Ap 21, 27) şi a sfârşitului politeismului215.

Pe de altă parte, decretul împăratului, ajuns în Palestina în vremea când Quirinus era guvernator al provinciei Siriei, a permis împlinirea profeţiei conform căreia Mesia urma să se nască din neamul lui Iuda, la Betleem, patria Regelui David (Mi 5, 1). Căci Iosif, care se afla atunci cu Maria în Nazaretul Galileii, a fost nevoit să pornească la drum pentru a se înscrie în patria părinţilor săi, în ciuda sarcinii avansate a celei care trecea în ochii tuturor drept soţia lui.

Când au ajuns la destinaţie, cei care veniseră, ca şi ei, din toate colţurile îndepărtate pentru recensământ erau atât de numeroşi, încât nu au putut găsi găzduire şi au fost nevoiţi să se refugieze pe timpul nopţii undeva în afara oraşului, într-o peşteră care servea drept staul pentru animale. Maria a simţit atunci că a venit ceasul să nască. Iosif i-a făcut culcuş în paie, cum a putut, lângă boul şi asinul care se aflau acolo, apoi a ieşit în grabă să caute o moaşă216. Pe drum, a văzut cum natura a intrat dintr-odată în neclintire, cuprinsă de uimire: păsările stăteau nemişcate, suspendate în aer în chiar zborul lor, oamenii şi animalele au încremenit, iar curgerea apelor s-a oprit şi ea. Tot acest du-te-vino neîncetat al mişcării, care poartă toate făpturile de la naştere la moarte în deşertăciune şi goană după vânt (Ps 38, 8; 102,15-16; Eccl 1 şi urm.; Is 40, 6), era ca ţinut în neclintire, căci în clipa aceea Cel Veşnic intra în însăşi inima veacurilor: Dumnezeu Cel mai înainte de vreme se făcea prunc nou-născut, deschizând astfel o nouă dimensiune a timpului şi a istoriei. După această întrerupere vremelnică a curgerii timpului, totul şi-a reluat mersul său firesc.

Iosif a aflat o moaşă care cobora din munte şi a adus-o până la peşteră, vorbindu-i despre cea care urma să nască. Insă le-a fost cu neputinţă să pătrundă înăuntru, căci un nor des o acoperea şi oprea intrarea, precum odinioară în Muntele Sinai, când Dumnezeu i S-a descoperit lui Moise (leş 19,16). Femeia a căzut la pământ, strigând: „Măreşte sufletul meu pe Domnul, căci ochii mei au văzut o minune mai presus de fire: un Mântuitor s-a născut în Israel!”. Atunci norul s-a ridicat, lăsând loc unei lumini orbitoare, care, scăzând în intensitate încetul cu încetul, le-a îngăduit în cele din urmă să intre şi să o afle cu uimire pe Preasfânta Născătoare şezând lângă ieslea în care aşezase pruncul înfăşat. Aflând mai înainte de la înger că Fecioara zămislise pe Mântuitorul prin umbrirea Duhului Sfânt (Mt 1, 21), Iosif privea tăcut pruncul culcat pe paie, slăvindu-L ca pe Mesia Cel aşteptat şi vestit de strămoşii săi de atâtea generaţii.

Căci, cu adevărat, ce poate fi mai vrednic de uimire decât această privelişte, şi cum ar putea fi ea înfăţişată în cuvinte? Dumnezeu Cel Atotputernic şi Ziditorul lumii se face făptură smerită şi plăpândă, prunc străin şi fără adăpost, neîncetând să fie şi Dumnezeu Cel nesfârşit. Cuvântul lui Dumnezeu îşi ia asupră-Şi greutatea unui trup şi îmbracă firea noastră omenească pentru a-Şi face din ea podoabă împărătească. Cel pe Care lumea întreagă nu poate să-L încapă, Care şade pe tronul Său ceresc şi pe Care îl slăveşte fără încetare mulţimea fără număr a puterilor îngereşti, Se lasă încăput într-o peşteră strâmtă şi întunecoasă, dispreţuit de toţi. Cel Care este Dumnezeu în chip se smereşte, deşertându-se pe Sine şi „chip de rob luând, facându-Se asemenea oamenilor” (Fil 2, 7 ), pentru a-i ridica prin smerenia Sa pe cei ce erau căzuţi.

A sărăcit pentru ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogăţim (2 Cor 8, 9). Cel neajuns primeşte să fie înfăşat în scutece pentru a dezlega păcatele noastre şi pentru a-i umple de slavă dumnezeiască pe cei care trăiau în ruşine. Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, Cel Care sălăşluieşte din veşnicie în sânul Tatălui, se face Fiul Omului şi Fiu al Fecioarei, fără a înceta să fie Dumnezeu, ca să fie El „întâi născut între mulţi fraţi” (Rm 8, 29), dăruind oamenilor cinstea de fii adoptivi ai lui Dumnezeu (In 1, 11; Lc 6, 35; Gal 4, 4-7 etc.). S-a culcat într-o iesle, vegheat de bou şi de asin, împlinind astfel prorociile care vesteau: „în mijlocul a două făpturi vii Te vei cunoaşte (Avac 3, 2 LXX)”, „boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său” (Is 1, 3 LXX). Cel Care hrăneşte toată făptura prin purtarea Sa de grijă stă culcat în ieslea vieţuitoarelor fără de minte, simboluri a două neamuri: iudeii şi păgânii, ca să-i vindece pe oameni de neînţelepciunea lor şi să împace pe cei despărţiţi de ură (Efes 2, 16), dându-Se pe Sine tuturor spre mâncare ca Pâinea cea vie (In 6, 51).

In această privelişte putem contempla, după cum spun Sfinţii Părinţi, imaginea Bisericii: ieslea e potirul care-L ţine înăuntru pe Cel ce Se face astăzi trup şi Se dă spre hrană pentru viaţa lumii, Fecioara este şi tronul, şi altarul Său de jertfă, iar peştera, biserică; îngerii, Iosif şi păstorii slujesc ca diaconi, iar Dumnezeu însuşi este Marele Preot Care săvârşeşte această Sfântă Liturghie.

Salomeea, o femeie din ţinut, trecea pe acolo în clipa aceea. Aflând vestea de la moaşă, ea nu vădeşte aceeaşi credinţă. E cu neputinţă, crede ea, ca o fecioară să nască şi mai ales să rămână fecioară şi după naştere. în necredinţa ei - precum, mai târziu, Apostolul Toma (In 20, 27) - ea se apropie şi cutează să cerceteze trupul preacurat al Preasfintei Născătoare. Şi îndată mâna îi rămâne înţepenită, iar ea strigă: „Vai mie, nelegiuita şi necredincioasa! L-am ispitit pe Dumnezeul Cel viu! Şi iată că mâna mea, ca uscată de foc, se desprinde de la mine!”.

Căzând în genunchi, ea imploră cu lacrimi mila lui Dumnezeu, îndemnată fiind de un înger, îl ia pe Pruncul-Dumnezeu în braţe, mărturisind cu credinţă sinceră şi plină de teamă: „Mă închin Lui, ca unui mare împărat născut în Israel!”. Atunci se vindecă îndată, iar îngerul îi porunceşte să tăinuiască toate aceste minuni până la arătarea Domnului în lume.

***

 

Lista dorințelor mele de Crăciun:

Doamne, vreau să merg cu Tine de mână și în anul care vine! Știu clar că am mai crescut în acest ultim an, dar n-o să cresc niciodată suficient de mult ca să mă desprind de mâna Ta.

Doamne, îți cer să mă ții de mână și în anul care vine - așa cum m-ai ținut de mână în ultimii ani -, chiar dacă uneori voi fi tentat să mă desprind, ca să mă îndepărtez puțin de Tine. Nu mă lăsa, nu-mi da drumul, fiindcă omul din mine poate avea rătăciri!

Doamne, primesc din mâna Ta ceea ce-mi dai, indiferent că omul din mine le etichetează ca fiind „bune” sau „rele”, fiindcă sufletul meu știe că totul este spre Binele meu cel mai Înalt. 

Am primit în ultimii ani lecții despre ce înseamnă să funcționezi cu adevărat pe principiul „Facă-se Voia Ta!”, am văzut că nu sunt deloc ușoare și știu că nu se vor termina cât voi trăi. Dar sunt decisă să continui să învăț, să continui să cresc.

Doamne, dacă este să te folosești de cineva ca să-ți faci Lucrarea și consideri că sunt potrivită pentru ceea ce vrei să faci, îți cer să te folosești de mine! Și dacă e ceva ce pot să fac în plus față de ce am făcut până acum, arată-mi și o voi face!

Doamne, îți cer să trimiți către mine oamenii pe care sunt capabilă să-i ajut, care sunt pregătiți să audă răspunsuri care nu le plac, dar care sunt adevăruri pe care au ei nevoie să le audă. 

Doamne, îți cer: nu mă lăsa să fac rău acestor oameni fără să vreau/să-mi dau seama, nu mă lăsa să le spun lucruri care îi trimit pe drumuri greșite; ghidează-mi mintea și cuvintele, astfel încât ceea ce spune gura mea și ceea ce scrie mâna mea să fie ceea ce dictează Înțelepciunea Ta! Lucrează prin mine în orice fel consideri de cuviință, folosește-mă pentru a oferi ajutorul Tău celor care, asemeni mie, caută Calea potrivită pentru ei într-o lume aflată în haos.

Doamne, dă-mi de Crăciun acele Daruri pe care consideri că le pot folosi cu înțelepciune/ integritate/ responsabilitate, astfel încât să fiu eu însămi un Dar pentru cei cu care interacționez! 

Încarcă-mă cu toată Lumina pe care o pot duce și arată-mi locurile în care să duc această Lumină!   

Arată-mi ce este nevoie să știu, ce este nevoie să spun și ce este nevoie să fac, pentru a fi un instrument eficient în mâinile Tale! 

Primesc cu inima și cu mâinile deschise Darurile de la tine, le voi împărtăși cu ceilalți și voi ține mereu Lumina aprinsă, alimentată fiind de Tine.

 

Să nu uit: Doamne, mulțumesc cu recunoștință pentru toate Darurile pe care mi le-ai dat până acum! . E minunat să am și să folosesc aceste Daruri. 

Sper că ești mulțumit de modul în care le-am folosit…

**†**

 SCRISOARE PENTRU UN VIS UCIS  

-„Eu am plecat mămico un Brad s-aduc acasă

Căci ştiu că tata slujbă de astăzi nu mai are

Şi-aş vrea să avem şi noi în ce-a rămas din casă

Miros crud de cetină şi-o poartă spre visare

Te rog nu-ţi face grijă pădurea e aproape

Doar câţiva kilometri şi-am să mă-ntorc la voi

Cât ai căta cu gândul şi ai clipi din pleoape

Eu voi sosi cu Bradul speranţelor din noi.

De-mpodobit mămico nu mai avem beteală

Şi globurile-s sparte de atâta folosit

Dar poate mergi matale la tuşa cu sfială

Să-i ceri din moşii care-din sfoară i-a cârpit,

Cadou să nu ai teamă mă vei avea pe mine

Şi eu mămică dragă am să vă am pe voi

Îmbrăţişaţi cu toţii de Bradul care vine

 Noi vom schimba în stele mormanul de noroi

De vei avea putinţă-să pui ceva pe plită,

Să simt din nou mirosul de cozonac umflat

Şi închizându-mi ochii măcar pentru o clipă

Să cred că visul poate să fie-adevărat

Să scoţi apoi din ladă, mămico ce-a rămas

Din calu-acela care tăticu l-a adus

Căci jucăria place şi celui de pripas

Şi omului cu carte şi Domnului Iisus

Înlănţuiţi mămico, de Bradul ce-a sosit

Să aşteptăm în taină minuni pe cer ivind,

Că poate Moş Crăciun pe toate le-a zărit

Şi-mi umple cu bomboane mânuţa ce-i întind

Dar chiar dacă minunea nu poate să se-ntâmple

Te rog măicuţă dragă să nu te văd plângând

Doar adunându-ţi albul din păr şi de pe tâmple

Să-mpodobeşti brăduţul cu ochi-ţi luminând”.

Aşa gândea copilul întins pe albul iernii

Cu oboseala-n suflet şi foamea în priviri

Căzut pentru odihnă el se-ntrecea cu renii

Nemaiputând sărmanul să-şi vină în simţiri

Cu ochii-ntredeschişi a veşnică mirare

El se uita la Bradul ce luase pentru-acasă

Şi într-o clipă-l strânse cu caldă-mbrăţişare

Simţindu-i răsuflarea de cetină stufoasă

Un timp în negrul nopţii un pâlpâit de suflet

Mai tremura-n pădure cu foşnet înecat

Ţinând în braţe Bradul ca nimeni să nu-l fure

Îl săruta pe creştet vorbindu-i cu oftat:

-Te rog să nu te superi Brăduţ al meu stufos

Că nu mai pot spre casă să te mai iau cu mine

Aşa rostea copilul cu zâmbetul duios,

Cu luminiţe stinse în umede pupile

Şi în tăcerea nopţii un tunet a ţipat

Lăsând pe cer pădurii o luminiţă stinsă

Acolo sus, copilul şi Brăduţul-zâmbind s-au înălţat

Crezând într-o poveste din tristă tot mai tristă.     

                                                                      

                                    Dan N. Minoiu

***

 Jane Fonda s-a născut pe 21 decembrie 1937 la New York, părinții ei fiind canadianca Frances Ford Seymour și actorul american Henry Fonda. Copila a fost numită după cea de-a treia soție a lui Henric al VIII-lea, Jane Seymour, și, din acest motiv, ea a fost strigată în școală, „Lady” sau „Lady Jane”.

În 1950, când avea 12 ani, mama ei s-a sinucis în timp ce se afla sub tratament la spitalul de psihiatrie Craig House și mai târziu în acel an Henry Fonda s-a căsătorit cu actrița Susan Blanchard, care era cu 23 de ani mai mică decât el, dar mariajul s-a încheiat cu un divorț.

Fetița a urmat cursurile Academiei Greenwich din Connecticut, Școala Emma Willard din New York și Colegiul Vassar. Înainte de a deveni actriță, a fost fotomodel și a apărut de două ori pe coperta revistei Vogue.

A plecat apoi la Paris timp de șase luni pentru a studia arta și, după ce s-a întors în Statele Unite, în 1958, l-a întâlnit pe Lee Strasberg, o întâlnire care i-a schimbat cursul vieții. Jane Fonda va mărturisi: „M-am dus la Actors Studio, iar Lee Strasberg mi-a spus că am talent. Talent real. A fost prima dată când cineva, cu excepția tatălui meu, mi-a spus că sunt bună la ceva. A fost un moment de cotitură în viața mea. În seara aceea m-am culcat gândindu-mă la actorie, iar a doua zi m-am trezit gândindu-mă tot la actorie!” Actrița a început să apară pe platourile de filmare la sfârșitul anilor 1950 și în următorii zece ani a avut o medie de aproape două filme pe an, începând cu “Tall Story”, în 1960. Primul ei mare film a fost “Cat Ballou”, produs în 1965, producție care a primit cinci nominalizări la Oscar și a fost unul dintre primele zece filme ale anului la box office. Anul următor a primit rolul principal în “The Chase” alături de Robert Redford, primul lor film împreună, iar după aceea au urmat comediile “Any Wednesday”, în 1966, și “Barefoot in the Park”, în 1967.

În anii șaptezeci, Jane Fonda s-a bucurat de cea mai apreciată perioadă a vieții ei de actriță, începând cu filmul “Și caii se împușcă, nu-i așa?” și continuând cu “Klute”, “Fun With Dick”, “Barbarella” și „Jane”.

În anii 1960 actrița s-a devenit activă politic în sprijinul Mișcării pentru Drepturile Civile, luptând împotriva războiului din Vietnam, iar vizitele sale în Franța au adus-o în contact cu intelectuali francezi de stânga care se opuneau războiului, o experiență pe care ea însăși a caracterizat-o mai târziu drept „comunism de mici dimensiuni”. La începutul anilor 1970 va declara: „Revoluția este un act de dragoste, noi suntem copiii revoluției, născuți pentru a fi rebeli. Ne curge revoluția prin sânge”.

Între 1965 și 1972, aproape 300 de americani, majoritatea activiști pentru drepturile civile, profesori și pastori, au călătorit în Vietnamul de Nord pentru a vedea cu ochii lor situația din zonă. Jane Fonda a plecat și ea la Hanoi în iulie 1972 și în această vizită a făcut o fotografie controversată, într-o baterie antiaeriană, pentru care nu a încetat să-și ceară scuze toată viața sa. În această perioadă a fost invitată la emisiuni la Hanoi Radio, descriind ce a văzut în satele, spitalele, școlile și fabricile care fuseseră bombardate de armata americană. În 2013, s-a dezvăluit că actrița a fost unul dintre cei aproximativ 1.600 de americani ale căror telefoane au fost monitorizare între 1967 și 1973 de Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite (NSA) ca parte a Proiectului MINARET, o acțiune considerară ilegală.

Pe 3 noiembrie 1970, Jane a fost arestată de autorități pe Aeroportul Internațional Cleveland Hopkins sub suspiciunea de trafic de droguri, bagajele sale au fost percheziționate și polițiștii au confiscat mai multe pungi mici care conțineau pastile. Deși actrița a protestat susținând că sunt vitamine inofensive, ea a fost reținută și dusă la închisoare, fiind eliberată pe cauțiune. Testele de laborator au confirmat că pastilele erau vitamine, iar acuzațiile au fost retrase.

Feministă convinsă, într-un interviu din 2017 publicat de revista People, actrița a declarat: „Unul dintre lucrurile mărețe pe care mișcarea femeilor le-a făcut a fost să ne facă să ne dăm seama că violul și abuzul nu sunt din vina noastră. Am fost violată, am fost abuzată sexual în copilărie și am fost concediată pentru că nu m-am culcat cu șeful meu. Întotdeauna am crezut că este vina mea, că nu am făcut sau nu am spus ceea ce trebuie. Cunosc fete tinere care au fost violate și nici măcar nu știau că a fost viol”.

Actrița este astăzi o susținătoare activă a mișcării V-Day, care luptă pentru a opri violența împotriva femeilor. În 2001, ea a înființat Jane Fonda Center for Adolescent Reproductive Health, care își propune să ajute la prevenirea sarcinilor în rândul adolescentelor.

Pe tot parcursul vieții, Jane Fonda s-a concentrat pe activism dedicat tinerilor și educației, sănătății reproducerii adolescenților, mediu, serviciilor umanitare și arte.

Actrița a mărturisit în autobiografia ei că și-a pierdut virginitatea la vârsta de 18 ani. La sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, a avut relații cu managerul de curse auto Giovanni Volpi, producătorii José Antonio Sainz de Vicuña și Sandy Whitelaw, precum și cu actorii Warren Beatty, Peter Mann, Christian Marquand și William Wellman Jr.

S-a căsătorit cu regizorul francez Roger Vadim pe 14 august 1965 la Hotelul Dunes din Las Vegas, cuplul avînd o fiică, Vanessa Vadim, născută pe 28 septembrie 1968 la Paris, dar cei doi s-au despărțit la jumătatea anului 1972.

Pe 19 ianuarie 1973 Jane s-a căsătorit cu activistul Tom Hayden, cu care era deja însărcinată în trei luni în acel moment. Fiul lor, Troy O’Donovan Garity, s-a născut la 7 iulie 1973, în Los Angeles. În 1982, Fonda și Hayden au adoptat neoficial o adolescentă afro-americană, Mary Luana Williams, dar cuplul s-a despărțit în timpul Crăciunului din 1988 și a divorțat pe 10 iunie 1990.

Cel de-al treilea ei soț a fost Ted Turner, magnatul televiziunii prin cablu și fondatorul CNN, căsnicia lor încheiându-se după zece ani.

La mijlocul anului 2009, Jane Fonda a început o relație cu producătorul de discuri Richard Perry de care s-a despărțit în ianuarie 2017 și în același an, când a fost întrebată ce a învățat despre dragoste, actrița a răspuns: „Nimic. Nu mă pricep la asta!”

Într-un alt interviu acordat jurnalistei Oprah Winfrey, Jane Fonda a mărturisit, după ani de zile în care s-a luptat cu imaginea de sine: „Mi-a luat mult timp să realizez că nu suntem meniți să fim perfecți, suntem meniți să fim întregi”.

Actrița împlinește astăzi 84 de ani și este la fel de activă în politicile sociale, implicându-se în protestele pe tema schimbărilor climatice și militând alături de Greenpeace pentru protejarea mediu lui înconjurător.