MIHAIL KOGĂLNICEANU a fost inmormantat pe 1 iulie 1891
Elena MORARU
„N-aș schimba Moldova cea săracă nici pentru cel dintâi tron din lume.”
Mihail Kogălniceanu
😢 „Dacă scap, te voi anunța eu însumi; în caz contrar, doctorul Severeanu îți va da știrea morții mele. Fie că scap, fie că nu, te rog iartă-mi toate greșelile pe care le-am făcut față de tine. Așa a voit soarta și, cât despre tine, să știi că nu voi duce cu mine în mormânt decât amintirea marii iubiri pe care ți-am purtat-o. Te îmbrățișez din inimă și rog pe bunul Dumnezeu să-mi îngăduie să trăiesc încă vreo câțiva ani ca să ți-i închin pe de-a-ntregul ție”, mărturisea Mihail Kogălniceanu într-o scrisoare trimisă soției lui, în iunie 1891.
I-a scris de pe patul unui spital din Paris unde urma să fie operat, pentru a unsprezecea oară, de un cunoscut chirurg urolog din Franța acelui timp. S-a hotărât în ultimul moment să accepte operația și a plecat fără să-și ia rămas bun de la soție și copii. S-a dus cu presimțirea morții și cu 100 de franci în buzunar.
În ultimii ani de viață, avea sănătatea tot mai șubredă, atât de decepții, dar și de problemele gospodărești, „căci ajunsese sărac”.
În dimineața de 20 iunie, în anul 1891, într-o zi de joi, Mihail Kogălniceanu se afla într-un spital din Paris unde a fost programat pentru operație. Înainte, a scris o scrisoare pe care i-a trimis-o soției. Ceea ce nu a putut să-i spună prin cuvinte, față în față, a așternut pe hârtie. A fost dus apoi în sală și pregătit pentru operație.
La puțin timp, sub efectul cloroformului, inima lui Kogălniceanu a încetat să bată. Eforturile medicului de a-l reanima au fost inutile și, în cele din urmă, a fost nevoit să renunțe și să declare moartea pacientului.
Telegrafiată în țară în aceeași zi, știrea morții căzu ca izbitura trăsnetelor. De la orașe, trecu cu și mai mari îndurerări la sate. Trupul lui Mihail Kogălniceanu a fost adus din Franța în România cu trenul.
Trenul mortuar, după ce străbătu în sens invers – într-o simetrie a sorții oarbe – mediana Europei pe traseul primului drum de școlar al lui Kogălniceanu din toamna 1834, s-a oprit la punctul de frontieră Ițcani luni 1 iulie, ora 10,45.
La Burdujeni, a așteptat familia și de acolo a fost transportat într-un vagon amenajat ca o capelă.
În parcurgerea satelor, țăranii îngenuncheară de-o parte și de alta a liniei ferate. Pe peronul din vale al capitalei Moldovei așteptau și preluau sicriul, la ora 16, mii de ieșeni înlăcrimați, vîrstnici, sute de cadre didactice, studenți, școlari, după care rămășițele fură așezate pe un car mortuar și, cu onoruri militare, străbătură străzile…
A fost înmormântat în cavoul familiei Kogălniceanu din cimitirul Eterninatea din Iași, format din două încăperi. În cea mai modestă, se află mormântul celui mai strălucit membru al familiei Kogălniceanu, istoricul și marele om politic Mihail Kogălniceanu.
Diplomatul, istoricul, publicistul, oratorul Mihail Kogălniceanu a fost mereu apreciat de contemporani și niciodată munca și activitatea lui nu i-a fost tăgăduită în vreun fel. Ministrul Mihail Kogălniceanu, „ministrul meteor”, cum își spunea, a fost permanent ținta celor mai dure atacuri din partea opoziției.
În 1907, când soția lui, Ecaterina, s-a aflat pe patul morții, la vârsta de 80 de ani, a cerut ca ultima scrisoare trimisă, în urmă cu 16 ani, de soțul ei de pe patul de spital din Paris să-i fie pusă alături de ea în sicriu. Una dintre fiice i-a îndeplinit această dorință și a pus scrisoarea originală în sicriu, lângă mama ei. O fotocopie a scrisorii a fost făcută de istoricul V.A. Urechia imediat după moartea lui Mihail Kogălniceanu și se află la Academia Română.
Kogălniceanu a fost unul dintre susținătorii în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor – acesta l-a răsplătit, numindu-l președinte al Consiliului de Miniștri de la Iași. A fost mulți ani unul dintre cei mai apropiați și de încredere oameni ai domnitorului.
A acceptat funcția de prim-ministru, în 1863, pentru că a considerat-o o oportunitate pentru a ajuta la modernizarea statului român după model occidental, așa cum și-a dorit. Kogălniceanu a contribuit și la fondarea Universității din Iași, care poartă numele domnitorului Al. I. Cuza. Marile reforme – eliminarea rangurilor boierești, secularizarea averilor mănăstirești și împroprietărirea țăranilor – l-au avut ca susținător și la toate, cum spunea el, „a pus pietrica”.
În urma unor acuzații fabricate de opoziție, Cuza și-a pierdut încrederea în Kogălniceanu și acesta a demisionat. În cartea "Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu", istoricul literar Augustin Z.N. Pop scria că domnitorul a fost convins repede să renunțe la Mihail Kogălniceanu fără să-și dea seama atunci că, în acel moment, a primit și „semnalul de sfârșit al domniei lui”.
Întristat de ușurința cu care omul care altădată a avut deplină încredere în el a putut să fie atât de ușor convins și să nu-l mai considere un om drept, Mihail Kogălniceanu s-a retras un timp din viața publică. Nu a acceptat să intre în alt partid de opoziție și nici nu a luat parte la acțiunea prin care domnitorul Cuza a fost detronat.
Mihail Kogălniceanu a fost un admirator al doamnei Elena Cuza. A respectat-o pentru demnitatea de care a dat dovadă în momente dificile, pentru puterea și bucuria ei cu care ajuta la educarea poporului, prin susținerea artei și culturii.
După un timp, Mihail Kogălniceanu a revenit în viața politică, hotărât de a moderniza profund România. La începutul domniei lui Carol I a fost desemnat ministru de externe. Una dintre marile provocări a fost atunci de a obține independența țării și recunoașterea internațională a României ca stat autonom.
Independența țării a fost proclamată în 10 mai 1877.
Declarația de promulgare a fost semnată de domnitorul Carol și apoi publicată în Monitorul Oficial.
(EditiaDeDimineata.ro)
