$__

 Barajul de la Bicaz nu este o singură bucată de beton: e format din 30 de blocuri (ploturi) separate, cu rosturi speciale etanșate cu pene de beton armat și tole de cupru. În interior are galerii, puțuri de aerisire și nișe de vizitare — ca o clădire tehnică ascunsă în zid. Această segmentare a fost gândită pentru a permite structurii să "respire" și să se așeze în timp fără a crăpa sub propria greutate colosală. Rosturile dintre blocuri funcționează ca niște articulații, permițând dilatări și contractări cauzate de variațiile de temperatură dintre iarnă și vară, asigurând integritatea monolitulului pe termen lung.

Din punct de vedere tehnic, acesta este un baraj de greutate, ceea ce înseamnă că stabilitatea sa este asigurată pur și simplu de masa imensă a betonului care se opune presiunii apei. Înălțimea sa maximă este de 127 de metri, fiind la momentul inaugurării cel mai mare baraj de acest tip de pe râurile interioare ale României. La bază, lățimea barajului este impresionantă, de 119 metri, scăzând treptat până la coronament, unde măsoară doar 6 metri, formând un profil triunghiular clasic, calculat să reziste împingerii hidrostatice care crește odată cu adâncimea.

Construcția, desfășurată între anii 1950 și 1960, a reprezentat o provocare logistică fără precedent pentru ingineria românească. Pentru realizarea corpului barajului a fost necesară turnarea a peste 1,6 milioane de metri cubi de beton. Deoarece priza cimentului generează căldură (reacție exotermă), inginerii au trebuit să folosească rețele de conducte cu apă rece prin interiorul blocurilor proaspăt turnate pentru a preveni supraîncălzirea și fisurarea materialului în timpul întăririi.

Lacul de acumulare format în spatele acestui zid, Lacul Izvorul Muntelui, este cel mai mare lac artificial de pe teritoriul României, având o lungime de aproximativ 35 de kilometri. Volumul de apă reținut poate ajunge la 1,23 miliarde de metri cubi, o cantitate uriașă care exercită o presiune constantă asupra barajului. Această masă de apă a schimbat microclimatul zonei, moderând temperaturile extreme și creând un ecosistem nou în inima munților.

Siguranța barajului este monitorizată non-stop printr-un sistem complex de aparatură seismică și hidraulică. În galeriile interne există penduli uriași, fire cu greutăți suspendate pe toată înălțimea barajului, care măsoară orice înclinare sau deviere a structurii, chiar și de ordinul milimetrilor. De asemenea, sunt instalate piezometre pentru a verifica presiunea apei în porii betonului și debitmetre pentru a monitoriza eventualele infiltrații care sunt colectate și pompate afară.

Apa din lac nu cade direct peste baraj pentru a produce energie, ci este preluată printr-un tunel de aducțiune săpat în muntele Botoșanu. Acest tunel are o lungime de 4,8 kilometri și un diametru de 7 metri, transportând apa către Centrala Hidroelectrică „Dimitrie Leonida” (Stejaru), situată la 15 kilometri distanță în aval. Această soluție a permis obținerea unei căderi de apă mult mai mari (aproximativ 149 de metri) decât înălțimea propriu-zisă a barajului, maximizând producția de electricitate.

Locul unde se află acum lacul a fost odată o vale locuită, ceea ce a necesitat strămutarea a peste 20 de sate și a mii de locuitori. Casele, școlile și cimitirele din localități precum Hangu sau Buhalnița au fost mutate pe versanți mai înalți. Când nivelul apei scade foarte mult în anii secetoși, se mai pot vedea ruinele vechii biserici de la Hangu, un memento tăcut al vieții care exista acolo înainte de apariția „mării dintre munți”.

Pentru a proteja barajul de colmatare (umplerea cu aluviuni), pe cursurile de apă din amonte au fost construite numeroase alte baraje mai mici și praguri de retenție. Râul Bistrița, care alimentează lacul, aducea cantități mari de pietriș și nisip, care în timp ar fi redus capacitatea lacului. Sistemul de gestionare a bazinului hidrografic asigură că durata de viață a acumulării rămâne extinsă, menținând eficiența energetică.

Un rol secundar, dar vital, al Barajului Bicaz este atenuarea viiturilor. Înainte de existența sa, valea Bistriței era frecvent devastată de inundații rapide cauzate de topirea zăpezilor sau de ploi torențiale. Capacitatea lacului de a prelua volume mari de apă funcționează ca un tampon, protejând localitățile din aval, inclusiv orașele Piatra Neamț și Bacău, de furia apelor, regularizând debitul râului pe tot parcursul anului.

Astăzi, Barajul Bicaz nu este doar un obiectiv strategic de infrastructură critică, ci și un punct turistic major și un drum de legătură între Moldova și Transilvania. Coronamentul barajului este traversat de un drum național, oferind o panoramă spectaculoasă asupra masivului Ceahlău. Structura sa masivă rămâne o dovadă a capacității tehnice de a modela geografia, fiind o „baterie” uriașă de energie regenerabilă care deservește sistemul energetic național de peste șase decenii.