$$$

 Marlene Dietrich l-a cunoscut pe Jean Gabin la Hollywood. Poate că el a fost cea mai intensă iubire a ei, dintre toate aventurile nenumărate ce i-au traversat existența.

Marlene avea nevoie de un idol, de un zeu, iar Jean Gabin a devenit acel zeu. Talentul său a cântărit, de asemenea, enorm. Ea visa la un rol comun pe ecran și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l vedea filmând și pentru ca el să cunoască succesul. Dar americanii l-au privit cu indiferență. Gabin era un om de casă, iar Marlene se lamenta de ghinionul ei. Remarque fusese, la rândul său, un spirit retras, prieten al liniștii. Iată că și Jean Gabin se dovedea la fel de cumpătat. Ea a fost nevoită să învețe să gătească, iar acest talent l-a desăvârșit cu uimitoare măiestrie. Casa ei a devenit loc de întâlnire pentru mulțimea de emigranți francezi. Totuși, atracția pentru viața de noapte „își cerea drepturile” și provoca certuri cu Gabin.

Dragostea pentru dans și baruri nu putea fi stinsă în ea, iar Jean nu le îndrăgea deloc. Totuși, pasiunea ce îi lega a avut un efect benefic asupra carierei ei. Tot ceea ce a realizat pe marele ecran în anii ’40 s-a bucurat de un succes răsunător. Dar Gabin suferea cumplit, știind că nemții pătrunseseră în Paris, și a decis să plece pe front.

După plecarea lui, Marlene nu a avut decât o singură obsesie: să ajungă și ea pe front. Împreună cu croitoreasa sa, și-a pregătit rochii somptuoase și, alături de ele, un rafinat costum militar. Apoi a pornit spre Algeria, unde se aflau trupele americane, încredințată că îl va regăsi pe Jean Gabin acolo. Însă întâlnirea lor s-a petrecut abia în nordul Italiei.

Nu se puteau desprinde unul de altul. Marlene trăia o emoție copleșitoare, văzându-și bărbatul iubit, chipul lui, auzindu-i vocea ușor răgușită. Mai târziu, în 1944, ea va susține o pleiadă de concerte pentru soldații americani aflați în Italia.

Riscurile erau uriașe. Putea fi ucisă sau luată prizonieră. Totuși, soarta i-a surâs și a scăpat cu viață, deși o nenorocire a lovit-o: o rană la picior a dus-o la spital. Mai târziu, picioarele vor deveni punctul vulnerabil al trupului altminteri viguros al strălucitoarei Marlene Dietrich.

Pentru sacrificiul și curajul său, guvernul francez i-a conferit Ordinul Legiunii de Onoare, înmânat de însuși Charles de Gaulle. De la guvernul american a primit cea mai înaltă distincție – „Medalia Libertății” –, alături de nenumărate medalii de recunoștință pentru faptele din timpul războiului.

Și astfel, Marlene s-a trezit în fața unei întrebări arzătoare: ce avea să urmeze?

Revenită la Paris, Gabin o presa să divorțeze și să devină soția lui. Dar ea simțea că nu putea fi o soție supusă și cuminte. Așa că a urcat în avion și a zburat în America pentru a filma. Jean Gabin nu i-a iertat gestul.

El i-a scris: „Îmi dau seama că femei ca tine nu au existat și nu vor mai exista vreodată. Mă cutremur la gândul că voi trăi restul zilelor mele fără tine. Și totuși, plec. Plec pentru totdeauna. Voi încerca să-mi clădesc viața, deși tu ești unica mea mare pasiune.” Ea plângea în hohote.

În scurt timp, Gabin s-a căsătorit cu o fată de numai optsprezece ani, care i-a dăruit trei copii și alături de care avea să-și trăiască tot restul vieții.

Marlene l-a întâlnit întâmplător pe Champs-Élysées, însă el a trecut pe lângă ea fără să o salute. Marlene a fost zdrobită de durere.

După moartea lui Jean Gabin, văduva sa a publicat fragmente din jurnal: „Ieri m-am întâlnit cu Marlene Dietrich. Și am înțeles că, dacă m-aș fi oprit o clipă, într-o secundă aș fi aruncat totul – casa, copiii, soția, cariera – și aș fi mers după ea. Fiindcă o iubesc. O iubesc așa cum am iubit-o dintotdeauna.”