$$$

 Introdusă în anul 1696, sub domnia regelui William al II-lea, taxa pe ferestre a fost concepută ca o formă indirectă de impozitare a bogăției, într-o epocă în care un impozit pe venit era considerat o intruziune inacceptabilă în viața privată. Logica autorităților era pe cât de simplă, pe atât de cinică: cu cât o casă era mai mare și mai impunătoare, cu atât proprietarul trebuia să aibă mai mulți bani, iar numărul ferestrelor era indicatorul vizibil al statutului social. Această măsură a transformat lumina soarelui dintr-un bun natural gratuit într-un lux impozitabil, generând o reacție imediată și radicală din partea populației. Proprietarii de clădiri au început să caute metode disperate de a reduce factura fiscală, ceea ce a dus la o schimbare permanentă a peisajului urban britanic, vizibilă chiar și astăzi.

Rezultatul direct al acestei legi a fost mutilarea estetică a multor clădiri rezidențiale, de la conace rurale la casele din orașe. Pentru a evita plata taxelor care se aplicau locuințelor cu mai mult de zece ferestre, mii de oameni au ales să zidească pur și simplu deschiderile destinate luminii, folosind cărămidă sau mortar. Chiar și astăzi, dacă te plimbi pe străzile Londrei sau ale orașului Bath, poți observa ferestre oarbe, spații dreptunghiulare zidite care păstrează conturul original, dar care nu mai lasă soarele să pătrundă. Această practică a dat naștere expresiei populare daylight robbery, adică jefuirea la lumina zilei, reflectând frustrarea publicului față de ceea ce era perceput ca un furt guvernamental al dreptului fundamental la lumină și aer curat.

Dincolo de aspectul vizual bizar, taxa a avut consecințe grave asupra sănătății publice, transformând casele în medii insalubre. În zonele urbane aglomerate, clădirile de apartamente au devenit adevărate capcane întunecate și umede, deoarece proprietarii preferau să economisească bani chiar cu prețul sănătății chiriașilor. Lipsa ventilației și a luminii naturale a favorizat răspândirea unor boli precum tifosul, holera sau tuberculoza, afectând în special clasele sărace. Reformatorii sociali și medicii au luptat decenii la rând împotriva acestei taxe pe sănătate, argumentând că statul nu are dreptul să pună preț pe elementele esențiale vieții umane, însă guvernul a renunțat cu greu la o sursă atât de sigură de venit.

După mai bine de 150 de ani de controverse, taxa pe ferestre a fost în sfârșit abrogată în anul 1851, în mare parte datorită campaniilor susținute de presă și de asociațiile de medici. Cu toate acestea, amprenta sa asupra arhitecturii a rămas definitivă, ferestrele zidite atunci servind drept memento pentru modul în care lăcomia fiscală poate deforma realitatea fizică a unei națiuni. Este o lecție despre cum legile economice pot lăsa urme de neșters în piatră și cărămidă, amintindu-ne că dorința oamenilor de a evita impozitele este o forță capabilă să modifice fundamental mediul în care trăim, sacrificând uneori chiar și lumina de dragul supraviețuirii financiare.