— Knock knock knock.
Ușa se deschide. Același decor:
capod ușor prea subțire pentru vremea de afară, papuci comozi, șosete care au văzut vremuri mai bune. Părul — un compromis între somn și resemnare.
Într-o mână: cana de ceai.
În cealaltă: plicul de ceai, scurs până la ultima speranță.
Se uită la mine.
Se uită la ceas.
Suspină.
El:
— Oh… morning…
(Oh… bună dimineața…)
Eu (zâmbet larg, balcanic):
— Morning! Azi nu te civilizez. Azi te inițiez.
Ridic discret capacul oalei imaginare.
El:
— Initiate… into what?
(Să mă inițiezi… în ce?)
Eu:
— În bulz.
Pauză.
El:
— …Is that a person?
(…E o persoană?)
Intrăm în bucătărie. Scot farfuriile. Pun masa.
În mijloc: bulz fierbinte, mămăligă aurie, rumenită, crăpată ușor, cu brânză topită care se scurge lent, obscen de lent. Deasupra, o bucățică serioasă de slănină. Lângă — ou ochi, gălbenuț moale, periculos.
Miroase a munte, a foc, a „n-ai voie dietă azi”.
El se apropie precaut.
Se uită lung.
Se încruntă.
Se uită… sub masă.
Se uită… după tacâmuri speciale.
Se uită… la mine.
El:
— Sorry… but… where is the toast?
(Scuze… dar… unde e pâinea prăjită?)
Îl privesc calm.
Eu:
— Toastul a fost concediat.
El:
— Fired?
(Concediat?)
Eu:
— Da. Nu s-a ridicat la nivelul mămăligii.
Își apropie fața de farfurie.
El:
— It’s… very yellow.
(E… foarte galben.)
Eu:
— E soare concentrat. Te încălzește din interior.
Ia furculița. O înfige timid. Brânza se întinde.
Ochii lui: 👀
El:
— Is it supposed to… melt like that?
(Ar trebui să se topească așa?)
Eu:
— Dacă nu se topește, nu e bulz. E insultă.
Mușcă.
O secundă.
Două.
Se oprește din mestecat.
El:
— Oh.
— Oh wow.
— Oh… this is… illegal in the UK.
(Oh… asta e… ilegal în UK.)
Mai mușcă. De data asta hotărât.
Gălbenuțul curge. Slănina dispare.
El:
— I don’t think cereal is food anymore.
(Nu cred că cerealele mai sunt mâncare.)
Eu:
— Corect. Sunt doar zgomot de dimineață.
Se uită la ceaiul lui cu lapte.
Se uită la bulz.
Se uită iar la ceai.
El:
— Should I still drink the tea?
(Ar mai trebui să beau ceaiul?)
Eu:
— Poți. Dar bulzul o să țină minte.
Mănâncă tot.
Nu lasă nimic.
Nici urmă de brânză.
Farfuria — curată ca după inspecție.
Se ridică încet. Își trage capodul pe el. Fața unui om care a trecut prin ceva ce nu poate explica colegilor.
La ușă se oprește. Se întoarce spre mine.
El:
— So… this bulz… is it breakfast?
(Deci… bulzul ăsta… e mic dejun?)
Eu:
— E mic dejun, prânz și decizie de viață.
Dă din cap grav. Deschide ușa. Iese.
Pe hol, crezând că nu-l aud, mormăie cu accent britanic perfect:
— I think… I need to visit Romania… for research…
(Cred că… trebuie să vizitez România… pentru cercetare…)
Ușa se închide.
Rămân în bucătărie, mă uit la masa goală și zic în sinea mea:
— Bulzul nu se explică. Se acceptă.
#dailylife #romanianfood #bulz #cultureshock #fyp #deal 😌
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu