$$$

 "Am dus-o pe mama la cea mai scumpă clinică din București și personalul a râs de dialectul ei moldovenesc, până când au văzut că ea înțelege corpul omenesc mai bine decât orice aparat medical...

Mama a venit la București pentru controlul anual și am insistat să facem analizele la cea mai bună clinică privată din oraș. "Nu e nevoie de luxuri, fată!" mi-a spus ea, dar eu voiam să fie tratată cum se cuvine. Își pusese rochia cea bună - cea bleumarin cu flori mici pe care o poartă la biserică - și geanta de piele maro, cumpărată acum zece ani de la târgul din Bacău.

La recepția clinicii cu marmură albă și flori exotice, angajata s-a uitat la mama cu acel zâmbet profesional rece. "Dumneaei este pacienta?" a întrebat, cu un ton care sugera că nu se aștepta ca cineva îmbrăcat așa de simplu să-și permită serviciile lor.

"Da, m-am programat pentru analizele complete," a răspuns mama cu vocea ei liniștită, în timp ce scotea din geantă biletele de trimitere.

"Pronunțați numele complet, vă rog!" a continuat recepţionera, vorbind tare, ca și cum mama ar fi avut probleme de auz sau de înțelegere.

Când mama a zis "Paraschiva Diaconu din Hărmănești, comuna Dofteana," accentul ei moldovenesc a răsunat în holul elegant. Am văzut-o pe femeie schimbând o privire amuzată cu colega ei.

La primul cabinet - cardiologie - doctorul tânăr, abia ieșit din rezidențiat, și-a pus stetoscopul și a început să asculte. "Aveți dureri în piept?" a întrebat, vorbind și el cu acea condescendență pe care am început să o recunosc.

"Nu, doctore, dar simt câteodată inima că-mi bate neregulat când mă grăbesc.", a explicat mama.

"Aritmie," a mormăit el, scriind ceva în dosar. "Vă dau un tratament."

"Scuzați-mă, doctore," a intervenit mama cu politețea ei obișnuită, "dar eu am observat că se întâmplă doar când beau ceaiul de păpădie foarte concentrat. Poate că nu e aritmie, poate că e de la potasiu."

Doctorul s-a oprit din scris și s-a uitat la ea cu sprâncenele ridicate. "Citiți literatură de specialitate?"

"Nu, doctore, dar am crescut cu bunica mea, care era moașă în sat. Și am observat de-a lungul anilor că ceaiul de păpădie, dacă e prea tare, îți face inima să se agite. Am văzut-o la multe femei din comună."

El a tăcut câteva secunde, apoi a întrebat: "Ce alte plante folosiți pentru probleme de inimă?"

"Păi, leurda primăvara pentru curățarea sângelui, frunze de nucă pentru tensiune, și ceaiul de flori de tei, dar nu orice tei - cel bătrân, că cel tânăr n-are putere."

Am văzut cum doctorul și-a schimbat complet atitudinea. A început să întrebe despre dozaj, despre perioade de administrare, despre combinații. Mama răspundea cu precizia unui farmacist, explicând nu doar ce plante folosește, ci și de ce, în ce anotimp, cum se recunosc cele bune.

La următorul cabinet - gastroenterologie - s-a repetat același scenariu. Doctoriță elegantă, la vreo patruzeci de ani, a început să vorbească cu mama ca și cum aceasta ar fi fost un copil.

"Aveți probleme cu stomacul?"

"Am avut, doctorițo, dar mi s-au rezolvat după ce am înțeles că nu toate alimentele se pot combina."

"Ah, ați citit despre dieta combinată?"

"Nu, doctorițo, dar am observat că dacă mănânci mălai cu lapte, îți umflă burta. Dacă mănânci carne cu varză murată, îți dă arsuri. Am învățat de la mătușa mea, care a trăit nouăzeci și doi de ani și n-a avut niciodată probleme cu stomacul."

Doctorița s-a aplecat în față, deodată interesată. "Spuneți-mi mai multe despre combinațiile pe care le evitați."

Mama a început să enumere cu o logică clară, simplă: "Păi, fructele se mănâncă singure, că altfel fermentează în stomac. Carnea cu amidonul nu se înțeleg bine, că unul vrea acid, altul bazic pentru digestie. Și niciodată fructe după masă, că stau deasupra mâncării și se strică."

"Și de unde știți toate astea?" a întrebat doctorița, cu un respect nou în voce.

"De la viață, doctorițo! Când crești trei copii și ai grijă de o familie întreagă, înveți să observi ce le face bine și ce le face rău. Și când nu ai bani de medic în fiecare lună, înveți să previi, nu să tratezi."

Doar cei care au crescut cu mame care au trebuit să fie și medic, și farmacist, și psiholog pentru familia lor știu cât de profundă poate fi înțelepciunea dobândită prin experiență directă.

La ultimul cabinet - dermatologie - doctorul bătrân, cu barbă albă și ochelari, s-a uitat la pielea mamei și a întrebat: "Ce folosiți pentru ten? Arătați mult mai tânără decât vârsta din buletin."

"Păi, doctore, dimineața mă spăl cu apă rece și seara cu decoct de mușețel. Vara, mă dau cu castraveți proaspeți, iarna cu smântână de la vaci. Și niciodată săpun pe față, că uscă pielea."

"Și pentru riduri?"

"Ulei de măsline, doctore. Îl încălzesc puțin și-l las peste noapte pe față. Și mănânc multe roșii și morcovi, că vitaminele vin din mâncare, nu din borcănele."

Doctorul a râs și s-a întors către mine: "Dumneavoastră cu toate cremele scumpe nu arătați la fel de bine ca mama dumneavoastră."

Când am plecat de la clinică, mama avea programări pentru alte consulturi - nu pentru probleme de sănătate, ci pentru că doctorii voiau să afle mai multe despre metodele ei naturale.

"De ce te-ai mirat așa?" m-a întrebat mama în mașină. "Păi, doctorii ăștia au învățat din cărți, dar eu am învățat din viață. Cărțile spun cum ar trebui să fie, viața îți arată cum este cu adevărat."

Pe drum spre casă, am realizat că în acele trei ore petrecute la clinică, mama nu doar că și-a făcut analizele, ci le-a dat și doctorilor o lecție despre medicină naturală pe care nicio facultate n-ar fi putut-o preda.

"Știi," mi-a spus ea în timp ce priveam pe geam la blocurile din București, "oamenii ăștia de la oraș au toate aparatele și toate medicamentele, dar au uitat să se uite la om cu ochii. Eu știu să-mi citesc corpul ca pe o carte deschisă. Știu când îmi vine răceala cu două zile înainte să tuşesc, știu când îmi scade tensiunea după felul cum îmi pulsează tâmpla."

Avea dreptate. În lumea noastră modernă, ne-am îndepărtat de propriul corp, de semnalele lui naturale. Mama, crescută într-o epocă când medicul era la cincizeci de kilometri distanță, învățase să fie propriul ei detector de probleme de sănătate.

Seara, în apartamentul meu din centrul orașului, m-am gândit la diferența dintre educația medicală pe care am primit-o eu - facultatea, cursurile de specializare, literaturile străine - și cunoștințele intuitive, empirice ale mamei. Ea nu știa termenii medicali complicați, dar înțelegea ceva mai profund: că sănătatea nu vine din pastile, ci din echilibrul dintre ce mănânci, cum trăiești și cum îți asculți corpul.

Poate că cel mai important lucru pe care l-am învățat în ziua aceea e că există o diferență între a fi educat și a fi înțelept. Mama nu are diplome pe perete, dar are decenii de observație atentă și grijă adevărată pentru sănătate. Și poate că asta valorează mai mult decât orice carte de medicină."

Sursă foto și text: Tăcerea Cuvintelor