3$$

 WALTER SCOTT

Walter Scott, al zecelea copil al lui Walter Scott (1729–1799) și al Annei Rutherford (1739–1819), s-a născut la Edinburgh pe 15 august 1771. Walter provenea dintr-o familie destul de prosperă. Tatăl său era un avocat de succes, iar bunicul său, Dr. John Rutherford (1695–1779), a fost profesor de fiziologie la Universitatea din Edinburgh .

În 1772, când Walter avea doar câteva luni, a contractat poliomielită și a fost trimis la ferma bunicului său din Sandyknowle, în Roxburghshire , pentru a beneficia de aerul de la țară. Potrivit biografului său, David Hewitt : „S-au făcut multe încercări de a vindeca dizabilitatea lui Scott (fără succes) și s-au depus multe eforturi (cu succes) de-a lungul anilor pentru a îmbunătăți utilizarea piciorului. De-a lungul vieții sale, Scott a fost conștient de șchiopătarea sa, dar se pare că aceasta nu i-a provocat nicio daună psihologică. Performanțele fizice din viața ulterioară... sugerează că șchiopătarea sa nu l-a restricționat, dar cel puțin o parte din această activitate fizică, sau poate chiar raportarea activității fizice, a fost o compensare deliberată excesivă pentru dizabilitatea sa.”

În noiembrie 1783, Scott a intrat la Universitatea din Edinburgh . Ulterior, a susținut că profesorul de latină era incompetent și că „în mijlocul tumultului clasei sale am pierdut rapid mult din ceea ce învățasem sub îndrumarea lui Adams și Whale (la școală)”. În al doilea an a studiat logica și metafizica, dar din cauza unei boli s-a retras de la universitate la începutul anului 1786 fără a obține o diplomă.

În martie 1786, Scott a fost angajat de tatăl său timp de cinci ani pentru a se forma ca avocat. Munca sa consta în principal în copierea documentelor juridice. A scris în jurnalul său că ura această muncă și „îmi propune să fac un lucru și este de neconceput dorința pe care o am de a face altceva”. În același timp, nu a vrut să-și supere tatăl și și-a continuat pregătirea.

În 1789, Scott s-a întors la universitate, unde a studiat filosofia morală sub îndrumarea profesorului Dugald Stewart . De asemenea, l-a introdus pe Scott în bucuriile literaturii. Mai târziu în acel an, Scott a co-fondat Societatea Literară. Timp de doi ani, societatea s-a întâlnit în fiecare vineri seara într-o lojă masonică din Carrubbers Close. Printre membri s-au numărat Adam Ferguson , Joseph Black și James Hutton .

Scott nu a susținut examene universitare și nu a absolvit oficial. Principalul său obiectiv era să se califice ca avocat, iar pe 6 iulie 1792 a promovat examenul de drept scoțian al Facultății Avocaților. A pierdut primul său caz, apărând un pastor beat în fața adunării generale a Bisericii Scoției în 1793.

Inițial, se credea că Scott simpatiza cu Revoluția Franceză . Cu toate acestea, după execuția lui Ludovic al XVI-lea în ianuarie 1793, și-a pierdut orice încredere în reforma politică. În aprilie 1794, s-a implicat într-o luptă cu niște studenți irlandezi antiregaliști și a fost trimis să mențină pacea. Mai târziu în acel an, s-a oferit voluntar ca agent de poliție pentru a preveni tulburările populare. De asemenea, a manifestat un interes deosebit pentru procesul lui Robert Watt , un fost spion guvernamental care s-a alăturat Societății Prietenilor Poporului . Scott a participat la execuția lui Watt pe 15 octombrie 1795.

În septembrie 1797, Scott a întâlnit-o pe Margaret Charlotte Carpenter (1770–1826). Trei săptămâni mai târziu, a cerut-o în căsătorie. S-a logodit înainte de a le spune părinților săi ceva despre ea. Printre acestea se număra faptul că era franțuzoaică și că părinții ei se despărțiseră după aventura mamei sale cu un alt bărbat. Cuplul s-a căsătorit la Carlisle pe 24 decembrie. Biograful său a subliniat: „Scott... nu se căsătorea pentru poziție socială; nu se căsătorea pentru avere. Se căsătorea din dragoste și se căsătorea cu o femeie de care era intens atras.”

Pe 14 octombrie 1798, Charlotte a născut primul lor fiu, dar copilul a murit a doua zi. Pe 24 octombrie 1798, Charlotte a născut o fiică, Charlotte Sophia Scott. Fiul lor Walter s-a născut pe 26 octombrie 1801. Mai târziu în acel an, au cumpărat o casă nouă pe Castle Street nr. 39 , Edinburgh .

Pe 16 decembrie 1799, Scott a devenit noul șerif-locționist al Selkirkshire-ului , cu un salariu de 300 de lire sterline pe an. A continuat să lucreze ca avocat, dar și-a dorit în continuare să fie scriitor și, în cele din urmă, a publicat cele trei volume, „Minstrelsy of the Scottish Border” (1802-1803) și „The Lay of the Last Minstrel ” (1805). Cărțile au avut un mare succes și, după ce i-a oferit prietenului său, James Ballantyne , 500 de lire sterline, a devenit partener într-o tipografie, James Ballantyne & Company. După cum a subliniat David Hewitt : „Scott a promis să îndrume afacerile în direcția lui Ballantyne și, în acest sens, a avut un succes suprem, deoarece era o condiție în fiecare contract de publicare ca lucrările sale să fie tipărite de James Ballantyne & Co. Afacerea era extrem de profitabilă, dar firma avea nevoie continuă de capital nou pentru a-și finanța creșterea, iar noul capital provenea în principal de la Walter Scott.”

Scott a contribuit și la Edinburgh Review , o revistă deținută de editorul său, Archibald Constable , dar a dezaprobat sprijinul acesteia pentru whigi și, în 1809, a contribuit la înființarea revistei conservatoare , The Quarterly Review , cu editorul John Murray . Primul redactor a fost William Gifford, iar printre colaboratori s-au numărat Robert Southey și politicieni conservatori. Revista a susținut din punct de vedere politic păstrarea status quo-ului și a fost foarte ostilă lucrărilor scriitorilor care susțineau reforma politică.

În 1809, Scott a decis ca John Ballantyne & Company să intre în lumea editorială. În următorii ani, Scott a scris și a publicat The Lay of the Lake (1810), Rokeby (1813) și The Bridal of Triermain (1813). În acel an, Scott și-a unit interesele editoriale cu cele ale fostului său rival, Archibald Constable .

Scott a refuzat oferta de a deveni poet laureat în 1813 și l-a recomandat pe Robert Southey pentru acest post. Scott a trecut apoi de la poezie la roman. În următorii zece ani, a publicat anonim mai multe romane, printre care Waverly (1814), Guy Mannering (1815), The Antiquary (1816), Rob Roy (1817), The Heart of Midlothian (1818) și Ivanhoe (1819). Walter Scott a fost numit baronet în 1820.

Scott, cel care stabilise forma romanului istoric, a fost un scriitor extrem de popular. Cu toate acestea, proiectele editoriale ale lui Scott au dat faliment în 1826, iar Scott s-a trezit răspunzător pentru o datorie de 114.000 de lire sterline. Scott a lucrat neobosit pentru a-și achita creditorii și, în următorii ani, a scris Woodstock (1826), The Fair Maid of Perth (1828), Anne of Geierstein (1829) și Count Robert of Paris (1831).

Sir Walter Scott a suferit primul său accident vascular cerebral pe 15 februarie 1830. S-a pensionat din funcția de grefier principal al curții de ședințe în noiembrie, cu o pensie de 864 de lire sterline, iar la scurt timp după aceea a suferit un al doilea accident vascular cerebral, grav afectat. Și-a revenit lent, dar în aprilie 1831 a suferit un al treilea accident vascular cerebral. A murit la Abbotsford pe 21 septembrie 1832.

Somnul începe cu (bună) știință: Eu Dorm Bine

 Stresul... A existat dintotdeauna dar trebuie să recunoaștem că nu este mereu un factor distructiv. Stresul poate fi binefăcător atunci când ne ajută să ne adaptăm la condițiile exterioare, fie că este vorba de mediul natural, fie că este vorba de societatea în care trăim. Numai că atunci când anumite limite sunt depășite stresul poate deveni distructiv, ducând la suprasolicitarea și epuizarea organismului. Și atunci apare oboseala. Tocmai acea oboseală care te stoarce de toată energia de care organismul ar putea dispune și pe care ar putea-o folosi pentru activitatea obișnuită.

Vestea bună este că energia se poate reface fie prin odihnă activă, presupunând activități relaxante, cu totul diferite față de activitățile de la locul de muncă, fie prin somn.

Refacerea organismului prin somn este esențială, fiind atât artă cât și știință pură. Tocmai de aceea trebuie respectate anumite reguli pentru obținerea și menținerea unui somn odihnitor.

În primul rând trebuie eliminat stresul sau măcar o parte cât mai mare din stresul din viața de zi cu zi.

• Provocările de la locul de muncă? Lăsate la o parte atâta timp cât nu suntem la locul de muncă. Nu răspundem la telefon și nu răspundem la e-mail și la mesaje. Dacă se poate lăsăm deoparte telefonul pentru a nu ne distrage atenția.

• Evităm orice fel de ecran deschis, fie că este vorba de telefon, calculator sau televizor înainte de a adormi. Preferăm lectura unei cărți sau o muzică relaxantă.

• Asigurăm un microclimat special: temperatura de circa 16 grade Celsius, luminozitate scăzută, materiale naturale cum ar fi lâna merinos organică sau bumbacul organic la nivelul tuturor componentelor de la nivelul patului și a lenjeriei (topper, protecție saltea, pilotă, pernă, lenjerie, pijamale). Totul trebuie să fie cât mai curat, cât mai uscat, să respire ușor...

Rutina de somn include și o pilotă ușoară, așa cum sunt pilotele Confort Merino, care se simte ca o îmbrățișare caldă ce ne poartă adânc în lumea somnului și a viselor.

Termoreglarea joacă un rol important în inducerea somnului. O temperatură ceva mai scăzută poate induce starea de somn dând semnal organismului că este timpul să își scadă metabolismul și activitatea generală a organismului și să alunece spre somn.

Un alt lucru extrem de important pentru inducerea unui somn odihnitor este stabilirea unei rutine de seară de tipul RMMR – Rutina, Mișcarea, Mediul, Relaxarea), care să pregătească organismul pentru somn.

Pentru început un ceai fierbinte și înlăturarea oricărei tentații din exterior. Telefonul nu mai există pentru cel care vrea să intre în lumea viselor. Dealtfel nu ar trebui să ne atintim privirea spre diverse ecrane cu lumină albastră, care ne stimulează activitatea cerebrală și ne împiedică să adormim repede și ușor. Ecranul telefonului, al calculatorului sau al televizorului poate fi înlocuit cu succes cu paginile unei cărți care, întoarse una câte una, ritmic și ușor, ne poartă încet și sigur spre lumea minunată a viselor.

Ne învelim cu pilota ușoară și călduroasă din materiale organice ca într-o îmbrățișare caldă. Simțim cum cartea ne vorbește ușor, chiar dacă nu o auzim decât poate doar ca foșnet de foi întoarse una câte una. Așternuturile curate parcă respiră și ele ritmic odată cu propria noastră respirație. Nu auzim decât liniștea casei din care parcă am eliminat orice sursă de stres. Perna potrivită ne susține capul din ce în ce mai îngreunat de oboseală. Totul este curat, cald și uscat.

Ceaiul cald s-a sfârșit. Ne-ar face plăcere să mai bem încă unul, dar nu‼! Nu azi‼! Mai este timp și mâine seară pentru încă un ceai. Nu cred că ne-ar prinde bine prea multe lichide care vor trebui eliminate din organism în timpul nopții și care ne vor trezi din somn atunci când vom fi mai relaxați.

Citim pagină după pagină, uitând de ecrane. Telefonul este departe și cu sonorul “amuțit”. Calculatorul se odihnește și el în așteptarea zilei de mâine. Televizorul? În altă cameră! Nu are loc în dormitor…

Rutina și-a făcut efectul. Am adormit adânc, visând la ziua de mâine, când o vom lua de la capăt cu forțe proaspete.

https://www.youtube.com/watch?v=V5jgV0k5mGc

Cu timpul rutina de seară își face treaba: adormim din ce în ce mai ușor și mai profund. Și cândva experiența dobândită în crearea condițiilor pentru un somn de calitate se cere împărtășită. Unii dintre noi și-au împărtășit experiența și cunoștințele dobândite în inducerea unui somn odihnitor în Podcastul Eu Dorm Bine. Deja primul episod este lansat cu un invitat de marcă: doamna Dr. Oana Stan, medic neurolog cu masterat în somnologie (Institutul RoNeuro). Prezența unui specialist poate fi garanția că se oferă publicului larg, încet și sigur, informații concrete despre somnul fiecaruia dintre noi și cum poate fi îmbunătățit.

Cu siguranță vor urma și alte episoade interesante. Domeniul somnologiei este relativ nou și în plină dezvoltare. In plus sunt din ce în ce mai mulți pacienți cu tulburări de somn care își așteaptă rezolvarea propriilor probleme de sănătate, cu atât mai mult cu cât tulburările de somn afectează din plin sănătatea mentală a din ce în ce mai multe persoane, cu afectarea calității vieții și a activității la locul de muncă.

Atât Podcastul Eu Dorm Bine cât și platforma eudormbine.ro își doresc să ofere informații bine documentate despre calitatea somnului, despre soluții oferite pentru rezolvarea problemelor legate de calitatea somnului. Și chiar dacă inițiativa este abia la început, potențialul unei asemenea inițiative de a oferi informații documentate este imens.

Rutina zilnică de seară referitoare la inducerea unui somn de calitate este extrem de eficientă dacă este concepută și aplicată corect și dacă este susținută seară de seară până la obținerea rezultatelor și în continuare pentru consolidarea rezultatelor obținute. Rutina zilnică poate fi adaptată fiecărei persoane in parte, în raport cu particularitățile individuale și cu evoluția de la persoană la persoană. Principiile de aplicare sunt practic aceleași, diferite sunt doar mici detalii care pot face diferența.

Ideal ar fi ca remedierea problemelor legate de tulburările de somn să se rezolve printr-o rutină simplă aplicată cât mai devreme posibil, în fazele incipiente ale afecțiunii, pentru a se ajunge cat mai târziu sau deloc la tratament medicamentos, mult mai agresiv și greu de tolerat de unele persoane.

$$$

 S-a întâmplat la 21 octombrie…

- Marea Britanie - Ziua luptei de la Trafalgar. Pe 21 octombrie 1805, flota britanică a obţinut o strălucită victorie împotriva forţelor navale franco-spaniole

- 1520: Ferdinand Magellan descoperă strâmtoarea care-i va purta numele Strâmtoarea Magellan se află la sudul Americii de Sud, ocolind numeroase insule şi despărţind America de Sud (Chile şi Argentina) de Ţara de Foc (Tierra del Fuego).

- 1650: S-a născut Jean Bart, amiral francez (d. 27.04.1702) Jean Bart (1650-1702) a fost un amiral francez născut la Dunkerque. A servit iniţial sub ordinele amiralului olandez Ruyter după care a devenit corsar al Marinei Regale Franceze. A devenit celebru participând la numeroase lupte navale în care obţinut succese asupra olandezilor şi englezilor. Numai în confruntările din 1674-1675 a capturat peste 20 de nave olandeze. Regele Ludovic al XIV-lea al Franţei l-a înnobilat (1694) şi l-a numit comandant de escadră (1697).

- 1680: „Comedia franceza" a fost fondată prin hotărârea lui Louis XIV-lea privind fuzionarea a doua trupe pariziene ale vremii. 

- 1754: S-au inaugurat primele şcoli din Blaj, nucleul viitorului seminar şi gimnaziu. Din acest moment, Blajul a devenit centrul învăţământului românesc din Transilvania.

- 1760: S-a născut pictorul şi gravorul japonez Katsusika Hokusai (m. 1849). Creatia realista a maestrului a influentat esenţial dezvoltarea artei universale de la sfârşitul sec. 18 începutul sec. 19 (d.1849).Născut în capitala Edo (actualmente Tokio) cu prenumele Tokitarō, a folosit în timpul vieţii mai multe pseudonime, numele de Hokusai începând să îl folosească în 1796. Din 1798 îşi va semna picturile şi stampele cu numele Hokusai, ilustraţiile publicate pe bani proprii le va semna cu numele Tasumasa, ilustraţiile unor scrieri de ficţiune le va semna cu numele de Tokitarō, iar alte stampe sau cărţi comerciale le va semna cu numele de Kakō (sau Sorobeku). În 1800 începe să îşi spună Gakyōjin Hokusai („Hokusai cel nebun după pictură”).

- 1772: S-a născut Samuel Taylor Coleridge, poet, estetician şi critic literar englez; fondator al „Şcolii lacurilor" (m.25.VII.1834). Samuel Taylor Coleridge (d. 25 iulie 1834) a fost un poet, critic literar şi filozof englez, care a pus bazele, alături de prietenul său William Wordsworth, mişcării romantice în Anglia, fiind de asemenea unul dintre „Lake Poets” („Poeţii lacului”). Este cunoscut în primul rând pentru poemele sale „The Rime of the Ancient Mariner” precum şi pentru opera sa majoră în proză „Biographia Literaria”.

- 1790: S-a născut Alphonse de Lamartine, scriitor (unul dintre iniţiatorii poeziei romantice franceze) şi om politic francez (ministru de externe al Guvernului provizoriu în 1848); a sprijinit revoluţionarii din Principatele Române. Alături de Victor Hugo şi de Alfred de Vigny, a fost unul dintre iniţiatorii poeziei romantice franceze.A scris o poezie a emoţiilor delicate, spiritualizate, remarcabilă prin lirismul melancolic şi contemplativ, datorat aspiraţiei nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a iubirii, consonanţa dintre natură şi starea sufletească a eului liric.

- 1797: A fost lansată la apă USS Constitution, o fregată americană. A fost cea mai impresionantă navă din clasa ei la acea vreme (56 de tunuri), luand parte la numeroase bătălii navale.

- 1805: Bătălia navală de la Trafalgar (pe coasta spaniolă a Atlanticului), în timpul celei de-a doua coaliţii antinapoleoniene; victorie a flotei engleze, comandate de amiralul Horatio Nelson (care-şi va pierde viaţa în luptă), asupra flotei combinate franco-hispanice, conduse de amiralul Villeneuve; Napoleon pierde definitiv războiul pe mare şi este nevoit să instituie blocada continentală.

- 1805: A murit amiralul britanic Horatio Nelson; victorii asupra flotelor spaniolă, daneză şi franceză; comandant al flotei din Mediterana (din 1803); a distrus definitiv flota franceză în bătălia de la Trafalgar, dar a fost ucis în luptă (n. 1758)

-1813:S-a născut Prinţesa Josephine de Baden, mama regelui Carol I al României (d. 28.02.1869) 

-1833: S-a născut Alfred Nobel, chimist şi industriaş suedez, inventatorul dinamitei şi fondatorul Premiului Nobel (d. 1896)Alfred Nobel (n. Stockholm - d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia) a fost un chimist, inventator şi om de afaceri suedez.A brevetat peste 355 de invenţii, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială şi mătasea sintetică.Premiile Nobel au fost create de savantul şi omul de afaceri suedez Alfred Nobel, care, în testamentul său, a întemeiat o fundaţie cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii.Premiile Nobel sunt decernate de instituţiile:

Academia Regală de Știinţă din Suedia:

 Premiul Nobel pentru Fizică

 Premiul Nobel pentru Chimie

 Premiul Nobel pentru Economie

Institutul Carolina din Stockholm - Premiul Nobel pentru Medicină

Academia Suedeză - Premiul Nobel pentru Literatură

Comitet alcătuit din 5 persoane alese din Parlamentul Norvegiei - Premiul Nobel Pentru Pace

Primele premii Nobel au fost acordate la 10 decembrie 1901, după moartea creatorului lor. Ele constau din: o medalie, o diplomă si o sumă de bani, care la început a fost in valoare de 40.000 dolari SUA, iar apoi a crescut la 1.000.000 dolari SUA.

- 1843: S-a nascut sculptorul rus Mark Antokolski; a realizat o serie de portrete istorice. Dintre cele mai reusite mentionam sculpturile „Ivan cel Groaznic”, „Petru I”, „Ermak”.

- 1846: S-a născut scriitorul italian Edmondo De Amicis. Edmondo De Amicis (d. 11 martie 1908) a fost un scriitor, jurnalist şi pedagog italian. Literatura sa are o tematică socială şi educativă.

- 1858: La Paris se danseaza pentru prima data celebrul Can–Can 

- 1866: A avut loc premiera operei „Viaţa pariziană” de Jacques Offenbach. Scrisa în patru acte, după un libret original de H. Meilhac si L. Halevy, opera a fost pusă în scenă, pentru prima oară, la Palatul Regal din Paris 

- 1871: S-a constituit Societatea Filarmonică din Timişoara

- 1879: S-a născut compozitorul francez Joseph Canteloube (m. 1957)

- 1879: Thomas Alva Edison a testat cu succes primul bec electric durabil şi practic din punct de vedere comercial, la laboratorul lui din Menlo Park, New Jersey. 

- 1884: S-a născut Theofil Sauciuc-Săveanu, istoric şi om politic ţărănist (deputat, senator, ministru); s-a remarcat ca istoric al antichităţii greco-romane şi ca epigrafist; între anii 1925 şi 1940 a dat la iveală, în urma unor ample săpături arheologice, ruinele oraşului Callatis; membru corespondent al Academiei Române (m. 1971)   

- 1885: S-a născut compozitorul austriac Egon Wellesz (m. 1974) 

- 1891: S-a născut Perpessicius (Dimitrie S. Panaitescu), critic şi istoric literar, poet român (d. 1971). Perpessicius - Dumitru S. Panaitescu (n. Brăila, d. 29 martie 1971, Bucureşti) a fost un istoric şi critic literar, folclorist, eseist şi poet român, cercetător şi editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

- 1897: S-a dat în folosinţă clădirea Teatrului Naţional din Iaşi, operă a arhitecţilor Fellner şi Helmer. În anul 1970 i s-a adăugat o nouă aripă.

- 1904: S-a născut prozatorul Eugen Bălan (m. 1968) 

- 1917: S-a născut Dizzy Gillespie, renumit interpret american de jazz (m. 1993)

- 1918: S-a născut, la Bucureşti, Dan Duţescu (d.1992), traducător român. Specialist în anglistică. A făcut numeroase traduceri din Shakespeare. Din Chaucer dă o ediţie a Povestirilor din Canterbury (1964). Dan Duţescu (d. 26 septembrie 1992) a fost un profesor de limba şi literatura engleză al Universităţii din Bucureşti, traducător, şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.A fost unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în limba şi literatura engleză din România, efectuând stagii de specializare la catedrele universităţilor din Londra şi Cambridge. Opera sa principală este Limba engleză fără profesor, reeditată într-un număr mare de ediţii, aceasta rămânând, pentru generaţii de cursanţi, principalul manual de învăţare al limbii engleze.A colaborat la multe traduceri cu Leon Leviţchi.

- 1923: Avionul ANT-1 construit de A.N.Tupolev a realizat primul său zbor 

- 1924: S-a născut cântăreaţa de origine cubaneză Celia Cruz, considerată „regina salsei" (m. 2003)

- 1924: A murit Joseph Martin Marsick, violonist şi profesor belgian (n. 1848)

- 1925: S-a născut Virginia Zeani, soprană italiană de origine română, una dintre cele mai mari artiste lirice ale secolului XX. 

- 1931: S-a născut Silvia Kerim, scriitoare, ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune. 

- 1931: A murit scritorul Arthur Schnitzler. Recurgând la tehnica literară a monologului interior, el a reuşit transpunerea principiilor psihanalizei în literatură („Locotenentul Gustl”, „Domnişoara Else”) (n. 15.05.1862). 

- 1932: Apare Legea pentru organizarea Caselor de Economii şi Cecuri Poştale (C.E.C.), ca instituţie publică garantată de stat, cu sediul la Bucureşti, la care se depuneau disponibilităţile populaţiei

- 1933: S-a născut actriţa Simona Bondoc. 

- 1936: S-a născut Vartan Arachelian, ziarist şi scriitor, realizator de programe pentru radio şi televiziune

- 1940: Începe „Proiectul Manhattan" având ca obiectiv crearea bombei atomice americane.  

- 1940: S-a născut publicistul Dumitru Tinu; director al cotidianului „Adevărul" (1991-2002) şi preşedinte al Clubului Român de Presă (1998-2002) (m. 2003) 

- 1942: S-a născut economistul american Christopfer Albert Sims; a câştigat, împreună cu economistul american Thomas Sargent, premiul Nobel pentru Economie pe 2011, pentru progresul înregistrat în cercetarea relaţiilor dintre măsurile de politică economică şi impactul lor asupra economiei reale.

- 1945: S-a născut Nikita Mihalkov, actor şi regizor rus de film, una dintre cele mai puternice personalităţi artistice ale cinematografului sovietic din anii ’70 - ‘80 ai secolului XX . Pentru filmul „Soare înşelător”, în 1994 a primit Marele premiu al juriului de la Cannes şi Oscarul pentru film strain.

- 1949: Înfiintarea Uniunii Compozitorilor din România

- 1957: Apare filmul „Jailhouse Rock" cu Elvis Presley în rol pricipal

- 1957: S-a născut Wolfgang Ketterle, fizician german Wolfgang Ketterle (n. Heidelberg, RFG) este un fizician german şi profesor de fizică la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În 2001, Ketterle a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Fizică împreună cu Carl Wieman şi Eric Cornell pentru realizarea condensării Bose-Einstein în atomi alcalini şi pentru studii preliminare fundamentale asupra proprietăţilor condesatelor.

- 1959: A fost deschis Muzeul Solomon Guggenheim (Muzeul de Artă Modernă) din New York, construit între anii 1956 şi 1959, după proiectul renumitului arhitect Frank Lloyd Wright. Muzeul din New York este primul dintr-o reţea de muzee de artă realizate de Fundaţia ce poartă numele colecţionarului american de artă Solomon Guggenheim (1861-1949) şi pe care a înfiinţat-o în anul 1937; celelalte muzee se află la Veneţia, Bilbao, Berlin şi Las Vegas

- 1960: Primul submarin nuclear britanic, HMS Dreadnought, a fost lansat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. 

 1961: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Constanţa Erbiceanu (n.1874), muziciană română. Fiică a istoricului Constantin Erbiceanu (1838-1913), membru al Academiei Române. A fost profesoară la Catedra de Pian a Conservatorului de Muzică din Bucureşti şi şi-a adus contribuţia la făurirea şcolii pianistice din România. A fost distinsă cu titlul de „Artistă Emerită”. 

- 1969: A murit matematicianul polonez Waclaw Sierpiňski; considerat creatorul şcolii matematice în Polonia; în anul 1932 a predat la Facultatea de Ştiinţe din Cluj; membru corespondent (1932) şi apoi membru de onoare străin (1934) al Academiei Române (n. 1882)

- 1972: A încetat din viaţă, la Bucureşti, George Demetru Pan (n.1911), scriitor român. Cele mai valoroase poezii sunt cuprinse în volumul Ultima Thule (1970). A tradus de Jorge Amado, Pablo Neruda, Edgar Wallace etc. 

- 1974: A fost inaugurat Centrul Naţional de Fizică Bucureşti. 

- 1976: S-a născut gimnasta Lavinia Miloşovici, dublă campioană olimpică (Barcelona, 1992) şi campioană mondială (1991, 1993)

- 1980: A murit (în Germania) Pamfil Şeicaru, publicist, memorialist, prozator; în 1928 a întemeiat, la Bucureşti, ziarul „Curentul", care l-a consacrat ca pe un redutabil analist politic şi ca pe unul dintre cei mai temuţi polemişti din România; după 1944 a trăit în Spania şi Germania (n. 1894) 

- 1984: A murit regizorul francez de film François Truffaut, figură reprezentativă a „Noului val francez" („Noaptea americana”, „Farenheit”, „Ultimul metrou”, „De-ar veni odata duminica”) (n. 1932)

- 1984: A murit actorul Ion Finteşteanu. Ion Finteşteanu (n. 18 martie 1899, Bucureşti - d. Bucureşti) a fost un celebru actor român de teatru şi de film. A făcut parte din trupa Teatrului Naţional din Bucureşti (1921-1984), fiind numit membru de onoare al acestui teatru (1971). În paralel cu activitatea artistică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică şi şef al catedrei Arta actorului. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului.

- 1992: S-a inaugurat Centrul Cultural Românesc de la New York. 

- 1993: A avut loc reuniunea NATO de la Travemunde, în Germania. Secretarul de Stat american al Apărării, Les Aspin, a lansat propunerea realizării unui „parteneriat pentru pace”, între NATO şi ţările din Europa Centrală şi de Est 

- 1996: A murit Oleg Danovski, întemeietorul şcolii naţionale de balet modern; fondatorul şi directorul primului teatru de balet al ţării. Oleg Danovski (n. 9 februarie 1917, Vosnesensk, Ucraina) a fost un dansator şi coregraf român, întemeietorul şcolii româneşti de balet modern, fondatorul şi directorul primului teatru de balet din România, instituţie care astăzi îi poartă numele - Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" din Constanţa. A apărut pe toate marile scene ale lumii, precum Teatrul Balşoi, Opera din Milano sau Metropolitan New York, iar sub conducerea sa baletul românesc s-a bucurat de succese şi recunoaştere fără precedent în străinătate.

- 2002: A murit cântăreţul francez François Soubeyran, unul dintre membrii trupei Fraţii Jacques (n. 1918)

- 2002: A fost inaugurat metroul uşor - Tramvaiul 41. Linia are o lungime de 10,8 km si 15 statii pe fiecare sens de circulaţie.

$$$

 VLADIMIR GERUTZKI

Suntem în Bucureștiul anului 1931. Vom merge împreună să ne petrecem seara pe terasa unui restaurant cu specific rusesc. Restaurantul se numește „La urs” și este „instalat” pe terasa unui uriaș block-house din Piața Senatului. Găsim acolo refugiați ruși dansând, cântând sau plângând, "unii pentru bucurii trecătoare, alții pentru dureri neștiute...”: 

 

„Într’o aripă a restaurantului, lumea dansează. În clar-obscurul sălii perechile urmează tactul unui jazz discret. Până și saxofoanele - de obicei atât de stridente - scot glasuri potolite, armonioase, cu un ciudat timbru omenesc. Este un calcul precis de efecte care poartă toată această lume înfierbântată de șampanie, într’un fel de reverie uluitoare... Ochii febrilitând de patimi și de dorinți neîmplinite se privesc cu înfrigurare și așa cum apar și dispar în timpul dansului, par jocul ochilor de pisică în întunericul nopții...”.

Pare o lume feerică. O lume a pasiunii și a plăcerilor. Aflăm însă curând că am pășit într’o lume plină de oameni care vorbesc despre fericirea pierdută: e lumea refugiaților ruși din Bucureștiul interbelic. A celor care au reușit să scape din infernul roșu.

 

Garderobierul e Costeneţzki e un fost avocat renumit din Kiev. Directorul restaurantului e Vladimir Gerutzki – un fost ofițer al armatei țariste. La o masă doi foști generali din armata rusă discută cu aprindere chestiuni politice. Bătrânul de la masa vecină a fost unul dintre cei mai bogați oameni din Nikolaewski. A trecut într-o noapte Nistrul înot împreună cu cele doua fete ale lui de 5 și de 6 ani. Soția, fratele și cumnații i-au fost uciși într-o noapte de groază. Chelnerul e poate un fost conte rus. Iar cei de aici sunt cei mai fericiți dintre cei evadați din Rusia roșie. 

 

„Câți duci, conți, prinți, profesori, avocați sau moșieri din Rusia de altă dată nu sunt astăzi decât numai niște simpli șofeuri, restauratori, dansatori sau lucrători de uzine? Câte mâini delicate de contese nu spală rufe în foburgurile Parisului, sau la periferiile Berlinului ? Câte figuri glorioase ale vechei Rusii nu cerșesc în trista lor pribegie?”

 

Vom încerca să devoalăm împreună câteva dintre destinele refugiați ruși aduși de soartă în Bucureștiul interbelic. Cel care ne deschide drumul în lumea aceasta a disperării este reporterul Ion Tik pe care îl cunoaștem deja. Să începem cu:

 

VLADIMIR GERUŢZKI – FOST OFIȚER AL ARMATEI RUSE

„Domnul cu părul argintiu, extrem de amabil, de simpatic, care „primește lumea", este directorul restaurantului „La Urs". Se numește Vladimir Geruţzki, fost ofițer în armata rusă. Îl poftesc la masă și-l rog să îmi spună câte ceva despre refugiații ruși...

- Despre refugiați? Alege orice refugiat la întâmplare și viața lui este un roman trăit, plin de peripeții și de „întâmplări extraordinare". Fiecare rus își are romanul pribegiei sale, plămădit din lacrămi și amintiri grozave. Ai doar atâtea de auzit...

- Mi-ai putea spune poate chiar despre d-ta...

Gerutzki, care nu se aștepta la o asemenea propunere, avu un moment de ezitare; apoi, pentru a-mi satisface dorința, începu să-mi povestească. 

- Am fost ofițer activ în armata rusă, la Petrograd. Mi-am petrecut tinerețea în capitala Rusiei, unde mi-am făcut studiile. Trăiam liniștit fără să cunosc alta decât îndatoririle mele ostășești. A venit războiul. Am luptat cum au luptat toți bunii ruși care își iubeau țara. A intervenit revoluția - balaurul care și-a înghițit proprii copii. A venit a doua revoluție, mai profundă și mai grozavă. Cine le-a văzut și le-a trăit pe amândouă își poate da seama de ce'nseamnă schimbare de regim politic... Am luptat în urmă în armata lui Vranghel, ca ofițer, cu conștiința împăcată că îmi fac datoria. Ce am pățit în acest interval și ce am suferit noi cari luptam pentru o idee, nu-ți voi povesti, pentru că ar fi să-ți răpesc o noapte întreagă...

Gerutzki se opri un moment și își trecu mâna pe frunte, ca și când ar fi vrut să-și aducă aminte de lucruri depărtate...”

 

PE UN GER CUMPLIT DE - 23°

„– Dacă viața pentru mine nu mai cântărea nimic, soarta familiei mele mă chinuia amarnic. Soția mea născuse un copil și așa cum era fără hrană și fără adăpost, într'o noapte de iarnă a trebuit să fugă pe jos de frica morții, care o amenința la tot pasul... 

 

Închipuește-ți o femeie purtând la sân un prunc de-abea născut, fugind în toiul iernii, pe un ger cumplit de -23°, pe drumurile însângerate din Sfânta Rusie spre granița pe care n'o văzuse niciodată. Înnebunită de groază, soția urma acel drum al morții rămas de pomină, pe care l-au urmat atâtea mii și sute de mii de ruși, alungați de furia luptelor și a măcelurilor fără nume. N'a murit înghețată de frig, nici ea nici pruncul, printr’o minune dumnezeiască. 

 

Într'un târziu, după un lung sir de ani, i-am revăzut pe pământ străin. Îi credeam morți. Îi socoteam adormiți pe câmpia largă a Rusiei însângerate, adormiți pentru totdeauna alături de frații lor care au plătit cu viața evenimentele din ultimii ani. Soția mea mi-a povestit marșul morții, în iarna cumplită a anului 1920, marșul pe care nici o minte omenească nu și-l poate imagina:

 

- Țineam tot timpul copilul la sân pentru a-i da ceva din căldura trupului meu și lihnită de foame cum eram, n'aveam nici pic de lapte. Mergeam zile și săptămâni de-a rândul pe jos, pe jumătate înghețată de frig, printre ruinele Rusiei. Odată, am căzut în nesimțire cu copil cu tot, la marginea unui sat care era în flăcări. M'am pomenit după două zile adăpostită între pereții unei locuințe pe jumătate dărâmată, încălzindu-mă la cărbunii rătăciți în cenușa casei incendiate. O bătrână, „nebuna satului" mă îngrijea veghind la căpătâiul meu. Era singura supraviețuitoare de prin partea locului care mi-a putut da o mână de ajutor... Am ajuns în cele din urma la graniță și de acolo, cu sprijinul oamenilor milostivi am scăpat din marele infern".

 

VAPORUL MORȚII

“Gerutzki îmi povesti apoi cum a luptat în armata lui Vranghel, și cum, în cele din urmă, a trebuit să se refugieze cu ultimul vapor care mai putea pleca din apele sovietice. Lupta celor ce voiau să-și salveze viața agățându-se de vaporul care urma să-i transporte în altă țară a fost groaznică. Vaporul era supraîncărcat și oamenii stăteau claie peste grămadă. Pe mal era un furnicar de oameni intelectuali, nobili, burghezi, funcționari, cari încercau să ia cu asalt vaporul, singura salvare. Femei, copii, bătrâni învinși în lupta de a putea ajunge la vapor, țipau îngrozitor. Mulți s'au înecat în mare, încercând să înoate până la vapor, sau căzând de pe scările lui, în lupta cu cei cari încercau să le ia locul. A fost o luptă pe viață și pe moarte care s'a sfârșit prin plecarea vaporului și printr'un mare număr de oameni înecați... A fost - cum i s'a spus în urmă - vaporul morții care a salvat viața unora distrugând pe a altora.”

UN OFIȚER AJUNS BIRJAR, GRĂDINAR, PORTAR DE HOTEL

„În pribegie, am făcut de toate. Am fost, rând pe rând, birjar, grădinar, portar de hotel, slujbaș la compania de vagon-lits. Ce nu face omul pentru a-și câștiga cinstit bucata de pâine! Ți se pare ciudat ca un om care se bucura de o situațiune destul de bună la Petrograd să fie birjar la București. Dar așa este. Le-am încercat pe toate cu speranța că într'o zi lucrurile se vor schimba sau că voi putea găsi o ocupație corespunzătoare aptitudinilor și cunoștințelor mele. Au trecut ani după ani, și lucrurile nu s'au îndreptat. Am rămas în cele din urmă, în comerț, în acest post unde conduc treburile restaurantului, proprietatea d-lor Iohana și Gilis, de asemeni doi refugiați.

 

Revoluția bolșevică

 

- Totuși, schimbarea de îndeletniciri, în lupta pentru existență, trebuie să fie până la un punct, destul de interesantă.

- Într’adevăr schimbarea de îndeletniciri – spuse Geruţzki - este până la un punct un sport plăcut atunci când ai existența asigurată. Dar, când n'o ai și ești nevoit să muncești orice și oriunde, duci viața de câine pe oare o duc toți pribegii…”

 

Sursa:

 

- articole din seria „Sus pe terasa Ursului – din tragediile refugiaților ruși” – semnata Ion Tik – publicate în „Ilustrațiunea Română” – numerele din 1 și 8 ianuarie 1931 - disponibile în colecția Bibliotecii Digitale a Municipiului București

$$$

 Puțini oameni cunosc povestea de viață a lui Robin Williams.

  Născut în Chicago pe 21 iulie 1951, într-o familie bogată, Williams se simțea adesea izolat, folosind umorul și prietenii imaginari ca evadare. 

 Adevărata lui chemare nu a fost clară la început; inițial a studiat științele politice înainte de a-și urma pasiunea pentru actorie. 

După ce s-a transferat la Școala Juilliard şi-a perfectionat talentele unice de comedie și a format o legătură pe viață cu Christopher Reeve.

 Marea pauză a lui Williams a venit în anii 1970 când a fost distribuit ca Mork... în "Mork & Mindy' acest rol catapultându-l spre faimă. 

Geniul său improvizațional I-au făcut un favorit instant al publicului,iar talentul lui Williams au depășit cu mult comedia.

 Rolurile sale în „Bună dimineața, Vietnam și Societatea Poeților Dispăruți” i-au arătat capacitatea de a amesteca umorul cu profunzimea dramatică, câștigându-i aprecieri critice și nominalizarea la Premiul Oscar. 

Deși cariera sa a înflorit cu roluri iconice în filme precum "Mrs. Doubtfire" și "Good Will Hunting", luptele personale ale lui Williams cu depresia și dependența au fost o parte constantă a vieții sale. 

El a discutat cu curaj despre provocările sale de sănătate mintală, făcând lumină asupra unor probleme adesea ignorate în ochii publicului.

 Onestitatea sa a fost revoluţionară și și-a folosit platforma pentru a crește gradul de conştientizare, a vizita spitalele și a interpreta pentru trupele din străinătate, încurajând mereu bunătatea. 

În 2014, Williams a fost diagnosticat cu boala Parkinson, luptă pe care a dus-o în privat până la moartea sa tragică pe 11 august 2014.

 Moartea lui a șocat lumea, dar moștenirea sa dăinuie prin interpretările sale eterne și bunătatea pe care a răspândit-o, amintindu-ne de luptele tăcute pe care mulți le înfruntă în ciuda fericirii lor....

Sursa rezumatului Jeanette Cynthia

Foto Pinterest.

Respect și admirație... dincolo de stele...

 

             ROBIN WILLIAMS

                🤍🖤💜❤️

$$$

 Prima femeie ministru din România a fost Florica Bagdasar, medic neuropsihiatru. A condus Ministerul Sănătății în 1946 și a introdus primele programe moderne de îngrijire psihologică pentru copii.

Într-o vreme în care femeile abia începeau să-și găsească locul în știință, Florica Bagdasar a făcut mai mult decât să practice medicina. A schimbat felul în care România privea sănătatea și rolul femeilor în societate.

S-a născut în 1901, la Monastir, în Macedonia Otomană, într-o familie de intelectuali aromâni. A studiat medicina la București și s-a specializat în neuropsihiatria infantilă, un domeniu aproape necunoscut atunci.

Când s-a căsătorit cu medicul Dumitru Bagdasar, cei doi au format una dintre cele mai respectate familii de medici din țară. Au lucrat împreună la Institutul de Neurologie, iar ea a devenit una dintre primele femei din România care trata copii cu afecțiuni psihice și neurologice, cazuri pe care, până atunci, societatea le ascundea.

După moartea soțului ei, în 1946, Florica Bagdasar a fost numită Ministru al Sănătății, devenind prima femeie din istoria României care a ocupat o funcție ministerială.

Nu a fost o numire simbolică. Într-o perioadă de haos postbelic, cu spitale distruse și epidemii, a coordonat campanii naționale de vaccinare, a reformat sistemul de asistență medicală rurală și a inițiat primele programe de sănătate publică pentru mame și copii.

Era un ministru care nu stătea la birou. Mergea în sate, intra în spitale, vorbea cu medici și pacienți. A fost printre primii oficiali care au introdus ideea că prevenția e la fel de importantă ca tratamentul.

După câțiva ani, a fost îndepărtată din funcție, acuzată că „favorizează intelectuali burghezi”. În fapt, sprijinea medici și profesori persecutați politic. Dar nu s-a oprit din munca ei.

Până la finalul vieții, a rămas un nume respectat în medicină, iar mulți dintre discipolii săi au continuat reformele începute de ea.

Când a fost întrebată, târziu, dacă i-a fost greu să fie prima femeie într-o lume condusă de bărbați, Florica Bagdasar a răspuns: „A fost greu, dar nu m-am gândit la asta. M-am gândit la oameni.”

Numele ei rămâne un simbol al profesioniștilor care pun competența înaintea titlului și al femeilor care au deschis uși, nu doar pentru ele, ci pentru generațiile care au urmat.

$$$

 În 1926, Constantin Brâncuși s-a urcat pe un vas spre New York.

În cala vaporului se afla una dintre cele mai importante lucrări ale sale:

„Pasărea în văzduh”, o formă simplă, alungită, din bronz lustruit, fără aripi, fără pene, doar esența zborului.

Când a ajuns în portul american, vameșii au oprit lada.

Au desfăcut ambalajul, s-au uitat lung la sculptura strălucitoare și au întrebat:

— Ce e asta?

— Artă, a răspuns Brâncuși.

Funcționarii au ridicat din umeri.

Pentru ei, arta însemna un portret sau o formă recognoscibilă.

Au notat în acte: „Obiect metalic: un instrument industrial” și au aplicat o taxă vamală de 40%.

Sculpturile erau scutite de taxe doar dacă erau recunoscute oficial ca „opere de artă”.

Brâncuși a fost indignat.

Prietenii săi din New York, printre care fotografi, critici și artiști moderniști, l-au încurajat să nu renunțe.

Și astfel a început procesul „Brâncuși vs. Statele Unite ale Americii”, unul dintre cele mai importante din istoria artei moderne.

În 1927, într-o sală de tribunal din Manhattan, avocații guvernului au adus ca probă o fotografie cu sculptura și au întrebat ironic:

— Unde sunt aripile? Cum poate fi o pasăre dacă nu seamănă cu o pasăre?

Avocatul lui Brâncuși a chemat martori: artiști, muzeografi, critici de artă.

Unul dintre ei a spus:

„Domnilor, arta nu trebuie să copieze natura. Trebuie să o transfigureze.”

Judecătorul a cerut să vadă sculptura cu ochii lui.

Când „Pasărea în văzduh” a fost adusă în sala de judecată, toată lumea a tăcut.

Bronzul strălucea în lumina dimineții, și chiar și cei care râseseră înainte au înțeles că vedeau ceva ce nu mai semăna cu nimic.

După luni de audieri, verdictul a venit:

„Lucrarea domnului Brâncuși este, fără îndoială, o operă de artă. Faptul că nu seamănă cu o pasăre nu îi răpește caracterul artistic, ci îl confirmă.”

Procesul a schimbat pentru totdeauna definiția legală a artei în Statele Unite.

De atunci, modernismul, sculptura abstractă și libertatea artistică au fost recunoscute oficial.

Brâncuși n-a sărbătorit.

A spus doar: „Eu nu am vrut să dovedesc nimic. Doar să arăt că și piatra poate zbura.”

„Pasărea în văzduh” se află în mai toate marile muzee ale lumii, iar datorită acelui proces, toate formele moderne de artă pot traversa liber oceanele, fără să mai fie privite ca simple bucăți de metal.

   Preluat- Știai asta?