££3

 Carla Voltolina – femeia care a refuzat să joace un rol

Când i s-a propus să devină „prima doamnă”, Carla Voltolina trecuse deja prin lucruri care făceau orice etichetă oficială să pară ridicolă. Își riscase viața în Rezistență, fusese arestată de SS și scăpase de execuție la limită. Nu avea nici cea mai mică intenție să joace un rol decorativ.

Născută la Torino, în 1921, fiica unui ofițer de armată, a crescut într-o Italie care avea să fie sfâșiată de război, frică și clandestinitate. După 8 septembrie 1943 a ales Rezistența și a devenit curieră pentru Brigăzile Matteotti. A fost arestată la Visso, interogată de naziști și foarte aproape de plutonul de execuție. A supraviețuit printr-o succesiune de întâmplări pe care le-a considerat toată viața o datorie față de existență.

În acei ani l-a cunoscut pe Sandro Pertini, pe care l-a însoțit și protejat în misiuni extrem de periculoase. Povestea lor nu s-a născut în palate sau sub reflectoare, ci în frică, curaj și hotărâre, cu mult înainte de orice funcție oficială.

După război, Carla nu a acceptat retragerea în umbră. A ales jurnalismul și a început să scrie despre cei ignorați: deținuți, femei uitate, contradicțiile adânci ale Italiei republicane. În 1955 a publicat, împreună cu Lina Merlin, volumul Scrisori din casele închise, o carte dură și necesară, care a dat voce prostituatelor și a contribuit la schimbarea unei legi și a unei mentalități. A semnat sub pseudonim, nu ca să se ascundă, ci pentru ca poveștile să conteze mai mult decât numele.

În anii ’70, când alții ar fi ales liniștea, Carla a reluat studiile. A absolvit psihologia și a lucrat ca voluntar în serviciile de psihiatrie, în plină perioadă de reformă care desființa spitalele de tip azil. A ascultat, a ajutat, a rămas alături de cei fără voce, fără să transforme vreodată acest angajament într-un titlu de prestigiu.

De aceea, în 1978, când Sandro Pertini a devenit președintele Italiei, Carla Voltolina a făcut singurul gest coerent cu întreaga ei viață: a refuzat rolul de „first lady”. A continuat să scrie, să circule liber, să evite ceremonialul. Nu însoțea din obligație, nu reprezenta pe nimeni în afară de sine. A preferat să rămână o cetățeancă liberă, nu un simbol domesticit.

A trăit cu Pertini într-o mansardă cu vedere spre Fontana di Trevi, departe de retorica puterii. După moartea lui, a rămas acolo încă mult timp, fidelă unui stil de viață sobru și neînduplecat, până la dispariția ei, în 2005.

Carla Voltolina nu a vrut să fie amintită prin rolurile pe care alții i le-au atribuit. A trăit toată viața așa cum a ales în tinerețe: în picioare, de partea dreaptă a istoriei, fără să ceară permisiune. Și poate tocmai de aceea discreția ei cântărește mai mult decât multe discursuri.

Morală:

Demnitatea adevărată nu stă în funcții sau titluri, ci în fidelitatea față de propriile alegeri, chiar și atunci când lumea te invită să porți o mască comodă.

#CarlaVoltolina #FemeiPuternice #Rezistenta #Demnitate #Istorie #Curaj #Libertate #NuRolurilorImpuse