miercuri, 10 septembrie 2025

$$$

 . . . R E M E M B E R . . . 10 septembrie 1989 


. . . Scufundarea navei "Mogoşoaia", tragedia uitată!

 La 36 de ani de la eveniment, scufundarea navei „Mogoşoaia", accidentul naval în care şi-au pierdut viaţa 216 persoane, este astăzi un episod uitat, ieşit din prim-planul vieţii publice.

Doar rudele celor care şi-au pierdut viaţa în apele Dunării mai continuă să comemoreze tragedia prin slujbele de pomenire. Pe malul Dunării a fost ridicat un monument, tot de către rudele celor care şi-au pierdut viaţa în acidentul naval. S-au scris cărţi despre tragedia scufundării navei "Mogoşoaia", s-au făcut reportaje, dar acum nici presa locală nu îi mai acordă prea mare importanţă. Între timp, şi epava a fost dusă la fier vechi.

Coliziunea de la mila 79

Accidentul s-a produs în dimineaţa de 10 septembrie 1989. La ora 8.10, "Mogoşoaia" a plecat de la Palatul Navigaţiei spre satul Grindu, situat în aval de Galaţi, pe malul tulcean. Capacitatea navei era de 160 persoane, dar la bord erau 213 pasageri şi 9 membri ai echipajului. Numărul mare de pasageri se datora faptului că era o zi de duminică. În cursa spre Grindu, "Mogoşoaia" a făcut o escală la dana 46 din Portul Bazinul Nou. În momentul în care a ieşit din port, pentru a vira la stânga pe şenalul navigabil, s-a produs accidentul. Convoiul bulgăresc format din împingătorul "Petar Karanicev" şi şase barje, cu o lungime de totală de 191 metri, naviga în amonte, spre Portul Russe. Comandantul navei "Mogoşoaia", Ion Postolache, cu o vechime de 37 de ani în navigaţie, a sesizat pericolul şi cu disperare a încercat să alerteze cu sirena echipajul convoiului bulgăresc.

A pus motoarele pe "toată viteza înapoi" şi a încercat o eschivă spre stânga. Tardiv, şi cei de pe "Petar Karamincev" au încercat să "frâneze" înaintarea convoiului, punând motoarele pe "toată viteza înapoi". Dar coliziunea nu a mai putut fi evitată. "Mogoşoaia" a fost lovită în bord de prima pereche de barje din convoi. Nava s-a înclinat puternic, a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou şi s-a răsturnat, scufundându-se. Numai 16 pasageri au reuşit să se salveze. Unii au fost catapultaţi în apele Dunării în momentul în care nava s-a înclinat prima oară, după coliziunea cu barja. Între aceştia, Eugen Malihin, un copil de 4 ani, care a supravieţuit agăţat de un bidon de plastic.

Scene de coşmar

Unii dintre cei care au reuşit să se salveze povestesc cum, în timp ce nava se scufunda, se auzeau din ape strigătele disperate ale celor rămaşi captivi în saloanele navei. Mulţi dintre ei au avut parte de o moarte groaznică. Au fost probabil clipe dureroase, în care părinţi şi copii au murit îmbrăţişându-se. Scafandrii care au ajuns la epavă povestesc scene de coşmar: "Am ajuns pe fundul Dunării, la o adâncime de circa 24-26 de metri. Imaginea pasagerului «Mogoşoaia» era una de coşmar. La geamurile navei am zărit trupurile înlănţuite ale pasagerilor. N-o să le uit niciodată, pe feţele lor se întipărise spaima morţii. Implorau parcă să iasă la suprafaţă, să grăbim operaţiunea...", povestea scafandrul Săndel Bora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 FATA MORGANA Fata Morgana este o formă complexă de miraj superior vizibil într-o bandă îngustă chiar deasupra orizontului. Termenul Fata M...