$$$

 🔹️ Strada Sforii din Brașov este mai mult decât o simplă alee urbană – este un loc unde istoria pare că se strecoară, la propriu, printre ziduri.

Cu o lățime care variază între 1,11 metri și 1,35 metri, această stradă este recunoscută drept a treia cea mai îngustă stradă din Europa, după cele din Reutlingen (Germania) și Exeter (Marea Britanie).

Situată în inima centrului vechi al Brașovului, Strada Sforii face legătura între străzile Poarta Șchei și Cerbului. La prima vedere, pare o simplă fâșie de spațiu urban uitat de timp. Dar, odată ce pășești între zidurile sale apropiate, ai senzația că ai intrat într-o altă epocă. Pereții vechi, zugrăviți în culori pastelate, răsună uneori de râsetele turiștilor care se străduiesc să treacă doi câte doi, fără să se atingă de pereți.

🔹️ Puțini știu însă că această stradă nu a fost concepută inițial pentru plimbări romantice sau poze de Instagram.

Strada Sforii a fost construită în secolul al XVII-lea, cu un scop cât se poate de practic: asigurarea unui coridor de intervenție pentru pompieri, care aveau nevoie de rute rapide de acces între clădirile medievale, în caz de incendiu.

Într-o vreme în care incendiile devastau orașele frecvent, iar străzile erau înguste și întortocheate, fiecare secundă conta. Strada Sforii era, așadar, o arteră de urgență. Nu era prevăzută pentru circulația cetățenilor, ci pentru salvatori – un detaliu ce adaugă și mai multă noblețe acestei alei minuscule.

🔹️ Astăzi, Strada Sforii este una dintre cele mai fotografiate atracții din Brașov, o adevărată emblemă turistică. Vizitatorii din întreaga lume vin să o vadă, să se strecoare prin ea și să simtă farmecul unei străzi care păstrează nealterat spiritul orașului medieval. A fost restaurată și iluminată discret, păstrându-și totodată autenticitatea.

De-a lungul timpului, strada a fost asociată și cu tot felul de legende urbane. Se spune că, odinioară, tinerii îndrăgostiți se întâlneau aici pe furiș, iar un sărut pe Strada Sforii aduce noroc în dragoste. Nu se știe dacă este adevărat, dar, cu siguranță, locul inspiră apropiere – la propriu și la figurat.

🔹️ Dincolo de recordul său ca una dintre cele mai înguste străzi ale continentului, Strada Sforii este și un simbol al identității Brașovului: un oraș în care trecutul nu e uitat, ci păstrat viu, în fiecare colț ascuns, în fiecare piatră de caldarâm.

🔹️Așadar, dacă ajungi în Brașov, nu rata ocazia de a străbate cei aproximativ 80 de metri ai acestei străzi legendare. E o experiență care durează doar câteva minute, dar pe care nu o vei uita niciodată.

Sursa #net.

$$$

 MEMORIE CULTURALA - PABLO NERUDA

Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto) (n. 12 iulie 1904 – d. 23 septembrie, 1973), poet și om politic chilian, consul în Spania, Japonia, China; ambasador la Paris, premiul "Cununa de aur" a Reuniunii Internaționale a Poeților din orașul iugoslav Strunga; Premiul Internațional Lenin "Pentru întărirea păcii între popoare", 1953; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971.

Te Amo - Pablo Neruda (versiunea în română) 

Te iubesc 

Te iubesc într-un fel inexplicabil, într-o formă de nespus, într-un mod contradictoriu.

Te iubesc

cu trăirile mele cele multe, schimbătoare încontinuu, din cauze ciudate: timpul, viaţa, moartea.

Te iubesc…

cu lumea pe care n-o înţeleg,

cu oamenii pe care nu-i pricep, cu duplicitatea inimii mele, cu incoerenţa actelor mele, cu fatalitatea destinului, cu conspiraţia visului, cu ambiguitatea celor făptuite. 

Chiar şi când îţi spun că nu te iubesc, te iubesc, chiar şi atunci când te-am dezamăgit, nu te-am înşelat; până la urmă, duc la capăt un plan pentru a te iubi mai mult.

Te iubesc…

fără să gândesc, inconştient,

iresponsabil, spontan, involuntar, din instinct,

din impuls, irațional.

În definitiv, nu am argumente logice, nici dacă le-aş născoci pentru a explica iubirea mea pentru tine, care a apărut enigmatic din nimic, care nu a avut nimic magic, care, ca prin minune, luând formă…din nimic, a alungat răul din mine.

Te iubesc. 

Te iubesc cu un corp ce nu gândește, cu o inimă ce nu raţionează, cu un cap ce nu coordonează.

Te iubesc. 

Incompresibil, fără a cerceta de ce te iubesc, fără să îmi pese de ce te iubesc, fără să mă întreb de ce te iubesc

Te iubesc. 

Pur şi simplu pentru că te iubesc, eu însumi nu ştiu de ce te iubesc.

$$$

 MEMORIE CULTURALA - CONSTANTIN NOICA

Scriitorul roman Constantin Noica s-a nascut pe 12 iulie 1909 in comuna Vitanesti, judetul Teleorman. Filosof, poet, eseist, publicist si scriitor, Constantin Noica absolva in 1928 liceul "Spiru Haret" si se inscrie la Facultatea de Filosofie si Litere din Bucuresti, pe care o va absolvi in 1931 cu teza de licenta "Problema lucrului in sine la Kant". In perioada 1932-1934 frecventeaza societatea culturala "Criterion", alaturi de Mihail Polihroniade, Haig Acterian si Mircea Eliade .

Scriitorul si-a inceput activitatea literara in 1927, debutand in revista liceului, "Vlastarul", cu eseuri care au fost publicate in 1934 in volumul "Mathesis sau bucuriile simple". Atras de filosofie, Constantin Noica citeste si traduce texte filosofice fundamentale din Descartes, Kant, Augustin, Anaxagoras, Hegel si Platon.

Infiinteaza revista "Adsum", pe care o scoate intr-un singur numar, o revista al carei titlu semnifica: "Sunt aici, sunt de fata." In 1940 obtine doctoratul in filosofie cu teza "Schita pentru istoria lui Cum e cu putinta ceva nou".

Constantin Noica este detinut politic in perioada 1958-1964, executa la Jilava doar sase ani din cei 25 de ani de inchisoare. Ultimii 12 ani de viata s-a retras la Paltinis. Colaboreaza la diferite publicatii: "Revista Fundatiilor Regale", "Vremea", iar intre anii 1986 si 1987 publica eseuri in revistele "Romania literara", "Viata romaneasca", "Ramuri". 

Carti originale: "Mathesis sau bucuriile simple" (1934), "Concepte deschise inistoria filosofiei la Descartes", "Leibniz si Kant" (1936), "De caelo" (1937), "Viata si filosofia lui Rene Descartes" (1937), "Doua introduceri si o trecere spre idealism" (1943), "Jurnal filosofic" (1944), "Pagini despre sufletul romanesc" (1944).

Constantin Noica a murit pe 4 decembrie 1987 si a fost inmormintat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Paltinis, judetul Sibiu.

(sursa : Enciclopedia Romana).

$$$

 ⁃ Fiule, ia-mi, te rog, o Cola.

 - Pepsi sau Coca-Cola? 

- Coca Cola

- Simplu, Light sau Zero? 

- Simplu

- La sticla sau la doza? 

-Sticla. 

-Sticla de sticla sau sticla din plastic? 

- Oh, fiule, mai bine adu-mi apa.. 

- Minerala sau plata? 

-Minerala ar fi bine

 - Calda sau rece? 

-O sa te palmuiesc!

 - Cu cureaua sau cu mana?

 -Esti varza! 

- Varza murata sau calita?

 - Dispari din fata ochilor mei!

 - Azi sau maine?

 -AZI! 

⁃ Pe usa de la intrare sau pe usa din spate? 

-O sa te omooor. ...

 - Cu sabia sau cu pusca? 

- Cu pusca

 -Ma impusti in inima sau in cap ?

 - Porcule

-Mistret sau de guineea? 

- NU IMI MAI E SETE!

$$$

 Puțini știu de ce măgarii sunt atât de încăpățânați, însă această trăsătură ascunde o logică remarcabilă. Departe de a fi un simplu capriciu, refuzul lor de a merge mai departe este, de fapt, o formă instinctivă de protecție.

• Precauție, nu încăpățânare

Spre deosebire de cai, care tind să fugă imediat în fața unui pericol, măgarii aleg să se oprească și să analizeze situația. Dacă simt ceva riscant, nu se lasă convinși cu una, cu două. Această „încăpățânare” este, de fapt, o strategie de supraviețuire, dezvoltată în medii dificile.

• Evoluați pentru terenuri dure

Originea acestor animale este legată de zonele stâncoase și aride ale Africii și Orientului Mijlociu. Pe astfel de terenuri periculoase, o decizie greșită putea însemna moartea. De aceea, instinctul de a nu merge mai departe fără o evaluare atentă s-a dovedit extrem de valoros.

• Forța nu funcționează

Măgarul nu se lasă condus cu forța – în schimb, răspunde la calm, blândețe și încredere. Cei care îi cunosc bine știu că relația cu un măgar se construiește în timp. Când simte că poate avea încredere în tine, devine un companion de nădejde.

• Un animal inteligent și calculat

Mult timp subestimat, măgarul este de fapt un animal cu o memorie excelentă și o inteligență surprinzătoare. Nu e leneș și nici prost – doar prudent. Comportamentul său ne oferă o lecție prețioasă: uneori, e mai bine să te oprești și să analizezi, decât să te arunci înainte fără să știi ce te așteaptă...

Sursa: Atlas Geografic ...

$$*$3#

 Somnul – un pește enigmatic, tăcut, dar impresionant, stăpânul apelor dulci adânci și tulburi, cunoscut nu doar pentru dimensiunea sa, ci și pentru adaptările sale spectaculoase. Întâlnit în râuri, lacuri și bălți din Europa Centrală și de Est, somnul (Silurus glanis) este cel mai mare pește de apă dulce din fauna autohtonă. Însă dincolo de mărimea lui, ceea ce fascinează cu adevărat este comportamentul său și abilitatea extraordinară de a se adapta la mediul în care trăiește.

Unul dintre cele mai neobișnuite lucruri la somn este modul în care se deplasează pe fundul apei. Spre deosebire de majoritatea peștilor care înoată grațios, somnul are un mod aparte de mișcare: își folosește înotătoarele pectorale asemenea unor picioare, sprijinindu-se pe ele și alunecând domol pe substratul mâlos. Este aproape ca și cum „ar merge” pe fundul apei, cu pași lenți, calculați, păstrându-se ascuns și în același timp prezent în fiecare colț al adâncului. Această mișcare silențioasă îl ajută să se apropie de pradă fără zgomot și fără a tulbura apa – o strategie eficientă în mediul său natural.

În plus, somnul este înzestrat cu mustăți lungi și sensibile, cunoscute sub numele de barbi, care funcționează ca niște senzori naturali de percepție. Cu ajutorul acestor mustăți, poate detecta vibrații și sunete subtile în apă de la distanțe de până la 50 de metri. Este ca și cum ar simți mișcarea lumii din jur printr-un al șaselea simț. Acest sistem de recepție extrem de fin îi permite să identifice cu precizie orice vietate care se apropie, chiar și în întunericul cel mai dens sau în apele cele mai tulburi. Astfel, poate localiza broaște, pești mici sau alte surse de hrană fără a se baza deloc pe vedere.

Un alt aspect impresionant al somnului este longevitatea. Dacă are condiții prielnice, poate trăi până la 80 de ani, un record absolut printre peștii de apă dulce din Europa. Există exemplare care ajung la lungimi de peste 2,5 metri și la greutăți de peste 100 de kilograme. În astfel de cazuri, somnul devine un adevărat uriaș al adâncurilor, un „paznic” venerabil al râurilor, care pare că a văzut trecerea a zeci de anotimpuri și schimbări ale apelor.

Somnul este un prădător oportunist, care se hrănește cu orice formă de hrană disponibilă: pești, broaște, insecte, crustacee și uneori chiar păsări acvatice. Ziua stă ascuns în gropi adânci, printre rădăcini sau sub maluri prăbușite, iar în întunericul nopții iese cu mișcări tăcute și precise pentru a căuta hrană. Își valorifică toate simțurile pentru a prinde ceea ce are nevoie, fiind un exemplu de echilibru între forță și adaptare.

În folclorul românesc, somnul este văzut ca un pește cu personalitate – tăcut, misterios și greu de prins, adesea asociat cu înțelepciunea și longevitatea. Mulți pescari povestesc despre întâlniri cu somni uriași, despre „bătrâni” ai adâncurilor care trăiesc în locuri greu accesibile, nevăzuți și neînvinși.

Așadar, somnul nu este doar un pește mare, ci un adevărat supraviețuitor preistoric, perfect adaptat vieții de fund, dotat cu simțuri extraordinare și o longevitate ieșită din comun. Merge pe fundul apei cu o eleganță aproape nevăzută, simte lumea prin vibrații, trăiește în tăcere și stăpânește apele ca un rege nevăzut, fără grabă și fără ostentație. În lumea sa, tăcerea e armă, simțul e ghid, iar timpul curge altfel.

$$$

 Există un zgârie-nori atât de înalt încât poți vedea răsăritul cu 3 minute mai devreme 🌅

Burj Khalifa (828m) - locatarii de la ultimele etaje văd soarele răsărind și apunând mai devreme/târziu decât cei de la parter!

Există un loc pe Pământ unde timpul pare să curgă diferit… în funcție de cât de sus locuiești. Un loc unde răsăritul și apusul soarelui nu sunt aceleași pentru toți oamenii din aceeași clădire. Este vorba despre faimosul Burj Khalifa, cel mai înalt zgârie-nori din lume, aflat în inima orașului Dubai, în Emiratele Arabe Unite.

Cu o înălțime amețitoare de 828 de metri, Burj Khalifa nu este doar o realizare inginerească impresionantă, ci și un loc unde poți experimenta un fenomen astronomic unic: diferența de percepție a timpului în funcție de altitudine. Cu cât urci mai sus, cu atât vezi soarele mai devreme dimineața și mai târziu seara. Locatarii care trăiesc la ultimele etaje pot vedea răsăritul cu până la 2–3 minute mai devreme decât cei de la parter. Iar apusul, în mod invers, întârzie – soarele pare să stea mai mult pe cer pentru cei de sus.

Cum este posibil acest lucru? Totul ține de curbura Pământului și de geometria înălțimii. La nivelul solului, linia orizontului este mai aproape, iar soarele dispare sau apare mai devreme. La sute de metri înălțime, însă, orizontul se lărgește, permițându-ți să vezi „după colțul planetei”, cum s-ar spune poetic. Este același motiv pentru care, în avioane, vedem uneori soarele răsărind în timp ce jos este încă întuneric.

În timpul lunii Ramadan, această diferență este luată atât de în serios încât autoritățile islamice din Dubai au emis reguli precise: locuitorii din Burj Khalifa trebuie să respecte ore de rugăciune și post diferite în funcție de etajul la care se află. Cei de la nivelurile superioare trebuie să aștepte câteva minute în plus pentru a rupe postul, deoarece pentru ei soarele încă nu a apus complet. Un detaliu aparent mărunt, dar care arată cât de mult poate schimba perspectiva asupra lumii… un simplu urcuș înălțat spre cer.

Această particularitate face din Burj Khalifa nu doar un simbol al luxului sau al puterii tehnologice, ci și un loc unde știința întâlnește realitatea cotidiană într-un mod spectaculos. Un turn unde timpul nu este egal pentru toți – ci depinde de câți metri te despart de nori.

Așadar, dacă locuiești la etajul 150, te poți trezi la propriu mai devreme decât vecinul de la parter, chiar dacă aveți același ceas. Un răsărit personalizat, o apus care se încăpățânează să mai zăbovească, o senzație că ești puțin mai aproape de soare.

Burj Khalifa este o lecție de fizică înaltă – la propriu. O demonstrație poetică a faptului că, uneori, cu cât urci mai sus, cu atât vezi lumea altfel… și mai devreme.