$$_

 De ce se construiau drumuri din lemn în vechime: Secretul potecii Corlea, veche de două milenii

Antica potecă Corlea, situată în comitatul Longford, este un loc uimitor și o mândrie istorică a Irlandei. A fost descoperită în anul 1984, la o adâncime de aproximativ doi metri sub un strat de turbă, în apropierea satului irlandez Keenagh. Săpăturile arheologice, desfășurate timp de mai mulți ani sub îndrumarea profesorului Barry Raftery de la Universitatea din Dublin, au arătat că aceasta este unul dintre cele mai lungi și mai late drumuri din lemn ale Epocii Fierului, construite de celți. Poteca avea o lungime de aproape un kilometru și o lățime suficientă pentru a permite trecerea unei care.

De ce se construiau drumuri din lemn în nordul Irlandei în Antichitate

Originea acestor drumuri din lemn în Irlanda se pierde în negura Epocii Fierului, aproximativ în mileniul al III-lea î.Hr., când primii coloniști au început să se stabilească pe aceste meleaguri. În acele vremuri îndepărtate, o mare parte a Europei de nord-vest – în special Irlanda și Marea Britanie – era acoperită de lacuri puțin adânci, mlaștini și turbării, formate cu circa zece mii de ani în urmă, în urma topirii ghețarilor.

Drenajul deficitar și acumularea resturilor vegetale în descompunere, rămase din perioada glaciară, au dus la formarea unui strat gros și apos de turbă, acoperit de mușchi, care făcea aceste locuri aproape imposibil de străbătut. Pentru a traversa zonele mlăștinoase, oamenii au început să construiască poteci din lemn ridicate deasupra solului. Inițial, acestea serveau doar pentru deplasarea pe jos, dar odată cu apariția carelor și a trăsurilor în Evul Mediu, drumurile au devenit mai late și mai rezistente.

Fiind construite din lemn, aceste drumuri se deteriorau rapid, afundându-se în mlaștină. Totuși, mediul anaerob și lipsa oxigenului le-au permis să se păstreze aproape intacte vreme de milenii, fără a putrezi sau a se descompune.

Poteca Corlea – una dintre cele mai bine conservate căi din lemn din Irlanda

De-a lungul timpului, în urma săpăturilor arheologice din Irlanda au fost descoperite mai multe drumuri din lemn datând din Epoca Fierului. Cea mai bine conservată dintre ele este poteca Corlea, găsită în 1985 în timpul extragerii turbei din comitatul Longford, nu departe de râul Shannon.

Deși astăzi această regiune pare o întindere pustie, folosită pentru exploatarea turbei, în vremurile străvechi ea era acoperită de mlaștini adânci, nisipuri mișcătoare și covoare dense de mușchi. În jurul acestor terenuri mlăștinoase se formau mici insule de uscat, acoperite de păduri dese de mesteceni și arini, iar pe înălțimi creșteau stejari și frasini.

Poteca Corlea, realizată din scânduri de stejar, a fost descoperită la o adâncime de aproximativ doi metri și s-a păstrat într-o stare remarcabil de bună. Era o construcție complexă pentru epoca sa, întinzându-se pe o lungime de aproape un kilometru și având o lățime de aproximativ trei metri și jumătate – suficientă pentru a permite trecerea unei care.

Nu știm cu certitudine de ce a fost construită poteca Corlea. Istoricii sunt, în general, de acord că făcea parte dintr-o rută esențială a Irlandei antice, menită să permită trecerea vehiculelor cu roți. Este posibil să fi fost o cale ceremonială, care lega dealul Uisneach – unul dintre centrele sacre ale ritualurilor celtice – de reședința regală Rathcroghan. Unii specialiști presupun că drumul nu era menit să traverseze mlaștina, ci mai curând să conducă spre adâncurile ei. Oamenii ar fi putut coborî acolo pentru a îndeplini ceremonii sau ritualuri cu o semnificație aparte.

Poteca Corlea era alcătuită din scânduri de stejar, lungi de trei până la trei metri și jumătate și groase de aproximativ cincisprezece centimetri, așezate pe traverse masive de mesteacăn. Construcția acestei căi a necesitat cel puțin trei sute de stejari maturi și un număr similar de mesteceni. Analiza inelelor anuale ale lemnului a arătat că arborii au fost tăiați la sfârșitul anului 148 sau la începutul anului 147 î.Hr.

Soarta potecii Corlea după descoperirea ei

Astăzi, poteca Corlea este considerată una dintre cele mai ample și mai bine conservate căi din lemn descoperite în Europa. Conform specialiștilor, a fost construită folosind doar unelte rudimentare, specifice epocii, și a rămas funcțională pentru o perioadă scurtă – probabil nu mai mult de un deceniu – înainte de a se scufunda treptat în mlaștină.

După redescoperirea sa, s-a hotărât ca această remarcabilă relicvă arheologică să rămână în locul original. În apropierea sa a fost amenajat Centrul Turistic „Corlea Trackway”, unde s-a reconstituit chiar și o porțiune de turbărie autentică. Astfel, vizitatorii pot urma traseul antic, parcurs cândva de oamenii Epocii Fierului, bucurându-se de peisajul natural al mlaștinilor din Longford, printre mușchi și iarbă de rugină. Totodată, au fost realizate lucrări de conservare a mediului înconjurător, pentru a menține umiditatea necesară și a proteja lemnul antic.

O parte din potecă a fost excavată, iar ceea ce a uimit arheologii a fost starea excepțională a scândurilor, care păreau aproape intacte. Totuși, acestea trebuiau tratate imediat pentru a preveni deformarea, micșorarea sau crăparea cauzate de uscarea rapidă. Procesul de conservare a fost unul laborios: scândurile au fost transportate în orașul englez Portsmouth, unde au fost supuse unei uscări prin sublimare. Întregul procedeu a durat aproximativ doi ani și jumătate.

După finalizarea lucrărilor, un fragment de optsprezece metri din drumul de lemn a fost amplasat în interiorul centrului turistic, într-o sală special proiectată pentru conservarea sa, unde temperatura și umiditatea sunt atent controlate. Tot acolo a fost deschisă o mică expoziție dedicată semnificației potecii Corlea.

În timpul săpăturilor au fost descoperite numeroase artefacte antice, care oferă o imagine asupra vieții oamenilor din acea regiune în Epoca Fierului. O parte dintre acestea pot fi admirate în expoziția centrului, alături de fragmentele drumului de lemn original.

❗️ Materialul are caracter informativ și popular-științific. Unele detalii tehnice se bazează pe surse disponibile public și pot fi revizuite în urma cercetărilor viitoare.