sâmbătă, 7 octombrie 2023

Colorează-ți viața! Începe cu părul tău!

 

Mă uit în oglindă și constat că timpul începe să-și pună amprenta pe chipul meu. Nu mă refer la față, încă nu am riduri, ci la păr. Încep să încărunțesc. Firele albe nu sunt prea multe, dar se văd și promit să fie mai multe în viitor.

Încă nu m-am gândit la (re)colorarea părului, deși mi s-a propus. Cel puțin pentru început am ceva rețineri: am părul relativ fragil, subțire și rar, iar colorarea părului în stil ”clasic”, cu vopsea sau chiar șampon colorant mi se pare oarecum puțin prea agresivă pentru părul meu, care poate cădea cu ușurință la aplicarea unei cantități mai mare de componenți ai vopselelor de păr pe o durată mai mare.

Cu ajutorul celor de la MyCosmetics lucrurile se pot schimba însă în bine. Nu e nevoie de vopsirea părului pentru o durată ceva mai lungă, ci se poate recurge la o colorare temporară a părului, mergând până la obținerea unui păr colorat pentru doar o zi, ceea ce reduce potențiala agresiune asupra părului în procesul vopsirii. Dacă recurgem totuși la o vopsea semipermanentă pentru păr, putem folosi o vopsea de păr fără amoniac.


Mergănd mai departe, pentru o variantă mai rapidă și cu efect de mai scurtă durată, putem folosi o spumă colorantă pentru păr, care se poate aplica rapid și ușor. Sau, pentru o aplicare și mai rapidă se poate folosi un spray colorant pentru păr. Și dacă vrem o revitalizare a culorii părului, se poate folosi un nuanțator Venita sau un fixativ color.

Deși optez pentru naturalețe, spunându-mi că uneori părul grizonat sau alb poate fi la modă sau chiar poate crea o modă, vopsirea părului, chiar pentru timp scurt, nu este doar un moft, ci aduce acel plus de culoare absolut salutar la un moment dat în viață. Să ne gândim doar la schimbarea de look cerută de o ocazie specială, cum ar fi participarea la un eveniment. Sau, pur și simplu, la schimbarea de look la care optăm în momentul în care apare o altă schimbare în viața noastră.

Şi totuşi îmi aduc aminte că mama îşi vopsea părul în momentul în care începuse să încărunţească. Nu neapărat din cochetărie, ci din dorinţa de a avea un aspect îngriit şi tineresc. Pe vremea aceea erau în trend vopselele de păr, ceva mai incomode şi, poate, ceva mai agresive. De aceea multă vreme am avut reticenţă în ceea ce priveşte vopsirea părului. Dar socot că timpul merge înainte şi metodele cosmetice evoluează în favoarea noastră. 

Şi atunci de ce nu? Fie că folosim produse Venita sau produse Revers sau oricare produs de calitate destinat vopsirii părului, mai ales dacă este o vopsea de păr fără amoniac, se poate folosi fără probleme indiferent de vârstă, atât de femei cât şi de bărbaţi.Se poate vopsi părul scalpului, barba... Atâta vreme cât pare a fi necesar, absolut necesar, se poate recurge la culoarea părului.

Dacă m-aș vopsi? Poate... De ce nu? Atâta vreme cât îmi face bine, cel puțin pe plan psihic, se poate recurge la tratamente cosmetice și pentru păr. O culoare naturală sau, dimpotrivă, ceva mai extravagantă, chiar dacă poate părea șocantă în primă instanță, este un aspect ce poate intra în obișnuință, fie că ești un tânăr rebel, sau un adult la o a doua tinerețe ce își dorește o schimbare majoră sau mai mică, Nu este cazul să dăm dovadă de prejudecăți atâta vreme cât ne stă bine, cât ne simțim bine și putem trece prin viață fericiți.

Dacă aș recomanda tratamentele cosmetice pentru păr? Nu le impun, dar nici nu împiedic pe nimeni să le folosească atâta vreme cât aduc un plus de frumusețe și nu frizează ridicolul.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

  Joi - 9 Mai - ,, Înălțarea Domnului,, ( Sarbatoare de porunca )   Programul sfintei liturghii :  Dimineata la ora 10 ⁰⁰  Seara la ora 18⁰⁰...