$$$

 S-a întâmplat în 7 februarie1777, 7/19: La această dată, s-a născut memorialistul Dinicu Golescu; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826" reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; este tatăl celor patru „fraţi Goleşti" (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea..Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu (d. 5 octombrie 1830), a fost un boier şi cărturar român, fiu al marelui ban de Ţara Românească Radu Golescu şi al Zoiţei Florescu. A fost ispravnic, hatman şi mare logofăt în Muntenia. A înfiinţat în 1826, pe moşia sa din Goleşti, o şcoală în care puteau învăţa gratuit (i.e. pe cheltuiala lui) tineri indiferent de categoria socială din care făceau parte. 

A fost membru fondator al Societăţii literare (1827) şi a contribuit activ la apariţia primului ziar în limba română, „Curierul românesc" (1829).Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la Buda în 1826.Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara în 1804. Din această căsătorie s-au născut Ana Golescu (1805-1878),Ştefan (1809-1874), Nicolae (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) şi Alexandru (1818-1873). Beneficiar al unei înalte educații eline la Academia Domnească din București, urcă în ierarhia boierească pânpă la treapta de mare logofăt; prima călătorie ar fi făcut-o înainte de 1815 în Franța, ca observator într-o misiune pe lângă Napoleon I. După zavera din 1821 a lui Tudor Vladimirescu, când se refugiază la Brașov, alături de alți boieri, de teama represaliilor, dar deja cu o agendă reformatoare, se apropie de monarhia țaristă și întreprinde, în 1823, o călătorie politică la Moscova. Un rezultat al acestor relații pro-ruse și anti-turce în descendența Milescu-Cantemir – Dinicu a fost și un apropiat al generalului Pevel Kisselef în perioada Regulamentelor Organice – pare a fi lucrarea O Adunare despre tractaturile ce s-au urmat între prea puternica împărăție a Rusiii și Nalta Poartă (1826). Kisselef i-a înlesnit publicarea, la Leipzig, a primei reviste în limba română (Fama Lipshi pentru Dația, 1827) și, doi ani mai târziu, a primei reviste românești, Curierul românesc, editată împreună cu tânărul I. Heliade Rădulescu, care-i va scrie și panegiricul la moartea survenită, de holeră, pe 5 octombrie 1830, la București. 

Împreună cu Heliade înființează, în 1827, Societatea Literară ( fundație de sprijin al teatrului, tipăriturilor și învățământului).Spirit reformator luminat, înființează pe moșia proprie o școală-internat cu două cursuri („ghimnazicesc” și „filosoficesc”) la care au predat, între alții, Aaron Florian și Heliade. Școala era deschisă elevilor din toate păturile sociale (inclusiv robi țigani) – nu și fetelor, deși Dinicu s-a gândit să înființeze și o școală de fete, înainte de moartea prematură.Învățăceilor le era destinat și tratatul de etică „Adunare de pilde bisericești și filosoficești, de întâmplări vredice de mirare, de bune gândiri și bune neravuri, de fapte istoricești și anecdote” (1826).

Francmason inițiat în Elveția, dar și cu obediențe autohtone, Dinicu a rămas în istoria culturii autohtone nu prin călătoriile sale mai vechi din Franța și Rusia, ci ca un „descoperitor al Occidentului” prin intermediul celor trei călătorii ale sale (1824, 1825, 1826) în Europa Centrală. În călătoriile sale care au ajuns până în Germania, Elveția și Italia de Nord, DG a mers petru a-și plasa la studii cei patru băieți, Radu, Ștefan, Nicolae, Alexandru Albu – viitori protagoniști de prim-plan, alături de vărul lor Alexandru Arăpilă, ai revoluției pașoptiste. A extras pedagogic de-acolo, prin intermediul însemnărilor de călătorie ale unui om cu mentalitate clasico-pragmatică, sfaturi reformatoare abil livrate diplomatic celor din țară, într-o narațiune mai subtil elaborată decât s-a crezut și care va fi asimilată public mult timp după scrierea ei.Memorialul lui Dinicu dă, de fapt, semnalul marii cotituri geopolitice moderne din istoria autohtonă.

Surse: 

Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei, 1979

http://www.autorii.com/scriitori/dinicu-golescu/

http://ziarullumina.ro/dinicu-golescu-boierul-carturar-care-a-infiintat-un-ziar-86577.html

http://www.dozadebine.ro/dinicu-golescu-un-carturar-de-factura-luminista/

http://mnlr.ro/dinicu-golescu/

http://www.wild-thing.ro/wild-blog/dinicu-golescu-jurnal-de-calatorie

$$$

 S-a întâmplat în 7 februarie 1785: În această zi, a trecut la cele veşnice, în Alba Iulia, episcopul român Grigore Maior. Grigore Maior, născut Gavrilă Maior, (n. 1715, Sărăuad – d. 7 februarie 1785, Alba Iulia) a fost cel de-al șaselea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, episcop al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia între 1773-1782. A fost și profesor la Gimnaziul din Blaj, înființat în 1754.

A fost fiul preotului român unit din Sărăuad, comitatul Solnocului de Mijloc, azi în judeţul Satu Mare. Numele de botez i-a fost Gavrilă, iar Grigore e cel primit în călugărie. Augustin Bunea spune că a studiat mai întâi în Ungaria, după care a trecut la Cluj, unde a absolvit retorica. În 1740 a fost trimis de Episcopul Inochentie Micu Clain la Roma, unde a studiat Filosofia şi Teologia la Colegiul De Propaganda Fide, fiind promovat, la absolvire, doctor în ambele discipline. În 1745 a fost hirotonit preot după ritul bizantin în biserica Sfântul Atanasie din Roma. În 1747 s-a întors la Blaj. A intrat în mănăstirea „Sfânta Treime”, abia terminată, împreună cu Silvestru Caliani şi Gerontie Cotorea.

La alegerea de episcop din 1751, după demisia lui Inochentie Micu Clain, Grigore Maior a fost pe locul al doilea, după Petru P. Aron care a ocupat locul I şi a fost numit episcop. La deschiderea şcolilor din Blaj, în anul 1754, Grigore Maior a fost numit „învăţător limbilor (latină şi maghiară) şi după vreme şi putinţă a ştiinţelor” şi bibliotecar al bibliotecii ce avea de început 350 de cărţi. La alegerea din 1764, Grigore Maior a primit cele mai multe voturi, 90, dar împărăteasa l-a numit pe Atanasie Rednic. Din acest motiv nemulţumit, Maior propaga în cler nedreptatea ce i s-a făcut. A fost considerat agitator împotriva rânduielilor legale şi, la porunca împărătesei Maria Terezia, generalul Hadik, comandantul trupelor împărăteşti din Transilvania, în primăvara anului 1765, l-a arestat şi l-a ţinut închis la Sibiu trei luni şi jumătate, după care, conform propunerii Episcopului Rednic, a fost trimis la pocăinţă în mănăstirea de la Muncaci, interzicându-se clerului de a avea orice tangenţă cu exilatul. Dar, în 1771, cu ocazia unei vizite a împăratului Iosif al II-lea la Muncaci, trecând şi pe la mănăstire, Maior i-a strigat „să se milostivească a-l auzi. Împăratul l-a întrebat cine este ? Maior a răspuns „Eu sunt Iosif pe care l-au vândut fraţii” şi a început a-şi spune patimile”. Reexaminându-i-se cauza Maior a fost eliberat şi numit cenzor al cărţilor ce urmau a se tipări în tipografia nou înfiinţată slavo-română de la Viena.

În sinodul electoral din 15 august 1772, Grigore Maior, candidat pentru a treia oară la episcopat, a întrunit peste o sută de voturi, iarăşi pe locul I, urmat de Ignatie Darabant şi Iacob Aron. Prin diploma imperială din 27 octombrie 1772, a fost numit episcop „de care lucru foarte s-a bucurat toată românimea din Ardeal” fiindcă „între vlădicii româneşti se poate asemăna cu adevăratul părinte al românilor, Ioan Inochentie Liber Baron Clain”. În tradiţia rămasă despre episcopul Grigore Maior se spune că, în vizitaţiile canonice ce le făcea, ajuns într-un sat lângă Turda, în care credincioşii nu aveau biserică fiindcă stăpânul de pământ, calvin, nu le-a dat teren unde s-o zidească potrivit dispoziţiilor imperiale, în predica rostită la slujba în aer liber, episcopul adresându-se Cerului, a rostit cu tărie: „Aşa-Ţi trebuie, Doamne, să n-ai biserică dacă ai dat tot pământul la Grofi!”

În 23 aprilie 1773, Grigore Maior a fost hirotonit episcop în biserica curţii imperiale din Viena, prin punerea mâinilor episcopului unit, croatul Vasile Bojişcovici, ceremonie la care, fapt nemaiîntâlnit până atunci, a asistat însăşi împărăteasa Maria Terezia şi împăratul Iosif al II-lea, pe lângă marii demnitari ai curţii. Bucurându-se de binecuvântarea ce i-a dăruit-o noul episcop la sfârşitul Liturghiei împărătesei, aceasta l-a dăruit cu o cruce (pectorală) şi un inel. După instalare, în acelaşi an, episcopul a fost numit consilier intim, fiind primul episcop român care va purta titlul de Excelenţă.Sub Grigore Maior s-au stabilit cu precizie obligaţiile de participare la fondul „ţipăului”, repartizându-se contribuţiile anuale de grâu pentru pâine la 200 de şcolari: Domeniul episcopesc cu 200 de gălete, mănăstirea „Sfânta Treime” 200 şi Seminarul Teologic cu 200. Pentru a avea un cler cât mai bine pregătit, Maior a trimis tineri la studii în Tirnavia, Agria, Viena şi la Roma.Printre ei Gheorghe Şincai şi Petru Maior (doi din Corifeii Şcolii Ardelene), la Roma (Samuil Micu a studiat la Viena trimis de Episcopul Atanasie Rednic).

Grigore Maior a fost primul episcop român unit care nu a mai avut pe lângă el teologul iezuit, datorită desfiinţării ordinului iezuiţilor la 21 iulie 1773. Sub păstorirea lui prin decretul aulic din 12 decembrie 1781, s-a unificat seminarul lui Aron din mănăstirea „Buna Vestire”, cu cel din mănăstirea „Sfânta Treime” formând Seminarul Teologic, devenit mai târziu Academia de Teologie din Blaj, existentă până în anul 1948. Facultatea de Teologie a Academiei din Blaj a fost singura instituţie teologică română unită de grad universitar din Provincia Mitropolitană de Alba Iulia şi Făgăraş care acorda titlul de licenţiat în teologie.Cu contribuţiile sale personale s-au construit bisericile din Tăşnad- Sărăuad, localitatea sa natală şi din oraşul Sibiu.Din timpul scurt cât a păstorit Grigore Maior, cel mai mult l-a destinat vizitaţiilor canonice, adevărată campanie de readucere la Unire a atâtor parohii, rupte de Biserică îndeosebi după plecarea lui Inochentie Micu Clain, pe timpul păstoririi lui Petru Pavel Aron. După propriile sale afirmaţii, numai în primii 2 ani de arhipăstorire, până la 2 ianuarie 1775 „pot număra ca la 500 de sate întoarse la unire”.

Dar toate aceste progrese realizate de episcop pentru consolidarea Unirii şi, mai ales, agitaţiile sale împotriva nedreptelor rânduieli sociale, precum şi legăturile cu conducătorii ţăranilor nemulţumiţi din Munţii Apuseni, care se vor răscula sub conducerea lui Horia, Cloşca şi Crişan, i-a nemulţumit şi agitat pe reformaţi şi luterani, eternii duşmani ai Unirii, care l-au reclamat la Curte, aceasta obligându-l să demisioneze, ceea ce a şi făcut la 13 martie 1782, obţinând prin decretul din mai 1782 o pensie de la stat de 1.500 florini anual. Retras la mănăstirea din Alba Iulia a încetat din viaţă la începutul lunii februarie 1785. De acolo, trupul neînsufleţit i-a fost adus la Blaj, unde la 6 februarie a fost aşezat în cripta bisericii din curtea episcopiei.

Surse:

Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură «Viața Creștină», Cluj-Napoca, 1994

Florica-Elisabeta Nuțiu, Episcopul Grigore Maior - personalitate de seamă a iluminismului românesc din Transilvania (300 de ani de la naștere), Biblioteca, nr. 2/2016, București

http://biserica.org/WhosWho/DTR/M/GrigorieMaior.html

http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_9/18_puia.pdf

http://www.bru.ro/blaj/lista-episcopilor/ps-grigore-maior/

$$$

 S-a întâmplat în 7 februarie1837: La această dată, Florence Nightingale devenea infirmieră. Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 - d.13 august 1910) a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar şi un statistician important. Datorită ambiţiei şi devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar şi cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii. Datorită altruismului şi personalităţi sale, Florence Nightingale şi-a consacrat întreaga viaţă ajutorării bolnavilor din spitale.Contribuţia cea mai cunoscută a lui Florence a avut loc în timpul războiului din Crimeea. 

Condiţiile din spitalele pentru soldaţii englezi răniţi în Crimeea, descrise de primul reporter de război din istorie, William Russell, erau înfricoşătoare - lipsea îngrijirea medicală de specialitate iar igena era inexistentă. Pentru a dezamorsa situaţia, guvernul britanic a hotărât să trimită pe cineva capabil care să se ocupe de acest serviciu şi anume pe Florence Nightingale. Aceasta, însoţită de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de pe front pe 21 octombrie 1854. Bazele britanice erau amplasate în Scutari, (sau Üsküdar, o suburbie a Istanbulului), la 545 km de Crimeea.Acolo au descoperit soldaţii răniţi rău îngriţi de personalul medical complet demoralizat ca urmare a indiferenţei oficiale.Pe deasupra, era o lipsă de medicamente, igiena era neglijată, iar infecţiile în masă erau răspândite, multe fiind fatale.Nu exista echipament pentru prepararea mâncării pentru pacienţi. 

Doctorii britanici desconsiderau aportul infirmierelor în recuperarea postoperatorie a răniţilor. Florence s-a dovedit a fi în acelaşi timp şi un bun psiholog, ea incurajând şi redând speranţa tuturor, scriind scrisori care ii erau dictate de pacienti incapabili să se mişte, veghindu-i întreaga noapte fără a accepta să fie inlocuită, şi reuşind astfel să aducă pe linia de plutire pacienţi care fuseseră consideraţi iniţial „fără speranţă". Toate acestea i-au atras un respect enorm, admiraţie şi au făcut-o să fie îndrăgită de întreaga armată britanică. Exemplul ei a fost ceea ce a dus la admiterea personalului medical de sex feminin in spitalele armatei, fapt care fusese pana atunci fara precedent. De asemenea, Florence Nightingale a fost cea care a ridicat asistenţa medicală la rang de profesie de sine stătătoare.

După terminarea războiului, Florence Nightingale a primit o importantă recompensă financiară pentru serviciile aduse, fapt care i-a permis să-şi continue reforma, de data aceasta în cadrul spitalelor civile. Devenise o persoană cunoscută şi atenţia opiniei publice era îndreptată asupra ei. Capacitatea de organizare şi contribuţiile sale din timpul războiului au recomandat-o pentru a face parte din Societatea Naţională de Statistică.Dincolo de aceste aspecte însă, cea mai mare realizare a vieţii ei îl constituie faptul că a făcut pasul decisiv în ceea ce priveşte recunoaşterea profesiunii de soră medicală şi, de asemenea, a fondat prima şcoală de profil, ale carei cursuri şi examene practice se desfăşurau în spitalul St. Thomas din Marea Britanie. Ea şi-a dedicat tot restul vieţii activităţii acestei şcoli, îmbunătăţind în permanenţă condiţiile de studiu şi baza materială didactică. Cursurile concepute şi predate de ea au fost traduse în unsprezece limbi străine şi reprezintă şi în prezent un material de studiu nepreţuit.

Surse:

http://www.eva.ro/divertisment/vedete/florence-nightingale-femeia-care-a-revolutionat-lumea-medicala-articol-6671.html

https://www.biography.com/people/florence-nightingale-9423539

https://www.britannica.com/biography/Florence-Nightingale

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2920984/

https://cultural.bzi.ro/florence-nightingale-precursoarea-serviciului-sanitar-modern-6218

$$$

 S-a întâmplat în 7 februarie 1915: În această zi, s-a născut Teoctist Arăpaşu, al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 9 noiembrie 1986, întronizat câteva zile mai târziu, la 16 noiembrie); membru de onoare al Academiei Române.Teoctist, pe numele de mirean Toader Arăpașu, (n. Tocileni, județul Botoșani - d. 30 iulie 2007, București) a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Patriarhul Teoctist Arăpașu s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, Botoșani, din părinții Dumitru și Marghioala Arăpașu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat școala primară din satul natal.A intrat de tânăr ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei (jud. Botoșani), aparținând de Mănăstirea Vorona, aflată în apropierea ținuturilor natale în anul 1928.A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica.A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistrița (jud.Neamț), sub numele de Teoctist. La 4 ianuarie 1937, Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei aprobă hirotonia monahului Teoctist în treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de către arhiereul Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistrița. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul Magna cum laude pentru lucrarea susținută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu. În acest timp a îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei București și diacon la Patriarhia Română.

La 1 martie 1945 a fost transferat, la cererea sa, la centrul eparhial Iași. Este hirotonit ieromonah la 25 martie 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoșăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este hirotesit arhimandrit în anul 1946. Între anii a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași. La Iași, activează în calitate de preot slujitor (1945), apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor.La începutul anului 1947 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziției sale pro-comuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista „Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Raportul spune că Teoctist Arăpașu s-a asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, prelat perceput de asemenea ca pro-comunist, care-și submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, prin atacuri în presa cotidiană. Autoritățile comuniste au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit și înlocuirea sa cu Justinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea lui Teoctist Arăpașu, apropiatului său.În anul 1948 Justinian Marina avea să fie instalat în scaunul de patriarh al României.În perioada 1948-1950 arhimandritul Teoctist Arăpașu a deținut funcția de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. La scurt timp după aceasta, la 28 februarie 1950, arhimandritul Teoctist Arăpașu a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Justinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de „Botoșăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5 martie 1950, în Biserica Sfântul Spiridon Nou din București, de către patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei și episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos.

În anii 1950-1954, episcopul vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București și a condus diferite sectoare din cadrul administrației patriarhale.În perioada 1954-1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor. În această calitate i-a vizitat periodic pe episcopii Alexandru Rusu, Iuliu Hossu și Ioan Bălan, ținuți cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș și la Mănăstirea Căldărușani. Episcopul Teoctist a fost cel care în data de 14 august 1956 a comunicat episcopilor Hossu și Bălan faptul că mitropolitul Alexandru Rusu nu se va mai întoarce la Căldărușani, fiind mutat la Mănăstirea Cocoșu.La 28 iulie 1962 a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de episcop al Episcopiei Aradului, iar la 16 septembrie 1962 a fost înscăunat episcop în Catedrala Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Arad, unde a păstorit timp de 10 ani. În această calitate a avut sub jurisdicție Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc.În aprilie 1963 congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea și i-a acordat rangul de arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, nu a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii și Canada. De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, arhiepiscopul Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei.

La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către patriarhul Justinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova. La 25 septembrie 1977 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei. În data de 4 octombrie 1977 președintele Nicolae Ceaușescu a semnat decretul de recunoaștere în funcție, după care, la 9 octombrie 1977, a fost înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași. În perioada iulie 1980-ianuarie 1982, de la pensionarea forțată a mitropolitului Nicolae Mladin și până la alegerea lui Antonie Plămădeală, a îndeplinit și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului.După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat.

În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, PF Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei și Sucevei, ca locțiitor de mitropolit, întrucât nu se obținuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative și economice, ci și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistrița, Slatina, Râșca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în Arhiepiscopia Iașilor) și de organizarea unor muzee bisericești și a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud.Botoșani). A îndrumat revistele „Mitropolia Olteniei", „Mitropolia Moldovei și Sucevei" și „Glasul Bisericii" și a încurajat apariția mai multor lucrări teologice.Reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegații sinodale care au vizitat alte Biserici și a condus delegații în vizitele de peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971), Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India (1976), Biserica Ortodoxă Rusă (1978), Biserica Bulgară (1983) Biserica Armeană (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978).Ca patriarh, a condus delegații sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.

A participat la Conferința mondială a Comisiei „Credință și Constituție" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montreal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românesti din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franța (1978), a opta Adunare Generală a Conferinței Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferință panortodoxă presinodală (Chambesy, 1982), la lucrările Prezidiului și Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești.Nici chiar în Grecia, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 7 biserici ortodoxe monument-istoric în București, a ridicat în schimb, în aceeași perioadă, peste 100 de biserici în țară. A făcut eforturi, mergând pe urmele Patriarhului Justinian Marina, pentru a ocroti ortodocșii intrați „în vizorul" autorităților comuniste din motive de credință. S-a folosit pentru aceasta și de stabilirea de relații prietenești cu acestea, ca și de influența externă obținută.

A fost acuzat pentru obediența sa față de autoritățile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a şapte biserici istorice din București. A adresat numeroase telegrame de felicitare lui Nicolae Ceaușescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri și obiecte de patrimoniu.Teoctist Arăpașu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1975-1989.După decembrie 1989, înțelegând contestațiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în București de către regimul de dictatură, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăință. El s-a stabilit apoi la Mănăstirea Sinaia. În ședința sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată țara din partea credincioșilor, a clerului de la parohii și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist și-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986. A obținut importante recunoașteri din partea majorității Bisericilor ortodoxe locale, ca și din partea altor culte religioase.În perioada 7-9 mai 1999, la invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfășurat vizita istorică în România a Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă).

     A promovat învățământul religios după 1989, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, de restauratori de monumente istorice și a organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenții dornici de studiu.În învățământul general de toate gradele și profilurile a fost introdus învățământul religios. Ca și inițiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înființat eparhii noi, a reactivat mitropoliile și episcopiile desființate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinți români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în țară și în străinătate și dintre cei care s-au distins prin cunoașterea vieții bisericești și monahale.Patriarhul Teoctist a murit luni, la 30 iulie 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicațiilor apărute după operația de prostată la care a fost supus în cursul aceleiași zile.

Surse:

https://doxologia.ro/preafericitul-parinte-teoctist-patriarhul-bisericii-ortodoxe-romane

https://doxologia.ro/viata-bisericii/biografii-luminoase/preafericitul-teoctist-arapasu-ziditorul-de-dumnezeu-al-neamului

https://basilica.ro/patriarhul-teoctist-a-plecat-in-vesnicie-acum-12-ani/

https://www.radiotrinitas.ro/fonoteca/pf-teoctist-arapasu/

$$$

 S-a întâmplat în 7 februarie1931: În această zi, a murit Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist (n. 1863). S-a născut în satul Mânerău din judeţul Arad, unde tatăl său era învăţător. A făcut şcoala elementară în satul natal, dar murind tatăl său chiar la terminarea studiilor elementare, risca să nu-şi continue studiile din cauza sărăciei familiei. A avut norocul că protopopul Butenilor, Constantin Gurban, venit la înmormântarea tatălui său, s-a îndurat de familie şi l-a luat pe tânărul Vidu sub ocrotirea sa. Protopopul Gurban nu avea copii, de aceea a avut grijă de Ion Vidu ca de propriul său fiu. L-a înscris la Institutul pedagogic din Arad, unde avea să ia lecţiile de „cânt” ale profesorului Petru Popovici. Atunci i-a fost descoperită înclinaţia sa naturală pentru muzică.

Încurajat de protopopul Gurban, care i-a cumpărat şi un flaut, Ion Vidu şi-a dezvoltat abilităţile muzicale şi încă de pe băncile şcolii dirija corurile compuse din colegii săi. A terminat pedagogia în 1881, după care a fost numit dascăl la şcoala ortodoxă română din Seleuş-Cighirel, din judeţul Arad. A profesat aici timp de doi ani, până când la Institutul Pedagogic din Arad s-a înfiinţat catedra de muzică, pe care a ocupat-o tot cu sprijinul protopopului Gurban. A profesat aici timp de mai bine de 4 ani.La chemarea fruntaşilor bănăţeni, Ioan Vidu pleacă la Lugoj în august 1888 pe postul de învăţător şi profesor de muzică la şcoala română. Totodată el preia conducerea „Reuniunii române de cântări şi muzică din Lugoj”, care fusese până atunci dirijată de profesori străini. În anul 1891 biserica ortodoxă română din Lugoj îl trimite pe Vidu la Conservatorul din Iaşi. Timp de doi ani de zile a studiat în capitala Moldovei sub îndrumarea marelui compozitor Gavril Muzicescu. În toată această perioadă el era susţinut financiar de biserica din Lugoj, care îi plătea regulat salariul.La Iaşi Vidu a învăţat vioara, teoria şi armonia muzicii. Muzicescu i-a descoperit talentul cu ocazia unui turneu făcut prin Moldova cu corul său. Atunci l-a luat pe Ion Vidu sub aripa sa şi l-a iniţiat în studiul folclorului muzical.

Reîntors la Lugoj cu un bogat bagaj de cunoştinţe şi cultură muzicală, Ion Vidu începe să compună, inspirat fiind din folclorul bănăţean, din vechile doine bănăţene. Corul dirijat de el devine unul dintre cele mai faimoase coruri ale timpului şi ducând faima Lugojului peste Carpaţi. Spre exemplu, la expoziţia universală din 1906 de la Bucureşti, „corul lui Vidu” a făcut furori la Arenele Romane cântând „Lugojana” sau „Sus opinca”.După unirea Banatului cu România a fost numit de Consiliul Dirigent profesor de muzică la liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Din 1 aprilie 1926 este numit de Ministerul Instrucţiunii inspector general de muzică pe toată ţara. A ieşit la pensie în 1929. Ca fruntaş român aflat în „capitala” culturală a românilor bănăţeni, Ion Vidu s-a implicat în lupta naţional-politică şi a fost un distins publicist şi gazetar. A fost unul dintre fondatorii ziarului „Drapelul” din Lugoj, în coloanele căruia a publicat numeroase articole. A scris studii, articole, eseuri, cronici muzicale, poezii, pamflete, publicate în presa lugojeană şi centrală. Pentru scurt timp a fost director al revistei pedagogice „Educatorul” din Lugoj.

După unire a fost apropiat de familia Brătianu şi s-a implicat în organizarea Partidului Naţional Liberal în Banat. A fost şi preşedintele filialei PNL din Lugoj.Ioan Vidu a fost fondatorul şi preşedintele „Asociaţiei corurilor şi fanfarelor române din Banat” (1922), care cuprindea peste 200 de coruri şi 60 de fanfare doar în Banatul românesc, precum şi circa 100 din Banatul sârbesc.În 1921, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate muzicală, s-au pus bazele unei fundaţii „Ion Vidu” pentru ajutorarea elevilor talentaţi în muzică. A organizat şi cursuri de perfecţionare pentru dirijorii de coruri.Aria creaţiei sale este vastă: muzica de teatru, vocal-simfonică, de pian, dar se remarcă prin lucrările corale: Din şezătoare, Ana Lugojana, Răsunetul Ardealului,Preste deal, Negruţa, Moartea lui Mihai eroul, Ştefan şi Dunărea, care sunt piese antologice ale muzicii corale româneşti; ele fac parte din fondul componisticii clasice, adevărate pietre de încercare pentru corurile de performanţă artistică. Între creaţiile corale ale lui Ion Vidu, la loc de cinste se rânduieşte muzica corală religioasă pentru trei voci egale, pentru cor bărbătesc şi pentru cor mixt, care cuprinde un vast repertoriu: liturghii, cântări funebre, pricesne, tropare, axioane, imnuri şi colinde - repertoriu atât de necesar, în special în Banat, unde mişcarea corală bisericească luase la vremea respectivă un mare avant, necunoscut în multe alte provincii româneşti.Ion Vidu a compus această muzică religioasă "cu pietatea cuvenită", şi o depune „pe altarul Bisericii poporului românesc, întru mărirea lui Dumnezeu... care a susţinut flacăra credinţei pururea aprinsă în inima acestui popor". 

Creaţia muzicală religioasă a lui Ion Vidu are la bază cântarea bisericească tradiţională de strană din Banat, unele lucrări fiind printre cele mai izbutite din repertoriul ortodox, ca de exemplu Mântuire. Ion Vidu a fost un mare patriot, fervent apărător al drepturilor naţionale ale românilor din Imperiul Austro-Ungar şi a militat pentru apropierea de fraţii din celelalte provincii româneşti într-o Românie mare şi unită. A folosit cântecele româneşti ca armă de luptă pentru eliberarea socială şi naţională a românilor ardeleni şi bănăţeni şi ca factor de evidenţiere a originii lor unice daco-romane. Marele istoric Nicolae Iorga spunea: „Prin cântecul pe care l-a cules, l-a armonizat şi l-a răspândit în tot cuprinsul pământului românesc, Ion Vidu a fost un factor de unitate naţională şi un educator”.Pentru meritele sale pe tărâm cultural, educaţional şi patriotic, a fost distins cu diferite ordine şi medalii, printre care Ordinul „Steaua României” şi, post-mortem, Ordinul „Regele Ferdinand”, cea mai importantă distincţie românească din perioada interbelică.

Surse: 

Cosma, Viorel, Un maestru al muzicii corale: Ion Vidu, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1965

Popovici, Doru, Preste deal...viaţa compozitorului Ion Vidu, Editura Facla, Timişoara, 1980

http://www.aradon.ro/compozitorul-ion-vidu-85-de-ani-de-la-trecerea-in-eternitate/1614553

https://www.pressalert.ro/2016/09/timisoara-uitata-ion-vidu-aradeanu-stabilit-la-lugoj-care-devenit-doinitorul-banatului-cum-l-descris-nicolae-iorga-foto/

$$$

 S-a întâmplat în 7 februarie1979: În această zi, a plecat spre iad Josef Mengele, criminal nazist, supranumit „Îngerul Morţii" datorită experimentelor inumane din lagărul de concentrare de la Auschwitz. Josef Mengele (n. Günzburg, Bavaria) a fost un medic german care, în calitate de căpitan SS, a iniţiat şi condus odioasele „selecţii" ale evreilor deportaţi din toată Europa pentru exterminarea lor de la Auschwitz-Birkenau. A efectuat experimente inumane pe deportaţi, mai ales pe cupluri de gemeni. Josef Mengele s-a născut pe 16 martie 1911, cel mai mare dintre cei trei fii ai lui Karl şi Walburga Mengele. Sofisticat, inteligent şi popular în tinereţe, Josef a dus o viaţă mic-burgheză studiind filosofia la Munich şi medicina la Universitatea din Frankfurt.În 1935, şi-a scris lucrarea de disertaţia cu tema diferenţele rasiale în structura maxilarului.

În 1937, s-a înscris în partidul nazist, iar un an mai târziu în Waffen-SS, unde a ajuns la gradul de căpitan. În 1942, a fost rănit pe frontul rusesc şi, nemaiputând lupta, s-a oferit voluntar să meargă în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Aici a rămas pentru 21 de luni. Dornic să devină cât mai cunoscut în lumea medicală, Mengele a căutat secretele eredităţii. Idealul nazist pentru viitor era acela de a beneficia de ajutorul geneticii. Anume, dacă o femeie ariană putea da naştere la gemeni care să fie, cu certitudine, blonzi şi cu ochi albaştri, atunci lumea viitorului ar fi fost salvată.Iar Mengele credea că gemenii deţineau răspunsurile tuturor întrebărilor sale.La Auschwitz, Mengele era continuu în căutare de gemeni. La fiecare nou transport, stătea pe platforma de selecţie şi observa cu atenţie dacă există copii cu trăsături identice – deşi era interesant de orice malformaţie genetică (nanism, gigantism, deformaţii congenitale ale picioarelor etc.).Atunci când găsea gemeni, aceştia erau despărţiţi de familie şi duşi în baraca gemenilor, unde îl aşteptau pe „Unchiul Mengele”, aşa cum se spune că îi spuneau copiii infamului doctor.Odată, o mamă nu a dorit să fie separată de copila sa de 13 ani, aşa că l-a muşcat şi l-a zgâriat pe ofiţerul SS care a încercat să o forţeze să rămână în linia unde fusese desemnată. Atunci, Mengele a scos pistolul şi le-a împuşcat pe amândouă, după care a trimis toţi oamenii din acel transport în camerele de gazare.

Totuşi, copiii care erau luaţi de Mengele erau trataţi diferit faţă de ceilalţi prizonieri.Li se permitea să îşi păstreze hainele cu care veniseră şi nici nu erau tunşi.Dar, când ajungeau, erau tatuaţi cu numere dintr-o serie specială. Li se cerea şi să completeze un formular cu un mic istoric medical şi cu date standard (vârstă, înălţime, greutate). Cei care erau prea mici pentru a citi sau scrie, erau ajutaţi de Zwillingvater („Tatăl gemenilor”).Dar aceiaşi copii protejaţi de doctor, erau şi subiecţii experimentelor sale. De pildă, odată, asistentul lui Mengele a adunat 14 perechi de gemeni ţigani într-o noapte. Mengele i-a aşezat pe masa de disecţii şi i-a anesteziat. Apoi i-a injectat cu cloroform în inimă, ucigându-i instantaneu. După care i-a disecat cu meticulozitate, luându-şi notiţe cu privire la toate organele gemenilor.În general, în fiecare zi, fiecărui copil i se recolta sânge în cantităţi mari, din degete sau braţe – uneori din ambele braţe simultan. Cei mai mici, ale căror mâini erau foarte fragile, sufereau cel mai mult, căci li se lua sânge din gât, procedură care este foarte dureroasă şi terifiantă.

Dar în afară de recoltarea de sânge, gemenii erau supuşi şi la alte experimente medicale.Studiile celui care şi-a câştigat binemeritat porecla „Îngerul Morţii” nu s-au rezumat numai la copii. Şi alţi deţinuţi au fost folosiţi. Josef Mengele a părăsit Auschwitz deghizat. A plecat la Gross-Rosen, apoi a fost văzut la Matthausen şi după aceea a fost capturat şi ţinut prizonier în apropiere de Munchen şi eliberat de Aliaţi, care nu ştiau de fapt cine era.În toamna lui 1948 era hotărât să părăsească Germania şi îşi construiască o nouă viaţă în altă parte. Opţiunea sa a fost Argentina. A fugit în America de Sud, dar aici s-a tot mutat dintr-o ţară în alta de teamă să nu fie prins. A divorţat de Irene Mengele în 1958 şi s-a căsătorit cu văduva fratelui său Karl, Martha. Împreună, au trăit în Paraguay şi Brazilia, unde Mengele a şi murit, în 1979.Într-o după-amiază, a mers la înot. În ocean, a suferit un accident vascular cerebral şi a început să se înece. Era deja mort când a fost tras la ţărm. Incertitudinea morţii sale – întrucât multe teorii ale conspiraţiei au fost emise între timp – a fost spulberată în 1992 după un test ADN care a arătat că cel mort era, într-adevăr, Josef Mengele. 

Surse: 

https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/josef-mengele

http://www.tribuna.ro/stiri/descopera-lumea/despre-dr-mengele-ingerul-mortii-voia-sa-vada-daca-poate-crea-sa-se-joace-de-a-dumnezeu-104087.html

https://www.biography.com/people/josef-mengele-9405739

https://www.britannica.com/biography/Josef-Mengele

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/10-lucruri-de-stiut-despre-josef-mengele

http://auschwitz.org/en/history/medical-experiments/josef-mengele

$$$

 S-a întâmplat în 7 februarie...

- 1478: S-a născut savantul umanist englez Thomas Morus, unul dintre întemeietorii socialismului utopic (m. 1535).

- 1741, 7/18: Apare „Marele hrisov" („Constituţia") al lui Constantin Mavrocordat, care prevedea adoptarea unor reforme fiscale şi administrative în Ţara Românească; textul a fost publicat în „Mercure de France" (iulie 1742) 

- 1741: S-a născut pictorul elveţian Henry Fuseli (Johann Heinrich Fusseli).

- 1777, 7/19: S-a născut memorialistul Dinicu Golescu; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826" reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; este tatăl celor patru „fraţi Goleşti" (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea (m. 1830)..

- 1785: A trecut la cele veşnice, în Alba Iulia, episcopul român Grigorie Maior (n.1715). La 27 octombrie 1772 a fost numit episcop de Blaj, unde a păstorit până la 12 august 1782. A fost îndrumător al celor trei şcoli din Blaj; a trimis la studii în Viena şi Roma numeroşi tineri etc. Sub conducerea sa s-au tipărit mai multe cărţi la Blaj, pentru ritul bisericesc.

- 1792: A avut loc, pe scena Burtheater din Viena, premiera operei comice Căsătoria secretă, de Domenico Cimarosa.Acţiunea se petrece în secolul al XVIII-lea, la Bologna, în casa negustorului Geronimo.

- 1812: S-a născut scriitorul englez Charles Dickens (m. 1870)    

-1831: În urma revoluţiei anti-olandeze din 1830, având drept scop desprinderea provinciilor catolice din sud, este promulgată Constituţia Belgiei, considerată cea mai democratică din Europa acelei vremi 

- 1837: Florence Nightingale devine infirmieră şi ia parte la Războiul din Crimeea.Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 - d.13 august 1910) a fost precursoarea serviciului sanitar modern..

- 1870: S-a născut Alfred Adler, medic şi psiholog austriac; fondatorul Şcolii de Psihologie Individuală, a doua şcoală vieneză de psihoterapie (după cea de psihanaliză a lui Sigmund Freud) (m. 1937).

- 1873: În şedinţa parlamentului de la Budapesta, deputatul Gheorghe Pop de Băseşti arăta necesitatea construirii unui drum de fier în ţinutul Sălajului. Pe 23 decembrie 1887 va avea loc deschiderea liniei de cale ferată Carei - Zalău. 

-1875: S-a născut clericul Nectarie Cotlarciuc (Nicolae); arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (din noiembrie 1924 până la sfârşitul vieţii); autor al unor lucrări de drept bisericesc, filosofie, omiletică; delegat al Bisericii Ortodoxe Române la câteva congrese ale mişcării ecumenice (Stockholm - 1925; Laussane - 1927) (m. 1935)

- 1875: A avut loc, la Paris, prima audiţie a Simfoniei spaniole pentru vioară şi orchestră, de Ed. Lalo (solist: Pablo de Sarasate).

- 1877: S-a născut Godfrey Harold Hardy (m.1947), matematician britanic.Are contribuţii privind teoria numerelor, ecuaţiile integrale, teoria seriilor divergente.A descoperit (1908), simultan cu fizicianul german W. Weinberg, legea geneticii care permite determinarea frecvenţei anumitor tipuri într-o populaţie (legea Hardy-Weinberg).

- 1882: A avut loc, la Teatrul Scala din Milano, cu concursul Elenei Teodorini, premiera operei Bianca de Cervia, de Antonio Smareglia.

- 1885: S-a născut medicul Ion Nicolau; specialist în pediatrie, a efectuat importante cercetări privitoare la tuberculoză, reumatism, meningita cerebro-spinală, malnutriţie şi inaniţie, boli sangvine infantile; membru corespondent al Academiei Române (m. 1963)

- 1885: S-a născut scriitorul american Sinclair Lewis; Premiul Nobel pentru literatură pe 1930 (m. 1951).

- 1889: S-a născut Harry Nyquist, inginer electrotehnist şi fizician american de origine suedeză (d. 1976).

- 1897: S-a născut cântăreaţa Elena Zamora (m. 1974)

- 1903: S-a născut Candido Portinari (m.1962), pictor brazilian.A executat picturi de şevalet în tonuri delicate (Purtătorii de cafea) şi vaste decoraţii murale (Munca pământului; Jocurile copiilor; Cele patru elemente).Panourile Războiul şi Pacea au fost oferite pentru O.N.U. din partea Braziliei.

- 1906: S-a născut Oleg Konstantinovici Antonov, constructor rus de avioane (d. 1984).Împreună cu colaboratorii săi, a conceput cunoscutele avioane din seria Antonov - AN-10, AN-24, AN-12, AN-22.În 1968 a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe a URSS.A murit în 1984.

- 1907: S-a născut basul Mircea Buciu (m. 1970)

- 1915: S-a născut Teoctist Arăpaşu (numele la botez: Teodor), al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 9 noiembrie 1986, întronizat câteva zile mai târziu, la 16 noiembrie); membru de onoare al Academiei Române (m. 2007).

- 1919: A murit medicul francez Raphael Blanchard; de numele său se leagă punerea bazelor parazitologiei medicale moderne; a avut strânse legături cu specialiştii români; membru de onoare străin al Academiei Române (1914) (n. 1857)

- 1925: S-a născut compozitorul francez de origine română Marius Constant (m. 2004)

- 1926: S-a născut pictorul Vasile Crişan; a lucrat ilustraţie de carte, panouri decorative, pictură murală (m. 2000) 

- 1927: S-a născut Val Munteanu, ilustrator de carte, grafician (m. 1996)

- 1927: S-a născut Juliette Greco, cântăreaţă şi actriţă franceză 

- 1931: A murit Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist (n. 1863).

- 1932: S-a născut Ion Acsan, poet şi traducător (a tălmăcit, uneori integral şi pentru prima oară în limba română, din Homer, Hesiod, Seneca, Terenţiu, din lirica japoneză, a Egiptului faraonic, ca şi din literaturile europene moderne)

- 1932: S-a născut Dan Hăulică, eseist literar şi critic de artă; membru corespondent al Academiei Române. 

- 1934: S-a născut poetul Florin Mugur; a scris şi proză, eseistică şi publicistică literară (m. 1991).

- 1935: Premiera filmului comic muzical „Bing Bang", scris, regizat şi interpretat de Nicolae Stroe şi Vasile Vasilache, primul film sonor realizat la Bucureşti (cu aparatură construită de inginerul Iulian Gartenberg-Argani)

- 1940: Premiera mondială a filmului Pinocchio de Walt Disney

- 1944: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Ion Livescu (n.1873), actor de teatru, regizor, publicist şi dramaturg român.Animator al mişcării teatrale în perioada interbelică. A interpretat roluri de compoziţie, din dramaturgia naţională şi universală (Apus de soare; Răzvan şi Vidra; Hedda Gabler). A scris un volum de memorialistică: Treizeci de ani de teatru.

- 1951: Premiera, la Bucureşti, a operetei „N-a fost nuntă mai frumoasă" de Nicolae Kirculescu (pe libretul semnat de H. Negrin şi H. Nicolaide) 

- 1953:S-a autodizolvat Frontul Plugarilor, organizaţie politică a ţărănimii din România, creată în ianuarie 1933, la Deva, şi condusă pe toată durata existenţei ei de dr. Petru Groza (în 1943 a intrat în Frontul Patriotic Antihitlerist); în perioada postbelică şi-a desfăşurat activitatea sub tutela Partidului Comunist - 1954: S-a născut Dieter Bohlen, compozitor şi interpret german (membru al formaţiei „Modern Talking")

- 1960: A murit fizicianul rus Igor V. Kurceatov; în 1934 a descoperit fenomenul fisiunii; sub conducerea sa au fost construite primul ciclotron (1939) şi primul reactor nuclear din Europa (1946), s-a desfăşurat primul experiment atomic sovietic (1949), a fost construită bomba atomică cu hidrogen (1953), precum şi prima centrală electronucleară din lume (1954) (n. 1903).        

- 1964: Celebra trupă The Beatles efectuează primul turneu în SUA

- 1964:A avut loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera baladei coregrafice Iancu Jianu, de Mircea Chiriac.Regia, libretul şi coregrafia au fost semnate de Oleg Danovski.

- 1973: A murit compozitorul Lucian Teodosiu (n. 1897)

- 1977: Uniunea Sovietică lansează Soiuz 24 către staţia Saliut 5

- 1978: A murit Dimitrie Cuclin, compozitor, violonist şi profesor (n. 1885).Dimitrie Cuclin a realizat un vast sistem simfonic, cuprinzând 20 de simfonii, fiind un susţinător al monumentalului în simfonie. Unele simfonii ale sale, de pildă, durează cât un întreg concert simfonic (simfonia a XII-a, cea mai lungă, durează 6 ore). Cuclin a compus, de asemenea, şi 6 opere.Este şi autorul unui balet, „Tragedie în pădure" (1962).În afara acestora, Cuclin a compus sonate, sonatine, cvartete, madrigale, valsuri, piese corale, concerte pentru vioară, pian, melodii de inspiraţie folclorică etc.Marea majoritate a creaţiilor sale n-au fost interpretate şi încă nu s-a întocmit un catalog complet al pieselor sale.Cea mai completă listă a compoziţiilor cucliniene se găseşte în monografia lui Tomescu oprindu-se, evident, la nivelul anului 1956. Moldovan, în monografia sa, reproduce lista lui Tomescu fără adaosuri.Ca şi compozitor, Cuclin este un exponent al şcolii franceze, pe linia lui César Franck şi Vincent d'Indy.

- 1979: A murit Josef Mengele, criminal nazist, supranumit "Îngerul Morţii" datorită experimentelor inumane din lagărul de concentrare de la Auschwitz (n. 1911).

- 1980: A murit inginerul italian Secondo Campini, unul dintre pionierii motorului cu reacţie (n. 1904)

- 1983: A murit compozitoarea Florica Racovitză-Flondor (n. 1897)

- 1984: A murit chimistul Constantin Macarovici; lucrări în domeniul chimiei anorganice şi analitice; membru corespondent al Academiei Române (n. 1902). A lucrat ca profesor la Universitatea din Cluj, Facultatea de Chimie (1927-1972).În domeniul cercetării, a continuat lucrările începute de profesorul Gh. Spacu asupra combinaţiilor complexe cu benzidină sau tolidină.

- 1985: A murit Matt Monro, cântăreţ şi actor britanic (n. 1930 sau 1932)

- 1986: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Octav Grigorescu (n.1933), pictor şi grafician român. 

-1992: În baza Tratatului de la Maastricht s-a constituit Uniunea Europeană 

- 1994: A murit Witold Lutoslawski, compozitor şi dirijor polonez (n. 1913)

- 1995: A trecut în lumea umbrelor, la Iaşi, artistul liric român Ion Humiţă (n.1932). Membru fondator al Operei Române din Iaşi, pe care a slujit-o peste trei decenii.Cariera artistică de bariton s-a materializat în aproape 70 de roluri din creaţia de operă şi operetă.

- 1999: A murit Andrei Giurgea, unul dintre cei mai mari radioamatori din lume (cunoscut sub indicativul YO3AC) (n. 1941)

- 1999: A încetat din viaţă Hussein Ibn Talal (n.1935), rege al Iordaniei (din 1952).Adept al unei reglementări negociate a chestiunii palestiniene, el a renunţat la Cisiordania în favoarea palestinienilor (1967). În 1994 a semnat un tratat de pace cu Israelul.

- 1997: A murit violoncelistul rus Daniil Şafran (n. 1923)

- 2001: Decolarea navetei spaţiale Atlantis.Naveta spaţială Atlantis decolează pentru o misiune de 11 zile destinată instalării laboratorului ştiinţific Destiny pe Staţia Spaţială Internatţonală 

- 2012: A murit solistul instrumentist Dorel Codoban, renumit făuritor de viori cu goarnă din Bihor, inventatorul viorii cu două goarne (n.1945)