$$$

 Căruciorul de cumpărături, pe care îl folosim toți azi, a fost un eșec total la lansare. Sylvan Goldman, proprietarul unui supermarket, a observat în 1937 că oamenii cumpărau doar cât puteau căra în coșul de mână. Când coșul devenea greu, plecau. A inventat căruciorul (inspirat de un scaun pliant cu roți) ca să-i ajute să cumpere mai mult. Surpriză: nimeni nu l-a vrut. Bărbații spuneau că sunt suficient de puternici să care coșul, iar femeile spuneau că au împins destul cărucioare de copii și nu vor să mai împingă unul la magazin. Goldman a trebuit să angajeze actori (bărbați și femei) care să se plimbe prin magazin împingând cărucioarele și părând fericiți, doar pentru a-i convinge pe clienții reali să le încerce. A fost nevoie de manipulare psihologică pentru a introduce o invenție care ne ușura munca fizică.

Designul original al lui Goldman era destul de rudimentar și arăta foarte diferit de variantele metalice robuste de astăzi. Dispozitivul consta dintr-un cadru metalic pliabil, similar cu două scaune de plajă unite, pe care erau așezate două coșuri de sârmă, unul sus și unul jos. Când nu era folosit, cadrul se plia, iar coșurile trebuiau stivuite separat. Deși era o soluție ingenioasă pentru a transporta greutate, aspectul său fragil și noutatea absolută i-au făcut pe clienți să fie sceptici cu privire la stabilitatea și utilitatea sa.

Goldman nu s-a descurajat de respingerea inițială și a înțeles că problema nu era tehnologică, ci de percepție socială. El a instruit angajații de la intrarea în magazin să ofere activ aceste cărucioare clienților, folosind o replică simplă, dar eficientă: „Nu doriți să vă eliberați mâinile pentru a putea alege mai ușor produsele?”. Această abordare directă, combinată cu exemplul vizual oferit de „clienții falși” care umpleau coșurile cu ușurință, a început să spargă bariera mentală a cumpărătorilor.

Succesul real a venit treptat, pe măsură ce oamenii au realizat beneficiile practice. Odată ce bariera psihologică a fost depășită, vânzările supermarketului Humpty Dumpty (deținut de Goldman în Oklahoma City) au explodat. Oamenii nu mai erau limitați de forța brațelor lor, ceea ce însemna că puteau cumpăra stocuri pentru o săptămână întreagă, nu doar pentru o zi. Acest lucru a schimbat fundamental comportamentul de consum, permițând apariția cumpărăturilor în cantități mari.

Cu toate acestea, modelul pliabil avea un dezavantaj major: logistică. Angajații trebuiau să desfacă fiecare cadru și să monteze coșurile manual, iar la finalul zilei să le demonteze pentru a economisi spațiu. Pe măsură ce popularitatea invenției creștea, gestionarea sutelor de cadre și coșuri devenea un coșmar operațional pentru magazine. Cozile se formau nu doar la casă, ci și la preluarea cărucioarelor, ceea ce a creat nevoia unei noi inovații în design.

Rezolvarea a venit câțiva ani mai târziu, printr-o dispută de brevete cu un alt inventator, Orla Watson. Acesta a creat conceptul de „ușă batantă” în partea din spate a căruciorului, permițând ca un cărucior să intre în altul (telescopare). Goldman a recunoscut imediat superioritatea acestui design, a patentat o versiune similară și, în cele din urmă, cei doi au ajuns la o înțelegere legală. Astfel s-a născut „căruciorul cuibărit” (nesting cart), modelul pe care îl cunoaștem astăzi, care permite stocarea a zeci de unități într-un singur rând compact.

Invenția căruciorului a dictat apoi arhitectura magazinelor moderne. Proprietarii de supermarketuri au fost nevoiți să regândească planul podelei, lărgind culoarele dintre rafturi pentru a permite trecerea a două cărucioare simultan. De asemenea, casele de marcat au trebuit modificate, devenind mai mari și dotate cu benzi rulante pentru a putea procesa volumele uriașe de marfă pe care clienții le aduceau acum la plată. Magazinul s-a modelat, practic, în jurul căruciorului.

Un alt efect secundar interesant a fost impactul asupra industriei alimentare și a ambalajelor. Deoarece clienții aveau acum un mijloc de transport stabil, producătorii au putut să vândă pachete mai mari și mai grele, cum ar fi detergenții gigant sau baxurile de băuturi. Căruciorul a permis tranziția de la vizitele zilnice la băcănie, specifice începutului de secol XX, la modelul american de aprovizionare săptămânală cu mașina, susținând dezvoltarea suburbiilor.

Goldman a devenit extrem de bogat, nu doar din vânzările supermarketului său, ci și din redevențele obținute pe invenție. El a fondat compania „Folding Carrier”, care a devenit lider de piață în producția acestor dispozitive. Până la sfârșitul vieții sale, el a continuat să inoveze, adăugând suportul pentru copii, o funcție esențială care permitea părinților să facă cumpărături liniștiți, transformând supermarketul într-un spațiu accesibil familiilor.

Astăzi, căruciorul de cumpărături este considerat unul dintre cele mai importante obiecte de design industrial din secolul XX. Este un simbol universal al comerțului, prezent în orice colț al lumii. Povestea sa rămâne o lecție valoroasă despre inovație: uneori, o idee genială nu este suficientă; este nevoie de înțelegerea psihologiei umane și de puțină perseverență pentru a schimba obiceiurile unei societăți întregi.