sâmbătă, 28 octombrie 2017

Spirit practic in cochetarie...

Nu pot spune ca sunt o persoana supercocheta, dar prefer sa am grija cum ma imbrac: haine adecvate vremii de afara si contextului, potrivite intre ele ca si stil, material si culoare... Pe de alta parte sunt varii motive pentru care nu imi permit intotdeauna sa imi achizitionez in orice clipa cantitati mari de articole de vestimentatie si accesorii. Fie pentru simplul fapt ca nu am suficient spatiu acasa pentru pastrarea lor... Plus ca sunt destul de greu de imbracat/incaltat: sunt miniona, dar departe de a fi supla, asa ca probabilitatea de a gasi haine scurte si mai largi este destul de redusa. Plus ca traiesc pe picior mic, asa ca este un efort sa gasesc incaltaminte cu model pentru adulti dar de dimensiuni aproape cat pentru un copil mai mare.
Uneori as vrea sa gasesc un brand sau mai multe de unde sa gasesc si sa achizitionez tot ce mi s-ar potrivi si de ce as avea nevoie in acel moment. Atunci as putea spune: "Va apartin. Sunt fanul vostru. Sunt membru al oricarei comunitati de tipul #WeAreTheAnswear"...
 Sunt momente cand totusi ramai in pana cu imbracamintea sau incaltamintea. Se poate desprinde talpa pantofului sau vreo cusatura si risti sa ramai descult. Sau cedeaza un nasture, un fermoar sau o cusatura de la haina si risti sa ajungi acasa, in cel mai bun caz, dezbracat partial.
Am patit-o intr-o zi la servici. Era toamna, inca era relativ cald afara, asa ca nu aveam pe mine decat o fusta, o bluza si o jacheta mai scurta. Adica cat sa imi acopere doar fundul. Din nefericire, fusta in care ma imbracasem era una ceva mai veche si imi ramasese putin cam stramta. Putin mai mult... In fine... De asezat pe scaun... am reusit sa ma asez. Dar stateam intr-o pozitie putin cam nefireasca, caci fusta ma strangea cam tare; am tinut picioarele cat se poate de apropiate, practic lipite, asa ca stateam asezata in siguranta atata timp cat nu ma miscam aproape deloc. Dar am facut imprudenta sa ma ridic in picioare. Si cusatura mai veche si cu ata probabil subrezita, a cedat. Am auzit un parait scurt: fusta se rupsese de la cusatura. E adevarat ca miscarile mi se facusera putintel mai lejere in partea de jos, dar m-am gandit ca, rupandu-se cusatura, incepea sa se vada de sub fusta mai mult decat trebuia. Inca 2-3 miscari imprudente si cusatura din spatele fustei a cedat cu totul pana la fermoar. Practic eram goala la spate. "Asta e. Dar cum ajung acasa in halul asta?", asta a fost tot ce aveam in minte. "Esti cu masina?", mi-am intrebat colega. "Da! Te duc eu acasa, stii doar"... Atunci am gasit solutia de compromis. "Mi-a cedat fusta. Noroc ca esti cu masina, ca nu pot merge asa pe strada. Cred ca ies cu halatul pe mine, sa imi acopere ruptura macar pentru cativa metri de drum"...
Si asa am facut. Ruptura fustei a fost mascata de un halat pus pe deasupra. Solutia era rezonabila. Probabil ca daca nu era halatul, un defect aparut la imbracaminte in mod accidental ar fi putut fi mascat cu orice altceva folosit in mod inteligent ca accesoriu: o esarfa, o flanea legata in jurul taliei... Pentru cativa metri puteam sa trec neobservata pana la locul unde m-as fi putut schimba.
Si uite-asa se poate rezolva un necaz accidental...
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Masina... sau partenerul de viata? Care are parte de mai multa atentie si ingrijire?

Intrebarea din titlu pare o gluma, nu-i asa? Cam pare, si totusi credeti-ma cu tarie ca vorbesc serios pana la un punct... si dincolo de el....