$$$

 MEMORIE CULTURALĂ -GIOVANNI PAPINI

Giovanni Papini (n. 9 ianuarie 1881, Florența - d. 8 iulie 1956, Florența) a fost un jurnalist, eseist, critic literar, poet și romancier italian.

Giovanni Papini s-a născut în anul 1881 la Florența, fiu al lui Luigi Papini, fost soldat garibaldian, meșteșugar cu convingeri republicane și anticlericale, motiv pentru care mama sa, Erminia Cardini, a trebuit să-și boteze fiul pe ascuns. 

A avut o copilărie și o tinerețe solitare, compensate de pasiunea pentru lectură. 

În 1899 devine institutor, predă câtva timp și exercită și profesiunea de bibliotecar. 

Din fragedă tinerețe se angajează într-o frenetică activitate de scriitor, publicist și animator cultural și devine cu timpul un erudit autodidact. 

În 1900, împreună cu Giuseppe Prezzolini și Ettore Morselli, înființează o asociație de "liberi cugetători" (spiriti liberi), cu tendințe anarhice și idealiste. În anul 1903 scrie programul revistei nou apărute "Il Leonardo", cu puncte re referință în filosofia lui Friedrich Nietzsche și antroposofia lui Rudolf Steiner, având ca obiectiv lichidarea culturii academice italiene. În același timp lucrează ca redactor al revistei "Il Regno", condusă de Enrico Corradini, publicație de netă orientare naționalistă. 

Debutează ca scriitor cu un ciclu de "povestiri metafizice", printre care "Il tragico quotidiano" (1903) și "Il pilota cieco" (1907). În 1907 publică prima sa carte în domeniul filosofiei, "Il crepusculo dei filosofi", în care combate virulent sistemele de gândire a șase din cei mai importanți filosofi (Immanuel Kant, Georg Wilhelm Hegel, Arthur Schopenhauer, Auguste Comte, Herbert Spencer, Friedrich Nietzsche), constatând în final moartea filosofiei (licenzio la filosofia) în numele unui iraționalism vitalistic. În această epocă se căsătorește cu Giacinta Giovagnoli.

Perioada futuristă

În anul 1911 dă publicității, împreună cu Giovanni Amendola, revista "L'Anima", care va apare până în 1913, când îi ia locul revista "Lacerba", editată împreună cu Ardengo Soffici, revistă care devine expresia futurismului florentin. Papini se va distanța mai târziu de această orientare în cartea L'esperienza futurista (1919). În Le memorie d'Iddio (1912) exprimă cu violență protestul său anti-religios și nihilist, în timp ce în “Le Stroncature”, face un rechizitoriu aspru, în numele avangardei culturale, al principalelor opere clasice (Faust, Decameronul, Hamlet etc.) și polemizează cu scriitori contemporani, ca Giovanni Gentile sau Benedetto Croce. În același timp scrie și opere în spirit tradițional, proză poetică, “Cento pagine di poesia”(1915), sau versuri, “Opera prima”(1917). Din această epocă datează una din operele cele mai apreciate ale lui Giovanni Papini, povestirea autobiografică “Un uomo finito”(1913).

În primii ani după război, lui Papini nu i se iartă colaborarea cu fascismul, în special din partea generației tinere de scriitori. Susținut de catolicii tradiționaliști, continuă să publice o serie de opere ca “Lettere agli uomini di Celestino VI”(1946), “Vita di Michelangelo” (1949), Il libro nero (1951), “Il diavolo”(1953), “La spia del mondo” (1955). 

Colaborează cu regularitate la ziarul "Corriere della Sera", cu articole care vor fi publicate postum (1971) într-o culegere intitulată Schegge. 

Suferind, aproape orb, Giovanni Papini moare la Florența pe 8 iulie 1956. Unele opere rămase neterminate sau în stare de proiect vor fi publicate ca atare după moatea sa: “Giudizio universale”(1957), “La felicità dell'infelice”(1956), “La seconda nascita”(1958), “Diario” (1962), “Rapporto sugli uomini”(1977).

Giovanni Papini a fost în primul rând un activist cultural multilateral, cu mari oscilații morale, pe bună dreptate controversat, nu numai de adversarii săi, care l-au acuzat de diletantism intelectual. Din punct de vedere literar, impresionează stilul său vehement, incisiv, bogat în imagini, sarcastic și paradoxal, adesea prolix și pompos. 

Nu poate fi ignorată mania de grandoare și dorința irezistibilă de a surprinde pe cititor, de multe ori în conflict cu obiectivitatea, cu riscul de a nu fi luat în serios. Oscilând între filosofie, istorie, istorie literară, beletristică și erudiție religioasă, Giovanni Papini s-a manifestat mereu ca un spirit agitat, nemulțumit, acaparat de veșnice căutări.

Citate GIOVANNI Papini:

“Gândirea nu se opreşte. Sfârşitul ultimei pagini nu e decât exodul unei plecări, iar fiecare culme atinsă e o trambulină pentru alte zboruri. E destul să ne ridicam cu o singură treaptă deasupra umanului, pentru ca toate valorile omeneşti să se confunde şi să dispară. Dreptatea şi nedreptatea, sublimul şi josnicul nu mai au nici un sens.”

“Nu există înălțimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.”

“Adevărata noblețe a omului, eroismul său cel mai mare constă în a ști să trăiască până atunci când toate temeiurile vieții sunt distruse în el, până și atunci când vălurile și cârjele care fac posibilă viața tuturor au fost aruncate la o parte.”

“La urma urmelor, să spunem adevărului pe nume, oricât ar fi de dureros: sunt un ignorant! Am ciupit de peste tot, am răscolit toate, am pipăit și am mirosit tot ce se poate cunoaște, m-am dat cu capul de incognoscibil, dar n-am adâncit niciodată nimic. Nu există artă sau filozofie în care să nu pot spune că sunt cu adevărat stăpân absolut. Nu am nici o specialitate; nu am un câmp de preocupări, fie chiar o mică grădină de zarzavat pe lângă casă, în care să mă simt cu adevărat acasă, în care să pot privi de sus pe cel ce-mi iese în cale.”

“Viaţa, pentru a fi suportabilă, trebuie trăită din plin.”

“Într-o lume în care fiecare se gândește la hrană și la bani, la distracții și la putere, e nevoie ca, din când în când, cineva să împrospăteze viziunea lucrurilor ordinare, misterul din banalitate, frumusețea din gunoi. În mijlocul unei imense și atotputernice caste de sclavi ai opiniei și ai tradiției, de pedanți parazitari și sofisticați, de predicatori ai vechilor legende, de paznici de temnițe morale, de papagali încăpățânați ai tuturor normelor învechite și ai tuturor lucrurilor comune, e nevoie de un om care să-i trezească din noapte.”

“Pentru mine deșteptăciunea nu este altceva decât gradul cel mai înalt al mediocrității… N-am încotro: orice aș face, mie-mi plac întotdeauna extremele… Ori un țăran, ori Dante – ceilalți, cu toții, la o parte; jos cu oamenii deștepți, cu oamenii spirituali, cu oamenii abili și cu intelectuali odioși! Ce sunteți voi, ceilalți în fața unui țărănoi murdar care îmblătește grâul ca să vă dea de mâncare? Ce produceți voi? Vorbe și iar vorbe, mistificări și neghiobii!”

Sursa:

https://www.poezie.ro/index.php/author/0003849/Giovanni_Papini