Lumea din si de dincolo de carti - un multivers dintre realitate si imaginatie

  Probabil ca m-am nascut sub o zodie speciala: zodia cartilor. Nu numai ca am invatat sa citesc de la o varsta extrem de frageda (nu aveam nici macar cinci ani), dar odata ce am reusit sa patrund in universul magic al cartilor nu am reusit sa ma desprind de el nici macar in ziua de astazi. Si probabil ca voi ramane captiva literelor toata viata mea.
Discutand cu cineva total necunoscut mie pana atunci pe messengerul unui site de nisa, specializat in carti si literatura, venise vorba despre stilul meu de a citi. "Aveti o viziune cinematografica in stilul dumneavoastra de a citi", mi-a spus gazda acelei discutii. Si oarecum avea dreptate. Si iata care este ideea si cum de s-a ajuns la o asemenea concluzie...
De regula citesc mai usor si cu mai multa placere cand am o atmosfera adecvata. Adica liniste in jurul meu, o lumina discreta si odihnitoare, o muzica in surdina... Si sa am siguranta ca nu sunt intrerupta prea curand din citit. Odata ce patrund in universul cartii, e ca si cum cuvintele se transforma in imagine, iar cartea devine un film in care imaginile se deruleaza sub propriii-mi ochi, sunetele capata substanta, iar personajele se misca in jurul meu ca dupa un scenariu dictat de actiunea cartii si sub bagheta regizorala a autorului. Totul pare atat de real incat parca, rand pe rand, eu insami as intra in pielea fiecarui personaj, miscandu-ma ca el, vorbind ca el, gandind ca el.
  Uneori, citind o carte, mi se intampla sa vreau sa ma identific cu personajul principal. Sau cu unul dintre personaje, oricare ar fi acesta. Dar personajul principal prezinta, pentru mine, un potential mai mare de a incerca sa ma identific cu el, cu atat mai mult cu cat respectivul personaj este eroul principal al mai multor carti. Si ma ajuta cu atat mai mult aceasta transpunere in pielea personajului cu cat respectiva carte sau respectiva serie de carti s-a(u) ecranizat in una sau mai multe versiuni si am reusit sa vad mai toate aceste filme o data sau de mai multe ori. Astfel cartea si filmul se contopesc intr-o singura serie de imagini, iar trairea este mai intensa.
Mi-ar fi placut, de pilda, sa ma identific cu Robert Langdon, eroul creat de Dan Brown. Poate ca vi-l amintiti pe profesorul de simbolistica din "Ingeri si demoni", "Codul lui Da Vinci" si "Simbolul pierdut". De ce mi-ar fi placut sa ma transpun in "pielea" lui? Poate pentru ca ma fascineaza si pe mine domeniul studiat de acesta. Mi-ar fi placut sa studiez mai mult istoria, simbolistica, ezoterismul. E ca si cum as fi patruns intr-un domeniu aflat la intrepatrunderea dintre stiinta si fictiune, un domeniu extrem de complex, care are un potential extrem de ofertant pentru studiul teoretic si aplicatiilor practice.
  Mi-ar fi placut totodata sa mi-l inchipui nu doar scriind carti ci si studiind foarte mult, citind foarte multe carti de-ale confratilor specialisti in acest domeniu.

  Nu stiu daca a citit cartea "Stirpea Sfantului Graal" de Laurence Gardner. Dar aceasta carte poate ca i-ar fi fost de ajutor in descifrarea misteriosului cod al lui Da Vinci. La fel de mare ajutor i-ar fi fost si cartea "Rosslyn si Graalul", scrisa de Mark Oxbrow si Ian Robertson. Iar cartea "Testamentul Magdalenei" a aceluiasi Laurence Gardner ar fi completat de minune seria cartilor dupa care s-ar fi putut documenta celebrul profesor in descifrarea misteriosului cod al lui Da Vinci.
Probabil ca ar fi citit si numeroase alte carti de simbolistica. Sau carti de ezoterism sau istoria diverselor societati secrete. Si le-ar fi citit, chiar studiat in profunzime, pur si simplu din placerea de a cunoaste modul de gandire si organizare nu doar a mintii umane ci si a diferitelor organizatii si societati umane, a modului lor de a se exprima si a-si impartasi cunoasterea si credintele proprii, faurite in timp si de-a lungul generatiilor si transmise spre noi sub o forma ce pare a apartine de domeniul legendelor.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Spirit practic in cochetarie...

Nu pot spune ca sunt o persoana supercocheta, dar prefer sa am grija cum ma imbrac: haine adecvate vremii de afara si contextului, potrivite intre ele ca si stil, material si culoare... Pe de alta parte sunt varii motive pentru care nu imi permit intotdeauna sa imi achizitionez in orice clipa cantitati mari de articole de vestimentatie si accesorii. Fie pentru simplul fapt ca nu am suficient spatiu acasa pentru pastrarea lor... Plus ca sunt destul de greu de imbracat/incaltat: sunt miniona, dar departe de a fi supla, asa ca probabilitatea de a gasi haine scurte si mai largi este destul de redusa. Plus ca traiesc pe picior mic, asa ca este un efort sa gasesc incaltaminte cu model pentru adulti dar de dimensiuni aproape cat pentru un copil mai mare.
Uneori as vrea sa gasesc un brand sau mai multe de unde sa gasesc si sa achizitionez tot ce mi s-ar potrivi si de ce as avea nevoie in acel moment. Atunci as putea spune: "Va apartin. Sunt fanul vostru. Sunt membru al oricarei comunitati de tipul #WeAreTheAnswear"...

 Sunt momente cand totusi ramai in pana cu imbracamintea sau incaltamintea. Se poate desprinde talpa pantofului sau vreo cusatura si risti sa ramai descult. Sau cedeaza un nasture, un fermoar sau o cusatura de la haina si risti sa ajungi acasa, in cel mai bun caz, dezbracat partial.
Am patit-o intr-o zi la servici. Era toamna, inca era relativ cald afara, asa ca nu aveam pe mine decat o fusta, o bluza si o jacheta mai scurta. Adica cat sa imi acopere doar fundul. Din nefericire, fusta in care ma imbracasem era una ceva mai veche si imi ramasese putin cam stramta. Putin mai mult... In fine... De asezat pe scaun... am reusit sa ma asez. Dar stateam intr-o pozitie putin cam nefireasca, caci fusta ma strangea cam tare; am tinut picioarele cat se poate de apropiate, practic lipite, asa ca stateam asezata in siguranta atata timp cat nu ma miscam aproape deloc. Dar am facut imprudenta sa ma ridic in picioare. Si cusatura mai veche si cu ata probabil subrezita, a cedat. Am auzit un parait scurt: fusta se rupsese de la cusatura. E adevarat ca miscarile mi se facusera putintel mai lejere in partea de jos, dar m-am gandit ca, rupandu-se cusatura, incepea sa se vada de sub fusta mai mult decat trebuia. Inca 2-3 miscari imprudente si cusatura din spatele fustei a cedat cu totul pana la fermoar. Practic eram goala la spate. "Asta e. Dar cum ajung acasa in halul asta?", asta a fost tot ce aveam in minte. "Esti cu masina?", mi-am intrebat colega. "Da! Te duc eu acasa, stii doar"... Atunci am gasit solutia de compromis. "Mi-a cedat fusta. Noroc ca esti cu masina, ca nu pot merge asa pe strada. Cred ca ies cu halatul pe mine, sa imi acopere ruptura macar pentru cativa metri de drum"...
Si asa am facut. Ruptura fustei a fost mascata de un halat pus pe deasupra. Solutia era rezonabila. Probabil ca daca nu era halatul, un defect aparut la imbracaminte in mod accidental ar fi putut fi mascat cu orice altceva folosit in mod inteligent ca accesoriu: o esarfa, o flanea legata in jurul taliei... Pentru cativa metri puteam sa trec neobservata pana la locul unde m-as fi putut schimba.
Si uite-asa se poate rezolva un necaz accidental...
Articol scris pentru SuperBlog 2017

„Oare ce-ar fi dacă…?”.... “Dincolo de orizont”, dincolo de temeri

Am povestit asta de nenumarate ori. Dar nu ma pot abtine sa va mai povestesc din nou, iar si iar, mereu acest lucru: am invatat sa citesc extrem de timpuriu. Nu aveam inca cinci ani cand deja citeam cursiv aproape orice text; la acea varsta, lecturile mele se rezumau (inca!!!) la povesti, la basme, dar curand temele lecturilor mele s-au diversificat enorm. Pot spune ca citesc (aproape!) orice imi cade sub priviri. Si ani de-a randul am exersat patrunderea tainelor si savurarea farmecului cartilor; si cand, dupa cativa ani, am descoperit farmecul filmelor, pe de o parte, si a rebusului/enigmisticii, pe de alta parte. De atunci, in mintea mea s-au amestecat toate de-a valma: citesc cartile ca si cum as vedea un film desfasurandu-si actiunea in jurul meu, adesea vazandu-ma pe mine jucand rolul unuia sau altuiaa din personaje, pe rand, in functie de starea mea de spirit din acel moment.
In adolescenta si tinerete am descoperit un gen de literatura/filme ce mi-au aprins enorm imaginatia: literatura si filmele SF. Acest gen de carti/filme mi-au infiripat imaginatia intr-atat incat mi-as fi dorit sa aflu ce se afla „Dincolo de orizont” / „Beyond Skyline”... Ma vedeam un fel de supererou dintr-un thriller SF dornic mereu sa exploreze si sa caute mereu noi lumi si noi civilizatii cu care sa interactioneze si sa acumuleze cat de mult posibil din modul lor de viata, din experienta si cultura fiecarei populatii intalnite...
 Filmul de acțiune SF “Dincolo de orizont”/(“Beyond Skyline”) se va lansa în cinematografele din Romania vineri, 3 noiembrie 2017. Poate voi reusi sa il vad candva; nu neaparat acum, la lansare, ci poate candva la o data ulterioara. Pana atunci as vrea sa fac un exercitiu de imaginatie. Nu e nevoie sa fiu personajul principal din film, detectivul Mark Corley (interpretat de Frank Grillo), dar as putea sa imi imaginez ca pot veni in contact cu fiinte venite din alte lumi inca necunoscute mie. Ar putea aparea oricand si de oriunde si este greu de presupus ca as putea sa stiu care le sunt gandurile. Pot fi prietenosi, rezervati,d istanti sau chiar ostili. Nu le cunosc semnificatia gesturilor sau limbajul trupului, dupa cum este greu de presupus ca le pot cunoaste limba sau mimica fetei. Nu pot comunica cu ei, dupa cum mi-ar fi greu de presupus ca as putea intelege daca au intentia de a comunica cu mine sau le-as intelege limbajul. Nu pot sa prevad ca vor veni cu ganduri bune sau, dimpotriva, din fel de fel de motive, vor ataca oricand sau pe oricine. Mai mult ca sigur ma voi gandi ca teama nu este o solutie; teama ma va transforma fie intr-o fiinta slaba, usor de ucis, sau dimpotriva voi parea un potential atacator ce incearca sa isi apere viata sa si a semenilor, atacand la randul sau pe oricine ii sta in fata. M-as gandi ca singura solutie ar fi sa incerc sa parez un eventual atac, fara a rani macar pe adversar, sau macar sa incerc sa trec fara sa ma poata observa potentialul atacator. La fel as incerca sa imi protejez prietenii si pe toti cei apropiati mie, formand cu ei o adevarata echipa capabila sa se protejeze de orice atac.
Nu stiu daca as reusi sa fac fata in totalitate atacului. Asa ca prefer sa cred ca nu voi intalni niciodata in viata mea persoane ostile, care sa ma puna in pericol.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Contopiti cu apa intru fiinta

  Ne-am nascut din apa cu privirea atintita spre lumina spre care vroiam sa ne indreptam. Am tras suflet din sufletul cu care eram inconjurati si ne-am indreptat cu trupul, fiinta si spiritul spre o noua viata. Si totusi aceeasi...
Ne-am desprins din apa in care ne-am format pana la nasterea spre lumina si totusi traim in acelasi ocean de apa; caci ne scaldam intr-o mare de lichide, seruri si umori din care ne tragem hrana si suflarea de zi cu zi si clipa de clipa. Prin aceasta mare de lichide preluam informatii si transmitem informatii; insasi apa care ne inconjoara si care face parte din noi si din propria noastra structura este informatie pura.
Ne reintoarcem mereu la apa din care am iesit, intrand in ea ca in propria casa. Invatam sa o (re)descoperim treptat-treptat, uimiti de frumusetile pe care nu credeam sa le fi descoperit vreodata.
Oare suntem constienti ca apa de izvor, la fel de pura ca si viata insasi, ne este indispensabila in viata de zi cu zi? Cati dintre noi suntem constienti ca nu putem trai fara un aport corespunzator de apa, tocmai acea apa care ne structureaza, ne hidrateaza si ne purifica organismul?
Copii fiind, avem organismul imbibat cu o cantitate foarte mare de apa. E ca si cum organismul pruncului nu ar fi iesit inca din marea usor sarata in care a trait pana atunci in pantecele mamei. Treptat-treptat, organismul se deprinde sa functioneze si cu o cantitate sensibil mai redusa de apa; insa chiar si la cele mai inaintate varste, proportia de apa din corp nu scade sub 2/3 din greutatea sa totala.
Apa ajuta in mod esential la hranirea organismului si face ca organismul sa respire pana in cele mai profunde "cotloane" ale sale, caci nutrientii si oxigenul adusi din exterior prin sange trec prin lichidele ce inconjura fiecare celula pana in interiorul celular. Tot apa ne si purifica organismul; caci fiecare molecula de reziduuri face drumul invers din celule spre exterior, strabatand lichidele si fiind purtata de aceste lichide afara din celule si din organism.
Apa ne racoreste organismul supraincalzit de efort sau atmosfera torida din jurul nostru; caci tot binefacatoarea apa ne iese prin toti porii pielii, inundandu-ne de sudoare, dar si prin aerul expirat din plamani, iar prin transformarea siroaielor de apa curgand de peste tot din corp in aburi absoarbe si inlatura caldura in exces ce ne-ar fi incins corpul.
In momentul cand organismul are nevoie de mai multa apa, constientizeaza acest fapt prin senzatia de sete mai mult sau mai putin imperioasa; in acel moment, se pare, intreg echilibrul mentinut de apa din organism este deteriorat, iar creierul percepe asta pana in cele mai inalte niveluri ale constientului.
Numai ca nu trebuie sa se ajunga pana in acest stadiu. Ne este foarte la indemana sa purtam la noi un recipient cat de mic plin cu apa de izvor sau cu ceaiuri naturale din plante, bogate in apa si minerale,tocmai pentru a ne rehidrata organismul in orice moment ce ne poate stresa corpul, fortandu-l sa se deshidrateze: temperatura mare, atat la exterior cat si in interiorul corpului, acumularea in interior, in cantitate mare, de toxine ce trebuie rapid evacuate in exterior, tocmai pentru a nu ne otravi corpul. Caci nu trebuie sa ne spalam corpul doar in exterior, doar la nivelul pielii si parului, ci si in interiorul organismului, tocmai prin consumul de apa care sa ne rehidrateze si sa ne curete intreg organismul, celula cu celula. Si ce placere mai mare poti avea in momentul in care, rehidratandu-te, te simti mai curat in interior si mai plin de energie.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Energia casei mele

Respiră, transpiră, are propria energie, personalitate și poveste, ca și mine. Este casa mea. Nu este neaparat casa in care m-am nascut sau am copilarit. Poate ca nu este neaparat nici casa in care imi voi trai ultimele clipe din viata. Dar este casa in care traiesc ACUM, in care ma intorc intotdeauna dupa orele de munca si unde ma relaxez, ma odihnesc, imi incarc bateriile cu energie si unde incerc sa imi incarc mintea si spiritul cu informatii diverse.  Si asta e tot ceea ce conteaza. Pentru ca propria casa imi este camin, mediu de viata, prieten sau dusman in functie cum am grija de ea pentru a avea grija de mine ca persoana. Este mediul cu care fac schimb de energie si care poarta amprenta propriei persoane si propriei personalitati.
Nu trebuie sa aiba in mod obligatoriu un certificat energetic care sa ateste ca pot mentine o temperatura optima in interior si nici nu este nevoie, cred, in acest moment, sa angajez un auditor energetic care sa imi certifice eficienta energetica a propriei locuinte. Apartamentul, desi este plasat undeva spre mijlocul blocului, avand o suprafata destul de mica de pereti exteriori, acesti pereti exteriori sunt perfect izolati de exterior atat pe suprafata dinspre interior cat si pe suprafata exterioara, iar balconul este "captusit" cu geamuri tip termopan, care izoleaza atat termic cat si fonic. Mai mult ca sigur ca o termografie efectuata la nivelul fatadei blocului, in dreptul apartamentului in care locuiesc, ar arata ca prin pereti se pierde o cantitate foarte mica de caldura. Dar nici nu intra de afara nici caldura si nici frigul, chiar daca locuinta respira lejer atat prin pereti cat si pe langa ferestre. Asa se face ca vara, nici in zilele cele mai toride, temperatura din casa nu depaseste 26-27 de grade, iar in timpul iernii, cu un consum relativ mic de gaz de catre centrala termica, temperatura interioara nu scade sub 17-18 grade, ceea ce este extrem de confortabil pentru organism.
Iluminatul artificial este extrem de economicos, toate sursele de lumina (becuri/leduri) sunt de putere mica, consumand extrem de putin, caci lumina oferita este "rece", desi este suficient de intensa pentru a nu-mi forta ochii sa vada bine. Aparatura electrocasnica este aproape in totalitate din clasa energetica A, cu un consum extrem de redus, dar fara a afecta necesitatile casnice. In plus, nu folosesc surse de incalzire sau de iluminat, cat si majoritatea aparaturii consumatoare de energie decat doar atata timp si atunci cand este absolut necesar si doar atunci cand sunt acasa.
Si uite-asa reusesc sa am un confort bun in locuinta fara a avea costuri mari.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Nevoie acuta de bani... Moft sau necesitate?

  Intotdeauna in familia noastra a fost sfanta o idee: pe cat este posibil sa nu ne indatoram prin imprumuturi. Sa ne rezumam la posibilitatile pe care le avem fara a apela la altii. Si sa ne straduim sa punem un ban deoparte pentru "zile negre", pentru perioadele cand vom avea nevoie sa cheltuim bani mai multi decat ne intra in acea luna in casa.
 Pana acum treburile au mers bine fara sa apelam la imprumuturi. Desi, recunosc, s-au m-ai intamplat luni cu cheltuieli mai putin prevazute, cand cheltuiam ceva mai mult pe bunuri ce puteau fi necesare... Si chiar erau uneori necesare... Si cum veniturile nu au fost intotdeauna suficient de mari, ramaneam uneori pentru 1-2-3 zile "storcand" ultimele rezerve de bani de prin toate colturile buzunarelor. E drept ca nu s-a intamplat prea des, poate o data la cativa ani, dar pana la urma am reusit sa nu facem cheltuieli nechibzuite si sa cautam treptat-treptat noi surse de venituri.
Prima posibilitate de a castiga ceva in plus a fost munca suplimentara, peste norma. Au muncit peste norma parintii mei cat am fost eleva, apoi studenta. Dupa cativa ani de munca, am inceput sa muncesc si eu peste norma. Si se platea in plus, poate nu totdeauna, dar nu strica sa primesc in mana inca un sfert de salariu, oricat de mic ar fi fost in acel moment, si ceva in plus in unele perioade ale anului cand stateam la servici de dimineata pana spre seara,
Si a prins bine un ban pus deoparte... Caci la un moment dat mama s-a imbolnavit grav. A fost nevoie de ceva mai multi bani cheltuiti in plus cu drumurile prin spitale, mai ales ca a fost internata in centre medicale aflate in alte orase decat oraselul mic de provincie in care traiam (si traiesc si lucrez si acum), unele dintre ele destul de departe de casa. Banii nu au fost o problema; mai important a fost ca a mai trait cativa ani in plus, cu toata boala grava de care suferea, fara suferinte inutile.
Dupa moartea mamei, ne-am reconsiderat putin ideile referitoare la resursele financiare. Oricare dintre noi doi, cei supravietuitori, putea sa se imbolnaveasca grav, la randul sau. La un moment dat decesul sau infirmitatea este inevitabila. Si in atare conditii este din nou nevoie de sume mari de bani pentru a fi cheltuite. E adevarat, se pot face economii in decursul timpului. Se poate munci in plus, peste norma, un numar de ore suplimentare platite. Numai ca aceasta posibilitate devine limitata la un moment dat.
In cazuri extreme, cand ai nevoie imediata de o suma mai mare de bani, suma de bani depasind posibilitatile acelui moment, te poti gandi la un imprumut rapid care sa iti aduca aproape imediat o suma de bani necesara demararii rezolvarii problemelor. Pana la cautarea (si gasirea!) unor noi resusre financiare, te poți baza pe Telecredit.ro.
E online, ți se aprobă ușor și ai banii direct în contul bancar!
 Accesezi www.telecredit.ro, completezi formularul online și ai răspunsul imediat!
Iata caracteristicile acestui credit rapid online:

• Produsul Telecredit.ro este disponibil exclusiv online – site-ul este responsive, se poate accesa de pe orice dispozitiv conectat la Internet (laptop, tabletă, telefon mobil);
• 100% transparență – toate informațiile sunt exprimate într-o manieră transparentă, astfel încât clientul cunoaște încă de la început toate detaliile împrumutului;
• Solicitare simplă și rapidă – alegerea sumei și a perioadei dorite;
• Completarea formularului durează în jur de 5 minute;
• Minimum de documente;
• Procesare rapidă;
• Transferul banilor se face în aceeași zi, în urma aprobării împrumutului și a confirmării clientului.

 Un asemenea imprumut rapid functioneaza extrem de simplu. Este unul dintre cele mai bune credite, fara costuri si fara garantii suplimentare.
Desigur, trebuie sa te asiguri ca poti da banii inapoi in timp util, fara a fi nevoit sa regandesti totul in materie de bani. Asta inseamna ca este bine sa iti asiguri veniturile la un nivel suficient de ridicat pentru a-ti asigura o viata decenta in conditiile in care esti nevoit sa aloci o parte din venituri returnarii creditului si apoi sa reusesti sa pui din nou ceva (mai multi!) bani deoparte pana la urmatoarea cumpana financiara.
Cum nu se stie daca se mai poate munci peste norma, avand in vedere ore suplimentare platite, ar trebui reconsiderata o potentiala sursa suplimentara de venituri. Sa ma gandesc putin la ceea ce as face eu...
Desigur m-as baza pe salariu. Intreg, nediminuat de cheltuieli inutile. As incerca totusi sa lucrez ceva in plus fata de serviciul obisnuit. Unii colegi fac tratamente la domiciliu celor care au nevoie de ele. Am facut-o si eu de cateva ori si cred ca as putea repeta oricand experienta. Cu plata in bani sau "in natura", adica in diverse produse care mi-ar putea fi de folos la un moment dat. E un fel de al doilea job part-time. Tot aici se pot incadra si alte activitati temporare; daca ai indemanale la scris, poti face blogging, poti activa in presa sau audiovizual, poti realiza campanii publicitare pentru diverse proiecte. Si asta tot cu plata in bani sau "in natura", iar produsele primite, fiind de folos candva in viata de zi cu zi, pot aduce economii la buget, ajutandu-te sa pui deoparte, cum se spune, "bani albi pentru zile negre".
 
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Cartile!!... Ah! Cartile!!... Sa le citesc? Sa le scriu?

   Am mai povestit asta de nenumarate ori... Am invatat sa citesc de pe la patru ani... Si ceva... Ca sa va faceti o idee, acum am aproape 50 de ani batuti pe muche... Daca stau si socotesc putin, am ceva vechime intr-ale cititului, asa ca lectura mi-a intrat in sange, in toate celulele creierului si ale intregului corp si cred ca a intrat si in structura propriului ADN.
Intotdeauna mi-a placut sa citesc. In copilarie si prima tinerete, lectura era, fara sa exagerez, principala si una din putinele indeletniciri pe care o aveam in timpul liber. Ce puteam sa fac ca sa imi "omor" timpul? Ascultam radioul si citeam... Cam asta era viata mea timp de cateva ore bune pe zi, zi de zi.
Citind, am invatat sa intru in alta lume. De fapt, intram intr-o alta lume, mereu alta de fiecare data cand citeam o carte. Si in cele peste patru decenii si jumatate de citit, zi de zi de zi, cred ca am citit rafturi intregi de carti. Citeam oriunde: acasa, pe banca in aer liber, in tren, fie ca stateam pe bancheta, fie calare pe bagaj. Cand intram intr-o librarie, in copilarie ii ofticam pe parintii mei, care se vedeau nevoiti sa imi cumpere macar o carte sau chiar mai multe, caci adesea ma tenta cate ceva si, punand mana pe o carte sau uitandu-ma mai inssistent la ea, nu o mai lasam din mana si din priviri. Mai tarziu am inceput sa imi cumpar singura carti, ofticandu-i pe parinti care erau disperati ca cheltuiam, dupa parerea lor, prea multi bani pe carti. Daca nu se ofticau parintii, ma ofticam eu, caci simteam ca vreau sa iau si sa citesc cu mult mai multe carti decat aveam posibilitatea.
La un moment dat ma batea gandul sa nu ma rezum doar la citit. Visam ca eu insami as fi putut sa scriu carti. Stiti vorba cantecului: "Ca nu e om sa nu fi scris o poezie..."? E adevarat. Si nu e vorba doar de poezii; cred ca multi dintre noi au scris la un moment dat texte mai lungi sau mai scurte, in versuri sau mai des in proza. Cand eram copil, poate ca am scris mai mult in joaca. Sau fortata de imprejurari, adicatelea compunerile pentru orele de limba romana. Apoi m-am axat pe citit. E drept, nu intotdeauna aveam timp sa citesc dupa placul inimii, dar m-am straduit in ultimele doua decenii, pe putin, sa citesc enorm, fie literatura de specialitate, fie beletristica. Mai precis, sa citesc cat mai mult din ceea ce imi pica in mana si sub priviri.
Cand am inceput sa scriu pe blog, nu m-am gandit ca scrisul poate fi la fel de important pentru mine ca si cititul. Unii care au citit ce am mai pus pe bloguri imi spusesera ca as putea avea ceva usurinta la scris si ca as putea scrie in mod constant. Dar nu i-am bagat in seama in mod serios. Nu ma vedeam scriitor de cariera...
Ca sa ma verific, si nu numai din acest motiv ci si pentru tentatia unor castiguri, nu musai in bani ci mai degraba si mai usor in obiecte, m-am bagat cu blogurile in diverse concursuri. De blogarit... Scriam vrand-nevrand nu neaparat pentru ca imi placeau subiectele sau pentru ca as fi fost convinsa ca voi castiga, dar scriam din dorinta de a urca in clasament. Nu pe locurile "premiantilor", ci macar in primii... sa zicem... 100. La editia urmatoare a competitiei vroiam sa urc mai sus in clasament. Sau cel putin sa nu cobor. Si cred ca am reusit ceva-ceva...
Daca m-am gandit sa scriu vreo carte? Poate ca da... Dar nu am luat ideea in serios atata timp cat nu am vreme prea multa de asa ceva. Si totusi ideea inca sta in picioare. Poate sub forma unui blog cu pretentii de roman-foileton... Cine stie.... poate ca visul va deveni candva realitate...