$$$

 ,, Ziua în care Brâncuși a refuzat una dintre cele mai mari distincții oferite de statul român: „Nu primesc onoare de la cei care mi-au întors spatele.”

România îi descoperise, în sfârșit, faima internațională. Presa îl numea „românul care a cucerit Parisul”, iar sculpturile lui erau expuse la New York, Londra și Bruxelles.

Era anul 1938. Guvernul de la București a decis să-l decoreze cu Ordinul „Meritul Cultural”, cea mai înaltă distincție pentru artiști.

Ministerul Culturii i-a trimis o scrisoare oficială, invitându-l la ceremonie.

Brâncuși a citit-o, a lăsat-o pe masă și a spus sec:

„Prea târziu.”

Un prieten apropiat, fotograful Man Ray, a fost martor. L-a întrebat:

„De ce nu accepți? E țara ta, ar fi un gest frumos.”

Brâncuși a zâmbit amar:

„Țara mea m-a uitat când eram flămând. M-a gonit când am vrut să dăruiesc. Acum îmi trimite medalii.”

Refuzul său nu era un gest de orgoliu, ci de demnitate.

Cu ani înainte, trimisese gratis planurile pentru o sculptură publică (Coloana Infinitului) și fusese ironizat de birocrați care îi scriseseră înapoi:

„Lucrarea dumneavoastră nu corespunde cerințelor estetice ale statului român.”

Brâncuși a făcut-o oricum, pe cheltuiala sa, pentru Târgu Jiu, în memoria eroilor căzuți în război.

Când a refuzat distincția, a spus:

„Nu primesc medalii pentru că am făcut ceea ce trebuia. Am făcut-o pentru oameni, nu pentru guverne.”

După acel episod, statul român n-a mai încercat să-l decoreze.

Brâncuși a rămas până la moarte cetățean francez, dar spunea mereu:

„Eu nu am părăsit România. România m-a părăsit pe mine.”

    Știai asta?"

via Atelierul de adevăruri