***

 Poker sentimental

Hiena nesătulă a ținerii de minte

a început să scurme din nou prin amintiri

de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte,

să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri.

Țigănci ce dau cu tîrnul și mătură peronul

ștergînd în urma toamnei frunzișul nevropat

ar vrea, tăindu-mi calea, să umple tomberonul

cu fetele căzute din cer la mine-n pat.

Rebele și lascive, fugite de acasă

s-au măritat aiurea și-au lepădat și prunci.

O, ținerea de minte e-o boală rușinoasă

că pierd seară de seară ce-am cîștigat atunci.

***

 Căderea Imperiului Roman de Vest

Căderea Imperiului Roman în 476 d.Hr. a marcat o piatră de hotar în istoria Europei. A fost un eveniment care a schimbat cursul unui continent și a dat naștere unei ere de transformare profundă cunoscută sub numele de Evul Mediu. În acest articol, vom explora în detaliu ce s-a întâmplat după căderea Imperiului Roman și cum a modelat cursul istoriei europene.

Odată cu căderea Romei, Europa de Vest s-a scufundat într-un vid profund de putere. Structurile politice și administrative romane au dispărut, lăsând provinciile occidentale în mâinile unei varietăți de grupuri barbare, inclusiv vizigods, ostrogods, vandali și franci. Aceste grupuri și-au stabilit propriile regate și sisteme de guvernare pe terenuri care odată făceau parte din Imperiu.

Prăbușirea autorității romane a dus la apariția feudalismului, sistem în care lorzii feudali își conduceau teritoriile în schimbul serviciilor militare și loialității față de vasali. Acest lucru a dus la o societate foarte stratificată, cu noblețe războinică în vârf și fermieri la bază. Descentralizarea puterii politice a devenit normă, iar loialitatea personală a înlocuit în mare măsură structurile guvernamentale centralizate.

Pe măsură ce structurile politice s-au prăbușit, Biserica Catolică a apărut ca o instituție de putere și stabilitate în Europa. Mănăstirile au devenit paradisuri ale cunoașterii și învățăturii, iar călugării au păstrat textele antice, inclusiv scrierile filosofilor greci și romani. Biserica a jucat, de asemenea, un rol crucial în convertirea barbarilor la creștinism, care a contribuit la unificarea spirituală a Europei.

Europa a trecut printr-o perioadă de invazii continue și migrație. Vikingii s-au aventurat din nord, jefuind și făcând comerț, în timp ce musulmanii avansau spre vest din sud. Aceste evenimente au contribuit la instabilitatea și schimbarea constantă a frontierelor politice și culturale.

În ciuda instabilității, în această perioadă au apărut sclipiri ale reînnoirii culturale. Una dintre cele mai proeminente a fost Renașterea Carolingiană, promovată de Carlomagno și imperiul său Franco. Educația și cultura clasică au fost promovate, deschizând calea pentru renașterea culturală ulterioară.

Concluzii

Căderea Imperiului Roman a marcat începutul Evului Mediu în Europa. O perioadă caracterizată prin fragmentare politică, feudalism, creșterea Bisericii Catolice și migrația popoarelor. În ciuda provocărilor, Europa a apărut din această eră tumultuoasă cu o identitate culturală unică și o moștenire de învățare și dezvoltare care a pus bazele Renașterii și Epocii Moderne.

Căderea Romei nu a fost sfârșitul, ci începutul unei noi etape complexe în is toria europeană. 

***

 În 1683, cel mai periculos om din lume a evadat din Anglia în Olanda.

Nu arată prea bine? Avea 51 de ani, avea părul lung și astm. Avea, conform unei descrieri, „o față alungită, nas mare, buze pline și ochi moi și melancolici. ”

Cu toate acestea, regele Angliei l-a considerat unul dintre cei mai mortali inamici ai săi. În calitate de mână dreaptă a principalului adversar politic al lui Carol al II-lea din țară, acesta a fost suspectat de complot pentru asasinarea regelui.

Dar ceea ce l-a făcut cu adevărat o amenințare la tron nu a fost priceperea sa în artele letale, ci geniul său în arta literară.

În mâinile lui John Locke, stiloul era cu adevărat mai puternic decât sabia.

Locke a părăsit Anglia cu o armă puternică: una care avea să răstoarne, nu doar un monarh, ci pe toată lumea. Acea armă era o carte, la vremea aceea un proiect nelansat: două tratate guvernamentale.

Această carte a fost un caz filozofic sistematic în favoarea libertății. Locke știa că cartea sa anti-absolutist ar putea face ca monarhul absolut al Angliei să-l omoare. De fapt, în același an, aliatul lui Locke, Algernon Sidney, a fost executat pentru trădare, iar discursurile despre guvernul Sidney au fost citate ca probe în procesul său.

Deci Locke nu și-a publicat tratatele până în 1689, anul după ce succesorul lui Charles, Jaime al II-lea, a fost detronat în „Revoluția Glorioasă”, și chiar și atunci, doar anonim. Locke a negat public autoritatea pentru tot restul vieții sale și a recunoscut-o doar în testament. Locke a murit în 1704.

Mai târziu în acel secol, ideile celor două tratate guvernamentale ale lui Locke au devenit elemente ale filosofiei fondatoare a Americii:

Egalitatea, în sensul inițial, nu a aptitudinilor egale sau a bogăției egale, ci a nesubjugării;

Drepturi inalienabile, nu asupra drepturilor guvernului, ci asupra vietii, libertatii si proprietatii;

Democrația, în sensul inițial, nu a votului majoritar, ci a suveranității populare: ideea că guvernele nu ar trebui să fie stăpâni, ci slugile poporului;

Consimțământul celor guvernați: ideea că guvernele pot guverna legal doar cu acordul celor guvernați, adică poporul suveran;

Guvern limitat: ideea că singurul scop și domeniul de aplicare adecvat al guvernului legitim este doar acela de a asigura drepturile persoanelor;

Dreptul de revoluție: ideea că orice guvern care își depășește limitele și calcă în picioare chiar drepturile pe care a fost însărcinat să le garanteze este tiranie și că poporul are dreptul să reziste, să modifice și chiar să desființeze guvernele tiranice.

Aceste idei au animat Revoluția Americană și au pătruns în Declarația de Independență, Constituția și Declarația drepturilor. Experimentul SUA, de un succes enorm, a explodat reputația globală a filosofiei politice Lockeene. Pe măsură ce principiile politice ale lui Locke au fost adoptate în întreaga lume, libertatea s-a răspândit și absolutismul s-a

Ideile cuprinse în documentele pe care John Locke le-a adus contrabandă pe mare din Anglia în 1683 au răsturnat lumea.

De atunci, această minunată realizare a umanității a fost parțial inversată în atât de multe feluri. Dușmanii libertății au răsucit termenii lui Locke pentru a-i perverti semnificația și a servi versiunile moderne ale absolutismului.

Dar istoria lumii a urmat un curs mult mai liber pentru că Locke a trăit, gândit, scris și publicat.

Fie că știai sau nu atunci, John Locke era cel mai periculos om din lume și, de asemenea, cel mai eroic: o amenințare la adresa tiranilor și un eliberator de generații întregi.

Fuentes: cartea lui Jim Powell „John Locke: Drepturi naturale la viață, libertate și proprietate”

"Scriso ri despre Libertate" 

**

 Huaxi  este un mic sat din China, situat în provincia chineză Jiangsu, considerat unul dintre cele mai bogate locuri din țară. Nu doar mașini și vile de lux cu piscine, ci și o flotă de 20 de avioane care costă 150 de milioane de dolari și două elicoptere. Dar cum se îmbogățește acest sat atât de mult ?  Huaxi este sinteza perfectă între colectivismul socialist și capitalism.  În comunitatea chineză, formată din 400 de familii, toate sunt acționari ai unui holding, Jiangsu Huaxi Jituan Gonsi, format din 58 de companii industriale și listate la bursă. Cetăţenii din Huaxi lucrează în industriile oraşului, locuiesc în vile identice (400 de metri pătraţi şi tot confortul), conduc maşini de lux şi au un salariu de 1.500 de dolari. La sfârșitul anului, fiecare cetățean primește un bonus de 10.000 de dolari și un dividend de 25.000.

 Un vis ? Poate că da, cu excepția faptului că Huaxi are și un dezavantaj pentru cetățenii săi. De fapt, toată această bogăție este însoțită de o serie de restricții. Locuitorii orașului sunt forțați să lucreze 7 zile pe săptămână, nimeni nu poate demisiona din fabrici sau să plece. În cele din urmă, cei care locuiesc în Huaxi nu se pot căsători cu nimeni din afara satului. Oricine încalcă aceste reguli este dat afară și pierde tot ce are.

 Orașul a fost condus timp de peste 50 de ani de Wu Ren Bao, șeful partidului comunist local. El a fost primul care a creat fabricile orașului și a conceput sistemul pe care se bazează bogăția orașului. Pentru a produce din ce în ce mai mult, locuitorii nu pot pleca niciodată în vacanță, motiv pentru care s-a considerat de cuviință să aducă lumea în Huaxi, construind un Arc de Triumf, un Turn Eiffel și o Statuie a Libertății. Formula, oricât de absurdă, pare să funcționeze, având în vedere că în ultimii 5 ani Huaxi a generat venituri de 35 de miliarde de dolari.

SURSĂ INTERN ET.

***

 Amintiri cu o muză

de Mihaela Moisescu 

„Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri”,

Mă udă lacrimi multe și cad și eu pe gânduri. 

Te văd printre copacii ce-și strigă primăvara,

Ești muza mea, ești dorul ce-și caută cărarea.

Te chem în visul meu, te caut printre muguri,

Ești dulcea amintire scăldată în amurguri,

Și chipul tău angelic mi-apare încântând,

Mă culc cu tine-n suflet, mă scol cu tine-n gând.

Ce dor mi se strecoară în toate câte sunt!

Ce vis mă împresoară, mă pierd în amănunt!

Și parcă te ating cu degetele mele

Pe părul tău ca noaptea, pe ochii cu zorele.

Miroși a grâu cosit, a flori de iasomie,

Tu știi cât te-am iubit, mi-ai fost o simfonie,

Te-am prins în strofe blânde cum blândă ți-e privirea,

Dorințele flămânde îmi plâng dezamăgirea.

Și te-am pierdut în ceață, întunecata cale,

Când într-o dimineață tu ai pornit agale

Spre alte universuri de poezie pline,

Și ai uitat iubirea, și ai uitat de mine.

Mă strigă amintirea, îmi picură pe piele,

Prin vene curge sânge, prin suflet doar durere,

Nu te mai am de mult în brațe, nu-mi mai cânți,

Însă te simt în toate și veșnic mă framânți.

De ai putea tu, Doamne, cu un cuvânt de-al tău

Să îmi aduci prin toamne tot ce a fost al meu,

Să pot să mai ating cu viața o iubire,

Cu un sărut să sting o dulce amintire.

Pentru concursul Eminescu d in cadrul grupului Zbor spre Înălțimi.

***

 John Keats. Bună. Scrisoare către fratele său George și către cumnata sa, Georgiana. Hampstead, c. 25 octombrie 1818

"Deși cea mai frumoasă făptură mă aștepta la sfârșitul unei călătorii sau a unei plimbări; deși covorul era din mătase, perdelele norilor dimineții... Nu ar trebui să simt - sau mai degrabă fericirea mea nu ar fi atât de fină, pe cât singurătatea mea este sublimă.

Apoi, în loc de ceea ce am descris, există o sublimitatate care să mă întâmpine acasă. Vuietul vântului este soția mea și stelele prin geam sunt copiii mei. Puternica idee abstractă pe care o am despre frumusețe în toate lucrurile sufocă fericirea domestică mai împărțită și minusculă - o soție amabilă și copii dulci pe care îi contemplu ca parte a acelei frumuseți, dar trebuie să am o mie din acele particule frumoase pentru a-mi umple inima.

Pe zi ce trece simt tot mai mult, pe măsură ce imaginația mea se întărește, că nu trăiesc singur în lumea asta, ci într-o mie de lumi. Nu mai devreme sunt singur decât formele măreției epice sunt staționate în jurul meu și îmi servesc spiritul. "

- John Keats. Scrisoare către fratele său George și către cumnata sa, Georgiana. Hampstead, c. 25 octombrie 1818

— John Keats, poet englez al celei de-a doua generații de poeți romantici, alături de Lord Byron și Percy Bysshe Shelley (1795-1821)

"Oprește-te și gândește-te! Viața este doar o zi;

O picătură de rouă fragilă pe calea ei periculoasă

Din vârful unui copac...

Viața este speranța trandafirului, dar încă nu este suflată;

Citirea unei povești mereu schimbătoare;

Lumina înălțătoare a voalului unei fecioare;

Un porumbel care se rostogolește în aer curat de vară;

Un şcolar râzând, fără durere sau grijă,

Călărind pe crengile primăverii ale unui ulm. „ — John Keats, „Somn și poezie” (fragment)

"Un lucru frumos este o bucurie pentru totdeauna:

Frumusețea ei crește; niciodată nu va fi

Treceți în neant; dar totuși voi păstra

Un umbrar liniste pentru noi si un somn

Plină de vise plăcute, sănătate și respirație liniștită. „ — John Keats, „O romanță poetică” (fragment), cartea I de la Endymion

În Memoriam John Keats, poet englez al celei de-a doua generații de poeți romantici, cu Lord Byron și Percy Bysshe Shelley (1795-1821)

"Interior, lumina primăverii"

De Carl Hols øe (daneză, 1863-1935)

ulei pe pânză; 66,4 x 52,4 cm (26 1/8  x 20 5/8 in. )

Colecție privată 

***

 TUNELUL DE 300 m DIN DEALUL COPOULUI

În Dealul Copoului din Iaşi, sub asfaltul parcurs zilnic de mii de autovehicule de pe Aleea Sadoveanu (pe traseul Iași-Breazu), se ascunde un tunel vechi din piatră, un adevărat labirint subteran cu hrube şi curbe. Beciurile respective prezintă două intrări şi traversează strada în subteran pe la 18 metri adâncime. Tunelul, ascuns de ochii curioşilor, a fost realizat la inițiativa academicianului Valeriu Cotea. Acesta și-a propus să unească pivniţa lui V. Adamachi cu beciurile de peste stradă ale vornicului Ilie Kogălniceanu (extinse de fiul său, inclusiv cu cel adăugat de Mihail Sadoveanu). Săpăturile au durat între anii 1971-1974, iar echipa de muncitori a fost alcătuită din cinci meşteri, din care făcea parte şi un fântânar rom.

Tunelul lung de 300 de metri, lat de 1,8 metri şi înalt de 2,2 metri traversează strada, făcând legătura între beciul lui Vaslile Adamachi din dreptul Laboratorului de Oenologie şi Muzeul „Mihail Sadoveanu“ aflat vis-a-vis, peste strada respectivă.

„După o trudă minerească, cu vreo 300 metri de săpături subterane, evacuare greoaie a pământului cu un butoi tras de un cal pe un traseu dificil, beciul Adamachii fiind la adâncime de 18 metri iar al lui Sadoveanu la 12 metri, într-o noapte din 1974, săpătorii îşi anunţau fericiţi profesorul strigând: «Am reuşit!». Ajunseseră, nu uşor, în beciul Kogălniceanu", relatează istoricul Ion Mitican în articolul „Copoul subpământen".

Zidul de piatră al beciului are utilități viticole. Sute de sticle de vin alături de butoaie şi damigene sunt înşiruite de-a lungul pereţilor, atent etichetate cu numele unor cercetători, studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori. Temperatura constantă de 9 grade Celsius şi umiditatea reglată de mucegaiul de pe pereţi conservă perfect vinul din butoaie. Conform specialistului oenolog Cristian Buburuzanu, tunelul nu este deschis vizitelor publicului. „Beciul este un spaţiu de depozitare şi conservare al vinului care nu se comercializează, având utilitate de studiu. "

Sursa int ernet