$$$

 A fost odată o tânără care, din clipa nașterii, trăia în întuneric, lipsită de darul vederii. Și, din această pricină, purta în suflet mânie împotriva lumii întregi. Urâse pe toți, căci i se părea că toți văd, toți trăiesc, iar ea rătăcește în beznă. Pe toți, în afară de un singur băiat — cel care îi era mereu alături. Glasul lui era blând ca adierea primăverii, grija lui curată ca rugăciunea unei mame. Nu-l vedea, dar inima îi spunea că el o iubea cu adevărat.

Și adesea îi spunea:

— Dacă aș putea privi lumea măcar o singură dată, m-aș mărita cu tine pe loc...

Timpul a trecut, și s-a petrecut o minune — s-a găsit cineva care i-a dăruit fetei propriii săi ochi. Atunci ea a văzut cerul, florile, ploaia pe fereastră, zâmbetele oamenilor... Și, în cele din urmă, pe logodnicul ei.

Dar când a zărit că el însuși era orb, s-a încremenit. Și s-a întors de la el:

— Iartă-mă, dar... nu pot.

Băiatul a plecat în tăcere. Mai târziu, ea a găsit o scrisoare:

„Ai grijă de ochii mei, iubito. Ți i-am dăruit din dragoste.”

Așa se schimbă inima omului, atunci când i se schimbă privirea asupra lumii. Căci e ușor să uiți cine ți-a fost aproape când totul era întuneric. Cine te-a îmbrățișat, când toți ceilalți au fugit.

Viața este un dar.

Așa că, înainte de a murmura nemulțumit — oprește-te o clipă.

📌 Înainte de a certa copilul tău — gândește-te la cei care se roagă să primească binecuvântarea de a fi părinți.

📌 Înainte de a te plânge de soț ori de soție — adu-ți aminte de cei singuri, care adorm în fiecare seară cu rugămintea: „Doamne, trimite-mi pe cineva...”

📌 Înainte de a bombăni din pricina mâncării — gândește-te la cel care nu a mâncat de zile întregi.

📌 Înainte de a te mânia pentru jucăriile împrăștiate — amintește-ți câte camere de copii zac pustii...

📌 Înainte de a te plânge de dezordinea din casă — gândește-te la cei fără adăpost.

📌 Și înainte de a spune: „M-am săturat de această muncă!” — adu-ți aminte de cei care caută, cu speranță, un loc de muncă în fiecare zi.

Uităm cât de bogați suntem… până când pierdem.

Nu te grăbi să judeci, nu te grăbi să te mânii. Niciunul dintre noi nu este sfânt. Toți suntem doar călători vremelnici.

Iar când tristețea te cuprinde, când lumea ți se pare ternă — zâmbește. Și spune:

„Mulțumesc, Doamne, că sunt viu… și am ochi ca să pot vedea.”