Am foarte multe amintiri legate de cărți. Practic cărțile au fost prima mea pasiune, deși nu singura.
Părinții îmi povesteau că am învățat relativ repede să citesc. Mi se citea adesea în copilărie și eram mereu cu ochii în cartea respectivă încercând să urmăresc și eu textul citit. Probabil așa am învățat forma literelor, apoi cum să le leg în cuvinte. La început tata a crezut că memorasem pur și simplu textele, dar a mai încercat ceva: mi-a pus sub ochi un text pe care era puțin probabil să-l fi văzut de suficient de multe ori încât să-l fi învățaț și pe acela pe de rost. Văzând că-l citesc și pe acela suficient de bine, și-a zis că, pur și simplu învățasem să citesc.
Nu-mi amintesc aproape deloc cărțile de povești de pe care învățasem să citesc. Poate doar titlurile și autorii, dar nu și aspectul grafic. Prima carte pe care mi-o amintesc suficient de bine a fost o carte mare și groasă, cu litere mari și poze multe, cu basmele lui Petre Ispirescu. Au urmat și altele care mi-au fost la fel de dragi, ca și povești: Pinocchio, de Carlo Collodi, poveștile cu Păcală și Tândală și Din marile legende ale lumii, Aventurile Baronului Munchhausen... și multe, multe altele. La început doar basme, apoi și povestiri, romane... orice îmi făcea imaginația să-mi zburde pe tărâmul uriaș al literaturii. De la cărți pentru copii trecusem aproape pe nesimțite la cărți de ficțiune pentru tineri și adulți.
Îmi amintesc de asemenea că citeam oriunde și oricând aveam ocazia. Acasă, pe bancă în parc, într-un compartiment de tren... Citind o carte, timpul trecea mult mai repede și mai odihnitor.
Întotdeauna adoram cartea tipărită. Îmi plăcea totul: textura hârtiei noi, proaspăt scoasă de sub tipar, cu acel parfum al tușului aproape încă ușor umed, din care parcă ieșeau încă aburii, sau textura hârtiei mai vechi, mai uzate, uneori ușor îngălbenite, cu mirosul ei specific de ceva mai vechi, mai „bătrân”. Îmi plăcea să întorc foile pe rând, simțindu-le foșnetul atât cu degetele cât și cu auzul. Îmi plăcea să recunosc editura nu numai după nume și siglă dar și după aspectul grafic al cărților, diferit uneori în funcție de editură, colecție, serie...
Au trecut anii... Unele edituri au dispărut, făcând loc altora. Una dintre acestea, căreia îi recunosc cu ușurință cărțile, este editura NICULESCU, care editează atât cărți pentru copii cât și cărți de ficțiune, dezvoltare personală, parenting... Sincer vorbind, am avut o perioadă când cumpăram cărți de învățare a limbilor străine de la editura NICULESCU tocmai pentru că erau extrem de diverse, de cuprinzătoare și extrem de ușor de folosit.
Din fericire, nici editurile nu au renunțat la cărțile tipărite pe care le ador și acum. Dar spre bucuria mea au apărut și alte două formate de cărți pe care le accesez cel puțin la fel de mult.
- Prima categorie ar fi cea de tip e-book: cartea în format electronic. Este acea carte pe care o poți citi nu de pe hârtie ci de pe ecranul calculatorului, tabletei, telefonului. Dincolo de disconfortul dat de ecran, care poate obosi ochii ceva mai mult decât hârtia, are avantajul că într-un spațiu mult mai mic încape un volum mult mai mare de informații. Practic, într-un calculator de volum relativ redus și, deci, mult mai ușor de transportat, încape un dulap destul de mare plin cu tone de cărți, pe care cu greu le poți transporta în afara casei.. În plus, cărțile citite se pot șterge din memorie sau se pot muta pe un dispozitiv de memorie externă, tocmai pentru a face loc altor cărți ce se pot descărca din mediul online.
- A doua categorie ar fi cea a audio-book-urilor, acele cărți ce sunt citite de către o persoană, nu neapărat actor, și care pot fi ascultate așa cum, pe vremuri, părinții sau bunicii ne citeau poveștile preferate. Este ca un fel de monolog de mari dimensiuni, ca un teatru radiofonic, dar înregistrat pe un dispozitiv de pe care se poate asculta oricând sau oriunde. Avantajul lor este că pot înlocui cărțile scrise în momentele în care vederea ne este ocupată cu altceva în afară de cărți și, oricât ne-am dori, nu le putem „citi” decât cu auzul. Dezavantajul ar fi că au o durată destul de lungă de audiție, timp de ore întregi, uneori chiar o zi întreagă sau chiar mai mult.
Pe care dintre aceste variante aș alege-o pentru a citi cartea dorită? Nu știu... Deși cartea tipărită rămâne mereu dragostea vieții mele, nici celelalte două variante nu ar fi de lăsat deoparte, mai ales atunci când, din diverse motive, nu putem avea acces la cartea tipărită pe hârtie. Totul este să reușim să citim cât mai mult dacă într-adevăr avem nevoie și ne dorim acest lucru.
Articol scris pentru SuperBlog 2022