$$$

 Știai că rasa de câine Saint Bernard a fost crescută în Alpii Elvețieni, la Hospice du Grand-Saint-Bernard, special pentru a găsi călători rătăciți în viscol? 

Cu mirosul lor extraordinar și rezistența la frig, acești câini au devenit un simbol legendar al salvării montane, iar timp de secole au ajutat la salvarea oamenilor din zăpadă și ceață. Călugării augustinieni care administrau acest ospiciu, situat la o altitudine de aproape 2500 de metri, au adus acești câini inițial pentru pază și companie în secolul al XVII-lea, dar au observat rapid abilitățile lor unice de orientare în condiții meteo extreme.

Pasul Marele Saint Bernard era o rută periculoasă, dar necesară, care lega Elveția de Italia, fiind folosită de pelerini și comercianți. Iernile aspre făceau ca potecile să dispară sub metri de zăpadă, iar riscul de avalanșă era constant. Câini, care la acea vreme erau mai mici și aveau blana mai scurtă decât exemplarele moderne, s-au dovedit capabili să simtă poteca sigură sub stratul de omăt, ghidând călugării și călătorii departe de zonele instabile.

Anatomia lor s-a adaptat perfect mediului montan dificil. Au un piept lat și puternic, care le permite să înainteze prin nămeți adânci, spărgând practic zăpada cu corpul. Labele lor sunt neobișnuit de mari și late, funcționând similar cu niște rachete de zăpadă naturale, ceea ce le permite să se deplaseze pe suprafețe instabile fără să se scufunde complet, oferindu-le o mobilitate superioară oamenilor în acel teren.

Simțul olfactiv al acestei rase este remarcabil, fiind capabili să detecteze prezența unei persoane îngropate sub zăpadă de la o distanță considerabilă. Există documente istorice care atestă că acești câini puteau simți un om aflat sub un strat de zăpadă de câțiva metri sau puteau anticipa sosirea unei furtuni cu zeci de minute înainte ca aceasta să înceapă, avertizând călugării prin comportamentul lor agitat.

Cel mai faimos reprezentant al rasei a fost Barry der Menschenretter, un câine care a trăit la începutul secolului al XIX-lea și căruia i se atribuie salvarea a peste 40 de vieți. Legenda sa este atât de puternică încât, până în ziua de azi, la canisa fundației care continuă tradiția, există întotdeauna un câine numit Barry. Corpul său a fost conservat și este expus la Muzeul de Istorie Naturală din Berna, ca un omagiu adus curajului acestei specii.

Un detaliu vizual celebru, dar incorect istoric, este butoiașul cu coniac legat la gâtul câinelui. Această imagine a fost popularizată de o pictură a artistului Edwin Landseer și a devenit un simbol universal, însă călugării au confirmat că, în realitate, câinii nu purtau niciodată alcool. Alcoolul ar fi dilatat vasele de sânge ale victimelor suferind de hipotermie, grăbindu-le sfârșitul, nu salvându-le; câinii cărau, în schimb, alimente sau lapte.

Încrucișarea rasei a suferit modificări majore după iernile cumplite din jurul anului 1830, când mulți câini au pierit. Pentru a revitaliza populația canină, călugării i-au încrucișat cu câini Terra Nova (Newfoundland). Deși acest lucru le-a mărit talia și forța, blana lungă rezultată s-a dovedit a fi un dezavantaj în misiunile de salvare, deoarece zăpada se lipea de ea și forma gheață, îngreunând animalul. Prin urmare, exemplarele cu păr lung au fost dăruite oamenilor din văi, păstrându-se la mănăstire doar linia cu păr scurt.

Metoda de dresaj nu implica instructori umani în sensul modern al cuvântului, ci se baza pe învățarea socială în cadrul haitei. Câinii tineri erau lăsați să îi însoțească pe cei bătrâni și experimentați în patrulare. Astfel, prin imitație și instinct, juniorii învățau cum să caute, cum să sape după victime și cum să se poziționeze lângă omul căzut pentru a-i oferi căldură corporală până la sosirea ajutoarelor umane.

Odată cu dezvoltarea tehnologiei moderne și apariția elicopterelor, rolul utilitar al câinilor Saint Bernard în salvarea alpină s-a diminuat până la dispariție. Ultima misiune de salvare documentată în care au fost implicați acești câini a avut loc în 1955. Viteza de reacție a echipajelor aeriene și senzorii moderni au preluat sarcinile pe care patrupezii le îndeplineau cu eroism, dar mult mai lent.

Astăzi, câinii de la Hospice du Grand-Saint-Bernard sunt îngrijiți de Fundația Barry și au devenit ambasadori culturali și câini de terapie. Deși nu mai scormonesc prin avalanșe pentru a găsi supraviețuitori, ei vizitează spitale și centre de îngrijire, oferind alinare pacienților. Prezența lor rămâne o mărturie vie a unei epoci în care legătura dintre om și animal era singura speranță pe muntele alb.