$$$

 În 1859, o acțiune aparent banală – eliberarea a doar 24 de iepuri europeni – avea să schimbe radical istoria unui întreg continent.

Totul s-a petrecut în statul Victoria, Australia, când un colonist englez pe nume Thomas Austin a decis să-i aducă pe proprietatea sa pentru vânătoare recreativă, fără să-și imagineze consecințele dezastruoase ale acelei decizii.

Până atunci, Australia nu cunoscuse acești animale. Iepurii au găsit aici un mediu perfect pentru supraviețuire: climat blând, vegetație abundentă și, mai ales, niciun prădător natural care să le limiteze numărul. În plus, capacitatea lor de reproducere era uriașă — o femelă putea avea până la șase cuiburi de pui pe an.

Rezultatul a fost o explozie demografică fără precedent: în mai puțin de un secol, în jurul anului 1950, populația de iepuri ajunsese la aproximativ un miliard de exemplare.

Consecințele asupra mediului au fost catastrofale. Pajiști întregi au fost distruse, plantele native au dispărut, iar solul, rămas neprotejat, a început să se erodeze, ducând la desertificarea unor regiuni întregi. În același timp, numeroase specii de marsupiale mici au dispărut, neputând face față competiției pentru hrană.

Impactul economic a fost uriaș. Fermierii australieni au suferit pierderi masive, iar autoritățile au încercat să găsească soluții disperate: au ridicat garduri lungi de mii de kilometri pentru a limita răspândirea iepurilor și au introdus vulpi roșii ca prădători naturali. Din păcate, măsura a înrăutățit situația — vulpile au început să vâneze alte specii native, deja vulnerabile.

În anul 1950, cercetătorii au recurs la o metodă radicală: virusul mixomatozei, o boală mortală pentru iepuri, a fost răspândit intenționat, reducând populația cu aproape 99%. Totuși, natura și-a urmat cursul: în câțiva ani, iepurii supraviețuitori au dezvoltat rezistență la boală, iar ciclul de multiplicare a continuat.