marți, 21 octombrie 2025

$$$

 ÎN MEMORIAM VIRGINIA ZEANI


Azi se împlinesc 100 de ani de la nașterea celebrei soprane Virginia Zeani, una dintre cele mai prestigioase soliste ale lumii în perioada anilor 1950 - 1970.

Virginia Zeani (născută Virginia Zehan)

s-a născut la data de 21 octombrie 1925 în com. Solovastru, județul Mureș, însă imensul talent, forța interpretării și vocea inconfundabilă au purtat-o pe întreg mapamondul, cântând în spectacole alături de Luciano Pavarotti, Ferruccio Tagliavini sau Placido Domingo. În prodigioasa sa carieră lirică, a interpretat peste 60 de roluri! 

Cea care în școală lua numai 5 la muzică întrucât cânta “prea tare”, timp de 25 de ani a fost “prima donna assoluta" a Teatrului de Operă din Roma, unde a cântat cu cei mai renumiți tenori ai epocii, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo.

Rolul semnătură al marii soprane este cel al Violettei Valéry din opera “TRAVIATA” de VERDI,’pe care l-a interpretat de numai puțin de 648 ori în carieră! 

Virginia Zeani a primit peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, fiind deţinătoarea Decoraţiei Regale “Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de Regele Mihai I al României, distincţia judeţului Mureş, “Fibula de la Suseni”, oferită de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Distincţia ALAE a Consiliului Judeţean Mureş şi a fost numită cetăţean de onoare al comunei natale, Solovăstru, precum şi al municipiului Reghin.

Ultima recunoaștere a sopranei a venit chiar de ziua ei, pe 21 octombrie 2022, când Virginia Zeani a inclusă în Opera America Hall of Fame.


https://youtu.be/eZRTIXpques?si=o5zZKRlTw8OEGjeG

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Felicitări scriitorului anonim!!! 👍 ,,- Punctul de vedere al maimuțelor asupra teoriei evoluționiste - din folclorul contemporan ... Odata...