$$$

 Într o vreme în care Bucureștiul și marile orașe ale României erau pline de autobuze fabricate în țară, numele ROCAR însemna mai mult decât o simplă uzină. Pentru generații întregi, ROCAR a fost simbolul transportului public românesc, fabrica uriașă care producea autobuze, troleibuze și autocare ce ajungeau în aproape fiecare oraș al țării. Astăzi însă, din gigantul industrial care odinioară angaja mii de oameni, nu a mai rămas aproape nimic.

Povestea ROCAR începe în perioada comunistă, într o Românie care încerca să și construiască propria industrie auto și să reducă dependența de importuri. Fabrica era cunoscută inițial sub numele de Uzina Autobuzul București și a fost înființată oficial în anul 1951, în cartierul Berceni.

Primele vehicule produse aici erau realizate după modele sovietice, însă treptat inginerii români au început să dezvolte propriile proiecte. În anii ’60 și ’70, autobuzele fabricate la București deveniseră deja o imagine obișnuită pe străzile din România.

Pentru milioane de oameni, copilăria și tinerețea au avut zgomotul specific al autobuzelor DAC și ROCAR.

Ușile grele care se închideau brutal, mirosul de motorină, geamurile care vibrau și căldura sufocantă din timpul verii au rămas amintiri colective ale unei întregi generații.

În perioada de maximă dezvoltare, uzina producea anual sute de autobuze și troleibuze. Vehiculele circulau în București, Cluj, Iași, Timișoara, Constanța și aproape toate orașele importante ale țării. România exporta chiar și în alte state socialiste sau în țări din Orientul Mijlociu și Africa.

În anii ’70, fabrica începea colaborarea cu compania germană MAN, iar mai târziu apăreau modelele DAC, considerate la acel moment o mândrie a industriei românești. Unele autobuze aveau motoare inspirate din tehnologie occidentală și reprezentau un pas important pentru transportul urban românesc.

La începutul anilor ’80, uzina ajunsese un adevărat colos industrial.

Mii de muncitori lucrau aici în schimburi continue, iar platforma industrială din Berceni ocupa suprafețe uriașe. ROCAR nu producea doar autobuze clasice, ci și troleibuze, autobuze articulate și chiar vehicule speciale.

După Revoluția din 1989 însă, destinul fabricii începea să se schimbe dramatic.

Ca multe alte mari întreprinderi românești, ROCAR s a lovit de economia de piață, de lipsa investițiilor și de concurența puternică a producătorilor străini. Autobuzele românești începeau să fie considerate depășite tehnologic, iar administrațiile locale preferau vehicule importate.

Ani la rând, fabrica a încercat să supraviețuiască.

Au existat colaborări cu firme străine, încercări de modernizare și modele noi. În anii ’90 au apărut inclusiv autobuze realizate în parteneriat cu De Simon și alte companii europene. Unele vehicule aveau deja design occidental și încercau să țină pasul cu noile standarde.

Dar declinul era deja prea puternic.

Lipsa comenzilor, managementul defectuos și haosul economic al tranziției au împins compania spre colaps. Muncitorii își aminteau mai târziu că existau perioade în care salariile întârziau luni întregi, iar halele începeau să se golească încet.

În anul 2002, ROCAR intra oficial în faliment.

Pentru mulți dintre foștii angajați, momentul a fost devastator. Oamenii care și petrecuseră zeci de ani în fabrică vedeau cum unul dintre cele mai mari simboluri industriale ale României se prăbușea sub ochii lor.

Și mai dramatic a fost ceea ce a urmat.

Platforma industrială uriașă a început să fie dezmembrată bucată cu bucată. Utilajele au dispărut, halele au fost abandonate, iar o mare parte din echipamente a ajuns la fier vechi. În timp, terenurile extrem de valoroase din sudul Bucureștiului au devenit miza principală.

Din fabrica ce producea odinioară autobuze pentru întreaga țară au rămas doar ruine, amintiri și câteva vehicule abandonate prin depouri.

Mulți pasionați de istorie industrială consideră că dispariția ROCAR simbolizează perfect soarta industriei românești de după 1990. Nu a fost doar falimentul unei fabrici, ci dispariția unei întregi lumi industriale construite în decenii.

Astăzi, autobuzele DAC și ROCAR mai pot fi văzute doar în fotografii vechi, în muzee sau în colecțiile unor pasionați. Unele încă supraviețuiesc uitate prin depouri, ruginite și abandonate, ca niște fantome ale unei epoci dispărute.

Și totuși, pentru cei care au crescut în România anilor ’70, ’80 sau ’90, sunetul unui autobuz ROCAR rămâne imposibil de uitat. 

Era zgomotul unei țări întregi în mișcare.