😁😁😁

 Azi dimineaţă am luat-o dintr-odată la fugă din supermarket. Văzându-mă, umflatul ăla de paznic dă şi aleargă după mine.

După ce l-am alergat în jurul parcării de vreo câteva ori, m-am hotărât în sfârşit să mă opresc. Atunci el mă prinse de guler şi, abia trăgându-şi sufletul, îmi zise:

– Deschide-ţi geaca imediat!…

Aşa că m-am descheiat larg la fermoar şi i-am zis:

– Uite, prietene… nu am nimic!

– Atunci de ce ai fugit? m-a întrebat el, încă gâfâind.

– Pentru că m-am gândit că nu ţi-ar strica şi ţie puţin sport…

***

 Ray Charles – o legendă a muzicii soul

Astazi, 23 septembrie, se împlinesc 94 de ani de la naşterea lui Ray Charles, cântăreţ, compozitor şi pianist american, una dintre legendele muzicii soul de peste Ocean. Cel supranumit “The Genius” (Geniul), “The Right Reverend” (Reverendul cel Drept), “The High Priest Of Soul” (Marele Preot al soul-ului) sau, mai simplu şi universal, Brother Ray (Fratele Ray), a fost nu doar unul dintre principalii arhitecţi ai fuziunii gospel/R&B care a devenit cunoscută sub numele de “soul music” în anii 1960, ci şi un jazzman, un artist crossover care a înregistrat succese şi în muzica country, iar pentru noile generaţii un model în lumea muzicii pop şi o personalitate iconică pentru afro-americani.

Ray Charles Robinson s-a născut la 23 septembrie 1930, în Albany, Georgia şi a crescut în Greenville, Florida. A fost fiul lui Bailey Robinson, de profesie mecanic la căile ferate, şi al Arethei, care care aranja buşteni într-o fabrică de cherestea.

A devenit încă din primii ani ai vieţii pasionat de muzică, iar la vârsta de şase ani a început să ia lecţii de pian.

Din nefericire, tot atunci, medicii i-au descoperit un glaucom, boală în urma căreia va orbi complet.

Muzicianul nu a utilizat niciodată un baston pentru nevăzători, iar mama sa, o femeie extrem de devotată, l-a ajutat să înveţe cum să abordeze viaţa într-un mod unic.

Copilăria sa a fost puternic marcată şi de dispariţia lui George, fratele său, care a murit înecat în cada de baie la doar 4 ani.

În pofida suferinţelor cumplite, în perioada 1937-1944, a frecventat cursurile Şcolii Sf. Augustin pentru Persoanele cu Deficiențe de Vedere și Auz, perioadă în care a studiat compoziţia, scriind muzică în limbajul Braille, şi a învăţat să cânte la saxofon, clarinet, trompetă şi orgă.

Mama sa a murit în primăvara anului 1944, când Ray avea 14 ani, iar acest eveniment a venit ca un alt șoc pentru el. Charles va recunoaşte, peste ani, că decesul mamei și al fratelui său au fost „cele două mari tragedii” ale vieții lui. Charles s-a întors la școală după înmormântare, dar va fi exmatriculat în octombrie 1944, în urma unei glume nepotrivite făcute unui profesor.

Şi de parcă necazurile nu erau suficiente, în anul 1946, Ray îşi va pierde şi tatăl, rămânând orfan de ambii părinţi la o vârstă atât de fragedă.

A început să cânte în cluburi și localuri cu o formație country & western numită „The Florida Playboys”, apoi s-a alăturat unor trupe locale din Tallahassee, precum „Florida A & M University Student Band” și „Adderley Brothers”.

În anul 1947, s-a mutat în Seattle, unde a cântat în diverse trupe în stilul binecunoscut lansat de Nat King Cole şi Charles Brown. Pe drumurile între spectacole, însă, Ray va cunoaște o „metodă” de a alunga tristețea: heroina, un viciu care avea să influenţeze puternic următorii ani ai existenţei sale.

Ray Charles a debutat ca pianist de jazz și cântăreț de rhythm & blues, iar în anul 1949, va lansa, la Los Angeles, primul său hit R&B, „Confession Blues”, pentru ca, doi ani mai târziu, să lanseze primul său solo intitulat „Baby Let Me Hold Your Hand”.

În anul 1954, la doi ani de la prima înregistrare, a început să adauge muzicii sale elemente de gospel, pentru a întregi acordurile melodioase, fiind artistul care a reușit să aducă emoția gospelului în acordurile pianului său și în sunetul întregii orchestre, fiind și un aranjor extrem de valoros.

Dealtfel, Ray Charles s-a făcut cunoscut şi prin vocea sa unică, cu care a reuşit, ca nimeni altul, să împletească acorduri din muzica religioasă cu cele din muzica profană – gospel, rhythm&blues, rock’n’roll, country şi jazz.

Primul hit național a fost „I’ve Got A Woman”, lansat în 1956, iar seria de discuri editate la Atlantic Records a culminat cu „What’d I Say”, vândut într-un milion de exemplare.

„I’ve Got A Woman” a atras criticile predicatorilor, care au declarat piesa un sacrilegiu, însă pentru comunitatea afro-americană a însemnat chiar o forţă motoare a emanicipării lor.

A urmat o serie de piese de succes printre care „What’d I Say”, „Down în My Own Tears”, „Unchain My Heart” şi „Hit the Road Jack”.

În anul 1959, cel care era deja supranumit „The Genius”, a renunţat la colaborarea cu casa de discuri Atlantic Records şi a semnat un contract cu ABC Paramount, colaborarea cu aceasta aducând pe piaţa muzicală piese precum „Georgia on My Mind”, „I Can’t Stop Loving You”, „Hit the Road Jack” ori „Busted”, care au înregistrat un succes imens pe scena internaţională a muzicii pop.

Despre „Georgia on My Mind”, un single care a fost lansat pentru albumul său din 1960, „The Genius Hits the Road”, putem spune că, în timp, a fost preluată de alţi numeroşi artşti, inclusiv de Billie Holiday, Coldplay și Van Morrison, iar în anul 1979, va deveni imnul oficial al statului american Georgia.

În anul 1965, Charles a fost arestat pentru posesie de heroină, drog de care era dependent de mai bine de 20 de ani. Era a treia oară când era arestat în baza acestei acuzații, dar a reușit să evite închisoarea, internându-se într-o clinică de dezintoxicare din Los Angeles, scăpând astfel de dependență.

În anii ’70 a lansat o nouă versiune a melodiei „America the Beautiful” care a subliniat încă o dată stigmatul luptei și al sacrificiului care l-a marcat pe Ray Charles.

A apărut şi în filme precum „Swingin’ Along” (1961), „Ballad in Blue” (1965), „The Big T.N.T. Show (1966) (documentar), „The Blues Brothers” (1980), „Who’s The Boss” – în propriul rol (1987), „Limit Up” (1989) sau „Listen Up: The Lives of Quincy Jones” (1990) (documentar).

A cântat şi a colaborat cu legende ale muzicii precum Ella Fitzgerald şi Barbra Streisand, Natalie Cole, Elton John, Norah Jones, B.B. King, Gladys Knight, Diana Krall, Michael McDonald, Johnny Mathis, Van Morrison, Willie Nelson, Bonnie Raitt sau James Taylor. „Am înregistrat împreună cu atâția artiști minunați de-a lungul carierei mele, dar niciodată nu am avut un album de duete numai al meu”, declara Ray Charles în primăvara anului 2004.

În anul 1994, Ray Charles s-a aflat în România, unde a susţinut un recital de excepţie pe scena Festivalului internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov.

În anul 2004, Taylor Hackford a regizat filmul biografic „Ray”, marele artist fiind interpretat de actorul Jamie Foxx, care a şi câştigat în 2005 un premiu al Academiei Americane de Film pentru acest rol.

Despre acest film Ray Charles afirma: “am observat că Taylor şi-a făcut temele. A descifrat viaţa mea destul de bine. Aş vrea ca oamenii să înţeleagă încercările prin care am trecut de când eram copil şi până mi-am făurit o carieră şi toate întâmplările atât de diferite cu care m-am confruntat. Ceea ce trebuie să rămână din experienţa mea este că îţi poţi reveni din orice situaţie şi poţi învinge orice adversitate cu o singură condiţie: să crezi în tine şi să ştii unde vrei să ajungi”.

Pentru activitatea sa remarcabilă, Ray Charles a obţinut o serie de premii şi distincţii. Revista Rolling Stone l-a clasat, în 2016, pe locul 10 în lista celor mai mari 100 de artişti din toate timpurile şi pe locul 2 în lista celor 100 cei mai mari interpreţi ai tuturor timpurilor – după Aretha Franklin. A câştigat 17 premii Grammy, inclusiv un Grammy pentru întreaga carieră, Polar Music Prize, premiul Library of Congress Living Legend, Ordinul Artelor și Literelor, Kennedy Center Honors sau National Medal of Arts – oferită în 1993 de fostul președinte SUA, Bill Clinton – , şi a devenit membru al Florida Artists Hall of Fame.

Numele său este prezent, de asemenea, în Hall of Fame al Rock-ului, Blues-ului, cât și în cel al Premiilor pentru imagine ale Asociației Naționale pentru Drepturile Persoanelor de Culoare din SUA (NAACP Image Awards).

Ray Charles nu a uitat niciodată dificultăţile pe care a trebuit să le depăşească pentru a-şi împlini visele, drept urmare a donat sume importante din câştigurile sale, în beneficiul afro-americanilor, pentru sprijinul acestora în educaţie şi arte.

Charles a fost căsatorit de două ori, cu Eileen Williams, din 31 Iulie 1951, timp de doar un an, apoi cu Della Beatrice Howard Robinson, din 5 Aprilie 1955 până în anul 1977, şi a fost tatăl a 12 copii, făcuţi cu 10 femei diferite, din care trei cu cea de-a doua soţie.

În anul 2002, Ray Charles a donat fiecăruia din cei 12 copii ai săi, suma de 500.000 de dolari cu condiţia ca după moartea sa să nu solicite niciun ban de la Fundaţia Ray Charles pe care o înfiinţase în 1986 .

În 2003, Ray își anulează primul turneu din cei 53 de ani de carieră din cauza unor probleme de sănătate.

Ultima sa apariție publică a fost alături de actorul Clint Eastwood, la 30 aprilie 2004, cu ocazia desemnării studiourilor de înregistrare ale muzicianului, drept obiectiv istoric al orașului Los Angeles.

Ray Charles a murit la 10 iunie 2004, la reşedinţa sa din Beverly Hills, din cauza cancerului la ficat, la vârsta de 73 de ani, fiind înmormântat la Inglewood Park Cemetery, în prezenţa a mii de admiratori.

La două luni de la dipariţia sa, i-a apărut albumul „Genius Loves Company”, iar piesa care deschide albumul, „Here We Go Again”, interpretată împreună cu Norah Jones, a obținut premiul Grammy pentru cea mai bună colaborare şi premiul pentru cel mai bun single, iar grupajul de melodii a obținut și premiul pentru cel mai bun album pop.

În aprilie 2012, Fundaţia Ray Charles a dat în judecată 7 dintre cei 12 copii ai muzicianului, acuzaţia fiind că aceştia încearcă să obţină drepturi de autor pentru 12 dintre hiturile lansate de tatăl lor.

Frank Sinatra l-a numit pe Ray Charles „singu rul geniu adevărat în show business”…

😁😁😁

 O blonda intra intr-un supermarket si in timp ce facea cumparaturi, vede un obiect stralucitor langa vanzator.

– Ce este chestia aia stralcitoare de langa dumneata?

– Este un termos.

– Si la ce-i bun termosul asta?

– Face ca alimentele reci sa fie pastrate reci iar pe cele calde le mentine calde.

– Foarte interesant! spune blonda si-si cumpara un termos.

A doua zi, la serviciu, o colega si intreaba:

– Ce este chestia aia stralcitoare de langa tine?

– Este un termos.

– Si la ce-i bun termosul asta?

– Face ca alimentele reci sa fie pastrate reci iar pe cele calde le mentine calde.

– Foarte interesant! Si ce ai in el? intreaba colega.

– O cafea fierbinte si o inghetata…

***

 Moartea tragică a prințesei Mafalda

Prințesa Mafalda Maria Elisabetta Anna Romana de Savoia s-a născut pe 2 noiembrie 1902 la Roma și a fost a doua fiică a regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei și a soției acestuia, Elena de Muntenegru. În copilărie a fost apropiată de mama ei, de la care a moștenit dragostea pentru muzică și arte și pe care a însoțit-o, în timpul Primului Război Mondial, în vizitele acesteia în spitalele militare italiene.

Pe 23 septembrie 1925, Mafalda s-a căsătorit cu Prințul Filip de Hesse, un membru loial al mișcării politice germane socialiste, la castelul Racconigi. Bărbatul s-a alăturat partidului nazist în 1930 și, atunci când Hitler a preluat puterea în 1933, a devenit guvernator de Hesse-Nassau. A servit în acestă funcție începând din 1933, dar zece ani mai târziu, în 1943 prințul a fost arestat și demis, iar anul următor a fost trimis într-un lagăr de concentrare, unde a rămas până când forțele americane l-au eliberat.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fuhrerul credea că Mafalda acționează împotriva eforturilor de război și a numit-o “hoitul negru al casei regale italiene”. La începutul lui septembrie 1943, prințesa a călătorit în Bulgaria pentru a participa la funeraliile cumnatului ei, regele Boris al III-lea și, în timp ce se afla la Sofia, a fost informată că Italia a capitulat, că soțul ei este ținut în arest la domiciliu în Bavaria, iar cei patru copii au fost duși într-un orfelinat de la Vatican. Gestapoul a ordonat arestarea ei oriunde s-ar afla, astfel că pe 23 septembrie Mafalda a primit un telefon de la căpitanul SS Karl Hass, care i-a spus că are un mesaj important de la prințul Filip de Hesse.

Disperată, a mers la Ambasada Germaniei în Bulgaria pentru a afla despre ce este vorba, dar imediat ce a pășit pe poarta ambasadei a fost arestată pentru activități subversive. Mafalda a fost, mai exact, luată ostatică, autoritățile naziste crezând că astfel îl pot convinge astfel pe tatăl ei, regele Italiei, să nu se opună intereselor germane în război, a fost transportată la München pentru interogatoriu, apoi la Berlin și în cele din urmă a ajuns în lagărul de concentrare Buchenwald.

Pe 24 august 1944 aliații au bombardat o fabrică de muniție din interiorul lagărului. Cei mai mulți dintre cei 400 de prizonieri au fost uciși, iar prințesa a fost grav rănită, îngropată până la gât în moloz și a suferit răni grave la o mână. Condițiile din lagărul de muncă au făcut ca rănile să se infecteze, așa că personalul medical i-a amputat brațul, dar intervenția chirurgicală brutală a dus la o sângerare abundentă și nu și-a mai recăpătat cunoștința.

Familia regală nu a fost anunțată de decesul ei, deși la sfârșitul anului 1944 au apărut diverse zvonuri, însă moartea ei nefiind confirmată oficial până în 1945, când Germania a capitulat.

Soțul Mafaldei, prințul Filip, a supraviețuit până în 1980. Cel mai mare dintre copiii ei, Moritz, a fost șeful Casei de Hesse până la moartea lui, în 2013, iar astăzi, casa de Hesse este condusă de Donatus, nepotul prințesei, care este căsătorit cu contesa Floria Franziska Marie-Luisa Erika von Faber- Castell.

***

 Inginerul Gheorghe Balș, un cărturar din alte vremuri, decedat pe 23 septembrie 1934

Gheorghe Balș s-a născut pe 25 aprilie 1868 la Adjud și a fost unul dintre cei mai respectați ingineri ai vechii Românii, membru al Academiei Române și om de cultură, specialist în bizantologie și istoric de artă. Provenit dintr-o familie de prestigiu, fiu al boierului Alecu Balș, a urmat studiile superioare în Elveția, luându-și bacalaureatul la Lausanne și obținând diploma de inginer la Politehnica din Zürich, a colaborat cu Anghel Saligny la realizarea podului de la Cernavodă și a fost autorul unor construcții în portul Constanța și a multor instituții spitalicești. Gheorghe Balș a condus și Crucea Roșie din România și a fost, împreună cu soția sa, Maria Balș, membru al Societății pentru Profilaxia Tuberculozei.

Cercetător al arhitecturii românești, a scris o serie de studii despre evoluția arhitecturii moldovenești în secolele XV-XVIII. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără: “Biserica din Filipeștii de Pădure” (1908), “O vizită la câteva biserici din Serbia” (1911), “Bisericile lui Ștefan cel Mare” (1926), “Bisericile și mănăstirile moldovenești din veacul al XVI-lea” (1928), “Despre biserica Prislopului” (1932), “Les monuments byzantins de Roumanie” (1932), “Bisericile și mânăstirile din veacurile XVII si XVIII” (1933).

Marele cărturar a fost căsătorit cu Maria (Marieta) Știrbey, fiica principelui Alexandru Știrbey și sora lui Barbu Știrbey, împreună cu care a avut patru copii: Zoe, Alexandru, Ion și Matei.

Gheorghe Balș a încetat din viață pe 23 septembrie 1934. “La locuinţa sa din strada Buzeşti 100, a murit duminică, la ora 2 după-amiaza, în urma unei infecţii de pe urma unei răni, inginerul Gheorghe Balş, membru al Academiei Române, secţia istorică, preşedintele „Crucii Roşii” din România.

Inginerul Balş s-a înapoiat acum două zile în ţară, venind de la Sofia, unde a luat parte la congresul internaţional de bizantinologie. Gheorghe Balș este descendentul unei vechi familii boiereşti din Moldova. Născut la 25 Aprilie 1868, Gheorghe Balș moare la vârsta de 66 ani.

Studiile superioare le-a urmat în Elveţia şi la politehnica din Zurich. Gheorghe Balș a făcut parte din echipa de ingineri condusă de Anghel Saligny care a făcut podul de la Cernavoda, portul Constanţa şi farul de la Tuzla. Inginerul Balş este autorul a trei studii asupra vechilor biserici moldoveneşti”, nota ziarul Universul din septembrie 1934, iar doctorul Ștefan Irimescu scria în Dimineața:

“Dezastrele provocate in jurul nostru prin morţi premature şi neaşteptate se acumulează. Societatea pentru profilaxia tuberculozei a pierdut la un scurt interval de timp pe doi din cei mai de seamă ctitori ai ei: profesorul Cantacuzino şi acum inginerul Gheorghe Balș.

Cine a fost Balş ştiu toţi cei ce l-au cunoscut şi şi-au putut da seama de marile lui calităţi. La o înaltă distincţie sufletească şi o corectitudine care făcea din el un exemplar rar în aceste vremuri când scrupulele de conştiinţă nu mai tulbură liniştea celor ce şi-o încarcă fără să se resimtă de povara lor, el adăuga o seriozitate de gândire care-l făcea să aprofundeze până în cele mai mici amănunte problemele pe care le supunea analizei spiritului lui pătrunzător şi perspicace.

Boierul de viţă veche, descendent din conţii provensali de Baux, fiu al lui Alecu Balş de care vorbeşte Ion Ghica in scrisorile lui ca de cel mai mare latifundiar al timpului — era şi un mare filantrop şi astfel se explică că averea lui s-a risipit repede, a cunoscut în adolescența lui vremuri grele, când tatăl lui se ruinase complet.

Cu o energie de fier, el a înfrânt adversităţile şi a reuşit să facă strălucite studii la Geneva şi la politechnica din Zurich. Venit în ţară cu diploma de inginer, a fost unul din harnicii colaboratori ai lui Saligny şi a publicat studii de specialitate care l-au pus repede în evidenţă.

La Direcţia Sanitară dintre anii 1908—1910, care înseamnă o dată în analele asistenţei publice de la noi condusă de profesorul Cantacuzino, a adus o colaborare de mare preţ. Proiectele lui de construcţii sanitare alcătuite cu multă pricepere şi pe temeiul unei tehnici desăvârşite au dus la realizări care se pot constata şi astăzi, încă de atunci şi tot timpul în urmă, el a fost unul din factorii efectivi la conducerea Societăţii pentru profilaxia tuberculozei. Alături de femeia de mare inimă care e d-na Maria Balş, — al cărei apostolat pentru opera combaterii tuberculozei la copil e o nobilă pildă de muncă şi devotament pentru o mare cauză, el şi-a dat contribuţia competenţei lui pentru înjghebările de asistenţă pe care această societate le putea aduce la îndeplinire.

ÎI văd la Iaşi, în anii de restrişte ai războiului. Conducea „Crucea roşie”. Cât de mult a făcut cu spiritul lui de excelent organizator ştiu numai — cu o discreţie rară fugea de deşartele satisfacţii care pe drept sau pe nedrept prin buciumul sonor al presei şi al celebrărilor consacră reputaţiile — cei ce au lucrat cu el.

În sufletul lui vibrau accente de milă pentru că, o fire de artist, tot ce era mizerie şi boală şi cu atât mai mult dacă la mizerie se adaugă boala, îi apărea ca o scădere a valorii şi demnităţii omeneşti.

Balş a fost un adânc cunoscător al artei în toate manifestările ei. Socotit de mulţi ca un distins amator, el era de fapt un mare critic de artă — studiile lui asupra vechii noastre arte bisericeşti constituie lucrări pe care specialiştii le-au găsit capitale — aducând şi în acest domeniu o migăloasă şi aprofundată cercetare a problemelor pe care le urmărea în investigaţiile lui.

Latura aceasta a activităţii lui i-a deschis porţile Academiei. El nu a intrat acolo cu titlurile numai ale situaţiei lui sociale şi morale. Academia e un salon, după expresia unui gazetar francez, în care se primesc, pe lângă glorii de al căror lustru se împărtăşeşte şi ea, şi oameni din relaţiile cărora rezultă un ton de supremă distincţie. Balş a fost un sârguitor academician care a adus şi în acest înalt for contribuţii de un real folos prin comunicările lui şi prin sfaturile tehnice în gospodăria instituţiilor ei.

Balş moare în plină activitate la postul de muncă de la care n-a lipsit niciodată în viaţa lui atât de plină de fapte şi de realizări. La congresul de bizantinologie de la Sofia din luna aceasta, bolnav, a ţinut totuşi să participle, a condus delegaţia română.

Cunoscut tuturor celor ce au urmărit lucrările lui, el a reprezentat cu multă autoritate ţara noastră.

Pierdem în Balş pe un om de o înaltă valoare morală care la Societatea pentru profilaxia tuberculozei şi acum în urmă la Liga contra tuberculozei ne aducea un mare sprijin în acţiunea de asistenţă socială.

Cel mai bun omagiu ce-l putem aduce memoriei lui e să continuăm opera la care lucra cu atâta râvnă în acelaşi spirit de abnegaţie şi devotement”.

*** Dr. Ște fan Irimescu, Dimineața, septembrie 1934

***

 12 curiozități despre Ghana, țara celor mai ciudate înmormântări din lume

Republica Ghana este situată în vestul Africii. Această țară se află între Coasta de Fildeș și Togo și se învecinează cu Burkina Faso la nord și cu Golful Guineea (Oceanul Atlantic) la sud.

Deși relativ redusă ca suprafață și populație, există multe de învățat despre acest loc fascinant. Sunteți curioși să aflați mai multe? Atunci iată o listă cuprinzătoare de curiozități despre Ghana!

1. Dovezile arheologice arată că locul cunoscut azi drept Ghana a fost locuit de oameni încă din Epoca Bronzului. Cu toate acestea, cea mai mare parte a teritoriului a fost în mare parte neocupată până în secolul al XI-lea, când populația Akan a ocupat regiunea. În prezent, Akan reprezintă cel mai mare grup etnic din țară.

Exploratorii europeni au sosit în Ghana în secolul al XV-lea și au înființat posturi comerciale pentru a face schimburi cu localnicii. Impresionați de resursele de aur din zonă, britanicii au numit teritoriul „Coasta de Aur Britanică”.

2. Aurul reprezintă aproape jumătate din totalul exporturilor din Ghana. De fapt, țara este cel mai mare producător de aur din Africa și al optulea producător de aur din lume.

3. La 6 martie 1957, Ghana a devenit prima țară subsahariană (și prima țară din „Africa neagră”) care a obținut independența față de regimul colonial. La această dată, țara a început să fie cunoscută sub numele său actual, care înseamnă „regele războinic” în limba Mande a comunității Sonike.

4. Atunci când ghanezii mor, mulți dintre ei sunt îngropați în sicrie tematice. Desenele de pe aceste sicrie iau de obicei forma unor obiecte strâns legate de viața persoanei respective.

De exemplu, în cazul în care ocupația defunctului era cea de șofer sau dacă acesta avea o pasiune pentru mașini, sicriul ar putea avea forma unei mașini. Dacă era cizmar, sicriul ar putea avea forma unui pantof, și așa mai departe…

5. După suprafață, Lacul Volta, care are o suprafață de 8.502 kilometri pătrați, este cel mai mare rezervor artificial din lume. Este, de asemenea, al treilea cel mai mare lac artificial din lume ca volum. Pentru a vă face o idee, acest lac acoperă 3.6% din suprafața țării.

6. Mâncarea ghaneză este un amestec de arome indigene și influențe externe, cum ar fi cele europene și indiene. La țară, este obișnuit să găsim tocănițe pe bază de roșii cu arome complexe. Tocănițele conțin, de obicei, un tip de pește marin sau de apă dulce și se servesc alături de orez sau paste care absorb sosul.

7. La naștere, copiii Akan primesc de obicei „numele zilei”, care corespunde zilei săptămânii în care s-au născut. De exemplu, un copil născut luni se va numi Adwoa sau Kwadwo (adică „Luni”). Adzoa pentru o fată și Kwadwo pentru un băiat.

De asemenea, copiii pot avea ca prenume descrierea circumstanțelor deosebite în care s-au născut, cum ar fi: „Pe drum”, „După sarcină grea”, „În vreme de război”, „După moartea tatălui”.

8. Fotbalul este o pasiune națională în Ghana. Echipa națională de fotbal, cunoscută și sub numele de Black Stars („Stelele Negre”), după steaua cu cinci colțuri de pe drapelul său, concurează la nivel internațional încă din anii 1940.

După ce a câștigat de mai multe ori Cupa Africii pe Națiuni, Ghana este una dintre cele mai puternice țări africane din acest sport.

9. Astăzi, majoritatea ghanezilor se identifică drept creștini. Cu toate acestea, religia influentului Imperiu Ashanti era o formă de politeism. Multe elemente ale acestei tradiții religioase sunt încă active și astăzi și formează o mare parte din cultura Ghanei, fiind adesea combinate cu tradițiile creștine prin sincretism religios.

10. Cel mai rapid om din lume la alergat cu spatele este ghanezul Ferdie Adoboe. El a stabilit recordul mondial, realizând o cursă de 100 de metri în linie dreaptă cu spatele în 13.6 secunde în anul 1983. 

11. Cedi este principala monedă a țării și este împărțită în unități mai mici numite pesewas. De exemplu, o sută de pesewas fac un cedi. Cuvântul cedi este derivat dintr-un termen african folosit pentru a descrie cochiliile de melci care erau folosite cândva ca monede.

12. Primul satelit dezvoltat în Ghana a fost lansat în spațiu în 2017. Rezultat al muncii desfășurate de o echipă de cercetători de la Universitatea All Nations, satelitul, denumit GhanaSat-1, a fost lansat de pe St ația Spațială Internațională.

***

 

ORHIDEEA MAIMUȚĂ (Dracula Simia)

Dracula simia, numită și orhideea maimuță sau Dracula, asemănătoare maimuței, este o orhidee epifitică descrisă în genul Dracula. Aranjamentul coloanei, petalelor și buzelor seamănă puternic cu fața unei maimuțe. Planta înflorește în orice anotimp cu mai multe flori pe inflorescența care se deschid succesiv. Florile sunt parfumate cu parfumul unei portocale coapte. Această orhidee rară poate fi crescută pe vreme rece până la caldă și înflorește tot anul.