$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - DUILIU ZAMFIRESCU

Născut la data de 30 octombrie 1858, în Dumbrăveni, judeţul Vrancea d.1922, Agapia, judeţul Neamţ, Duiliu Zamfirescu a fost un scriitor, redactor, jurist, diplomat, senator, ministru şi academician și politician român, membru titular al Academiei Romane.

A fost fiul lui Lascăr şi Sultana Zamfirescu.

În anul 1890 s-a căsătorit cu Henriette Allievi, fiica unui bancher şi senator italian. 

Cuplul a avut trei copii: Enrichetta Eleonora Eliza Felicita (n. 1890), Alexandru Antonio Lascăr Cezare (n. 1892) şi pe Lascăr Antonio Liviu.

Între anii 1865-1873 a urmat cursurile şcolii primare şi ale gimnaziului, la Focşani.

Până în anul 1876 a frecventat cursurile Liceului "Matei Basarab" din Bucureşti. În toamna acestui an se înscrie la Facultatea de Drept din Capitală.

În anul 1877 a debutat în publicaţia "Ghimpele". În 1880 a obţinut licenţa în Drept, iar în toamna aceluiaşi an a fost numit supleant de ocol la Judecătoria Hârşova. 

În februarie 1881 a fost numit procuror la Târgovişte, dar în scurt timp a demisionat, din cauza unor neînţelegeri cu ministrul de Justiţie. În 1882, după ce a încercat pentru puţină vreme să predea limba franceză şi să practice avocatura la Focşani, s-a stabilit la Bucureşti, unde a devenit redactor la ziarului "România liberă". 

În 1883 apare primul său volum de poeme şi nuvele, intitulat "Fără titlu". În 1884 publică pentru întâia oară în revista "Convorbiri literare". Publică romanul "În faţa vieţii", care primeşte o critică defavorabilă din partea lui Constantin Dobrogeanu-Gherea.

În 1885 reuşeşte la concursul pentru funcţia de ataşat de legaţie, iar în următorii trei ani va activa ca funcţionar la Ministerul Afacerilor Străine, fiind în acelaşi timp profesor de limba română la Liceul "Sfântul Gheorghe".

În anul 1888 şi-a început cariera de diplomat la Roma, fiind numit secretar al Legaţiei Române. Din anul 1892 a trecut în serviciul diplomatic român de la Atena şi Bruxelles. În 1898 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

În anul 1906 va reveni la Roma, în funcţia de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe al României.

În 1908 a fost ales membru al Academiei Române, iar în 1916 a fost numit preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România.

În 1909 este numit ministru plenipotenţiar, delegat al României în Comisiunea europeană a Dunării şi în Comisiunea mixtă a Prutului.

În decembrie 1916 s-a refugiat la Odessa, de unde a revenit la Iaşi numai în anul 1918.

Între 13 martie - 13 iunie 1920 a fost senator de Putna, ministru de Externe în guvernul condus de generalul Averescu. A fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Este cunoscut în zilele noastre mai ales prin intermediul romanelor sale "Viaţa la ţară" şi "Tănase Scatiu" (1907).

Moartea

A murit la 3 iunie 1922 la Agapia, în urma unei afecţiuni hepatice. A fost înmormântat la Focşani.

Citate DUILIU Zamfirescu:

“Fericirea tace si se ascunde; numai nefricirea este militanta si zgomotoasa.”

“Numai sentimentul este uneori nelogic si totdeauna independent de legile naturei sau ale societatii. Cand el corespunde cu acestea, le ridica si le innobileaza; cand se exercita in contra lor, le sfarama.”

“Caracterele oamenilor sunt ca vinurile închise; te găsești totdeauna înaintea unei etichete și, în general, e bine să nu bei butelia până la fund, fiindcă, chiar atunci când vinul corespunde cu eticheta, dai de drojdie.”

“Cine eşti tu, călător de o clipă pe pământul tău, trăitor de o zi, când atâtea pământuri umplu veşnicia deasupra? “

Sursa:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Duiliu_Zamfirescu