miercuri, 13 octombrie 2021

Home, sweet home!

 Practic o meserie pe care am învăţat-o cu plăcere. Și poate tocmai de aceea nu mi se pare tocmai o corvoadă munca mea de zi cu zi. Și, cu toate acestea, atunci când oboseala se face resimțită, abia aștept să ajung, în fine, ACASĂ... Acel ACASĂ unde încerc să mă odihnesc, să mă relaxez, să-mi încarc bateriile cu energia necesară efortului de muncă din ziua/zilele următoare.

Ajunsă acasă, încerc să pătrund în universul bibliotecii pentru a mă detașa de cotidian și de a pătrunde într-o lume nouă, total nouă. Și totul se transformă magic, de parcă toată locuința se transformă total cu ajutorul magiei dată de FAVI.ro...

Mă așez pe canapeaua din sufragerie cu privirea îndreptată spre bibliotecă. Cărțile parcă se revarsă spre mine, năvălind cu toatele, parcă voind să mă acopere cu totul, pagină cu pagină. Deși stau unele peste altele, unele în fața celorlalte, de mă mir cum de reușesc să mai încapă nu doar în bibliotecă ci în toată casa, nu mi se par deloc prea multe. Dimpotrivă, parcă aș vrea să fie din ce în ce mai multe, noi sau vechi, cu parfumurile lor diferite în raport de vechime, dar la fel de atrăgătoare. Aș vrea să le țin în mână, simțind căldura coperților ce se vor a fi deschise, să simt textura paginilor pe care le întorc una după alta, pe măsură ce le citesc. Cănile de ceai fierbinte pe care le-am pus fierbinți pe măsuța din fața mea, pentru a simți aroma aburilor de ceai ce se ridică alene din ele, se răcoresc pe nesimțite încă înainte de a începe să fie băute.

Parcă nu mai contează dacă sunt singură în casă sau mai este cineva cu mine. Lumea în care am pătruns treptat-treptat este acea lume plina de magie a poveștilor dintre pagini. Aproape că nu mai văd scrisul de pe paginile cărților, căci literele de pe pagini se amestecă între ele, cuvintele se amestecă printre rânduri și totul prinde viață prin imagini, sunete, parfumuri, texturi ale materiei topită în spiritul poveștilor. Timpul trece altfel, pe măsură ce mă afund în magia cititului,de parcă aș fi alunecat pe alte tărâmuri unde viața, timpul și spațiul au cu totul alte dimensiuni

Nici nu știu cum trece timpul și se face (deja!) seară. Mă retrag în dormitor cu gândul la culcare și la somn, dar tot cu cartea-n mână. Nu o las decât când reușesc să o termin sau când ochii mi se închid și nu mai pot citi. Și mă retrag în întunericul nopții visând... povești. Nu neapărat poveștile din cărțile citite sau din cele pe care, poate, le voi citi în viitor. Doar povești transpuse în visele ce-mi vor reface organismul și-l vor încărca cu energia și liniștea necesară pentru munca de a doua zi.

Articol scris pentru SuperBlog 2021

luni, 11 octombrie 2021

O sesiune de consultanță ține neplăcerile la distanță

 Cei mai mulți dintre noi au trecut măcar o dată-n viață prin experiența construcțiilor de locuințe, fie construind o casă pe de-a-ntregul, de la fundație până în stadiul final de locuință predată la cheie și gata de a fi locuită, fie renovând o locuință deja existentă pentru a corespunde standardelor nou apărute la un moment dat. Este o experiență dură, o treabă extrem de migăloasă și de pretențioasă, greu de dus la capăt cu succes atunci când nu ai ca sprijin o echipă de meseriași pricepuți în domeniu și o echipă de consultanță de specialitate, când trebuie să alergi după materiale și mână de lucru potrivită.

Tocmai de aceea Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro este o adevărată mană cerească pentru cei care sunt nevoiți să construiască repede, bine și cu costuri extrem de accesibile.

Vindem-Ieftin.ro reprezintă un concept unic pe piața materialelor de construcții din România, ca alternativă la comerțul clasic cu depozite și hipermarketuri. Ceea ce reprezintă un real avantaj al acestui concept unic este faptul că se scurtează lanțul clasic fabrică-client la nivel național, reducând costurile cu până la 10-15%, oferind totodată materiale de calitate.

Caracteristicile definitorii ale acestui concept sunt:

  • CONSULTANȚA PREȚ-CALITATE
  • prezența permanent ONLINE pentru clienți
  • consultanții firmei sunt dedicați prin prisma faptului că operează în vânzări tehnice
  • a fost creat un grup VIP pentru clienții care doresc să beneficieze de consultanță prioritară.

Achiziția de materiale de construcții prin Vindem-Ieftin.ro prezintă astfel o serie de avantaje:

  • se cumpără totul dintr-un singur loc de la materiale pentru structură și fundație și până la acoperișuri, incluzând tot ce este necesar pentru amenajări interioare și amenajări exterioare, și astfel se câștigă timp și se economisesc bani
  • comparând ofertele de la alți furnizori, te asiguri că primești cele mai bune prețuri
  • se beneficiază de consultanță gratuită dacă este nevoie de informații suplimentare despre produse
  • marfa se livrează direct de la producător, fiind ambalată corespunzător, ajungând la client în cele mai bune condiții, nefiind stocată prin depozite
  • riscul la achiziții este ZERO - drept dovadă multitudinea de recenzii video de la clienții Vindem-Ieftin.ro

  De ce am prezentat toate aceste lucruri? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, cu toții trecem prin etapa construirii sau renovării unei case. De aceea este vital să avem din start un plan foarte bine pus la punct înainte de a trece la treabă. Cum nu toți suntem experți în construcții, un consultant ne poate scuti de greșeli, timp și bani irosiți tocmai pentru că acesta cunoaște materialele, producătorii și cele mai bune oferte. Odată având planurile casei și toate aprobările necesare, firma, prin consulțanții săi, se ocupă de tot ceea ce înseamnă partea de construcție, cuprinzând achiziționarea și livrarea tuturor materialelor necesare în cantitatea și de calitatea corespunzătoare și la cel mai bun preț posibil

Articol scris pentru SuperBlog 2021

duminică, 10 octombrie 2021

„Am o singură direcție în viață: ÎNAINTE!”

 



 Cu toţii avem nevoie, măcar o dată-n viață, de ajutor, fie din partea prietenilor, oameni simpli ca și noi, fie de ajutor specializat. Și atunci apelăm la ajutorul diverselor instituții sau firme pentru a ne rezolva problemele, fie și doar pentru a merge înainte în viață pe drumul pe care ni le-am ales sau pe care suntem nevoiți să mergem chiar forțați de împrejurări.

Să luăm un exemplu. De multe ori pentru a merge înainte pe drumul vieții avem nevoie de o sumă relativ mai mare de bani grămadă. Motivele sunt diverse: fie este nevoie să renovăm casa și/sau să înlocuim aparatura electrocasnică, fie avem nevoie de o locuință nouă, uneori mai spațioasă, alteori mai mică sau alteori... pur și simplu altfel concepută, pentru a corespunde noilor noastre nevoi dintr-un moment anume. Alteori suntem nevoiți să achiziționăm obiecte noi, de valoare mare și de folosință ceva mai îndelungată (cel puțin câțiva ani buni), pentru că avem nevoie în activitatea noastră personală sau profesională, fără de care munca pe care o desfășurăm ar fi din ce în ce mai greoaie, mult prea greoaie, adesea practic imposibilă. Sau suntem puși în fața opțiunii de a trece din postura de angajat în postura de angajator/antreprenor, condiție în care, pentru demararea proiectului avem nevoie instant de o sumă ceva mai mare de bani. Ca opțiuni pentru a obține suma respectivă am avea cel puțin două variante: fie economisim treptat sume mici de bani, dar în mod constant, până se acumulează o sumă suficient de mare, fie recurgem la credite bancare. Iar varianta a doua, cea a creditelor, devine adesea prima opțiune de finanțare, singura atunci când nu reușim să facem economii suficiente sau ca și variantă complementară atunci când economiile care pot fi acumulate nu acoperă întreaga sumă necesară demarării noului proiect. Și atunci apelăm la serviciile bancare de credite. În acest caz fie ne ocupăm noi înșine de a căuta cea mai bună variantă de creditare, umblând din bancă în bancă în căutarea pachetului potrivit de creditare, fie apelăm la serviciile unei companii de brokeraj de credit. Primul impact îl avem cu compania în sine, apoi descoperim oamenii care se află în spatele siglei/sediului/firmei. Și surpriza este adesea una dintre cele mai plăcute.

Să exemplificăm cele povestite până acum cu un exemplu concret: compania de intermedieri credite bancare și non-bancare AVBS Credit. Mulți dintre voi ați mai întâlnit-o fie și doar tangențial, din prezentările făcute pe diverse canale de informare, firma activând din anul 2007.

Dar să recunoaștem și să acceptăm că în spatele firmei se află OAMENI extrem de bine pregătiți și de un profesionalism aparte, formând o echipă extrem de sudată.

  Fondatorul și CEO-ul companiei de intermedieri de credite bancare și non-bancare AVBS Credit este Valentin Anghel, antreprenor și membru în Consiliul Director al Asociației Române a Brokerilor de Credite (A.R.B.C.). Tânărul antreprenor de 41 de ani, dincolo de pregătirea sa impecabilă în domeniu și de profesionalismul cu care-și desfășoară activitatea, este un om obișnuit în viața de zi cu zi, pasionat de călătorii, sailing, inventică, inteligență artificială, psihologie, filosofie și pian.

În 2002 și-a început activitatea într-un birou notarial din București, din dorința de a evolua din punct de vedere profesional și financiar, unde în scurt timp a devenit Secretar Delegat al respectivei societăți.

În decursul a celor cinci ani de activitate în notariat, lucrând cu mii de clienți, a constatat rigiditatea sistemului bancar de la acea vreme și de cât de mult ajutor aveau nevoie românii în obținerea unor finanțări potrivite. Tocmai în ideea de putea oferi ajutor potrivit în acest sens a identificat oportunitatea de a dezvolta un business propriu care să aibă la bază prestarea unui serviciu de intermediere credite care să fie personalizat și complet GRATUIT pentru client. Așa că în 2007 a renunțat la slujba bună, sigură și foarte bine plătită din notariat și a înființat compania de brokeraj bancar AVBS Credit.

Fiind extrem de bine motivat și găsind această motivație extrem de puternică în interiorul propriei persoane, a avut încredere în visul său și și-a folosit toate cunoștințele și abilitățile pentru a-și îndeplini obiectivul, chiar dacă la acea vreme brokerajul bancar era complet necunoscut în România, fiind o lipsă acută de specialiști în domeniul intermedierii creditelor.

Cu o investiție inițială de aproximativ 40.000 de euro și-a început activitatea într-un birou decent și cu o echipă de oameni determinați și capabili împreună cu care să inoveze creditarea în România. Implicarea de care a dat dovadă l-a ajutat să semneze câteva parteneriate cu cele mai importante instituții financiare din țară, iar acțiunile de marketing pe care le-a demarat le-a atras clienți numeroși cărora le-a prestat servicii excepționale de brokeraj bancar.

Criza economică din 2008 care a ținut aproximativ doi ani a condus la mari dificultăți financiare și la numeroase sacrificii. Cu toate acestea și-a ascultat intuiția și nu a renunțat, a făcut tot ceea ce era omenește posibil, regândindu-și strategia de business și chiar serviciile pentru a-și menține activă compania. Abia din 2010 a început cu adevărat ascensiunea AVBS Credit.

Ajutat de studiile de specialitate, experiența în afaceri, perseverență și adaptabilitate, profesionalism și dorința de a ajuta oamenii să obțină soluții de finanțare potrivite a ghidat AVBS Credit în topul marilor companii de brokeraj bancar din România.

În prezent, în echipa AVBS Credit se află zeci de brokeri care intermediază toate tipurile de credite, atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice, de la 30 de instituții financiare din România. În decursul celor 14 ani de activitate, rețeaua de brokeri AVBS Credit, care lucrează în sistem de franciză în peste 25 de orașe din țară, a intermediat credite în valoare de peste 350 de milioane de euro. Vânzările totale ale AVBS Credit în 2021 au crescut cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cifra de afaceri va fi de peste un milion de euro la sfârșitul acestui an.

Unul dintre secretele succesului companiei este acela că oferă servicii personalizate și adaptate profilului și nevoilor fiecărui client în parte. Această flexibilitate vine în sprijinul clienților și al potențialilor clienți, reușind să atragă încrederea fiecăruia în posibilitatea de a-și realiza visurile și de a-și satisface nevoile de la un moment dat. În plus, serviciile oferite sunt GRATUITE, costul final al creditului obținut nefiind influențat în nici un fel de potențialul cost al serviciului de brokeraj. Mai mult decât atât, se economisește timp și efort, brokerul asigurând toate serviciile legate de procesul obținerii creditului respectiv, oferind soluția cea mai avantajoasă posibil pentru clientul respectiv.

O altă modalitate eficientă de dezvoltare a companiei este dezvoltarea în sistem franciză, care oferă noilor veniți atât activitate independentă cât și posibilitatea de a activa sub îndrumarea firmei. Astfel beneficiezi de tot sistemul de know-how esențial necesar derulării cu succes a activității firmei, de grile de comisioane atractive și cu portofoliul de clienți asigurați. În plus profiți din plin de experiența acumulată deja din partea firmei, beneficiind de suport tehnic și asistență oferit în mod constant de câtre managementul companiei. Fluxul de lucru este facil și există acces la toate parteneriatele bancare și non-bancare. Totodată se poate intra în training-uri de pregătire în domeniul vânzărilor de produse bancare. Se asigură suport în selectarea celor mai potriviți brokeri și acces la cele mai bune produse de creditare de pe piață. De asemenea se beneficiază de campanii puternice de marketing și PR implementate la nivel național. În plus brokerul francizat beneficiază de asigurarea de răspundere civilă pentru erori și omisiuni decurgând din activitatea de intermedieri de credite și conformarea activității din punct de vedere GDPR. La rândul său brokerul are posibilitatea de a-și dezvolta propriul sistem de francize generator de venituri lunare.

Să nu uităm că în spatele unei companii de succes stă un antreprenor de succes. Un om obișnuit asemenea fiecăruia dintre noi, dar un om extrem de bine pregătit profesional ca un elev de nota zece plus, un om animat de o motivație interioară extrem de puternică pentru a da tot ce este mai bun din el în folosul semenilor săi și a cărui direcție în viață este mereu ÎNAINTE!

Articol scris pentru SuperBlog 2021

miercuri, 6 octombrie 2021

Aleg natural alegând natura

 Mai mult ca sigur este imprimată în ADN-ul meu dragostea și afinitatea mea pentru natură și pentru tot ceea ce este natural. Fug de betoane și de construcții „moarte”, lipsite de viață, în schimb aproape că îmi doresc și caut tot ce este viu sau are legătură cu viul. Simt adesea nevoia să respir parfumul pământului reavăn și aroma ierbii proaspăt cosite, să ascult murmurul apei și al vântului, pălăvrăgelile nevinovate ale vietăților așa-zise necuvântătoare, să mă îmbăt de albastrul infinit al cerului și verdele adânc al plantelor.

Poate că tocmai de aceea am căutat, cel puțin în ultimul timp, să mă folosesc de remedii naturale atunci când mă încearcă afecțiuni mai ușoare, pentru care remediile sintetice ar însemna mult prea mult ca și riscuri în raport cu beneficiile. Prefer o muzică bună, un film bun sau o carte bună când vine vorba de relaxare. Iar în ceea ce privește remediile medicamentoase prefer preparatele din plante, în diverse combinații.

Să dau un exemplu. Adesea sufăr de afecțiuni respiratorii în timpul sezonului rece, dar de cele mai multe ori totul se rezumă, ca și simptome, la tuse, fie o tuse seacă și iritantă, fie o tuse cu expectorație care mă sufocă dacă nu reușesc să elimin secrețiile acumulate în interiorul căilor respiratorii. Dacă în copilărie tratam aproape totul cu medicamente sintetice luate de la farmacie, cu timpul acestea nu și-au mai făcut efectul. Când nu s-a mai putut trata tusea în acest fel, am recurs la metoda „disperată” pe vremea aceea de a lua comprimate din pulberi vegetale, ceaiuri, tincturi și uleiuri aromatice, care, surprinzător, mi-au făcut bine în câteva zile. Sau aproape bine...

  Ca un exemplu am ales de curând produsele din gama Plantusin de la Fares, câteva din formele de prezentare ale produselor fiind:
- siropul, dulce, parfumat, aromat și.. eficient
-comprimatele pentru supt, care pot fi folosite cu succes în afecțiunile orofaringiene
- ceaiul, care poate fi folosit si ca o formă plăcută și eficientă de hidratare, absolut necesară când apar astfel de afecțiuni.
Nu neg faptul că atunci când boala se poate agrava recurg la medicamente mai puternice care să rezolve eficient problema, folosind medicamentele naturii ca și adjuvant, dar le folosesc din prima în afecțiuni relativ ușoare în tratamentul cărora nu este nevoie de medicamente supersofisticate. Și eficiența este garantată, pornind de la principiul că natura a creat boli, dar are și leacurile potrivite pentru fiecare dintre acestea.
Articol scris pentru SuperBlog 2021


 




luni, 4 octombrie 2021

O plimbare de vis... pe patru roţi

 Uneori îmi aduc aminte cu nostalgie şi umor de întâmplări şi situaţii din copilărie. Şi de visele pe care le aveam. Unele s-au împlinit; se pare că destinul ne face uneori surpriza de a ne îndeplini dorințele de la un moment dat, chiar dacă uneori ne-am fi dorit să nu se îndeplinească. Iar alte dorințe, a căror îndeplinire ne-ar fi prins bine la un moment dat... ei bine, cum nu le poți avea pe toate într-o viață de om, nu devin realitate.

Ei bine, un moment din copilăria mea timpurie de care îmi amintesc cu nostalgie și umor, așa cum spuneam mai devreme, este acela al ... primei mele liste de cumpărături. Impropriu spus... Ideea era că îmi doream să-mi cumpăr trei lucruri când voi fi fost mai mare: bicicletă, pian și mașină. La un moment dat mi s-a îndeplinit unul dintre ele: bicicleta. Căci ce nu face un părinte iubitor pentru copilul său. Din păcate visul s-a spulberat ca fumul de țigară: după primele căzături stângace de pe bicicletă mi-am zis că nu este de mine și nu am mai vrut să mă mai urc pe ea. Așa că frumoasa mea bicicletă a făcut fericit un alt copil.

Celelalte două obiecte nu au mai făcut parte niciodată din viața mea. Pianului i-a luat locul, după decenii, un calculator (inițial un desktop apoi un laptop, pe care îl am și acum... încă), ca atare claviatura pianului a fost înlocuită de o tastatură. Și această „înlocuire” poate că mi-a prins mai bine. Însă mașină, adică automobil, nu am reușit să-mi iau niciodată, cel puțin până acum, deși, recunosc, poate că mi-ar fi prins bine un mijloc de deplasare mai rapid, mai puternic, mai eficient.

Ce bine mi-ar fi prins acum o mașină. Și ce bine mi-ar fi prins și una sau mai multe biciclete. M-aș fi putut deplasa mai ușor în interes de serviciu, chiar dacă cheltuielile de întreținere ale unui automobil nu sunt deloc de neglijat. Plus că ar fi fost mijlocul de transport ideal în concediu, căci cu un mijloc de transport propriu nu ești legat de nimeni și de nimic în afară de infrastructura potrivită. Bicicletele încărcate pe un suport de biciclete cu prindere pe un cârlig, iar cârligul de remorcare atașat la mașină... și ai mijlocul de transport gata pregătit pentru aproape orice situație. Și uite-așa devii liber pentru a călători oricând și oriunde după pofta inimii. Întreținerea acestor mijloace de transport? Cu inteligența potrivită poate fi o nimica toată atunci când libertatea de deplasare îți permite să faci econimii de timp și rapiditate în deplasare.

O plimbare de vis pe două... pe patru... sau pe oricâte roți dorești și ai la dispoziție se poate oricând transforma din vis în realitate atunci când îți dorești suficient de mult pentru a găsi motivația de a lupta pentru îndeplinirea visului.

Articol scris pentru SuperBlog 2021

vineri, 1 octombrie 2021

Sursa mea de inspiraţie ... în fiecare zi

 Deși nu cred 100% in zodii, zodiace și horoscopuri de orice fel ar fi, se pare că, pe undeva, aș putea fi un reprezentant tipic, conform descrierii, al zodiei mele din zodiacul european. Relativ independentă și nonconformistă, de multe ori fac (doar) ce vreau sau, in orice caz, (doar) dacă sunt relativ convinsă că vreau și pot cât de cât să fac acel lucru care mi s-ar cere sau ar cam trebui să-l fac. Tot relativ de multe ori încerc, pe cât se poate, să fiu cu un pas înaintea celorlalți, înaintea lucrurilor sau a situațiilor în care aș putea fi pusă, anticipând situațiile pentru a evita eventualele neplăceri. Și poate tocmai de aceea gândesc și acționez de cele mai multe ori conform unei așa zise inspirații de moment. Și de multe ori atitudinea asta mi-a prins bine, în ideea că de multe ori primul impuls m-a dus la soluția cea mai bună în momentul respectiv, iar dacă stăteam ceva mai mult să gândesc și să analizez situația riscam să greșesc și să iau o decizie departe de cea corectă sau cea mai potrivită momentului.

Care ar putea fi sursa mea de inspirație? În primul rând observația asupra a tot ce mă înconjoară: lucruri, fenomene, situații, oamenii și reacțiile lor spontane sau gândite. Următorul pas al inspirației ar fi intuiția, socotită ca și un simț suplimentar.

Tot intuiția sau mai bine spus inspirația de moment mă determină să aleg cum apar în fața celor din jurul meu, mergând de la vestimentație, machiaj și coafură și până la atitudinea luată la modul general. ca sumă a tuturor detaliilor mai mari sau mai mici. Bineînțeles că am câteva criterii proprii, aproape bătute-n cuie în ceea ce privește alegerea articolelor cumpărate și ulterior folosite, dar merg foarte mult și pe inspirația de moment,

Dacă cu ani în urmă îmi procuram elementele de vestimentație și cosmeticele, implicit articolele de machiaj, din magazinele clasice, fizice, în ultimul timp am început să mă axez pe magazinele online, în completarea magazinelor fizice, în ceea ce privește tot ce poate fi legat de shopping. Și asta pentru câteva avantaje nete ale magazinelor online: comoditatea, aprovizionarea mult mai bună și, ca un cumul, rapiditatea de procurare a tuturor articolelor de care aș avea nevoie.

Să luăm un exemplu: ținuta. Ținuta de zi cu zi sau ținuta de ocazie. O putem procura colindând prin magazinele fizice, cu avantajul că putem proba la fața locului toate articolele, Dar adesea această activitate este cronofagă, adică „mănâncă” destul de mult timp. Și de multe ori chiar că nu dispunem de suficient timp la dispoziție. Dar un magazin online cum ar fi https://answear.ro/ reușește să ne scoată din impas cu peste 400 de mărci de top, mii de produse și multe ocazii la modă.

Pentru o ținută de zi cu zi putem alege o fustă din denim din categoria https://answear.ro/h/fuste-jeans.html la care putem asorta orice articol mai puțin pretențios, pentru o ținută ușoară, comodă, fiabilă, relativ puțin costisitoare. Iar dacă accesorizăm ținuta cu ceva de efect, ne putem transforma destul de spectaculos pentru a putea merge rapid într-un cadru ce ar putea cere o ținută mai de ocazie.

Iar dacă din start optăm pentru o ținută de ocazie putem alege o rochie din categoria https://answear.ro/h/rochii-calvin-klein.html, asortând toate accesoriile corespunzătoare pentru a ajunge la o ținută elegantă.

Oricare dintre noi putem face un exercițiu de imaginație pentru a alcătui ținuta adecvată pentru orice împrejurare, Nimic mai simplu dacă ai  la dispoziție un supermagazin atât de bine aprovizionat.

Articol scris pentru SuperBlog 2021

vineri, 24 septembrie 2021

De la prieteni

 Cum să faci un barbat fericit:


1.  Fa SEX cu el (sau o sa caute  în altă parte)

2. Hrăneşte-l.

3. Culca-te cu el.

4. Fă-l să se simtă important.

5. Lasă-l în pace.

6. Nu-i verifica telefonul.

 Simplu, nu?


Cum să faci o femeie fericită:


Nu e chiar prea greu, dar... pentru a face o femeie fericită, un bărbat trebuie să fie:


1. Un prieten

2. Un camarad

3. Un iubit

4. Un tată

5. Un frate

6. Un maestru

7. Un bucătar-şef

8. Un electrician

9. Un instalator

10. Un mecanic

11. Un sfarma oase

12. Un super fotograf

13. Un stilist

14. Un sexolog

15. Un ginecolog

16. Un psiholog bun

17. Un exterminator de paraziţi.

18. Un medic

19.  Unul care poate citi stelele

20. Un mare ascultător

21. Un organizator

22. Un tată bun.

23. Foarte curat, parfumat şi ordonat

24. Amuzant

25. Atletic

26. Sensibil

27. Grijuliu.

28. Sincer

29. Inteligent

30. Amuzant

31. Creativ

32. Generos

33. Puternic

34.  Sa aiba înţelegere

35. Tolerant

36. Prudent

37. Ambiţios

38. Pasional

39. Viteaz

40. Determinat

41. Respectuos

42. De încredere

43. Îngrijit

44.  Surpinzator (sa faca declaratii de  dragoste, mici, medii și mari cadouri)

45. Galant

46. Spontan

47. Rece

48. Bun la pat

49. Sa asculte femeia  cu atenţie şi fără să o întrerupă.

50 Bineînţeles, trebuie  sa o faca să râdă.

51. Ştie cum să se ocupe de schimbările de dispoziţie şi de tsunami-urile emoţionale: ciclul pre-post

52 Sa faca felicitări şi sa ii zambesti în mod regulat.

53. Du-te la cumpărături cu ea şi plăteşte!

54. Să fie de ajuns sau foarte bogat.

55. Nu subliniază ca ea s-a ingrasat

56. Nu se uita la alte fete / femei


Dar mai mult decât orice este foarte important:


57. Nu uita niciodată:

* zile de naştere

* Aniversări

* ziua îndrăgostiților


"puţină atenţie în fiecare zi"


Simplu nu?

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...