***

 RUGĂCİUNE LA SFÂRȘİT DE AN!

La sfârșit de an, Doamne vin in Faţa Ta 

Să îți mulțumesc Părinte , c-ai păzit ființa mea 

lar în anul care iată, că aproape a trecut

Mi-ai fost Doamne călăuza, mi-ai fost Pavăza și  Scut! 

Mulțumesc că-n orice clipă am simţit iubirea Ta,

Că ai fost în  barca vieții , când  furtuna era grea. 

lar când  însetam pe cale și credeam că sunt înfrânt  

Tu mi-ai dat din apa vie care curge din Cuvânt!

Mulțumesc  de pacea sfântă ce mă-nvăluie mereu 

De când Te-am primit în viață ca Stăpân și Dumnezeu. 

Și de Sfânta Părtășie, Doamne vreau să-ți mulțumesc ,

Când m-aplec în rugăciune  și îți spun cât Te iubesc.

Mulțumesc  pentru îndurarea revărsată zi de zi Peste lume, peste țară și peste ai Tăi copii. 

Pentru apă, pentru pâine, pentru tot ce ai creat, 

Mulțumesc  că ești İUBİRE și ești  Doamne minunat!

Și Te-aș mai ruga Părinte pentru anul care vine 

Fă ca lumea-ntreagă Doamne să se-ntoarcă către Tine 

Sa răsune-ntreg pämântul de cântări si bucurie, 

Rugaciuni și osanale Închinate Doamne Ţie!

***

 PĂRINTELE CLEOPA, DESPRE GRIJA CEA MAI MARE DE ANUL NOU!

"Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! 

Să mulțumim Preasfintei Treimi și Maicii Domnului, care mijlocește pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun și să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creștinește. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea! "AMIN! 

Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toți, să începem anul nou cu inima curată și cu credință în Dumnezeu. Să nu începem la crâșmă, cu beție, cu fluiere, cu câte și mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul!

Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe faţa pământului. Iată cum știu oamenii să mulțumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viață! Dar vine moartea la om şi-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai avea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ţi-o veni ceasul, te ia şi te duce. Ai vrea să te rogi: „Doamne, mai dă-mi un minut!” Dar nu-ţi mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ţi-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepţi, să te pocăieşti, să plângi, să te rogi! Ţi-a dat atâţia ani de viaţă şi n-ai avut nici o grijă. Şi atunci vei vedea că nu mai este pocăinţă în timpul morţii.

Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun şi să-I mulţumim că ne-a ajutat cu mila şi cu îndurarea Lui să trecem iarăşi 365 de zile şi să ajungem până azi.

Toţi trebuie să mulţumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viaţa şi fiinţele şi toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!

Aşteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni! Nu pot scăpa nici împărații. Unde sunt împărăţiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împărații de care se cutremura lumea? Unde sunt cetăţile? Unde sunt oraşele? Unde-i oraşul Pompei şi unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au dărâmat de cutremur?

Unde sunt cetăţile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învățați? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru şi ale căror capete străluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pământ și pulbere s-au făcut. Aşa-i dreptatea lui Dumnezeu şi vai de noi și de noi dacă cheltuim vremea în zadar. Marele Apostol Pavel spune: Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt (Efeseni 5, 16). Vom cere să mai trăim un minut și n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viaţa aceasta şi ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem!

***

 31 Decembrie

SFÂNTA MELANIA ROMANA

VIEŢILE SFINŢILOR

Sfânta Cuvioasă Melania L-a iubit atât de mult pe Dumnezeu, încât a reușit, cu rugăciunile ei, să își convingă soțul să ducă împreună o viață sfântă, întorcându-i și pe alții la dreapta credință și miluindu-i pe cei săraci. Căsătorită fără voia ei, încă din adolescență, Sfânta a fost întristată de faptul că nu și-a putut păstra fecioria, așa că îl ruga pe soțul ei să păstreze de acum înainte curăția, măcar. Dar el îi spunea că va face acest lucru după ce vor avea prunci.

Dând naștere unei fete și unui băiat și aceștia amândoi fiind luați de Dumnezeu, iar Melania fiind foarte bolnavă, a înțeles Apelian, soțul ei, că venise vremea să o asculte. Hotărând amândoi să se călugărească, au început să își vândă averea, ei fiind cei mai îndestulați, după împărat. Din aurul obținut au trimis în toată lumea celor care aveau nevoie, au zidit biserici și mănăstiri și, fiind duși de către corabie într-un ostrov oarecare, au răscumpărat pe cei care fuseseră luați în robie de acolo.

Mergând apoi la Ierusalim împreună cu mama Melaniei, s-au nevoit într-o casă, fericita locuind acolo ca într-o închisoare. Era vizitată doar o dată pe săptămâna de către mama ei și de către soțul care acum îi era ca un frate, dormea doar două ore pe noapte și postea aproape toată săptămâna. După moartea mamei ei, Melania a ieșit din casa aceea și, zidind o mănăstire, a povățuit peste 90 de maici, iar odată cu moartea lui Apelian, aștepta și ea clipa în care se va duce către Dumnezeu. Știa că șederea ei pe pământ fusese prelungită spre folosul altora, având și darul vindecărilor și al izgonirii duhurilor rele.

Cunoscând de mai înainte că a venit vremea plecării la cele veșnice și fiind cuprinsă de boală, s-a întins pe pat și și-a pus mâinele în semnul Sfintei Cruci, spunând: „Precum a voit Domnul, așa s-a făcut”, urcând sufletul ei la Domnul pe care Îl alesese încă din copilărie. Toți călugării din jurul Sfintei Cetăți s-au adunat la înmormântarea ei, cântându-i toată noaptea psalmi și cinstind-o pentru viața îngerească pe care o dusese.

**#

 31 Decembrie

VIATA SFÂNTULUI CUVIOS ZOTIC, HRANITORUL DE LEPROSI 

VIEŢILE SFINŢILOR

Împăratul a socotit aceasta ca o bătaie de joc. S-a aprins de mânie şi a poruncit să-l lege pe Sfântul Zotic de catâri sălbatici şi să-i gonească fără milă, ca să-i curme cu silnicie viaţa, rupându-i mădularele bucăţică cu bucăţică pe pietrele de acolo.

Sfântul Zotic s-a născut la Roma cea veche. Era de neam cinstit şi strălucit. De mic şi-a însuşit toată ştiinţa vremii. Fiind om învăţat, a fost dus din Roma în Constantinopol de marele între împăraţi Constantin şi cinstit cu dregătoria de magistru.

O dată cu el au venit în Constantinopol şi alţi oameni de frunte din Roma: magistrianul carelor, Paulin, nepotul lui, Olimvrie, Vir, Sever, Marian, Antim, Uvrichie, Isidor, Calistrat, Florentie, Euvul, Samson, Studie şi dumnezeiescul acesta Zotic. Numele acestor înalţi dregători le poartă până astăzi sfintele locaşuri zidite de ei.

Se spune că în vremea aceea a bântuit în Constantinopol lepra. Împăratul a dat poruncă să fie aruncaţi în adâncul mării toţi cei îmbolnăviţi de lepră. Zotic, acest cinstit bărbat, n-a vrut să vadă sau să audă de aşa ceva, ci, înflăcărat de dor dumnezeiesc, s-a dus la împărat şi i-a spus: „Să dea împăratul robului său aur mult ca să cumpere mărgăritare, pietre preţioase şi strălucitoare spre mărirea şi cinstea împărăţiei lui, pentru că robul lui este cunoscător în astfel de lucruri!".

Împăratul a poruncit îndată să i se dea aur. Iar bărbatul acela, iubitor de Dumnezeu, şi preaiscusit lucrător al lui Dumnezeu a luat aurul şi a plecat plin de veselie. Cu aurul izbăvea de la înec pe toţi aceia pe care prefectul oraşului îi dădea călăilor să-i omoare. Le dădea preţ bun pentru ei şi-i ducea pe leproşi, dincolo de Constantinopol, într-un munte numit pe vremea aceea Eleon. Acolo Zotic făcuse nişte colibe şi în ele adăpostea pe leproşi. Neguţătoria aceasta cu câştig dumnezeiesc n-a rămas tăinuită. Că leproşii erau mulţi, iar sfântul le ducea în fiecare zi hrană din belşug. Mulţi se temeau că aceasta putea aduce foamete mare în oraş.

După moartea marelui şi pururea pomenitului împărat Constantin a luat toată împărăţia Constantie, fiul lui. Acest împărat nu era ortodox, ci arian, şi a supus pe mulţi binecredincioşi la felurite chinuri. Îl ura pe Sfântul Zotic, pentru că era ortodox, dar se sfia să-i facă, fără pricină, vreun rău, pentru dragostea ce-i purtase tatăl său, Sfântul Constantin. Totuşi a găsit o bună pricină ca să-l piardă. L-a învinuit că aduce lepra în oraş. Între timp s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit de lepră şi fata împăratului. Chiar tatăl ei a dat-o prefectului să fie aruncată în mare. Dar Sfântul Zotic a dat, ca de obicei, călăilor bani, a răscumpărat copila şi a dus-o printre ceilalţi leproşi.

Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, foametea aşteptată a venit în Constantinopol. Oraşul ducea lipsă de cele de trebuinţă pentru hrană. Împăratul a căutat să afle pricina lipsei şi a foametei. Clevetitorii şi duşmanii adevărului au găsit acum prilejul să hulească pe sfânt. Au spus împăratului că Zotic e pricina foametei, pentru că ducea mâncare cu nemiluita leproşilor care erau mulţi la număr.

Când împăratul a auzit asta şi-a stăpânit puţin mânia, şi pentru că se sfia de sfânt şi pentru că nu primise încă mărgăritarele şi pietrele preţioase. Înduplecat însă de oamenii rău voitori, a poruncit să-l prindă. Când sfântul a aflat că e vorba să-l prindă, s-a dus pe ascuns la palatul împărătesc şi s-a înfăţişat împăratului.

Împăratul în batjocura i-a spus: „A venit, magistre, corabia care trebuie să aducă mărgăritarele şi pietrele preţioase?". „Vino, împărate, dacă vrei, cu robul tău", a răspuns sfântul, „să o vezi!".

Împăratul n-a zăbovit deloc şi a plecat. Fericitul Zotic, însă, s-a dus mai înainte în Muntele Eleon, a poruncit să iasă din colibe fraţii cei întru Hristos împreună cu fiica împăratului, cu făclii în mâini, întru întâmpinarea împăratului.

Când împăratul a ajuns acolo şi a văzut pe leproşi s-a mirat de mulţimea lor, şi a zis: „Cine sunt aceştia?". „Aceştia, stăpâne", a răspuns sfântul, arătându-i cu degetul, „sunt pietrele preţioase şi mărgăritarele cele sclipitoare, pe care le-am cumpărat în neguţătoria mea!".

Împăratul a socotit aceasta ca o bătaie de joc. S-a aprins de mânie şi a poruncit să-l lege pe Sfântul Zotic de catâri sălbatici şi să-i gonească fără milă, ca să-i curme cu silnicie viaţa, rupându-i mădularele bucăţică cu bucăţică pe pietrele de acolo. Porunca s-a îndeplinit îndată. Împăratul era de faţă şi se uita. Catârii, împunşi cu ţepuşe de călăi, au târât în fugă năpraznică pe sfânt din vârful dealului până în vale. Mădularele lui s-au împrăştiat ici şi colo, iar ochii i-au ieşit din cap. În locul în care s-au petrecut acestea a ieşit îndată un izvor cu apă curată şi bună de băut, care tămăduieşte toată boala şi toată neputinţa, spre lauda, slava şi cinstea iubitorului de oameni Dumnezeu şi a slujitorului Său. Fericitul şi-a dat sufletul pe când era târât de catâri. Atunci îndată catârii au rămas nemişcaţi, deşi erau biciuiţi amarnic de călăi. Şi catârii, cu voce omenească, în auzul tuturor, au făcut de ocară cruzimea şi nebunia împăratului, numindu-l orb şi nesimţit. Despre cuvios au spus să fie îngropat chiar în locul acela.

Când împăratul a văzut şi a auzit aceasta s-a umplut de uimire. Se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, cu suspine şi cu inima zdrobită, să aibă milă de el. Striga că din neştiinţă a făcut cele ce a făcut. Şi îndată a poruncit să se îngroape trupul mucenicului cu multă grijă şi cu deosebită cinste. A mai poruncit împăratul ca în mare grabă să se ridice pentru leproşi, cu bani împărăteşti, o clădire mare cu foarte multe curţi şi acareturi, căreia i-a închinat veniturile multor moşii.

Iar Sfântul Zotic, de atunci şi până azi, prin harul lui Dumnezeu cel iubitor de oameni, nu conteneşte să facă nenumărate minuni.

***

 31 Decembrie

VIATA SFÂNTULUI MUCENIC HERMES 

Exorcistul Hermes primea în biserică pe cei stăpâniţi de duhuri rele şi prin harul şi puterea rugăciunii sale le alunga şi-i tămăduia pe aceştia. Totodată el pregătea pe cei care aveau să se boteze, citind rugăciunile de lepădare şi de curăţire de întinare a demonilor, după care se oficia taina Botezului de către episcop sau de către preot.

Este nesfârşit şirul mucenicilor din populaţia daco-romană de pe malurile Dunării care s-au împărtăşit devreme de harul sfinţeniei creştine cu preţul sângelui lor. Dintre aceştia, unii s-au învrednicit de slujire bisericească înaltă, ca episcopi, preoţi sau diaconi, iar alţii au ajutat pe fraţii lor de credinţă în slujiri mai modeste, dar folositoare mântuirii lor. Astfel, unii citeau din cărţile sfinte la slujbele bisericeşti, iar alţii, dăruiţi cu o putere deosebită, înlăturau duhurile rele ce stăpâneau pe unii creştini. Aceştia purtau numele de exorcişti şi aveau un rol mare în pregătirea celor care doreau să primească botezul creştin, citind rugăciunile de lepădare şi de alungare a duhurilor rele din trupurile şi sufletele lor, ceea ce astăzi face preotul, căci nu se mai folosesc exorciştii.

Ei luau deci parte cu multă râvnă şi cu evlavie la lucrările sfinte din biserică, iar în timpul prigoanei împăratului Diocleţian, mulţi au înfruntat cu curaj şi lepădare de sine suferinţele şi moartea, ca şi cei din slujirile bisericeşti mai înalte, primind cununa de mucenici şi ajungând la lumina slavei celei de sus.

Între aceştia se face pomenirea Sfântului Mucenic Hermes, exorcistul, care a slujit cu smerenie şi adâncă evlavie lui Hristos în biserica din cetatea Bononia. Aici exista un locaş sfânt şi mulţi închinători dintre băştinaşii daco-romani, trăitori ca şi acesta cu multă evlavie creştină şi ascultând şi urmând poruncilor adevăratului Dumnezeu.

Neînfricoşându-se de asprele măsuri de prigonire a închinătorilor şi slujitorilor lui Hristos, luate de împăratul Diocleţian şi aduse la îndeplinire de către demnitarii săi, exorcistul Hermes primea în biserică pe cei stăpâniţi de duhuri rele şi prin harul şi puterea rugăciunii sale le alunga şi-i tămăduia pe aceştia. Totodată el pregătea pe cei care aveau să se boteze, citind rugăciunile de lepădare şi de curăţire de întinare a demonilor, după care se oficia taina Botezului de către episcop sau de către preot.

Când s-a pornit mânia conducătorilor păgâni ca să nimicească pe slujitorii Bisericii, fără să se lepede sau să ascundă lucrarea sa printre cei de o credinţă cu el, exorcistul Hermes a arătat folosul slujirii sale în Biserică şi a primit cu curaj şi sfântă bucurie mucenicească sfârşitul vieţii sale pământeşti, când călăii cei păgâni i-au tăiat fără milă capul. De altfel, aşa s-au sfârşit prin ascuţişul sabiei atâţia mărturisitori neînfricaţi din cetatea Bononia şi de pe întinsul ţărmurilor Dunării.

Prin această moarte martirică, exorcistul Hermes a păşit în viaţa cea adevărată şi veşnică. Sângele său nevinovat şi de mult preţ i-a deschis şi însemnat calea către ceruri, unde s-a învrednicit să intre în ceata sfinţilor şi să trăiască în slava cea veşnică.

Totodată, pe pământ, Hermes-exorcistul s-a dovedit vrednic de cinstire de-a lungul veacurilor nu numai în cetatea sa, ci şi în cetatea apropiată, Ratiaria, şi oriunde trăiau suflete creştine, ce căutau mântuirea cu ajutorul confraţilor, care din cer se rugau pentru ei.

***

 Rugăciuni de mulțumire

1. Doamne, mulțumesc pentru toate binecuvântările Tale și pentru tot ce faci pentru mine. Ajută-mă să am o inimă recunoscătoare și să-Ți arăt recunoștința mea prin faptele mele. Amin.

2. Doamne, mulțumesc pentru toate darurile pe care le-ai dat mie și pentru toată grija pe care o ai pentru mine. Ajută-mă să-Ți mulțumesc mereu prin cuvintele și faptele mele. Amin.

3. Doamne, mulțumesc pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut în viața mea și pentru toate binecuvântările Tale. Ajută-mă să văd totul prin ochii Tăi și să-Ți arăt recunoștința mea prin tot ceea ce fac. Amin.

4. Doamne, mulțumesc pentru toate binecuvântările tale care mă înconjoară. Mulțumesc pentru sănătatea mea, pentru familia mea, pentru prietenii mei și pentru toate lucrurile frumoase din viața mea. Mulțumesc pentru tot ce faci pentru mine în fiecare zi. Amin.

5. Doamne, mulțumesc pentru dragostea Ta necondiționată și pentru tot ce faci pentru mine. Mulțumesc pentru binecuvântările tale abundente și pentru toate lucrurile pe care le-ai pus în viața mea. Ajută-mă să am un suflet recunoscător și să-ți arăt mulțumirea mea în tot ceea ce fac. Amin.

6. Doamne, mulțumesc pentru toată bogăția pe care o am în viața mea. Mulțumesc pentru că am suficientă mâncare, haine și adăpost. Mulțumesc pentru că am o familie și prieteni care mă iubesc. Ajută-mă să fiu recunoscător pentru tot ce am și să-mi folosesc darurile în slujba Ta. Amin.

***

 1 Ianuarie

 "SFÂNTUL IERARH VASILE CEL MARE... 

Sfântul Vasile s-a născut în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Încă nebotezat fiind, Sfântul Vasile a stat cincisprezece ani la Atena unde a studiat filosofia, retorica, astronomia, şi toate științele acelui timp. Colegi de studii i-au fost Sf. Grigorie Teologul și Iulian, împăratul apostat de mai târziu. La anii maturității a primit Sfântul Botez în apele Iordanului împreună cu [celebrul] Eubul, fostul său profesor.

A fost Episcop al Cezareei Capadociei timp de aproape zece ani și și-a încheiat viața pământească la vârsta de cincizeci de ani. A fost apărător mare al Ortodoxiei, luminător al curăției morale, zelot al trăirii religioase, culme a gândirii teologice, ziditor și stâlp al Bisericii lui Dumnezeu. Sfântul Vasile și-a meritat pe deplin titlul de "Mare", în cântările sale, Biserica îl numește "dumnezeiasca albină a Bisericii lui Hristos care adună sufletele credincioșilor cu dulceața cinstirii de Dumnezeu, iar cu acul dumnezeiescului dor, ca și cu o armă, rănește hulele ereticilor".

Se păstrează numeroase scrieri ale acestui Sfânt Părinte al Bisericii, scrieri teologice, apologetice, ascetice, canonice precum și Sfânta Liturghie care îi poartă numele.

Această Sfântă Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se slujește de zece ori pe an: la Întâi Ianuarie, ziua Sfântului; în ajunul Nașterii Domnului; în ajunul Botezului Domnului; în toate Duminicile Sfântului și Marelui Post, cu excepția Duminicii Floriilor; în Sfânta și Marea Zi Joi și în Sfânta și Marea Zi Sâmbătă [a Săptămânii Patimilor]. Sfântul Vasile cel Mare a adormit cu pace în ziua de 1 Ianuarie a anului 379 după Hristos, strămutându-se în Împărăția Cerurilor.

De Sf. Nicolae Velimirovici