Elefantul Meu deschide drumul spre imaginație

 Ca orice copil „de modă veche” ( mă apropii de 53 de ani), în  perioada copilăriei am avut parte de povești. La început îmi citeau cu rândul părinții sau oricine se nimerea din familie sau anturaj. Cu siguranță erau cărți pentru copii, fie cărți de povești pentru copii, fie cărți diverse cu cât mai multe poze frumos colorate și destul de instructive pentru acea vârstă.

Pe atunci nu erau cărți personalizate. Dar erau cărți mai deosebite, cu imagini viu și variat colorate, care îmi atrăgeau atenția cu alte trucuri. De aceea nu este de mirare că am deprins pe nesimțite toate literele alfabetului și să le leg în cuvinte.

 Curând am început să citesc singură. Din ce în ce mai mult. În loc de jucării și dulciuri ceream să mi se aducă, ca și cadouri, cărți, cât mai multe cărți. Cărți pe care le devoram destul de repede. Nu îmi ajungeau cărțile din biblioteca proprie, a familiei și a prietenilor, nu îmi ajungeau doar cărțile cumpărate sau primite cadou. Împrumutam de pe la alții și, mai ales, împrumutam de la bibliotecă. După câțiva ani, bibliotecarele de la secția de copii mai că nu mai aveau ce să-mi arate și să-mi dea să citesc acasă. Am trecut la un moment dat la secția de adulti; era ceva mai mult ca și fond de carte, dar bucuria mea a fost de mai scurtă durată. În câțiva ani „vănam” cărțile pe care vroiam să le citesc. Desigur, citeam și reciteam cărțile din programa școlară, dar nu îmi era de ajuns.

De ce povestesc toate aceste lucruri? Pentru că, povestind despre dragostea mea pentru cărți încă din perioada copilăriei și până acum și mai departe, aș vrea să le insuflu dragostea pentru cărți și celor mai tineri decât mine.

Din păcate, se spune că acum se citește din ce în ce mai puțin. Dacă în cazul adulților mai există scuza, plauzibilă uneori, a lipsei de timp și de energie, în cazul copiilor totul se poate remedia cu puțin tact și inteligență. Nu este vina lor, a copiilor. Le este cu mult mai ușor să-și culeagă informațiile de pe internet, de la televizor, ca și rezumat și rezumat al rezumatelor. Așa se obișnuiesc cu o anume lene a creierului, care nu mai adună și nu mai procesează informațiile cum o făceam noi la vârsta lor și încă o mai facem.

Dacă ar fi să recomand ceva pentru început, ca și mod de atragere a copiilor spre lectura, ar fi cărțile personalizate, așa cum sunt prezentate în filmulețul de mai jos:

Cărțile personalizate ar putea fi socotite tocmai acele cărți în care eroul principal, în jurul căruia se țese întreaga poveste, este chiar copilul nostru sau un copil identic cu el. Citind cartea sau chiar cărțile din ce în ce mai fascinante al căror erou pare a fi sau ar putea fi chiar el, imaginația începe să-i zburde. Se vede pe el însuși în pielea personajului, fiind implicat în tot felul de aventuri pe care le trăiește cu toată ființa lui, și își dorește să citească din ce în ce mai mult tocmai pentru a afla ce se întâmplă în continuare. Așa începe să i se dezvolte gustul pentru lectură.

Pentru mine nu au existat cărțile personalizate. Și nici nu cred că a fost nevoie. devenisem capabilă să intru in pielea fiecărul personaj din cărțile pe care le citeam, fie și doar cu imaginația. Până și în jocurile noastre de copii jucam rolurile personajelor din cărțile pe care le citeam.

Pe măsură ce trecea timpul, îmi doream să achiziționez cât mai multe cărți pe care să le citesc. Chiar  dacă așa cum se vede în imaginile de mai jos cu greu voi mai găsi un loc de depozitare pentru ele...

 

Recunosc că nu întotdeauna savuram cărțile pe care le luam să le citesc. Adesea, după primele pagini, citite cu chiu cu vai, abandonam cartea. Reluam lectura ei după un timp, dar mă opream din citit cumva cam în același loc. Parcă ar fi fost o barieră dincolo de care nu puteam trece. În final, ori abandonam cartea de tot, ori o reluam până ce reușeam să o citesc până la urmă. Probabil ideea era că nu eram pregătită să citesc acea carte. Ca gen, ca stil, ca grad de dificultate. Mai mult ca sigur îmi trebuia un anume antrenament în lectura acestor genuri de cărți, antrenament constant și asiduu.

Acum constant că baza informării și educației fiecăruia dintre noi, copil și adult deopotrivă, sunt cărțile. Sunt prieteni statornici, pot fi parcurse oriunde, oricând și în orice condiții, nu obosesc atât de mult ochii ca ecranul dispoziitivelor electronice cum ar fi computer, laptop, tabletă, smartphone sau e-reader. Au un farmec aparte, dat de textura, aspectul și „parfumul” hărtiei, vechi sau proaspăt tipărite. Lectura și folosirea lor ca sursă de informare obligă oarecum creierul să caute în mod activ informațiile, să le asocieze, să le aranjeze, să le combine astfel încât să fie folosite la maximum și cu cea mai mare ușurință.

Cărți clasice sau cărți personalizate? Avantaje și dezavantaje. Așa cum am povestit mai sus, cărțile personalizate atrag copiii spre lectură, în dorința lor de a afla ce este dincolo de fiecare pagină în parte. Dar nu trebuie să ne oprim doar la cărțile personalizate. Acestea sunt bune doar la un anumit moment, într-o anumită etapă, la o anumită vârstă.dincolo de ea, trebuie să virăm cumva, ușor și inteligent, spre cărțile obișnuite, tocmai pentru a obișnui copilul, viitor adult, să citească orice, oricând, oriunde.

Articol scris pentru SuperBlog 2020

Secrete pentru îngrijirea hainelor și a încălțămintei

 

 Nu pot uita o imagine din copilărie pe care atunci nu o pricepeam, dar căreia abia acum îi găsesc logica. Iată despre ce este vorba.

Suntem o familie de oameni minioni. Mici de statură, mai ales în familia din partea mamei mele si, in mod special, femeile. Si cum statura mică nu a fost de ajuns, a mai fost o problemă, de data aceasta chiar problemă cu adevărat: am trăit cu toatele „pe picior mic”, adică am purtat încălțăminte de măsură destul de mică, chiar foarte mică. In cel mai bun caz, eram la limita inferioară a măsurilor pentru încălțăminte de damă. Spun „în cel mai bun caz” pentru că s-a întâmplat ca sora mamei mele să aibă piciorul atât de mic încât nu găsea cu nici un chip încălțăminte pe măsură în magazine, așa că își făcea încâlțăminte de comandă. Asta în cazul fericit în care la atelierul respectiv avea calapod atât de mic încât să-și permită să lucreze încălțăminte de asemenea dimensiuni.

Era de la sine înțeles că era lucru mare dacă reușea să aibă 2-3 perechi de încălțăminte nouă la un moment dat. Umblătură multă: caută întâi meșterul care să lucreze încălțăminte pe măsură, umblă de câteva ori la atelier pentru probă... Cu atât mai complicat dacă atelierul era în alt oraș... Plus că prețul, logic vorbind, putea fi mai mare decât la produsele de serie... Așa că biata femeie avea grijă de încălțăminte mai ceva ca de ochii din cap. Nu numai că le păstra în cutii așezate cu grijă să nu se deformeze, ori cu șanuri montate, ori umplute cu grijă cu hârtie mototolită, tocmai ca să le mențină forma... Nu numai că le dădea cu crema potrivită și le repara de îndată ce era cazul... Culmea îngrijirii era că ungea bine fața de piele cu lapte de corp „Doina”, produs cosmetic marca Farmec, până ce lichidul fin și parfumat pătrundea bine în piele. Explicația? Produsul cosmetic menținea pielea suficient de fină, de hidratată și de „hrănită” încăt să nu crape prematur. În plus, purta pantofi cu toc, și încă toc destul de subțire. Și atât de multă grijă avea de toc, să nu carecumva să se strice, încât călca mai mult și mai apăsat pe vârfuri decât pe tocuri tocmai pentru a nu se roade flecurile. Și încă nu erau pantofi de firmă de lux, gen Karl Lagerfeld, sau orice asemenea marcă, că măsurile de protecție puteau fi cu mult mai drastice.

Nu știu dacă acum aș avea aceeași grijă de propria încălțăminte sau îmbrăcăminte tocmai pentru a nu se degrada. Probabil că da; trucuri se pot găsi și folosi oricum și oricând, mai ales dacă este vorba de produse de calitate.

Articol scris pentru SuperBlog 2020

La cumpărături în supermarket

 Recunosc! Cele mai multe cumpărături curente le fac de la magazinele mici de cartier. Mai rar intru într-un supermarket sau într-un complex comercial de mai mare întindere, de unde se poate cumpăra orice sau aproape orice. Dar intru destul de des într-una dintre următoarele situații:

1. Am nevoie de unul sau mai multe produse pe care nu le prea pot găsi în magazinele mai mici, din cauza fie a prețului ceva mai mare sau a puținilor amatori interesați de ele, ca atare devenind mai puțin vandabile în mod curent.
2. Am nevoie de mult mai multe produse decât pot cumpăra din magazinele mici întâlnite pe traseu, așa încât am nevoie, pentru a economisi timp, să le caut într-un loc de unde le pot cumpăra pe toate grămadă.

Dacă varianta supermarketurilor mi se pare la un moment dat „peste mână”, fiind la o distanță mult mai mare decât îmi pot permite în acel moment, fie pentru că nu am timpul disponibil, fie pentru că potențialul magazin la care aș putea găsi produsul respectiv este prea departe de casă și nu se merită deplasarea pe distanță atât de mare pentru o gamă mai restrânsă de produse, recurg la comenzile online, cu toate avantajele și dezavantajele lor.

Să ne imaginăm o ședință de cumpărături la un supermarket sau un centru comercial ceva mai extins. În primul rând am ceva mai mult de mers până acolo, în cazul în care acea unitate comercială este ceva mai departe de casă. Și sigur este cu atât mai departe de casă cu cât este mai mare. În plus cu siguranță am ceva mai mult de cumpărat, eventual ceva mai mult de căutat prin magazinul respectiv, ceea ce poate lua încă ceva timp în plus să-mi umplu coșul cu ceea ce am nevoie.

Indiferent de unde aș cumpăra tot ce am nevoie, cu siguranță nu intru într-un magazin prea des doar pentru 2-3 lucruri. Plus că odată făcute cumpărăturile, am tot interesul să ajung cu ele cât mai repede acasă. Odată umplut coșul de cumpărături cu mărfurile alese, merg cu ele la casă să le plătesc, să mi se ambaleze și să ies. Ceea ce iarăși consumă ceva timp. În plus, cu siguranță nu sunt singurul cumpărător din magazin; la casa de marcat cu siguranță este coadă și sunt și alți cumpărători și în fața și în spatele meu. Fiecare, se presupune, are ceva mai mult de cumpărat, așa că fiecare produs trebuie scos din coș, verificată cantitatea, prețul unitar, prețul total, apoi calculată suma finală pe care trebuie să o plătesc... apoi trebuie să adun și să ofer o sumă de bani cât mai apropiată de ceea ce am de achitat, plus că adesea casiera trebuie să îmi ofere și restul de bani, dacă am dat o sumă mai mare, și produsele gata ambalate. Așa-i că durează cel puțin câteva minute? Și asta doar pentru un singur cumpărător... Iar într-o zi pot fi sute, chiar mii de cumpărători, cu atât mai mulți cu cât magazinul este mai mare.

Din fericire, acum fiecare magazin poate folosi soluțiile SmartCash RMS, o platformă software pentru operațiile de gestiune rețea de magazine, care permite scanarea fiecărui produs în parte care permite ca toate operațiunile de calculare a prețului ce trebuie plătit să se facă automat și extrem de repede, de ordinul zecilor de secunde sau a extrem de puține minute. Un asemenea software supermarket ușurează munca personalului de la casele de marcat, ceea ce scurtează considerabil timpul de așteptare pentru fiecare client în parte. Deci un confort suplimentar deloc de neglijat. În plus, se elimină pe căt posibil erorile umane absolut înevitabile în condițiile în care toate aceste operațiuni s-ar efectua manual.

În aceste condiții moderne, cumpărăturile zilnice se pot transforma din corvoadă în plăcere, pe măsură ce disconfortul statului la coadă la casele de marcat dispare odată cu reducerea timpului de așteptare.

Articol scris pentru SuperBlog 2020

Nu vă puneți cu femeile!!!

 O femeie este oprita din trafic de un polițist de la circulație.

Polițistul: Buna ziua.

Femeia: Buna ziua, ce s-a întâmplat?

P: Ați depășit limita de viteza. Permisul dvs., va rog.

F: Vi l-aș da, numai că nu am așa ceva.

P: Nu aveți?!

F: L-am pierdut definitiv pentru conducere repetată în stare de ebrietate.

P: Aha… Îmi arătați vă rog actele mașinii?

F: Nu pot.

P: De ce?

F: Am furat această mașină.

P: Ce-ați făcut?!

F: Am furat mașina și am ucis proprietarul.

P: Poftim?!!!

F: Dacă nu mă credeți, cadavrul este în portbagaj… vreți să îl vedeți?

În acest moment polițistul se retrage încet spre mașina sa și cere ajutoare prin radio.

În 5 minute sosesc la fața locului alte 5 mașini de poliție.

Un ofițer superior se apropie de mașina femeii cu pistolul pregătit.

Polițistul 2: Doamnă, vă rog să ieșiți din mașină! Femeia iese din automobil.

F: S-a întâmplat ceva, domnule?

P2: Unul dintre colegii mei mi-a spus că ați furat această mașină și că ați ucis proprietarul.

F: Am ucis proprietarul !?

P2: Da. Vă rog să deschideți portbagajul.

Femeia deschide portbagajul, care este gol…

P2: Mașina este a dvs., doamnă?

F: Da. Poftiți actele ei.

Primul polițist rămâne perplex.

P2: Unul dintre colegii mei susține că nu aveți nici permis.

Femeia caută în poșetă, scoate un port-document și-l întinde polițistului. Aceste îl deschide și studiază permisul, care este în regulă. Tipul deja nu mai știe ce să creadă!

P2: Mulțumesc, doamnă… Vedeți, colegul meu mi-a spus că nu aveți permis, că ați furat mașina și i-ați ucis proprietarul!

F: Sunt convinsă că mincinosul v-a spus și că mergeam cu viteză!

Morala:

Nu vă puneți cu femeile !!!

Respiră ușor cu SALIN!

 Vara anului 1985... Se încheiase un an școlar extrem de solicitant pentru mine și pentru mama mea. Eu intrasem în clasa a 11-a prin concurs; examenul fusese solicitant fiind primul examen din viața mea tip concurs, cu caracter eliminatoriu, la care trebuia să iau nu doar o medie de trecere, ci o medie suficient de mare pentru a-mi asigura intrarea în clasa a 11-a, în condițiile în care nu toți cei care participau la cele două teste, de matematică și fizică, din materia claselor a 9-a și a 10-a, aveau să obțină un loc în clasa a 11-a. Iar mama, la rândul ei, tocmai își luase gradul didactic 1, în urma unei sesiuni de examene destul de dificilă. Efortul amândorura fusese cu atât mai mare cu cât în acel an fusese o iarnă destul de grea, extrem de friguroasă. Și nu îndurasem doar gerurile extreme de afară ci și frigul din casă și din școală. Practic nu aveam aproape deloc căldură în interior. În casă ne încălzeam cu un reșou electric pe care îl puneam în priză de îndată ce verificam dacă era curent electric; adesea rețeaua electrică suprasolicitată pica, iar atunci când totuși era curent electric, tensiunea era adesea extrem de scăzută, așa încât aparatele electrice abia reușeau să funcționeze. În aceste condiții, cu greu am reușit să scap de o răceală severă. Dar de degerături nu am scăpat cu nici un chip.

Din fericire, ca o compensație, am reușit în acea vară să ne petrecem aproape 3 săptămâni la mare, la Mamaia. Ne-a prins bine; pe lângă odihna binemeritată, am avut parte de soare și aerosolii marini. Și asta s-a văzut ulterior în efectele benefice asupra stării de sănătate, căci vreme de un an am avut parte de mărirea rezistenței la răceli, practic neavând parte de afecțiuni respiratorii severe. Ceea ce însemna că imunitatea mea a fost cu mult mai bună, oferindu-mi și un confort psihic deloc de neglijat.

Au trecut anii și acum sunt medic școlar de aproape 20 de ani. Lucrez cu copii și adolescenți așa cum am fost și eu cândva. Și aproape întotdeauna mă confrunt cu afecțiunile respiratorii la copii. Problema este cu atât mai dificilă cu cât există copii cu afecțiuni respiratorii cronice, de tipul bronșitelor sau astmului bronșic. Nu toți reușesc să ajungă la mare suficient de des și de mult pentru a beneficia de o cură heliomarină eficientă, dar unii din ei reușesc să beneficieze de terapie salină intr-una dintre salinele amenajate special în acest scop.

Cu mult mai simplu ar fi dacă asemenea pacienți ar putea beneficia de un aparat de tip Salin, Salin Plus sau InSalin. Este tocmai acel aparat care îți aduce terapia salină la tine acasă, cu efecte benefice asupra sănătății organismului, constânt în mărirea rezistenței la răceli, datorată întăririi imunității. Aparatul are efecte benefice în caz de afecțiuni respiratorii, calmând crizele respiratorii de orice tip și, mai ales, prevenind aceste crize și agravarea lor.

Efectul benefic asupra organismului este similar unei cure saline într-o stațiune specializată, dar la un cost financiar mult mai redus. În plus, asemenea aparate pot fi folosite permanent, nu doar în cure intermitente, ca în cazul petrecerii timpului într-un climat natural din stațiune.

Astfel, cu un cost mult mai redus, se aduce o mini-salină la domiciliu, pacienții vor beneficia de un confort excepțional, iar toată familia va fi fericită.

Articol scris pentru SuperBlog 2020

Un Black Friday cu de toate și cu multă sănătate

  Astăzi am fost nevoită să cumpăr o pungă de medicamente. O pungă destul de mărișoară și de plină. Și nu a fost vorba de toate medicamentele care se consumă în casa noastră, unde, din fericire, suntem doar doi: eu și tatăl meu. Medicamentele au fost doar o parte dintre medicamentele pe care le consum doar eu zilnic, dar am cheltuit pe ele aproape 200 de lei. Din fericire nu am cumpărat doar un produs, pe care îl cumpăr, ce-i drept, la promoție, în cantitate ceva mai mare, cam de duă ori pe an. Dar atunci cu siguranță cheltuiala este substanțial mai mare. Dar dacă mă gândesc că și tata este consumator zilnic de medicamente, cu siguranță suma cheltuită la farmacie se ridică la valori mult mai mari. Plus că periodic se poate întâmpla să ai nevoie de produse farmaceutice ocazional, pentru rezolvarea unor probleme temporare de sănătate.

 Și atunci mă gândesc cum ar fi dacă aș fi clientul unei farmacii care să-mi ofere discounturi pentru cât mai multe produse. Și dacă aș putea comanda și online ar fi mai mult decât perfect: ar fi ideal.

Deja să presupunem că am găsit această Farmacie la Preț Mic... Și să presupunem că aș încerca să cumpăr tot ceea ce mi-ar trebui, sau cât mai mult dintre aceste produse mai mult sau mai puțin necesare la un preț promoțional, cu un discount cât mai mare. La ce mi-aș dori să obțin aceste discounturi?

 

 Într-un Black Friday la Farmacia la Preț mic  mi-aș dori un discount la gama Proenzi ArtroStop Rapid, produs de care tatăl meu ar avea nevoie din plin, având probleme serioase cu genunchii. Și dacă mă gândesc că și gleznele mele au fost extrem de solicitate și traumatizate, probabil că ar avea nevoie curând de ajutor și ele.

 Mi-ar prinde bine un discount la gama NeuroOptimizer sau la orice produs cu acțiune în acest sens. Am o activitate predominant intelectuală, iar creierul meu, suprasolicitat atât în activitatea profesională cât și pentru satisfacerea unor hobby-uri, ar avea nevoie din plin de un ajutor din afară, mai bine spus de un impuls pentru a avea o activitate mai intensă și de mai lungă durată.

Mi-ar prinde bine discounturi la toate gamele de vitamine și minerale. Sunt perioade de timp mai lungi sau mai scurte, când am nevoie de suplimente alimentare cu vitamine și minerale, fie datorită unui necesar sporit, fie din cauza unei alimentații mai mult sau mai puțin dezechilibrate, caz în care aportul nutritiv poate fi scăzut, mult prea scăzut pentru nevoile mele.

Cu siguranță că aș avea nevoie, la un moment dat, de discounturi la diverse produse. Și de multe ori beneficiez de ele, căci nu scap nici o ocazie de care aș avea nevoie. Dar asta nu mă oprește să mi le doresc, să visez la asemenea discounturi.

Articol scris pentru SuperBlog 2020

Vis pentru relaxare

 De mai bine de jumătate de ani trăim vremuri care ni se par tulburi. Este doar o părere, dar o percepem ca pe o certitudine.Mai precis trăim în plină perioadă de epidemie. Desigur, nu este prima și nici ultima perioadă de asemenea cumpănă din istoria omenirii, dar este totuși o perioadă care ne-a scos oarecum din starea noastră de confort în care eram până în momentul declanșării sale, o perioadă care ne pune în situația de a lua permanent câteva măsuri de precauție pentru a nu ne îmbolnavi sau măcar de a amâna cât mai mult momentul declanșării bolii, iar, dacă inevitabilul s-a produs, măcar să trecem cât mai ușor și mai repede peste boală. Și în plus să-i protejăm pe cei dragi din jurul nostru care sunt mai vulnerabili la boală.

Momentul critic, de „șoc”, a apărut atunci când a trebuit să îmi întrerup activitatea profesională curentă desfășurată la locul de muncă. Întelegeam că măsura era luată pentru propria mea protecție și nu am comentat negativ. Mai ales că în acel moment simțeam nevoia, oarecum, de o perioadă de repaus, de odihnă, de timp liber. La început nu am perceput o problemă prea mare, dar după câteva zile am realizat că situația ar fi durat cel puțin o lună de zile cu siguranță, după care s-ar fi putut prelungi încă o vreme, iar revenirea la o normalitate relativă ar fi fost de mult mai lungă durată. Practic realizam că nimic nu ar fi putut fi la fel ca până atunci și că probabil/cu siguranță ar fi trebuit să mă adaptez noilor condiții. Chiar dacă riscul ar fi fost controlabil în mare măsură după o anumită perioadă, devenisem conștientă pentru o vreme că astfel de provocări puteau apărea în orice moment. Problema era că momentan nu eram nici la lucru, nici în concediu, nici într-o formă de șomaj sau de muncă la domiciliu. Deci în nici o formă de existență profesională cu bază legală care mi-ar fi adus cu certitudine bani în bugetul familiei. Ca atare, situația din punctul acesta de vedere era o altă sursă de stres, chiar dacă eram departe de a fi complet falită. Dar trebuia făcut ceva în acest sens.

Numai că nu eram eu în măsură să rezolv 100% această problemă. Puteam face economii, ceea ce era parțial posibil, puteam profita de unele oportunități, în special online, de a câștiga ceva, fie și măcar produse, nu doar bani. Și atunci mi-am spus că timpul le va rezolva pe toate. Singurul lucru pe care îl puteam face în acea perioadă, care s-a prelungit destul de mult peste acea primă lună, era să mă relaxez, să fiu calmă și să-mi găsesc una sau mai multe ocupații care să-mi ocupe timpul și mintea Primul lucru de care m-am apucat era să continui să fac ceea ce făceam de obicei în timpul liber: urmărirea emisiunilor la televizor și radio, în speță muzică, filme, emisiuni informative, piese de teatru, lucrul online, atât cât era posibil. Plus rebus și lectură cât cuprinde. Așa că, așa cum vedeți, mi-am pus pe măsuța de lângă patul meu un teanc mare de publicații rebusistice (teancul cel mai mare chiar de lângă pat) și încă două teancuri mai mici de cârți, unul de cărți de beletristică, celălalt de cărți de specialitate. O rezervă minimă, după cum plănuiam, căci măgăndeam că aș fi putut citi și reciti, în timp, toate cărțile din bibliotecă. 

Nu era nici o problemă să îmi ocup timpul cu astfel de ocupație. În fond, lectura cărților îmi oferea nu doar informarea absolut necesară, ci și relaxarea și visarea necesară pentru inducerea unei stări de bine, mai ales că, citind din ce în ce mai mult, îmi recăpătam un stil de lectură mai „cinematografic”: lectura cărții nu era doar lectură și atât, era ceva mai mult, era ca și cum, în locul cărții era un ecran 3D pe care vedeam cuprinsul cărții ca pe un film extrem de real, din care făceam și eu parte, ca spectator și chiar ceva mai mult. Așa că am trecut la lectura cărților din bibliotecă, rând pe rând.

Cele mai apropiate cărți erau cele din dormitor. Am un corp mic de bibliotecă cu trei rafturi, cu cărți diverse: beletristică, lucrări de specialitate, cărți și manuale de limbi străine... Destul cât să-mi ocupe săptămâni întregi de lucru, și chiar mai mult. Și acestea nu sunt singurele cărți pe care le am în casă; sunt cu mult mai multe...

Un stoc ceva mai mare de cărți sunt în sufragerie. Cam trei sferturi din ceea ce vedeți, ca și corpuri de mobilier, sunt ocupate de cărți. Multe? Puține? Vă asigur că în viața mea de om am avut în casă cu mult mai multe cărți decât ceea ce ași văzut deja. Și încă nu ați văzut destul. Multe cărți s-au pierdut împrumutate la diverși prieteni, făcute chiar cadou, donate sau vândute la anticariat. Plus că aici nu sunt încă puse cărțile (încă!!!) noi și necitite. Și plus că nu garantez că nu voi mai cumpăra și alte cărți pe viitor. Sincer am nevoie mereu de cărți noi de specialitate și să-mi completez biblioteca cu cărți absolut utile.

Și cum nu am spațiu destul în casă pentru cărți, am îngrămădit multe dintre ele pe balcon. Nu mă tem că se vor degrada, balconul este cât de cât închis și izolat, astfel încât temperatura este relativ constantă, este ferit de temperaturi extreme, umiditate și praf. În plus, intru pe balcon din dormitor, deci sunt doar câțiva pași pentru a ajunge la ele. Și oricum am de gând, în timp, să le răscolesc pe toate pentru a le citi, a le scutura de praf și de a le reașeza pe raft.

Nu vă închipuiți că sunt o persoană excesiv de ordonată, așa că iată aici câteva cărți „uitate” pe masa din sufragerie. Sunt deja citite, dar încă nu am reușit să le găsesc locul pe raft.

Și că tot veni vorba de cărți noi și încă necitite... Singura soluție de moment a fost să le îngrămădesc în două cutii mai mărișoare de carton, de unde le pot lua pentru lectură ulterioară în alternanță cu cărțile din bibliotecă... Și tot aici vor ajunge cărțile pe care le voi cumpăra ulterior, de voie-de nevoie, până vor ajunge să fie citite sau măcar răsfoite și apoi să-și găsească locul în bibliotecă.

 Timpul a trecut și viața a revenit la o așa-zisă normalitate. Dar tentativele de a visa citind nu au dispărut. Nu am nevoie decât o canapea sau de un pat, de o măsuță pe care să pun cărți/rebusuri și câteva căni de ceai. Eventual de o sursă de muzică sau de un fond sonor relaxant. Plus biblioteca la indemână și, eventual de un tablou, sau chiar mai multe, care să-mi încânte privirile. Mobilierul îl am deja destul de bine amenajat în casă; dar în măsura în care se uzează îl pot reînnoi cu piese noi de pe FAVI.ro, unde este o gamă largă de piese de mobilier. Și nu numai...

Până aici a fost povestea din Jurnalul Cristinei. Deocamdată... Voi continua să vă povestesc despre visele și poveștile mele de viață tot aici. Pe curând, dragii mei prieteni!!!

Articol scris pentru SuperBlog 2020