miercuri, 26 aprilie 2017

Arhitect. Proiectant. AIA Proiect - Visand la o casa noua

M-am nascut si am crescut intr-un orasel mic de provincie. Imediar dupa nastere, am stat, impreuna cu parintii, "la gramada" in casa bunicilor: o casa veche, cu trei camere, fara confortul locuintelor din zilele noastre. Dar casa avea farmecul ei, aproape de farmecul vietii la tara: ograda, natura, copaci, flori, posibilitatea de a sta in aer liber atat cat iti pofteste inimioara.
Inainte de a implini doi ani, ne-am mutat toti trei, tata, mama si copilul care eram eu, intr-o casa care era, chipurile, doar a noastra. Stateam cu chirie, intr-un apartament cu doua camere dintr-o vila cu patru asemenea apartamente. Initial fiecare dintre cele patru vile identice era conceputa a avea doua apartamente cu cinci camere, parter plus un etaj, cu acareturile de rigoare: pod, beci si magazie. Numai ca in ideea din vremurile acelea conform careia nimeni nu trebuia sa aiba "spatiu excedentar", cu alte cuvinte sa incapa cat mai multi oameni intr-o locuinta cat mai mica, s-a separat in fiecare apartament parterul de etaj, astfel ca dintr-un apartament de cinci camere, teoretic vorbind, s-au facut doua apartamente de doua camere fiecare, la fel de functional ca apartamentul initial. Cum bucataria si camara era la parter, iar baia la etaj, plus un WC de serviciu la parter, au trebuit compensate cumva incaperile: O camera de sus a fost transformata in bucatarie, camara de jos a fost transformata in baie, iar WC-ul de serviciu de jos fie a ramas ca atare, fie a fost transformat in camara. Locuinta nu era deosebit de mare, dar, amenajata corespunzator, ne satisfacea necesitatile. Eram intr-o situatie intre viata la bloc si viata la casa cu curte: aveam curte in jurul casei, chiar daca fiecare curte era impartita de mai multe familii, deci puteam iesi afara sa stam linistiti la aer curat atat cat ne permitea vremea. Plus era avantajul ca aveam aproape scoala, atat scoala generala cat si liceul la care am intrat ulterior. Casa bunicilor a mai ramas in picioare o vreme, cam pana am implinit vreo zece ani si jumatate, dupa care a fost demolata, zona respectiva intrand intr-un proces de sistematizare, construindu-se mai multe blocuri de locuinte pentru mult mai multe familii. Asa ca bunicii, impreuna cu fiica lor cea mare au fost nevoiti sa isi cumpere un apartament la bloc, nu departe de vechea casa. E drept ca disparea farmecul vietii in mijlocul unui colt de natura, dar la bloc se putea locui intr-un confort sporit. In plus zona avea suficienta liniste si suficient spatiu verde ca sa nu ducem cu totii dorul vechii locuinte. Cu timpul, dupa ce bunicii si matusa au parasit aceasta lume, m-am mutat "cu acte" in locuinta lor. E ceva mai mare decat locuinta unde am crescut, este intr-o zona suficient de linistita, are un statut ceva mai clar decat locuinta unde statusem pana atunci (o casa nationalizata, totusi, cu riscul de a aparea potentiali mostenitori care sa o revendice). In timp am continuat s-o amenajam conform necesitatilor nou-aparute, fara sa ii modificam radical structura si aspectul.
Nu-mi doresc sa plec de aici, cel putin nu prea curand. M-am obisnuit cu zona, cu locul, si siimt ca locuinta actuala face parte din fiinta mea. Si totusi ma gandesc ca s-ar putea, intr-o zi, sa am nevoie de o locuinta noua din diferite motive: alt loc de munca intr-o alta zona, care sa impuna o locuinta ceva mai apropiata de zona in care imi desfasor activitatea; alte necesitati legate de familie sau de inaintarea in varsta, care sa necesite amenajarea ceva mai altfel a locuintei. Sau alte si alte motive. Si atunci s-ar ivi diverse optiuni: modificarea sau/si extinderea locuintei actuale, dar aceasta avand anumite limite, cumpararea unei locuinte noi, deja existente, ceva mai apropiata de necesitatile de la acel moment, eventual cu modificarea si/sau extinderea ei, dar presupunand, de asemenea, unele limite, sau construirea unei locuinte noi, de la "zero", cu achizitionarea doar a terenului corespunzator. Aceasta ultima varianta mi s-ar parea cea mai convenabila, caci mi-as construi casa cat mai aproape de stilul in care mi-o doresc si de necesitatile mele.
Odată luată decizia de a face o casă nouă sau de a o extinde pe cea veche, primul pas care trebuie făcut este să-ți găsești un proiectant. Acesta va pune în operă casa pe care ți-o dorești și va adapta cerințele tehnice cadrului legal. O casă frumoasă nu se naște, pur și simplu, o casă frumoasă este gândită, adaptată și plasată în contextul local. “Architecture is the art of how to waste space” – Philip Johnson
  AIA Proiect este un birou de proiectare care are în portofoliu de servicii atât proiectare rezidențială clasică, precum și arhitectura de concept.

Serviciile AIA Proiect au fost testate de zeci de clienți, în aproape 10 ani. În plus, AIA Proiect proiectează atât case cu arhitectură clasică, dar folosește și stiluri arhitecturale diferite, arhitectura de concept, arhitectura cu personalitate și originalitate.
Odată ales proiectantul, urmează prima etapă, obținerea certificatului de urbanism. Suportul unui proiectant cu experiență poate face diferența în:

  • Costuri de autorizare, proiectare și execuție;
  • Timpul de autorizare și edificare;
  • Încadrarea corectă în regulamentele locale;
  • Folosirea tuturor avantajelor și reducerea dezavantajelor amplasamentului;
  • Adaptarea pe termen lung la nevoile beneficiarului.
 Unul dintre primii pasi este deci gasirea unui sprijn in presoana unei firme specializate pe proiecte case, in stransa legatura cu obtinerea certificatului de urbanism. Odata acesti pasi facuti, se poate incepe constructia casei.

Primul pas in realizarea unei constructii legale sau pentru intrarea in legalitate a unei constructii existente este obtinerea certificatului de urbanism. Ne referim aici la primul demers oficial. Conform legislatiei in vigoare certificatul de urbanism este actul de informare prin care administratia publica locala, primaria in conformitate cu planurile urbanistice si regulamentele aferente fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic si tehnic al terenurilor si constructiilor existente la data solicitarii si stabilesc cerintele urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite, in functie de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzand avizele si acordurile legale, necesare in vederea autorizarii (Legea 50/1991) .
Care sunt actele necesare obtinerii certificatului de urbanism?
Pentru a obtinerea certificatului de urbanism este necesar, in majoritatea cazurilor, de o cerere tip de eliberere a certificatului de urbanism, acte de identificare a solicitantului, acte de proprietate, planuri cadastrale de incadrare si dovada platii taxei de emitere.
Cat costa eliberarea certificatului de urbanism?
Pretul Certificatului de urbanism AIA Proiect certificatului de urbanism Primul pas: Obtinerea certificatului de urbanism Pret Certificat de urbanism AIA Proiect
Pretul Certificatului de urbanism AIA Proiect

Solicitarea Certificatului de urbanism este primul lucru necesar oricarei persoane care are intentia de a construi, demola, schimba destinatia unui teren, licita, cu mentiunea ca nu tine loc de autorizatie pentru nici una din aceste actiuni, ci se emite in vederea obtinerii acesteia.
Dupa cum am mentionat mai sus, prin eliberarea certificatului de urbanism, autoritatea locala, primaria, ofera datele privind regimul juridic, tehnic si economic al terenului sau constructiei:
• regimul juridic se refera la tipul de proprietate al terenului pe care se doreste a fi ridicata constructia (privata / privata a statului / publica), la situarea imobilului in intravilan sau in afara acestuia, precum si includerea acestuia in lista monumentelor istorice sau a unor zone de protectie a acestora;
• regimul tehnic releva conditiile in care se poate realiza o eventuala constructie: inaltime maxima (totala, la cornisa, la coama), retragerile obligatorii fata de proprietatile vecine si fata de axul strazii, aliniamentul stradal, elemente privind volumetria sau aspectul general al constructiei fata de imobilele invecinate, indicatori urbanistici acceptati, echiparea cu utilitati existente si referinte cu privire la noi capacitati prevazute prin studiile si documentatiile anterior aprobate (apa, canalizare, gaze, energie electrica, energie termica, telecomunicatii etc.);
• regimul economic informeaza in ce masura terenul se incadreaza in activitatea economica a zonei, folosinta actuala, destinatia stabilita prin planurile de urbanism si de amenajare a teritoriului aprobate;
Conform legislatiei, la emiterea certificatului de urbanism semneaza aceeasi autoritate abilitata sa emita autorizatia de construire/desfiintare, respectiv este semnata de catre presedintele consiliului judetean sau de primar, dupa caz, de secretar si de arhitectul-sef sau de catre persoana cu responsabiliate in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului din aparatul propriu al autoritatii administratiei publice emitente, acolo unde nu este instituita functia de arhitect-sef. Lipsa unei semnaturi atrage nulitatea actului.
Eliberarea certificatului de urbanism se face doar solicitantului in termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data inregistrarii cererii, indiferent de scopul pentru care a fost solicitat. Valabilitatea certificatului de urbanism variaza de la 6 la 24 luni in functie de scopul pentru care a fost solicitat, complexitatea investitiei si caracteristicile urbanistice ale zonei in care se afla imobilul sau terenul, mentinerea valabilitatii prevederilor documentatiilor urbanistice si a planurilor de amenajare a teritoriului aprobate, pentru imobilul solicitat.
Valabilitatea certificatului de urbanism poate fi prelungita, o singura data, doar in timpul validitatii acestuia, o cerere ulterioara expirarii nefiind permisa in mod legal si conducand la obligatia solicitarii certificatului de urbanism nou.
Daca intentionati sa construiti sau sa demolati o constructie cel mai indicat este sa apelati la un specialist, acesta va va indruma pe intreaga durata a proiectului si va va ajuta sa economisiti timp si bani. Solicitati suportul unui specialist aici.

Ce este un Certificat de urbanism AIA Proiect certificatului de urbanism Primul pas: Obtinerea certificatului de urbanism Ce este un Certificat de urbanism AIA Proiect
Ce este un Certificat de urbanism AIA Proiect
Ca stil de constructie, as alege unul modern. Si functional. O casa nu prea mare, dar suficient de incapatoare pentru a putea cuprinde in ea tot ceea ce as avea nevoie pentru o viata normala. Si neaparat localizarea casei intr-o zona linistita, cu spatiu verde suficient in jur, cu acces la toate utilitatile si intr-o zona care sa permita deplasarea cu usurinta spre locul de munca, unitati de invatamant pentru copii, zone comerciale si de agrement.



Desi progresele tehnologice au adus in atentia publicului larg sistemele de incalzire in pardoseala abia in ultimii 10-20 de ani, acest concept de distributie al energiei termice prin intermediul pardoselii este folosit inca de acum cateva secole. Principiul de baza al functionarii este ca pardoseala devine element radiant pentru incalzire in pardoseala si astfel caldura se propaga de jos in sus pe o suprafata mai mare, spre deosebire de radiatoarele unui sistem clasic de incalzire, care, desi fac un transfer direct de energie catre aerul din incapere, sunt mai mici ca dimensiuni si pot necesita un timp mai mare pentru incalzirea incaperii.
Despre sistemul de incalzire in pardoseala incalzire in pardoseala Sistemul de incalzire in pardoseala – avantaje si dezavantaje Incalzire in pardoseala AIA Proiect
Despre sistemul de incalzire in pardoseala
Sistemul de incalzire in pardoseala este o modalitate foarte buna de a avea o casa calduroasa. Are avantaje multiple este placut sa mergi descult pe ea, distribuie caldura uniform in intreaga incapere, elibereaza peretii de prezenta radiatoarelor facand astfel mai mult loc pentru mobilier, decoratiuni, plante, permite utilizarea ferestrelor fara parapet si ajuta la conturarea unui stil minimalist. Cu toate acestea, ea poate fi, de asemenea, destul de costisitoare, in special in cazul caselor mai vechi, asa ca este necesara o analiza atenta inainte de a opta pentru acest sistem de incalzire in pardoseala. Cunoasterea beneficiilor si dezavantajelor sistemelor de incalzire in pardoseala va va ajuta sa luati decizia potrivita cand vine vorba de modul in care doriti sa va incalziti locuinta si este preferabil sa luati aceasta decizie in faza de proiectare. Aici gasiti colectie ampla de proiecte case care folosesc sisteme optimizate inclusiv pentru incalzire.
Beneficiile unui sistem de incalzire in pardoseala
Unul dintre cele mai importante beneficii ale sistemului de incalzire in pardoseala il reprezinta confortul sporit, placerea de a merge descult fara a avea senzatia de rece este binevenita mai ales la grupurile sanitare. Are o durata de viata mult mai mare comparativ cu un sistem de incalzire cu radiatoare. Un sistem de incalzire in pardoseala de inalta calitate poate dura mai mult de 35 ani, daca este intretinut corespunzator, in comparatie cu 20 ani cat sunt alocati unui radiator. Fata de sistemele de incalzire cu radiatoare, un sistem de incalzire in pardoseala radianta are o eficienta mai buna si pastreaza caldura mai mult timp. Aceasta se datoreaza faptului ca pardoseala retine caldura in partea inferioara a camerei, spre deosebire de sistemele conventionale care imping aerul in partea superioara, ridicand caldura. Drept rezultat, cei mai multi oameni se simt confortabil la o temperatura mai mica atunci cand folosesc incalzire in pardoseala. Acest lucru poate duce, de asemenea, la economii semnificative de energie. Este foarte bun in cazul persoanelor care sufera de alergii, aerul nu este impins prin diferite conducte sau guri de aerisire, astfel praful sau alti alergeni nu sunt imprastiati pentru a incalzi locuinta iar calitatea aerului este imbunatatita. Un alt beneficiu importat  al unui sistem de incalzire in pardoseala este libertatea de mobilare, intrucat nu mai exista radiatore sau alte corpuri care sa limiteze pozitionarea acestora. Sistemele de incalzire in pardoseala sunt adaptabile, nu fac zgomot in timpul functionarii si pot fi instalate sub numeroase tipuri de pardoseli (parchet, piatra, gresie, mocheta etc.). Beneficiul cel mai convingator al acestor sisteme de incalzire in pardoseala este, totusi, eficienta lor. Sistemele de incalzire in pardoseala care utilizeaza apa calda folosesc foarte putina enegie electrica in functionarea lor, ceea ce le face o alegere perfecta pentru cei care doresc sa bata costurile ridicate ale energiei electrice. In plus, pentru ca nu exista nici o conducta suplimentara prin care caldura sa se piarda, procentul de utilizare a energiei termice este maxim si se distribuie uniform spatiului aferent.
Dezavantajele sistemului de incalzire in pardoseala
Un sistem de incalzire in pardoseala poate fi lent in incalzirea unui spatiu de locuit. In cazul un sistem care utilizeaza apa calda poate dura cateva ore, in timp ce la un sistem electric poate dura aproximativ o ora. Pardoselile din beton, de asemenea, se incalzesc destul de greu, cu toate acestea, odata incalzite, ele inmagazineaza caldura si o elibereaza in timp. Un dezavantaj destul de important il reprezinta costul initial ridicat al sistemului de incalzire in pardoseala. Pentru ca este ascuns in pardoseala este necesara instalarea cu mare atentie, caci odata turnata sapa si montata pardoseala, orice reparatie sau interventie presupune costuri suplimentare destul de ridicate. Nu este indicat pentru instalarea pe portiuni mici, in functie de dimensiunea camerei, este foarte probabila necesitatea unui radiator suplimentar pentru a obtine temperatura optima.
Avantaje si dezavantaje ale sistemului de incalzire in pardoseala incalzire in pardoseala Sistemul de incalzire in pardoseala – avantaje si dezavantaje Incalzire in pardoseala AIA Proiect 1
Avantaje si dezavantaje ale sistemului de incalzire in pardoseala
Asa cum am mentionat mai sus, sistemele de incalzire in pardosela pot utiliza atat agent termic, dar pot fi si electrice, eficienta acestora fiind direct proportionala cu calitatile termice ale cladirii in care sunt amplasate. In ambele variante caldura este transmisa fie prin tuburi, fie prin cabluri catre sapa de beton si apoi catre incapere.

Alegerea celui mai bun tip de izolare termica a cladirii poate fi o adevarata provocare, dar scopul este intotdeauna acelasi, formarea unei anvelope a cladirii care sa impiedice transferul termic de la interior catre exterior sau invers.
Pentru a fi considerat termoizolant si potrivit pentru izolare termica a cladirii, un material trebuie sa indeplineasca urmatoarea caracteristica: conductivitatea termica de calcul sa fie mai mica sau egala cu 0.10W/(mK).
Materialul folosit pentru izolare termica a cladirii poate fi clasificat dupa mai multe criterii: compozitie (materiale naturale sau sintetice), forma (saltele, panouri, folii, spume pulverizante), contributia structurala (blocuri de beton/caramida izolatoare, panouri structurale, baloti de paie), modul de functionare (conductie, radiatie sau convectie), rezistenta la transfer termic sau impactul asupra mediului. Uneori o suprafata reflectorizanta numita bariera radianta este adaugata materialului izolator pentru a reduce transferul de caldura prin radiatie, precum si conductie.
Alegerea unui material pentru izolare termica a cladirii sau a unei combinatii de materiale depinde de o serie de factori specifici ce privesc atat domeniul de utilizare, cat si modul de montaj sau exploatare.
“In Romania, cel mai utilizat sistem termoizolator este cel bazat pe polistiren, in mare parte datorita pretului mai mic, dar si pentru ca nu se cunosc celelate sisteme de termoizolatie, care pot fi mai performante si mai durabile” a spus Doamna Emilia Cerna-Mladin- presedintele Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri.
Izolare termica a cladirii AIA Proiect izolare termica a cladirii Materiale recomandate pentru izolare termica a cladirii izolare termica a cladirii 2
Izolare termica a cladirii AIA Proiect
Vata minerala (de sticla sau bazaltica) poate fi folosita atat in cadrul peretior tip sandwich, sub forma de umplutura, cat si intr-un termosistem similar celui pe baza de polistiren pentru izolare termica a cladirii. Vata este fixata prin adezivi, dibluri, plasa de armare, sau utilizand panourie de vata minerala fixate pe structura metalica reglabila. Avantajele unui termosistem cu vata in izolare termica a cladirii sunt semnificative: durata de viata mai mare, grad scazut de incombustibilitate (comparativ cu polistirenul), permeabilitate la vapori precum si performante ridicate de izolare fonica. In plus prezinta un grad de sustenabilitate relativ superior fata de alte materiale izolatoare. Dezavantajul este dat de pretul mai ridicat comparativ cu alte materiale competitoare.
Polistirenul (expandat sau extrudat) prezinta o serie de avantaje care il aduc in topul preferintelor, cel mai important dintre acestea fiind pretul redus. Este obtinut prin prelucrarea granulelor de polistiren rezultatul fiind o placa a carei densitate influenteaza o serie de parametri precum; absorbtia de apa, rezistenta la compresiune, elasticitatea, permeabilitatea la vapori. Poate fi utilizat la termoizolarea peretilor exteriori, a planseelor intermediare, a acoperisurilor sau teraselor. Printre avantajele uinui astfel de sistem de izolare termica a cladirii se numara: rezistenta ridicata la umezeala si sarcini statice (in special in cazul polistirenului extrudat), montajul usor, proprietati termizolante bune, “este, in prezent, solutia care ofera cel mai mare randament si cea mai mare rata de amortizare a investitiei” (S.C., director de vanzari companie de profil). Dezavantajele unui termosistem pe baza de polistiren pentru izolare termica a cladirii sunt date de rezistenta scazuta la foc, durabilitatea materialului, precum si impactul negativ asupra mediului.
Un sistem mai putin cunoscut este cel pe baza de spuma. Conform unor studii, coeficientul termic asigurat de 5cm de spuma echivaleaza cu o placa de 8-10cm de polistiren. Avantajele sunt date de posibilitatea de a fi introduse in zone mai greu accesibile (spuma are a baza diverse substante chimice care expandeaza in situ, fiind usor de utilizat). Sunt rigide si impermeabile la vapori; se poate gasi si sub forma de placi semifinisate (spuma de sticla). In cazul dezavantejor trebuie mentionat faptul ca este indicata montarea doar in zone ferite de lumina directa a soarelui, sau protejarea acesteia cu straturi speciale, costuri mai ridicate fata de sistemele clasice de termoizolare precum si necesitatea echipamentelor speciale de pulverizare.
Pluta (granulata sau expandata) este un material natural cu proprietati de izolare termica a cladirii dar si fonica foarte buna, prezinta caracteristici antialergenice, are rezistenta buna la foc si este impremeabila. Poate fi utilizata la toate tipurile de pereti (zidarie sau structuri usoare) atat la interiror cat si exterior precum si la termoizolarea invelitorilor in procesul de izolare termica a cladirii.
Pe langa sistemele termoizolante pentru izolare termica a cladirii mentionate mai sus se gasesc si alte tipuri de materiale mai rar intalnite. Printre acestea se numara si o serie de sisteme cu materiale naturale precum paie, lana, chirpici sau stuf, termoizolatii cu folii, placi minerale sau fibre celulozice.
Indiferent de tipul de termoizolatie ales la izolare termica a cladirii este important de stiut faptul ca sistemul constructiv al cladirii precum si tipul de activitate ce se desfasoara in interiorul acesteia dicteaza grosimea materialului izolator. Pentru a obtine cele mai bune rezultate este necesar un studiu atent al tuturor parametrilor.Amenajarea apartamentului este de cele mai multe ori o provocare pentru toate partile implicate, beneficiar, executatnt proiectant. Amenajarea apartamentului este in opinia noastra mai dificila decat multe alte tipuri de amanajare deoarece interiorul acestui tip de locuinta (ne referim in acest articol la amenajarea apoartamentului de locuit dar amenajarea unui balcon poate fi considerata inclusiv in cadrul spatiilor comerciale sau de birouri). De cele mai multe ori, baconul este vazut ca un spatiu de depozitare in special datorita zonelor de acest gen care lipsesc din cele mai multe locuinte. Cu toate acestea, amenajarea apartamentului trebuie sa ia in calcul o zona de relaxare iar in opinia noastra unul din cele mai bune spatii care pot fi luate in calcul sunt balcoanele si logiile.
Amenajarea apartamentului, idei pentru balcon amenajarea apartamentului Amenajarea apartamentului, idei pentru balcon Balcon AIA Proiect 9
Amenajarea apartamentului, idei pentru balcon
Amenajarea apartamentului ar trebui facuta considerand nevoile generale ale viitorilor locatari si indiferent de numarul acestora dimensiunea spatiilor de depozitare poate fi echilibrata si preluata in alte zone astfel incat cei cativa metri patrati ai unui balcon sa poate fi amenajat ca un spatiu placut, liber si in perfecta armonie cu amenajarea apartamentului.
Nu este simplu deloc, am exersat cu cateva ocazii acest lucru, dar rezultatul poate fi unul impresionant. Ameneajarea apartamentului si a zonei de balcon in vederea obtinerii unui spatiu de relaxare si odihna poate face diferenta chiar si in spatiile mici. Pentru terasel generoase lucrurile sunt mai facile dar intrun apartament de dimensiuni reduse amenajarea apartamentului cu o zona de acest fel este in cele mai multe cazuri un succes.
Un ultim aspect ce poate fi luat in calcul, amenajarea apartamentului nu trebuie sa fie una costisitoare, materialele de buna calitate sunt mai scumpe dar cu putin efort si imaginatie se pot obtine rezultate fabuloase, deosebite si memorabile chiar si cu preturi scazute. Amenajarea apartamentului include mai multe etape cu dificultati diferite dar amenajarea unui spatiu de relaxare pe balcon nu ar trebui sa dureze mai mult de cateva saptamani poate chiar zile si costurile sunt chiar potrivite in raport cu rezultatele.
Înainte de a prezenta despre avantajele şi dezavantajele subiectului, respectiv mansarda din lemn, este important să definim în mod corect acest spaţiu. Conform Normativului pentru proiectarea mansardelor la clădiri de locuit, mansarda reprezintă spaţiul funcţional cuprins între învelitoare şi ultimul nivel al unei clădiri, care asigură respectarea cerinţelor de siguranţă, protecţie şi confort corespunzătoare utilizării specifice (de locuire).
Pentru mulţi mansarda in general si mansarda din lemn in cazul tratat aici reprezintă o extensie a spaţiului de locuit, un loc de refugiu asociat hobby-urilor, unde pot citi, asculta muzică, pot picta sau scrie. Daca este proiectată în mod corect şi cu simţ estetic, ea poate aduce un aport vizual plăcut oricărei locuinţe, iar la interior, un spaţiu suplimentar care poate fi amenajat după preferinţe. Întro mansarda din lemn se pot amenaja la fel ca in orice alt spatiu de acest gen dormitoare, dressing-uri, spaţii de joacă pentru copii sau ateliere de lucru, alături de grupuri sanitare sau spaţii de depozitare în funcţie de suprafaţa disponibilă. Este important de reţinut faptul ca suprafaţa calculate pentru mansard din lemn trebuie să ocupe o suprafata bine determinata din aria unui nivel curent. De asemenea, ca orice mansardare a unei construcţii existente, impune expertizarea tehnica în conformitate cu prevederile legale, de al cărei rezultat depinde dacă vor fi sau nu necesare consolidări. Aceasta trebuie să se finalizeze cu avizul special in conformitate cu cerintele specifice.
Primul pas în vederea executiei pentru mansarda din lemn este realizarea unui plan. Cere sfatul unui specialist pentru a decide care este cea mai bună soluţie în vederea organizării spaţiului, în alegerea materialelor, a tipurilor de compartimentări precum şi a formei şi structurii acoperişului.
În cazul analizat, mansarda din lemn avantajele sunt numeroase. Lemnul este un produs natural a cărui utilizare în construcţii datează încă din cele mai vechi timpuri. Progresele tehnologice au făcut ca utilizarea sa în prezent să fie mult mai avantajoasă şi mai accesibilă faţă de alte materiale de construcţie. Datorită particularităţilor sale tehnice in stilul modern, mansarda din lemn îndeplineşte fără prea multe dificultăţi nivelul de cerinţe a unui sistem modern de termoizolaţie. Acest material de construcţii asigură un climat plăcut în locuinţă. Astfel se explică de ce construcţiile din lemn sunt atât de apreciate în ţările scandinave, în Europa Centrală şi câştigă tot mai mult teren în ţările din Europa de Est. Costurile de construcţie sunt mai mici, atât materialele cât şi manopera vor costa mai puţin, datorită gradului ridicat de prefabricare, modul uscat de construcţie şi calităţile excepţionale de izolare ale lemnului. Conform unor studii, un strat de 6.5cm de lemn de conifere oferă aceeaşi termoizolaţie ca 40cm de cărămidă plină. În plus, elementele de construcţie din lemn, care au o greutate proprie relativ redusă, sunt capabile să suporte încărcări mari. Pereţii din lemn sunt astfel mai subţiri – aducând astfel un câştig semnificativ de suprafaţă utilă în spaţiile interioare la mansarda din lemn.
Mansarda din lemn AIA Proiect mansarda din lemn Mansarda din lemn – avantaje şi dezavantaje Mansarda din lemn AIA Proiect
Mansarda din lemn AIA Proiect
Un alt avantaj îl reprezintă timpul mai scurt de execuţie, poate fi realizată în două, maxim trei luni,economia de materiale şi manoperă aducând şi o economie de timp. În plus, impactul asupra climei cand vorbim de mansarda din lemn este unul pozitiv. Lemnul absoarbe CO2 dăunător din atmosferă şi îl stochează sub formă de carbon. După utilizare, lemnul poate fi reciclat termic şi transformat în energie. În condiţiile unei utilizări responsabile a resurselor, această materie primă regenerabilă va fi mereu disponibilă în imediata noastră apropiere.
Desigur există şi dezavantaje atunci când vorbim despre mansarda din lemn. Indiferent de tipul de lemn utilizat, acesta necesită întreţinere în timp, care este migăloasă şi presupune costuri suplimentare. De asemenea trebuie protejat periodic impotriva insectelor şi a dăunătorilor. În lipsa unei termoizolări corespunzătoare pot apărea punţi termice care vor scădea cu mult proprietăţile izolatoare ale lemnului, astfel că este important să se acorde atenţie specială acestui aspect încă de la început.
Un alt dezavantaj intalnit la mansarda din lemn este riscul ridicat la incendiu, lemnul trebuie ignifugat şi menţinut în permanenţă la un grad ridicat de protecţie împotriva focului. De cealaltă parte, lemnul poate suferi, de asemenea, din cauza expunerii prelungite la umiditate. Din această cauză elementele structurale de lemn precum şi placările de exterior trebuiesc protejate în mod eficient. Totodată lemnul prezintă un grad scăzut de izolare fonică, ceea ce poate fi un inconvenient dacă nu se optează pentru un sistem de izolare fonică suplimentar.
Este dovedit stiintific in mai multe studii, culorile au un impact general asupra noastra iar culoarea camerelor ne afecteaza direct starea de spirit. Culoarea zugravelii peretilor nu da doar “tonul” casei prezentand aspectul placut si deasemena personal al locului ci contribuie direct la starea noastra de spirit. Chesterfield Distinctive au analizat felul in care culoarea camerelor si a zugravelii peretilor constribuie la starea personala.
Culoarea camerelor galbena tinde sa inspire fericire si creativitate majoritatii oamenilor in timp ce culoarea camerelor bazata pe tonuri de bleu este mai odihnitoare. Culoarea camerelor de zi verde da senzatia de prospetime si racoare iar acelasi verde folosit in dormitor, conform studiiilor, se crede ca incurajeaza fertilitatea. Rosu simbolizeaza dragostea si pasiunea iar culoarea peretilor neutra – alb, de exemplu, pe langa aspectul modern confera simplitate si puritate. Albul, folosit in exces la cularea camerelor poate insa creea senzatia “de rece” sau “de spital”.
Alegerea combinatiilor de culori este una dintre etapele cele dificile. Culoarea camerelor are puterea de a schimba felul in care percem forma și dimensiunile mobilierului, precum și forma și dimensiunea camerei în sine.
Țineți minte că fiecare culoare are o valoare psihologică. Gândiți-vă la modul în care anumite culori va fac să va simțiti; culorile pot influența orice emoție, de la liniște la furie. Culoarea camerelor poate fi folosita pentru a crea pace și armonie în casa, daca se aleg culorile cu înțelepciune; atentie insa, unele culori în cantități mari ar putea avea efectul opus.
Odată ce ați găsit ceva ce vă place, sfatul nostru este sa limitați numărul de culori într-o cameră la cel mult trei sau patru. Prea multe culori pot face o camera sa fie incarcata. Culoarea camerelor poate fi schimabata destul de usor, va recomadam sa experimentati sau sa cereti sfatul unui specialist.
Cum aleg culoarea camerelor culoarea camerelor Cum te afecteaza culoarea camerelor dupa amenajarea interiorului casei Cum aleg culoarea camerelor
Cum functioneaza un recuperator de caldura
Un recuperator de caldura este un schimbator de energie care prezinta 2 caracteristici principale:
a) recupereaza o parte a caldurii care a rezultat prin folosirea unui sistem de incalzire si care se evacueaza;
b) caldura recuperata foloseste la obtinerea temperaturii aerului care intra in incapere sau ajuta sistemul de ventilatie sa obtina temperatura dorita;
Dupa modul de transmitere al caldurii acestea se impart in 2 grupe:
• recuperatoare convective, la care peste 80% din caldura se transmite prin convectie
• recuparatoare prin radiatie, la care cea mai mare parte din caldura se transmite prin radiatie.
In mod practic, pentru a reduce pierderile de caldura din cladiri s-au montat geamuri de tip termopan si s-au izolat peretii, dar odata cu montarea lor si a termoizolarii cladirii creste etanseitatea constructiei, ceea ce inseamna ca nu mai sunt infiltratii de aer din exterior sau invers. Datorita acestei bune etanseitati in interiorul cladirii se ridica nivelul de umiditate provenit de la bai , bucatarie si chiar datorate locatarilor sau utilizatorilor. Acesta umiditate acumulata in timp poate duce la aparitia mucegaiului.
O alta consecinta a bunei etansari este cresterea nivelului de dioxid de carbon (CO2), creste ce se traduce prin stari de somnolenta si dureri de cap. Prima reactie este sa deschidem geamul atunci cand: “ nu avem aer” (manifestata din lipsa oxigen), sesizam o senzatie de zapuseala (umiditate crescuta), simtim un miros neplacut (acumulare de compusi organici volatili). Cand deschidem geamul o parte din energia consumata pentru incalzirea/racirea camerei este evacuata odata cu aerisirea spatiului iar cu aceasta ocazie “aruncam banii pe fereastra”.
Un recuperator de caldura aer- aer (Heat recovery ventilation-HRV) reprezinta o solutie ideala pentru problemele enumerate mai sus
Ce este un recuperator de caldura aer-aer?
Un recuperator de caldura aer-aer este un sistem de ventilatie si filtrare care odata ce introduce aer proaspat in incapere recupereaza pana la 90% caldura din aerul viciat ce este evacuat.
Cum functioneaza un recuperator de caldura recuperator de caldura Afla cat poti economisi cu un recuperator de caldura aer-aer Cum functioneaza un recuperator de caldura
Cum functioneaza un recuperator de caldura
Cum functioneaza un sistem de ventilatie cu recuperare de caldura?
Un sistem de ventilatie cu recuperare de caldura asigura simultan necesitatile de ventilatie cat si pe cele de incalzire necesare. In regim de iarna aerul este incalzit inainte de introducerea sa in incinta la o temperatura mai mare decat temperatura ambianta cu ajutorul unui schimbator de caldura (recuperator de caldura). In acest fel aerul introdus de sistemul de ventilatie cu recuperator de caldura va contribui la acoperirea pierderilor de caldura ale incintei.
Extragerea aerului viciat de catre acest sistem de ventilatie cu recuperator de caldura se face dupa ce acesta traverseaza incinta in scopul de a fi recirculat. Intr-un recuperator de caldura (denumit schimbator in placi) se face schimbul energiei termice dintre aerul cald viciat, extras din interior catre aerul rece filtrat, venit din exterior. In anotimpul cald un sistem de ventilatie cu recuperator de caldura functioneaza in sens invers.
Tipuri de sisteme de ventilatie cu recuperator de caldura.
In functie de suprafata ce trebuie ventilata intalnim doua tipuri de sisteme de ventilatie cu recuperare de caldura:
– Sisteme de ventilatie cu recuperator de caldura pentru o singura incapere.
– Centrale de ventilatie cu recuperator de caldura pentru domeniul industrial.
Din punct de vedere constructiv avem un recuperator de caldura poate fi:
– rotativ in care recuperatorul in sine este o roata lamelara, roata ce este in continua miscare;
De ce sa folosim un recuperator de caldura AIA Proiect recuperator de caldura Afla cat poti economisi cu un recuperator de caldura aer-aer De ce sa folosim un recuperator de caldura AIA Proiect
De ce sa folosim un recuperator de caldura AIA Proiect
– recuperator de caldura cu placi asezate in flux incrucisat (Corssfow) .
Cum functioneaza un recuperator de caldura AIA Proiect recuperator de caldura Afla cat poti economisi cu un recuperator de caldura aer-aer Cum functioneaza un recuperator de caldura AIA Proiect
Cum functioneaza un recuperator de caldura AIA Proiect
Aceste tipuri de sisteme de ventilatie cu recuperator de caldura s-au dezvoltat mult in ultimul timp, deoarece ele permit obtinerea unei aerisiri generale si permanente cu un debit de aer nou stabil si independent de conditiile atmosferice.
Ventilatia cu recuperator de caldura prin sisteme de ventilatie cu schimbator de caldura este modul de ventilare cel mai folosit, deoarece el satisface in cel mai inalt grad nivelul de confort, asigurand diverse functii termodinamice (incalzire, racire, climatizare).
Scopul acestor sisteme de ventilatie cu recuperator de caldura este acela de a asigura conditiile de puritate a aerului si a microclimei corespunzatoare activitatii depuse de om si a naturii procesului tehnologic. Realizarea acestor cerinte cu sisteme de ventilatie cu recuperator de caldura contribuie la mentinerea capacitatii de munca, la inlaturarea imbolnavirilor profesionale, la ridicarea productivitatii muncii, a calitatii produselor etc.
Avantajele utilizarii unui recuperator de caldura:
– Ajuta la reducerea consumului de energie pentru producerea frigului (sau caldurii in sezonul rece), prin recuperarea frigului (sau a caldurii in sezonul rece) din aerul viciat cu un randament ce poate aunge la 90%. Reducere ce se traduce printr-o economie in buzunarul utilizatorului si printr-o reducere a amprentei de CO2 a cladirii, datorat consumului de combustibil ;
– Un recuperator de caldura va mentine un climat placut in camera, de aer proaspat, fara a mai fi nevoie sa deschidem geamul;
– Filtreaza aerul introdus in incapere;
– Se reduce nivelul de umiditate din incapere si automat se elimina riscul de aparitie a mucegaiului cu un schimbator de caldura;
– Posibilitate de racire gratuita “free cooling” prin utilizarea unui schimbator de caldura. De ex. pe timp de noapte temperatura este mai scazuta, deci automat aerul introdus in incapere este la o temperatura mai scazuta.
– Economie de energie electrica prin utilizarea unui sensor de CO2 cu comanda pornit/oprit pentru schimbatorul de caldura;
– Cost redus de intretinere. Majoritatea recuperatoarelor au filtrele lavabile sau pot fi inlocuite, foarte usor, cu unele noi.
Dezavantajele folosirii unui schimbator de caldura:
-Creste costul de investitie initial al instalatiei de ventilatie;
-Necesita spatiu dedicat pentru amplasarea unui recuperator de caldura, precum si pentru tubulatura de aer proaspat/viciat,
– Nivelul de zgomotul produs de un recuperator de caldura poate creste odata cu obturarea filtrelor cu plaf, sau printr-o proasta dimensionare a tubulaturii;
– Odata cu obturarea filtrelor este afectat si randamentul unui recuperator de caldura.

Vrem sa va prezentam in acest articol avantajele si dezavantajele legate de centrala termica electrica. Daca doriti sa va instalati sau sa inlocuiti sistemul de incalzire al locuintei, v-ati confruntat cel mai probabil cu problema selectarii unui anumit tip de centrala. Alegerea acesteia este o decizie importanta, atat prin prisma costurilor de investitie si intretinere, cat si a nivelului de confort creat. Unul dintre principalii factori care influenteaza tipul de centrala termica ales il reprezinta combustibilul utilizat, precum si disponibilitatea acestuia. Astfel putem vorbi despre centrala termica electrica, centrala termica clasica pe gaz metan, sau centrala pe combustibil solid (lemn, peleti, rumegus, carbune), acestea trei fiind cel mai des intalnite. Pe langa cele mentionate se mai gasesc centrale termice care folosesc GPL, combustibil lichid (motorina, pacura) sau pompele de caldura.
Specialistii sugereaza ca “in alegerea centralei termice, trebuie sa tinem cont de randamentul si eficienta energetica a centralei, de capacitatea de furnizare a apei calde, de sistemul de informare si diagnoza, de modalitatea de instalare, design si ergonomie, de siguranta in exploatare (pericol la inghet, evacuarea gazelor arse, protectie electrica etc.) dar si de perioada de garantie sau de metodele de instalare si utilizare”.
Model centrala termica electrica AIA Proiect centrala termica electrica Centrala termica electrica, avantaje si dezavantaje Model centrala termica electrica AIA Proiect
Model centrala termica electrica AIA Proiect
In functie de aceste, dar si de tipul combustibilului pe care il utilizeaza, de disponibilitatea acestuia precum si de costurile de racordare la retea, fiecare tip de centrala termica prezinta avantaje si dezavantaje. De data aceasta vom aduce in prim plan centrala termica electrica si vom analiza caracteristicile lor prin comparatie cu centralele care utilizeaza gazul metal si lemnul.
Centrala termica electrica are un prim avantaj important si anume aria foarte mare de acoperire a retelei electrice, disponibilitatea utilizarii ei. Astfel de centrale au un randament de 100%, deci fiecare kwh consumat este transformat in caldura. Centrala termica electrica are dimensiuni mici si este silentioasa, nu degaja noxe si deci nu are nevoie de cos de evacuare sau alte echipamente, instalatia de incalzire aferenta este simpla si nu impune revizii frecvente. Pentru ca nu produce noxe, nu este daunatoare mediului si poate fi utilizata chiar si in zone protejate. Un alt avantaj pentru centrala termica electrica il reprezinta usurinta in exploatare si siguranta mai mare, in plus nu necesita avize speciale.
Desigur, centrala termica electrica prezinta si dezavantaje, iar cel mai greu de neglijat il reprezinta costul ridicat al energiei electrice, fata de gaze sau lemne. Un alt aspect negative ce trebuie consemnat pentru centrala termica electrica este faptul ca se preteaza cel mai bine locuintelor mici, sau cu necesar de incalzire pe perioada scurta, locuinte unde nu este nevoie de incalzire permenanta, poate case de vacanta, ori unde o alta solutie mai economica nu este posibila, datorita costurilor ridicate de exploatare. Cu atat mai mult costurile de racordare, sau chiar refacerea bransamentului electric al locuintei, daca instalarea unei astfel de centrale nu a fost gandita de la inceput, pot face centrala termica electrica destul de costisitoare.
Prin comparatie, centralele pe gaz, au avantajul ca se pot preta oricarui tip de instalatie de incalzire (in cazul analizat, centrala termica electrica, instalatia electrica din imobil trebuie redimensionata corespunzator) iar pretul gazului este mult mai mic, in prezent, fata de cel a energiei electrice, ceea ce duce la costuri de exploatare mult mai mici. Pe de alta parte, centrala pe gaz prezinta un risc mult mai mare (in principal risc de explozie, dar nu numai), necesita revizii mai dese precum si echipamente suplimentare (cos de evacuare a noxelor, detector de gaz), iar unul dintre cele mai mari inconveniente il reprezinta distributia redusa, lipsa furnizorilor sau costurile mult prea ridicate de racordare. In plus, datorita faptului ca acest combustibil este resursa naturala epuizabila, cu o exploatare care lasa amprente asupra mediului inconjurator, este de asteptat ca pretul gazului metan sa creasca considerabil in viitor.
Centrala termica electrica AIA Proiect centrala termica electrica Centrala termica electrica, avantaje si dezavantaje Centrala termica electrica AIA Proiect
Centrala termica electrica AIA Proiect
Comparativ cu centrala termica electrica, centrala termica pe lemne, desi prezinta avantajul unui combustibil ieftin,ecologic si inepuizabil, daca defrisarile se fac controlat si responsabil, necesita totusi un spatiu special alocat centralei, precum si spatiu de depozitare pentru lemne. Un alt dezavantaj il reprezinta investitia initiala destul de mare, un astfel de sistem de incalzire presupune cazan, pompe de circulatie, vase de expansiune, sisteme de siguranta, acestea se monteaza in instalatia de incalzire separat, nu sunt incorporate ca la celelalte centrale termice intr-o singura carcasa. Necesitatea incarcarilor dese cu combustibil poate fi destul de incomoda, iar randamentul energetic mediu(85%) nu este tocmai satisfacator.
Alegerea unui sistem de incalzire care sa se potriveasca locuintei dumneavoastra poate fi uneori dificila, vorbim in acest articol despre centrala termica in condensatie. Cunoasterea modului in care aceste sisteme functioneaza va poate ajuta sa faceti alegerea corecta. Reducerea consumului de combustibil al instalatiilor de incalzire, deci a chelutielilor si a nivelului de emisii poluante reprezinta nu numai o prioritate a beneficiarilor directi ci si una la nivel mondial. In cadrul acestui articol vom discuta despre principiile de functionare pentru centrala termica in condensatie precum si despre avantajele si dezavantajele unei astfel de instalatii de incalzire (centrala termica in condensatie)
Orice centrala termica sau cazan foloseste caldura produsa prin arderea unui combustibil (lemn, paleti, carbune, gaz natural, GPL, motorina etc) sau energia electrica pentru a incalzi agentul termic care este recirculat in instalatie (radiatoare, ventiloconvectoare, sistem de incalzire in pardoseala etc.) Centrala termica in condensatie are avantajul ca permite o utilizare mai eficienta a energiei rezultate din arderea combustibilului, prin valorificarea caldurii latente de condensare a vaporilor de apa continuti in gazele de ardere. Gaze pe care o centrala termica normala le-ar fi evacuat prin intermediul cosului de fum, in exterior.

Centrala termica in condensatie functionare AIA Proiect centrala termica in condensatie Totul despre centrala termica in condensatie Centrala termica in condensatie functionare AIA Proiect
Centrala termica in condensatie functionare AIA Proiect
Conform DEX, condensarea este procesul de trecere a unui corp din stare gazoasa in stare lichida prin scaderea temperaturii sau prin comprimare. Asadar, in urma fenomenului de ardere a unui combustibil, in gazele de ardere produse exista o anumita cantitate de apa aflata in stare de vapori. Energia vaporilor de apa este pierduta in cazul instalatiilor obisnuite de incalzire, deoarece vaporii sunt eliminati prin cosul de fum. Spre deosebire de instalatiile obisnuite, centrala termica in condensatie foloseste aceasta energie dirijand vaporii de apa in echipament, ii condenseaza si transfera caldura de condensare obtinuta catre circuitul de incalzire. Acest proces este facilitat de schimbatorul de caldura economic al centralei pe gaz in condensatie. Instalarea acestuia este conditionata de disponibilitatea unui cos de fum rezistent la umiditate sau a unor accesorii speciale pentru gaze arse.
Pentru optimizarea functionarii, la centrala termica in condensatie este bine sa tinem cont de anumite lucruri. Cu cat condenseaza mai multi vapori din gazele de ardere, cu atat randamentul centralei va fi mai mare, de aceea un factor de importanta esentiala in instalatiile de la centrala termica in condensatie este temperatura de retur a agentului termic in cazan. Astfel, cu cat aceasta este mai redusa, cu atat va fi mai mare cantitatea de caldura cedata de gazele de ardere agentului termic. Conform studiior functionarea centralei este mai eficienta la temperaturi ale returului mai mici de 50°C, randamentul creste proportional cu scaderea acestei temperaturi.
Principii centrala temica in condensatie AIA Proiect centrala termica in condensatie Totul despre centrala termica in condensatie Principii centrala temica in condensatie AIA Proiect
Principii centrala temica in condensatie AIA Proiect
Sistemul de incalzire prin pardoseala este cel mai indicat de utilizat cu centrala termica in condensatie, datorita faptului ca returul are aproape permanent temperatura de 30°C (regimul tur/retur este de 40/30°C). Cu toate acestea centrala termica in condensatie poate fi pusa si in cadrul unui sistem de incalzire, care este echipat cu corpuri de incalzire( radiatoare dimensionate corect pentru a putea fi folosite impreuna cu o centrala termica in condensatie) proiectate sa lucreze cu temperaturi ale agentului termic de 55°C pe tur si 35°C pe retur. In modul acesta gradul de utilizare pentru centrala termica in condensatie va fi cat mai ridicat rezultand un consum de energie / combustibil mai scazut.
In cazul in care conditiile de instalare nu sunt respectate sau corpurile de incalzire nu sunt corect dimensionate, fenomenul de condensatie nu se va ma produce, pentru ca la diferenta mica intre temperatura apei din radiatoare si temperatura gazelor de ardere nu va mai exista un schimb de caldura eficient.
Principiul condensarii comparatie AIA Proiect centrala termica in condensatie Totul despre centrala termica in condensatie Principiul condensarii comparatie AIA Proiect
Principiul condensarii comparatie AIA Proiect
Printre avantajele unui sistem de incalzire cu centrala termica in condensatie se numara: consumul redus de combustibil (pana la 25-30% mai putin fata de o centrala termica normala), grad de eficienta extrem de ridicat (avand intreg sistemul de incalzire corect dimensionat), durata de viata mai mare (conform producatorilor durata de viata pentru centrala termica in condensatie este de aproximativ 15 ani, fata de 10 ani cat se propune unei centrale conventionale), pret avantajos (conform studiilor investitia se amortizeaza intr-un interval relativ scurt, 2-5ani, in functie de volumul de incalzire), caracterul ecologic (reducerea consumului de energie si combustibil), design atractiv cu panouri de automatizare, reglare si control.
Dezavantajul principal intalnit la centrala termica in condensatie ar fi pretul de achizitie mai ridicat fata de cel al unei centrale conventionale, condensul rezultat ( necesitatea unei scurgeri), necesitatea indeplinirii anumitor conditii legate de izolarea imobilului, dimensionarea corecta a centralei, precum si a instalatiei interioare de incalzire pentru a asigura functionarea optima la centrala termica in condensatie la parametrii optimi.
Concluzia noastra este ca daca alegeti sa folositi o centrala termica in condensatie, alegeti metaforic vorbind „sa nu aruncati banii pe cos”. O centrala termica in condensatie gestionata de un cronotermostat si conectata la un circuit de incalzire in pardoseala poate aduce reduceri semnificative in exploatare, pana la 50% fata de un sistem de centrala clasica cu radiatoare.

Ca si finisaj al pardoselilor, lemnul (parchetul din lemn) reprezinta una dintre cele mai comune alegeri datorita proprietatilor sale ecologice, durabilitatii si capacitatilor de restaurare. Aparut inca din secolele 17-18, in palatele nobilimii franceze, parchetul din lemn reprezenta acea pardoseala din scandurele de lemn de esenta tare, imbinate intre ele in forma de desene geometrice, fiind un exemplu al luxului si bunastarii in vremea respectiva.
In prezent, procesul de tehnologizare si producere in masa pentru parchetul din lemn, il fac accesibil unui numar mult mai mare de oameni. Putem alege intre trei feluri cautand parchetul din lemn: parchetul din lemn masiv, parchetul din lemn stratificat sau parchetul din lemn laminat. In functie de destinatia camerei, de nivelul de trafic, de stilul ales pentru incaperea respectiva, dar si de bugetul alocat, fiecare dintre cele trei tipuri care se gasesc pe piata pentru parchetul din lemn prezinta avantaje si dezavantaje.
Parchetul din lemn masiv prezinta un aspect natural care aduce caldura si frumusete oricarei incaperi. Proprietatile lemnului natural ii confera durabilitate si duritate, de aici si durata de viata de pana la 50 ani pentru pachetul din lemn masiv( daca este intretinut in mod corespunzator). Este realizat din lemn de diferinte esente, pornind de la cele indigene cum ar fi stejar, fag, cires, nuc, paltin si pana la esente exotice din Asia, Africa si America de Sud. Avantajele esentelor exotice sunt date de texturile si culorile deosebite precum si capacitatea unora dintre acestea de a rezista foarte bine variatiilor de temperatura si umiditate, ceea ce le fac pretabile spatiilor exterioare(gradini, parcuri, alei, terase, punti, pontoane, scari exterioare etc.). Ca regula, cu cat esenta este mai inchisa la culoare, cu atat lemnul este mai stabil si dur.

Parchetul din lemn AIA Proiect QA parchetul din lemn Alegerea pardoselii: parchetul din lemn Parchetul din lemn AIA Proiect QA
Parchetul din lemn AIA Proiect QA
Parchetul din lemn masiv poate fi finisat sau nefinisat. In cazul celui nefinisat, beneficiarul isi poate alege tipul de finisare dorit. Pe de alta parte, parchetul din lemn masiv finisat te poate scuti de multe ore de munca si curatenie, chiar daca alegerea tipului de finisare este limitata la optiunile producatorului.
Dezavantajele gasite de noi pentru parchetul din lemn il reprezinta montajul dificil (trebuie lipit de sapa), necesita raschetare si lacuire in timp (intretinere periodica), nu poate fi montat in spatii cu umiditate ridicata (baie, subsol etc),nu se preteaza sistemului de incalzire in pardoseala, iar in functie de tipul esentei alese pretul poate fi destul de ridicat.
Parchetul din lemn stratificat a capatat o popularitate crescuta in ultima perioada datorita varietatii de esente combinate, precum si datorita duritatii ridicate. Poate fi instalat in aproape orice incapere din locuinta si are dimensiuni variate. Este alcatuit din mai multe straturi de lemn, asezate unul peste celalalt, prin presare, astfel incat fibrele sa fie in directii opuse (acest fapt impiedica lemnul sa isi modifice dimensiunile in prezenta umiditatii). Stratul superior este realizat din lemn masiv si este finisat cu un lac poliuretanic. Acest strat poate fi din esente variate, ceea ce duce la o gama mare de produse. Poate fi dublu sau triplustratificat, de unde deducem numarul straturilor lemnoase utilizate.Un alt avantaj al parchetului din lemn stratificat in reprezinta montarea mai usoara, fata de parchetul din lemn masiv. Exista anumite tipuri pentru parchetul din lemn stratificat care pot fi utilizate si in cadrul sistemelor de incalzire in pardoseala. Atat parchetul din lemn masiv cat si parchetul din lemn stratificat prezinta calitati fonoabsorbante foarte bune.
Printre dezavantajele lasite la parchetul din lemn stratificat se numara pretul mai ridicat fata de celelalte tipuri de parchet, iar, in functie de grosimea stratului superior, poate fi raschetat doar de cateva ori sau deloc, fiind posibila doar refacerea finisajului poliuretanic.
Parchetul din lemn laminat este varianta cea mai accesibila dintre cele trei mentionate. Este destinat exclusiv spatiilor interioare, uscate sau cu umiditate foarte mica. Este conceput pentru trafic obisnuit sau intens si vine intr-o varietate larga de dimensiuni si culori. Este alcatuit din trei straturi, in principal, cel superior, rezistent la uzura, care are in componenta rasini melaminate; cel intermediar, format din aschii aglomerate; cel inferior, cu rol de protectie impotriva umiditatii. Parchetul laminat este durabil, usor de instalat (sistem click) si de intretinut, prezinta cel mai bun raport calitate-pret, in momentul de fata. Printre dezavantaje enumeram proprietatile de izolare fonica si termica scazute, nu poate fi reparat, nu se rascheteaza, se poate zgaria usor si nu poate fi montat in spatii cu umezeaza ridicata.
Pentru a decide care este solutia optima in alegerea finisajului pardoselilor din locuinta dumneavoastra apelati la o echipa de specialisti.

Una din cerintele cele mai des intalnite de noi se refera la eficienta energetica iar consumul energetic al cladirilor pe care le proiectam noi beneficiaza de solutii pentru iluminat eficient energetic. De cele mai multe ori cand analizam confortul unei cladiri ne vin în minte doi factori esentiali: lumina şi căldura. În cadrul acestui articol vom discuta despre iluminatul spaţiilor interioare, despre modul în care putem beneficia de confort ridicat la un consum energetic redus utilizand solutiile pentru iluminat eficient energetic, de exemplu tehnologia LED. Definirea precisă a sarcinilor iluminatului este o cerinţă iniţială pentru un iluminat economic. Fabricanţii de echipamente de iluminat eficient energetic asigură posibilitatea unor opţiuni din cele mai diverse în corpuri de iluminat şi lămpi electrice. Calitatea iluminatului nu trebuie să fie sacrificată în interesul economiei în energie şi costuri, mai plastic spus pe altarul unui iluminat eficient energetic.
Câteva criterii pentru obţinerea unui iluminat eficiant energetic ar fi:
– alegerea unor lămpi cu eficacitate luminoasă ridicată şi cu proprietăţi de redare a culorii corespunzătoare;
– alegerea unor corpuri de iluminat cu distribuţia fluxului luminos eficientă şi în conformitate cu cerinţele de limitare a orbirii directe;
– alegerea unor corpuri de iluminat cu randament luminos ridicat;
– alegerea unui sistem adaptabil la schimbarea cerinţelor de iluminat;
– alegerea unor corpuri de iluminat cu cerinţe de instalare şi întreţinere reduse;
– suprafeţele încăperii să fie vopsite în culori deschise;
Tehnologia iluminării cu semiconductori (solid state lighting- SSL) este cea mai inovatoare tehnologie apărută pe piaţă in prezent. Aceasta se bazează pe materiale semiconductoare emiţătoare de lumină care transformă energia electrică în lumină şi include iluminarea cu diode luminiscente(LED) şi diode electroluminiscente organice (OLED).
Un LED (light emitting diode) este o diodă semiconductoare ce emite lumină. Efectul este denumit electroluminescenţă (sursa Wikipedia). Descoperită încă de la începutul secolului, ea nu a putut fi întrebuinţată corespunzător până la sfârşitul acestuia, în anii 80-90, când tehnologia avansată a găsit noi modalităţi de utilizare a electroluminescenţei. În comparaţie cu becul incandescent sau lămpile fluorescente, becurile cu LED pot produce acelaşi flux luminos dar la un consum cu mult mai mic.
Printre beneficiile unui iluminat eficient energetic prin tehnologia LED se numără: durata de viaţă mai lungă şi consumul de energie cu până la 90% mai mic decât sursele de iluminat tradiţionale; poţi obţine orice tip de culoare a luminii; puterea şi calitatea luminii sunt la capacitate maximă instantaneu, fără timp de încălzire; în funcţie de geometrie pot asigura şi o iluminare de 360°; au forme variate şi se pot preta oricărui tip de corp de iluminat; capacitate de modificare a intensităţii luminii- LED-urile cu putere reglabilă.
Corpurile de iluminat bazate pe tehnologie LED sunt în prezent foarte variate începând de la becuri cu LED, benzi, panouri, neoane cu LED, baghete, proiectoare, spoturi, module cu LED( iluminare de fond litere volumetrice), corpuri de iluminare stradale, spoturi subacvatice, iluminare arhitecturala (spălător de pereţi) până la ornamente şi instalaţii pentru sărbători.
Toate proiectele noastre aduc un plus de efienta energetica inclusiv prin utilizarea unor solutii si surse pentru iluminat eficient energetic si sustinem economisirea prin reducerea cheltuielilor cu energia electrica. Mai jos gasiti un tabel cu echivalentele Lumeni-Watti in tehnologia clasica si cea LED.
Iluminat eficient energetic AIA Proiect iluminat eficient energetic Solutii pentru iluminat eficient energetic - tehnologia LED Iluminat eficient energetic AIA Proiect
Iluminat eficient energetic AIA Proiect

Nu ar strica un spatiu special amenajat pentru studiu si recreere. Nu tin neaparat sa am o sala de sport in locuinta; miscare pot sa fac si in aer liber, pe cat posibil. Dar nu ar strica sa fie o incapere avand functionalitate de biblioteca si birou de lucru deopotriva: mobilier destinat depozitarii cartilor, birou/masa de scris pe care sa incapa si un calculator conectat la internet, radio, televizor, combina audio (casetofon, CD player), alte asemenea aparate, plus spatiu de depozittare pentru casete audio, CD-uri, DVD-uri, etc.
  • Costuri de autorizare, proiectare și execuție;
  • Timpul de autorizare și edificare;
  • Încadrarea corectă în regulamentele locale;
  • Folosirea tuturor avantajelor și reducerea dezavantajelor amplasamentului;
  • Adaptarea pe termen lung la nevoile beneficiarului.
 Doar asa as avea certitudinea ca locuinta mea mi-ar satisface gusturile si necesitatile.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 8 curiozități despre Steven Spielberg, regizorul care a absolvit facultatea de film la 55 de ani Născut la 18 decembrie 1946, Steven Spielb...