$$$

 Tatăl ei, Antón, a murit când avea doar doi ani. Iar mama ei, Anastasia, extrem de săracă și șomeră, trăia din pomană. Mese? Supă de varză și pâine de secară.

Sankt Petersburg, 1881. Pe străzile reci și aglomerate, o fetiță dansa lângă mama ei, care îi întindea mâna pentru câteva monede. Dar era ceva la acel copil, acea grație înnăscută, care îi oprea pe trecători. Oamenii erau mișcați și lăsau monede: nu din milă, ci din farmec.

Numele acelei fetițe era Anna Pavlova.

Anastasia a decis să încerce imposibilul. Și-a dus fiica la Școala Imperială de Balet, chiar știind că nu își permite nici măcar o singură zi de lecții. Dar o privire, un pas, un gest au fost suficiente. Juriul a fost captivat. Anna a fost admisă imediat și i s-a administrat o nutriție adecvată pentru a-și restabili sănătatea. Talentul trebuia să crească, iar ea era deja mai mult decât o simplă elevă: era destinul.

În 1899, a debutat ca solistă. Iar în 1905, a devenit prim-balerină. Dar lumea a cunoscut-o cu adevărat în 1910, când a încântat Londra cu Baletele Rusești ale lui Diaghilev. De atunci, a fost o stea strălucitoare, de neoprit. Cu compania sa, a făcut turnee în Europa, America și Asia. Când a performat la Metropolitan din New York, nimeni nu a avut nicio îndoială: Anna Pavlova era cea mai mare balerină clasică din lume.

Era fragilă, subțire, cu ochi mari și adânci. Corpul ei părea făcut să leviteze. Nu era perfectă din punct de vedere tehnic, uneori îi lipsea ritmul, dar când dansa... devenea altceva. Nu mai era Anna, era o iluzie vie. Un vis dansant. Când interpreta Giselle sau murea ca o lebădă, publicul nu era martor la o reprezentație, ci la o trecere. Trecea vălul subțire dintre viață și moarte. Fiecare reprezentație era un rămas bun. Fiecare pas, un rămas bun emoționant.

În 1931, în timp ce se întorcea la Paris, trenul cu care călătorea a deraiat în Elveția, lângă Haga. În ciuda rănilor, ea a rămas printre fiare și zăpadă pentru a-i ajuta pe alți pasageri. Doar câteva ore mai târziu a fost recuperată. Avea febră. A murit la scurt timp după aceea, pe 23 ianuarie, din cauza pneumoniei.

Avea 49 de ani. Dar legenda ei abia începuse să danseze pentru eternitate.

Ultimele ei cuvinte au fost:

„Pregătiți-mi costumul de lebădă...”

A doua zi, urma să urce pe scenă.

    Preluat- Zavada Carmen