Flămând de tine

 Flămând de tine

Azi mai pășesc prin vise și mi-e foame

de fantezii, să le trăim în doi,

de sânii tari și dulci ca două poame

și de piciorul stâng ca să-l îndoi

pe după gât, când mă aplec spre tine

și mușc din sfârc cu dințișori'-ncet...

Piciorul drept pe stângu' îl susține

și amândouă-mi cer să mai repet

mișcarea buzelor pe fiecare

din sânii ce nu se opun deloc,

dar se-nfioară... parc-ar vrea să zboare

la fel ca fluturii de la mijloc.

Îmi place să-ți întinzi apoi piciorul

spre lustra fără viață din tavan

și eu să-i caut bâjbâind izvorul

cu buzele cum cauți la pian

notele-ascunse în claviatură

până descopăr unde-i cheia sol

și-apoi să gust ca dintr-o prăjitură

însiropată-n gama Si bemol.

Mi-e foame iar de tine și mă doare

că nu-mi ajunge-o noapte de amor

să punem fanteziile-n valoare...

pe toate câte sunt... și-apoi s ă mor.

versuri: Ioan Grigoraș

Visul unei nopți de iarna

 ...✍️,,Visul unei nopți de iarnă''...

În visul unei nopți de iarnă în care eu eram copil,

Mi-am revăzut o zi din viață, fără pretenții fără stil, 

Aveam un caracter aparte, pe care azi nu-l mai dețin.

Și o privire blândă, caldă, din care mi-a rămas puțin...

*

Eram cu frații și părinții în casa-n care am crescut,

Aveam aceleași obiceiuri și parcă toți același gând.

În visul meu venea Crăciunul, iar noi cântam de zor colinde

Și răsuna de glasuri casa, când repetam să ținem minte...

*

Se pregăteau părinții noștri că era ziua de Ignat,

Se-nfierbânta în oale apa, că aveam porcul de tăiat...

În foc de paie-l pârlea tata și ridica scântei cât casa,

Noi alergam de nerăbdare, știind ce plină va fi masa...

*

Și fiecare-n felul nostru după puterea ce-o aveam,

Ne ajutam cu drag părinții și Doamne, cât ne bucuram...

Acum când scriu mi-s ochii umezi și văd acele clipe-n zare,

Pe tata cum scotea șoriciul și ni-l dădea frecat cu sare...

*

În casă sfârâia ceaunul și treaba mamei începea,

Prăjea câte puțin din toate, pomana porcului făcea...

Cu mămăligă aburindă, la masă toți ne adunam

Și la îndemnul mamei blânde, întâi de toate ne-nchinam...

*

Am fost copil pentru o noapte și-am stat la masă cu părinții,

Astăzi mă rog să-i ierte Domnul, și să-i așeze-n rai cu Sfinții...

Și-acum aștept cu drag Crăciunul, cu tot ce-am învățat acasă

Și am luat eu locul mamei și-mi chem copiii mei la mas ă...💗

~~~✍️ Rodica Larie ~~~

Să fim un tot

 Să fim un tot

Sunt nopțile mai reci, dar mai senine,

văd stelele pe boltă la taifas

și știu că vii de-acolo pentru mine

în inimă să faci un veac popas.

Nu te-am văzut și erai la vedere,

mi-ai trimis semne de mai multe ori,

dar eu am alergat după himere

de parcă eram beat, cu mintea-n nori.

Doar c-un sărut m-ai lecuit de toate

cele ce cântă pe mai multe voci,

mi-ai arătat că dacă vrei se poate

în dragoste numai corect să joci.

În palma ta, e bine, dar mi-e teamă

să nu te-atragă vreun meteorit,

să-și facă din iubirea ta reclamă

când el n-are nimic de oferit.

Când ceru-i înnorat, mi-e frig de tine,

mi-e frig și noaptea, ziua când e ger,

dar cât inima ta îmi aparține

prin lume nu mă simt un pasager.

Să fim un TOT, nimeni să nu dividă

iubirea noastră, s-o-mpărțim doar noi,

dacă-i curată n-o să ne ucidă,

trecem de mână-n viața de  apoi.

versuri: Ioan Grigoraș

Craiasa zapezii

 Crăiasa zăpezii

Am prins pe buze azi un fulg de nea

și mi-a șoptit privindu-mă duios

că este colțul dintr-o mică stea

ce-a lunecat pe raza lunii-n jos.

A bănuit că-l așteptam demult,

că fără el mi-s nopțile pustii,

se-aude-n cer al inimii tumult 

care suspină printre zavistii.

I-am sărutat piciorul de topaz

și ochii calzi, doi stropi de infinit,

iar buzele-au gustat de pe obraz

o lacrimă de dor nemărginit.

 

Mi-a spus că e crăiasă-n univers,

prințesă transformată-n fulg de nea

pentru că noaptea o iubesc, în vers,

și poate-am supărat pe cineva.

 

Eu îl păstrez, să fie fulgul meu,

cât mă va ninge iarna pe pământ,

și primăvară când va fi, tot eu,

am să-i compun poeme și-am să-i cânt .

versuri: Ioan Grigoraș

Ca doi copii

 Ca doi copii..

Noaptea plouă cu cerneală, călimara-mi este plină

Mâna-mi este tremurândă, inima-i plină de vină

Mii de pagini îți voi scrie, strânse în coperți de piele

Și un lacăt le voi pune, să-nchid visurile-n ele.

Îți voi scrie viața-n versuri, și-ntr-o mie de culori

Scena fiind doar universul, noi doar simpli doi actori

Dintr-un colt de cer albastru, s-auzi cum te strig pe nume

Să-ți pun viața într-o carte necitită-n astă lume

Mi-aș dori să nu mai pleci să rămâi în astă noapte 

Și cu zâmbetul pe buze îți voi spune printre șoapte

Te iubesc..bine-ai venit, hai rămâi la mine-n suflet

Poate ești prea ostenit..obosit de atâta umblet

Îți voi face pat din iarbă, brațul meu îți v-a fi pernă

Timpul voi opri în loc..viața ne v-a fi eternă

Sub covorul plin de stele, mii de lumânări aprinse

Doar iubindu-te pe tine, în zori ele vor fi stinse

Doi copii cu raze-n păr, și-n priviri cu mii de stele

Le-am dorit din depărtări, n-am ajuns nicicând la ele

Ancorând la mal de gânduri și cu visu-n timp răsfrânt

Vers rebel scris pe hârtie, noi vom  face legământ.

#Ramona🌺

Simt ca viata nu mai doare

 Simt că viața nu mai doare

Mi-e viața ca un tort de ciocolată,

o savurez la nesfârșit, intens,

și vreau să fie de se poate toată

dulce-suavă, iar noi în consens.

Să fii mereu în noaptea mea lumină,

mai mult decât cireașa de pe tort,

luceafărul din zori sau luna plină,

să-mi dai pentru iubire pașaport.

Mi-e viața un acord subtil de liră

sub mâna ta ce-o mângâie suprem

și azi nici stelele nu se mai miră

că-mi ești metaforă, și-mi ești poem,

și vei rămâne vers în poezie

cât te îmbraci cu slove în mister,

iubirea mea, frumoasă și târzie

ce-mi poartă fantezia în eter.

Mi-e viața dulce-amară lângă tine

când îmi oferi coșul cu fructe plin

și sânii tari ce-mi par două praline,

iar gura ta paharul cristalin

din care beau esența de iubire

c-un strop de fantezie și absint

atât numai cât să mă pierd din fire

și-apoi în poala ta să mă  alint.

versuri: Ioan Grigoraș

Scrie-mi prefața

 Scrie-mi prefața

E tot mai frig și gerul parcă taie

în carne vie ca un bisturiu

de-mi tremură și rimele pe foaie,

de frig și dor nici nu mai pot să scriu,

iar peste noapte mă transform în gheață...

Pune un cub din mine în pahar!

Să ne-mbătăm! S-o ia naiba de viață

că picură, când dulce, când amar! 

Topește-mă pe piept, să curg ca lavă

peste buric și undeva mai jos,

să-mi fii stăpână, mai apoi și sclavă,

să te trăiesc, adânc, primejdios!

Scrie-mi și tu cu buzele prefața,

fierbinte, cum ai fost și cum te știu!

Dezgheață-mă pe toată suprafața,

când mă posezi simt că plutesc și-s viu!

versuri: Ioan Grigoraș