***

 --Cele mai scumpe

alimente și băuturi din lume...

   Publicat la: 11.03.2011...

--1. Şofranul:

Șofranul este cea mai scumpă mirodenie a lumii. Preţul lui este dat de greutatea cu care se recoltează şi prelucrează acest condiment fragil care este de fapt pistilul crocusului de şofran. Pentru a recolta 500 de grame de şofran e nevoie de aproximativ 75.000 de flori recoltate de pe o suprafaţă echivalentă cu un teren de fotbal. La procesul de cultivare se adaugă unul delicat de recoltare, uscare, sortare şi transportare a şofranului care face ca în final preţul unui kilogram din această mirodenie să ajungă la 11.000 de dolari..

--2. Nucile de Macadamia:

Iată nucile cu adevărat tari. La propriu şi la figurat, la coajă şi la preţ. Nucile de Macadamia sunt cele mai scumpe nuci din lume întrucât arborele care le produce are nevoie de 7-10 ani pentru a ajunge la maturitate şi necesită fertilizări intense şi costisitoare. Cei care vor să treacă de coaja tare pentru a ajunge la miezul cremos al acestei nuci care conţine peste 80% uleiuri şi aproximativ 4% zaharuri trebuie să plătească 300 de dolari per kilogram..

--3. Beluga – caviarul

       iranian:

Cel mai scump caviar din lume nu este cel rusesc așa cum s-ar crede, ci caviarul almas (termenul iranian pentru diamant). Preţul acestui caviar, rar şi de aceea foarte scump, este dat de faptul că este produs de un sturion care are cel puţin 100 de ani. Luxosul caviar provine din acest sturion care a supravieţuit dinozaurilor şi care există pe pământ de acum 120 milioane de ani. Acest caviar iranian ajunge pe piaţa din Statele Unite şi se vinde cu 5000 de dolari kilogramul. Încă un motiv în plus pentru a consuma caviar cu moderaţie.

--4. Trufa albă:

Cea mai scumpă ciupercă din lume este de departe trufa, dar nu cea neagră ci varietatea ei albă, mult mai rară. Originară din zona Langhe, regiunea Piedmont, din nordul Italiei, trufa albă creşte până la 12 centimetri în diametru şi poate atinge 500 de grame în greutate. Aceste trufe au un preţ de 2000 de dolari, adică 4000 de dolari per kilogram. Însă preţul lor explodează atunci când sunt vândute la licitaţii. Cea mai scumpă astfel de trufă a fost vândută în decembrie 2007 lui Stanley Ho, proprietarul unui cazino din Macao, care a plătit 330.000 de dolari pentru 1,5 kilograme de trufă albă. Ca să înţelegem ce sunt trufandalele!..

--5. Cartoful “La Bonnotte”

Considerăm cartoful un aliment la îndemână pentru că este ieftin. ar acum ne ocupăm de tot ce-i mai scump. Cel mai costisitor cartof din lume este o varietate din Franţa – “La Bonnotte”. Doar 100 de tone sunt cultivate anual, iar locul de cultură este exclusiv insula Noirmourtier. De ce este scump? Pentru că este nevoie de fertilizare specială a pământului de cultură cu alge şi de o climă specială, aproape de mare. Cum această specie este aproape pe cale de dispariţie, bătălia pe această varietate este mare, 1 kg ajungând până la 500 euro.

--6. Vita Kobe:

Cea mai scumpă carne de vită din lume este obţinută de la specia japoneză Tajima-ushi. Vacile sunt hrănite cu cea mai bună iarbă şi sunt crescute după o tradiţie strictă în regiunea Kobe (hrănite cu bere şi masate în fiecare zi). Carnea este fragedă, gustoasă şi are o textură deosebită cu firişoare de grăsime distribuite incredibil de uniform ce îi conferă cărnii un aspect marmorat. Deşi există variante americane şi britanice ce sunt vândute ca vită stil Kobe (hrănite cu bere şi masate zilnic), adevărata vită Kobe ajunge la 100 dolari pentru 200 grame de carne macră. Folosită la sashimi, shabu-shabu, teppanyaki, vita de Kobe se deosebeşte de mai puţin reuşitele copii şi datorită hranei care este mai bună şi mai scumpă decât cea de pe continentul american..

--7. Sandvişul de platină:

Cel mai scump sandviş din lume – da, există şi aşa ceva! – este von Essen Platinum Club Sandwich. Această delicatessă cu 3 straturi are cel mai fin piept de pui (poulet de Bresse, considerat a patra minune gastronomică a lumii!), şuncă, ouă de prepelită şi trufe albe. Se vinde în Cliveden, Berkshire şi costă aproape 200 de dolari. Are 1,182 de calorii şi este pe lista de “trebuie gustat” a fanaticilor gurmanzi din toate ţările..

--8. Pizza de 8300 euro:

Pizza cea mai scumpă din lume poate fi gustată în Italia. Cu toppinguri generoase de caviar şi homar, această pizza are un diametru de 20 cm şi un topping excepţional în stare lichidă – coniac Louis XIII Remy Martin. În acest caz nu mai cereţi ketchup.

9. Omleta de 1,000 de dolari

Restaurantul Le Parker Meridien din New York serveşte cea mai scumpă omletă din lume. Preţul de 1,000 de dolari (sau 700 de dolari dacă o faceţi acasă) nu este dat de cele 10 ouă folosite, ci de cele 200 g de caviar sevruga şi de 1 homar întreg.

--10. Îngheţata de 

        1,000 de dolari:

Încă din 2004 în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai scumpă îngheţată din lume, specialitatea restaurantului Serendipity 3 din Manhattan conţine 5 globuri de îngheţată din vanilie de Tahiti, vanilie de Madagascar, foiţe de aur comestibile de 23 K şi una din cele mai scumpe ciocolate din lume – Amedei Porceleana.

--11. Trufele Chocopologie:

Apreciate ca fiind cele mai gustoase şi scumpe produse de ciocolată din lume trufele “Chocopologie by Knipschildt” costă nici mai mult nici mai puţin decât 2,600 de euro per 370 grame și se pot achiziționa doar pe bază de comandă. Realizate manual după o reţetă secretă, delicatesele conțin, printre altele, trufă neagră și 70% cacao..

--12. Cafeaua Kopi Luwak:

S-ar putea să deveniţi hipertensivi doar gânindu-vă la această cafea întrucât doar auzul preţului ei poate să accelereze pulsul unui hipotensiv: peste 1000 de dolari per suta de grame. Preţul cafelei Kopi Luwak este determinat nu doar de gustul apreciat ca fiind deosebit ci şi de raritatea ei. Kopi Luwak este o specie de cafea care creşte într-un areal foarte restrâns, exclusiv în insula Sumatra (Indonezia), motiv pentru care recolta anuală este de doar 15 kilograme de cafea. Iar doritorii, se pare, sunt mai mulţi..

--13.Ceaiul Tieguanyin:

Dacă preţul cafelei vă face rău nu încercaţi nici cu ceai. S-ar putea să vă dăuneze. Mai ales dacă vă doriţi un ceai verde Tieguanyin.

Cel mai scump ceai din lume vine să ne arată că în China nu se produc doar obiecte de serie mare şi preţ mic ci şi ceaiuri rare şi scumpe. O singură ceaşcă din acest ceai – făcută din 2-3 frunze uscate – costă 15 dolari iar preţul kilogram ajunge la suma de 3000 de dolari.

--14. Plicul de ceai cu

         diamante:

Dacă un ceai chinezesc vă pare a fi scump, cu siguranţă că acest plic de ceai cu diamante o să vă pară a fi exagerat. Şi chiar acest efect extravagant l-a urmărit compania PG care l-a produs pentru a celebra al 75-lea an al existenţei sale. Decorat manual cu 280 de diamante pentru a le reaminti englezilor cât de mult iubesc ceaiul, plicul costă 7500 de lire sterline. Cred că englezii îşi puteau aminti că le place ceaiul şi într-o manieră mai discretă.

--15.Cea mai scumpă

        şampanie:

Dacă bei un pahar din această şampanie probabil trebuie să bei o alta după doar ca să sărbătoreşti faptul că te-ai apropiat de cea mai scumpă şampanie a lumii. Cea mai scumpă şampanie poartă numele de Perrier Jouet Belle Epoque Blanc de Blanc şi nu vechimea este cea care o face atât de preţuită – aşa cum se întâmplă la vinurile de colecţie – ci faptul că este produsă din struguri atent selecţionaţi şi vândută în sticle pictate manual. O astfel de sticlă costă 1,500 de dolari..

--16. Un whiskey 

         cu adevărat rar:

Probabil că dacă ar fi supravieţuit câţiva dinozauri unii tot ar fi fost mai ieftini decât acest whiskey din categoria “fine and rare” ce poartă numele de Macallan Fine Rare Vintage. Nu ştiu cât de rafinat este acest distilat, vechi de 30 de ani, dar rar este cu siguranţă. Anul trecut, în întreaga lume mai erau doar 85 de sticle. Şi poate or mai fi, dacă nu s-o fi spart vreuna, că de băut cu siguranţă se bea cu moderaţie. Nu poţi bea mult whiskey de 38.000 de dolari sticla fără să te doară rău capul a doua zi..

--17.Un rom pentru piraţi

        bogaţi:

Cel mai scump rom al lumii nu pare a fi pentru lupii neînfricaţi ai mărilor ci mai degrabă pentru saloanele unor milionari excentrici. Wray & Nephew White Overproof este cu siguranţă cel mai scump rom al lumii. Rar, şi cu siguranţă bun, acest rom distilat în 1940 este cea mai preţioasă licoare din categoria sa. O singură sticlă de – nu se ştie câte or mai fi – Wray & Nephew White Overproof Rum costă 53,000 de dolari.

--18. Diamantele sunt    

         eterne Chiar şi la cupă:

Nu se putea ca japonezii, care beau de revelion şampanie cu foiţă de aur ca să aibă un an nou bun şi bogat, să nu ducă extravaganţa la un nou nivel. Acesta este cauza, şi nu lipsa cruntă a măslinelor din Japonia, pentru care a fost inventat cel mai scump coctail din lume. În fond, “Diamonds-Are-Forever” – not for everyone – nu are cine ştie ce ingrediente rare, dacă facem abstracţie de diamantul de 1.6 carate din pahar.

Dacă vă interesează un astfel de cocktail îl găsiţi la hotelul Ritz-Carlton din Tokyo . Pentru 11.000 de dolari cât costă cred că nici nu trebuie să coborâţi la bar. Puteţi solicita room-service-ul..

--19.Prietenii nu ştiu de ce:

Nu ştiu dacă prietenii dumneavoastră ştiu, dar ai mei nu cunosc de ce preţul berii a crescut atât de mult. Mă rog, nu toată berea , ci doar Vielle Bon Secours, cea mai scumpă bere a lumii. Greu să ieşi cu băieţii la o bere când o singură sticlă, vândută exclusiv la Bierdorme în Londra, costă 1000 de dolari. Şi nu sunt reduceri la happy hours!..

--20.Pentru femei puternice:

Nu conţinutul face ca această sticlă de băutură, care pentru preţiozitate nu mai este numită vodca ci dovka – probabil fiindcă citeşti anagramat după ce vezi preţul – ci ambalajul. Diva Vodka, produsă de Blackwood Distillery din Scoţia – da, scoţienii produc şi vodcă! – este cea mai scumpă vodcă a lumii. În funcţie de decoraţiunile din “cristal” ale sticlei preţul uneia singure ajunge de la 35 de lire sterline şi până la 540.000 de lire sterline. Hai, recunoaşteţi că vă e dor de zilele în care se cumpărau băuturi cu sticle la schimb..

--21.Apa vieţii:

Există o apă, literalmente, mai scumpă decât aurul. Şi platina. Şi multe alte metale rare şi scumpe. Se numeşte Kona Nigari şi este, de departe, cea mai scumpă apă a lumii. Sincer, nu prea ştiu de ce, dar preţul a 30 de mililitri din această apă produsă prin desalinizarea apei bogate în minerale din adâncurile mării hawaiene, costă 17 dolari...

Sursa Google...

***

 --Isola Bella, situată pe Lacul Maggiore în nordul Italiei, este un exemplu uimitor de transformare și frumusețe..

Cândva o stâncă sterp, insula a fost remodelată în secolul al XVII-lea de familia Borromeo într-un paradis luxuriant și pitoresc.. În inima acestei oaze se află magnificul Palazzo Borromeo, o bijuterie arhitecturală baroc..

Palatul găzduiește camere opulente pline de artă neprețuită, decorațiuni complicate și semnificație istorică.. Printre cele mai faimoase caracteristici ale sale se numără Sala di Napoleone, o cameră în care a stat cândva Napoleon Bonaparte, adăugând la moștenirea bogată a insulei.. De jur imprejur al palatului se află renumitele grădini terasate ale insulei, considerate unele dintre cele mai frumoase din Italia.. Proiectate sub forma unei nave, aceste grădini sunt amenajate pe zece niveluri spectaculoase, fiecare împodobită cu plante exotice, statui, fântâni și păuni albi maiestuoși.. Bijuteria de încoronare a grădinilor este Teatro Massimo, un amfiteatru elegant realizat din marmură albă, care oferă vederi panoramice ale Lacului Maggiore și Alpii din apropiere.. Aceste grădini, cu designul lor meticulos și atmosfera încântătoare, sunt un punct important al Isola Bella..

Mai mult decât o destinație pitorească, Isola Bella este o dovadă a viziunii și creativității familiei Borromeo.. Amestecul său unic de arhitectură baroc, artă și natură a captivat vizitatorii de secole.. Astăzi, rămâne unul dintre cele mai celebre repere din Italia, atrăgând călători din întreaga lume care vin să se minuneze de frumusețea și semnificația sa istorică...

Sursa Net...

***

 --15 fapte interesante pe  

   care poate nu le știi   

   despre Siria...

1. Damascul, capitala Siriei, este unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume, cu dovezi ale unei așezări datând din jurul anului 10.000 î.Hr..

2. Orașul antic Ugarit, situat în Siria, este locul unde a fost descoperit cel mai timpuriu alfabet cunoscut.

3. Siria găzduiește râul Eufrat, unul dintre cele mai importante râuri din Orientul Mijlociu și o sursă cheie de apă pentru milenii..

4. Orașul antic Palmyra, patrimoniu mondial UNESCO, a fost un centru cultural și comercial major al Imperiului Roman..

5. Săpunul Alep din Siria este considerat unul dintre cele mai vechi tipuri de săpun din lume, făcut din ingrediente naturale precum uleiul de măsline și uleiul 

de laur..

6. Crac des Chevaliers, un castel medieval din Siria, este unul dintre cele mai bine conservate castele cruciate din lume..

7. Bucătăria bogată din Siria include preparate celebre precum kibbeh, fattoush și baclava, prezentând un amestec de arome mediteraneene și Orientul Mijlociu..

8. Orașul Bosra, cândva capitala provinciei romane Arabia, prezintă un teatru roman remarcabil de bine conservat..

9.Deșertul Sirian acoperă o mare parte a țării, făcând parte din mai mare deșertul Arabiei..

10.Ebla, un regat străvechi din Siria, a fost un centru major al comerțului și civilizației în mileniul 3 î.Hr..

11. Moscheea Umayyad din Damasc este una dintre cele mai mari și mai vechi moschei din lume, datând din secolul 8..

12 ani. Meșteșugul tradițional sirian din oțel damascen era renumit pentru modelele sale complicate și calitatea excepțională, folosit în crearea săbiilor legendare..

13. Aramaica, una dintre limbile străvechi vorbite pe vremea lui Iisus, este încă vorbită în unele sate din Siria și astăzi..

14. Muntele Hermon, un munte semnificativ din Siria, are importanță istorică și religioasă pentru diverse culturi și este o sursă de apă dulce..

15 ani. Steagul sirian are stele verzi care reprezintă unitate și speranță pentru naționalismul arab...

Sursa Net...

***

 EROII NU MOR NICIODATĂ...........

30 Noiembrie 1917: S-a născut Elena Chiriță, sergent - infirmier, voluntar în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Elena Chiriță (n. 30 noiembrie 1917, Suseni, Bogați, Dâmbovița – d. 8 martie 1945, Arad) a fost o infirmieră română, care s-a înrolat ca voluntar militar și a fost ucisă în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial.

S-a născut în satul Suseni din comuna Bogați, azi în județul Argeș, fiind fiica cea mai mică a lui Ștefan Chiriță, un țăran sărac cu o familie numeroasă formată din șase copii. A urmat patru clase primare, după care, la vârsta de 12 ani, a plecat să muncească la Târgoviște. A lucrat o perioadă ca ucenică la un atelier de croitorie, încercând să învețe meserie, dar stăpâna atelierului a folosit-o mai mult ca slugă.

S-a angajat în 1941 ca femeie de serviciu la Spitalul Militar din Târgoviște, fiind transferată în 1943 la Spitalul de Zonă Interioară nr. 303 București, unde a absolvit un curs pentru infirmiere organizat de Crucea Roșie. Spitalul a fost dislocat în primăvara anului 1944 în localitatea arădeană Lipova, iar infirmiera Elena Chiriță a dovedit abnegație în îngrijirea răniților în luptele purtate în lunile august și septembrie 1944 în defileul Mureșului, la Păuliș și la Cladova.

Dorind să fie cât mai aproape de soldații răniți pentru a încerca să-i vindece, Elena Chiriță a părăsit spitalul în 17 septembrie 1944 și a plecat voluntar ca sanitară în sectorul Batalionului 1 al Regimentului 96 Infanterie, lăsând o scrisoare medicului șef în care scria: „Am plecat pe front. Este nevoie aici de mine, dar e nevoie de cineva și acolo. Soldat Elena Chiriță”. În acea zonă aveau loc lupte grele, astfel că i-a pansat pe ostașii răniți și i-a trimis către punctele sanitare adecvate pe militarii cu răni grave. Pentru abnegația dovedită ca sanitară pe front a fost înaintată la gradul de caporal și decorată cu medalia Meritul sanitar clasa a II-a.

A trecut repede de la îngrijirea bolnavilor la armă luptând cot la cot cu soldații români. A trimis un memoriu la sfârșitul lunii septembrie 1944 către comandantul Armatei 1 române, generalul de corp de armată Nicolae Macici, cerând să i se aprobe „să fie înrolată într-o unitate de pe front, echipată și înarmată la fel cu camarazii care își fac acolo datoria”; cererea sa a fost respinsă, însă, deoarece Elena Chiriță a insistat să fie înrolată ca militar combatant, a fost aprobată în cele din urmă. Potrivit ordinului, infirmiera sanitară Elena Chiriță a fost repartizată ca voluntară la ambulanța Diviziei 19 infanterie. A ajuns acolo în noaptea de 11/12 octombrie 1944, după un drum greu efectuat cu camioanele sau căruțele care cărau materiale către front.

S-a prezentat în 12 octombrie 1944 la Batalionul 1 al Regimentului 96 Infanterie, care se afla în acel moment în zona orașului Mindszent din Ungaria, și a participat alături de militarii din această subunitate la luptele din zonele Tiszaalpár, Tápióság, Dány și Cegléd (aflate la sud și est de Budapesta). În luptele purtate la nord de Cegléd, după spusele colonelului Ion Cojocaru, comandantul Regimentului 96 infanterie, Elena Chiriță s-a repezit cu grenada în mână în fața tancurilor germane, strigând „Înainte, ostași!”. „Încă nu s-a născut glonțul care să mă lovească”, le spunea adesea soldaților. Căpitanul Ion Dăscălescu, care a întâlnit-o la Isaszeg, o descria ca fiind „mică de statură, brunetă, cu ochii vii, cu părul în cozi bogate lăsat pe spate”; a întrebat-o de unde are atât curaj să lupte cu inamicul, iar Elena Chiriță i-a răspuns: „Când merg să lupt, domnule căpitan, prind un mare curaj, sunt în stare de orice”. Ca o recunoaștere a modului exemplar în care s-a comportat pe câmpul de luptă a fost avansată în 30 noiembrie 1944 la gradul de sergent.

A înaintat alături de Batalionul 1 al Regimentului 94 Infanterie către Budapesta, iar în 1 ianuarie 1945 a participat la respingerea unui contraatac inamic în zona Forrásmajori din periferia estică a Pestei. Compania condusă de căpitanul Camil Popescu lupta pe străzile orașului pentru ocuparea unui grup de case situat între pârâul Rákos și strada Keresztür, în apropiere de linia de cale ferată Rákosfalva - Köbánya, sub focul artileriei inamice. Trupele române s-au apropiat treptat de grupul de case, în timp ce tirul artileriei române era tot mai lung, declanșând asaltul. Elena Chiriță s-a aflat în prima linie, năpustindu-se împotriva inamicului cu strigătul „La asalt înainte!”.

La scurt timp un proiectil de brand a explodat la câțiva pași de ea, trântind-o la pământ și rănind-o grav la ambele picioare. A fost pansată sumar de căpitanul Sîrbu și de sergentul major Emil Popa, dintr-o companie de pionieri, iar brancardierii subunității au evacuat-o la ambulanța diviziei, de unde a fost transportată urgent la Spitalul Militar din Arad. Personalul medical al spitalului a depus eforturi să-i salveze viața, curățindu-i rănile și făcându-i transfuzie de sânge, dar, în ciuda acestora, Elena Chiriță a murit la Arad în 8 martie 1945, după două luni de suferință, și a fost înmormântată în Cimitirul Eroilor de la Radna, lângă ceilalți eroi ai Detașamentului Păuliș. Pe lespedea de piatră de pe mormântul ei se află următoarea inscripție: „Sergent Elena Șt. Chiriță, căzută pentru patrie în lupta pentru eliberarea Budapestei”.

Ca recunoaștere a eroismului dovedit pe câmpul de luptă Elena Chiriță a fost distinsă cu următoarele decorații: medalia Meritul sanitar cl. I; medalia „Virtutea militară”, cl. a II-a (post-mortem); Ulterior, după război, i s-au mai conferit medalia „Virtutea ostășească” cl. I și Ordinul „Apărarea Patriei” cl. a III-a ale Republicii Socialiste România „pentru fapte de arme săvârșite împotriva Germaniei fasciste”.

Deoarece era o fată simplă de la țară și a luptat doar pe frontul antihitlerist, nu și pe frontul antisovietic, Elena Chiriță a fost o eroină convenabilă pentru istoriografia comunistă care i-a amplificat faptele de vitejie în studii istorice și militare elaborate în principal în anii 1950 și 1960.

Generalul maior (r) Alexandru Petrescu, fost comandant al Detașamentului Păuliș, a publicat după război, în 1967, o lucrare memorialistică intitulată Sergent Elena Chiriță.

O stradă din municipiul Pitești se numește Strada Sergent Elena Chiriță, fiind denumită astfel în anii imediat următori războiului.

Prin Hotărârea Consiliului Local Bogați din mai 2010, Școala cu clasele I-VIII din Suseni a primit numele „Elena Chiriță”.

Asociația Națională „Cultul Eroilor” - Filiala Argeș a realizat un film documentar intitulat „Elena Chiriță, eroina din Bogați”. Sculptorul Marius Butunoiu a turnat un bust în bronz al Elenei Chiriță care se află expus în Muzeul Militar din București. Cinste și onoare memoriei ei!

*†*

 16 Decembrie 1775: S-a născut Jane Austen, scriitoare engleză.

Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Basingstoke and Deane, Regatul Unit – d. 18 iulie 1817, Winchester, Regatul Unit) a fost o romancieră engleză din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes.

Născută ca cel de-al șaptelea copil din opt într-o familie mare și unită, aflată la marginea de jos a nobilimii engleze, Jane și-a trăit toată viața înconjurată de familia sa. La început, educația și-a primit-o de la tatăl și de la frații ei, dar și prin intermediul cititului. Educația sa formală a luat sfârșit când a părăsit școala Mânăstirii din Reading după un an și jumătate, cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea „Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, „Elinor și Marianne”. Apoi s-a îndrăgostit.

Jane l-a întâlnit pe Tom Lefroy la Hampshire, în timpul vacanței de Crăciun din anul 1795. La jumătatea lunii ianuarie, el a plecat la Londra pentru a studia dreptul. Jane l-a văzut din nou la Londra în august, însă nu se mai cunoaște nimic despre relația lor până în toamna lui 1798 când se dovedește că aceasta nu a avut niciun rezultat. Acești ani s-au numărat printre cei mai fructuoși din viața lui Jane. După ce s-a întors de la Londra, a scris „Mândrie și Prejudecată”, apoi a rescris „Elinor și Marianne” sub titlul de „Rațiune și Simțire” și, în final, „Mânăstirea Northanger”, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris nici un roman timp de peste zece ani.

Dezamăgirea sa în dragoste poate fi, în parte, motivul tăcerii sale, însă un eveniment și mai devastator a fost plecarea din Steventon a familiei sale în 1801, când tatăl său s-a pensionat, pentru a trăi în Bath, un loc pe care Jane îl ura. În decembrie 1802 un tânăr bogat o cere de soție pe Jane și ea acceptă; totuși, a doua zi, își retrage acceptul. Câteva luni mai târziu vinde „Mănăstirea Northanger” unui editor pentru 10 £, dar așteaptă în zadar publicarea cărții.

Tatăl ei a murit în 1805, iar în anul următor Jane, împreuna cu mama și cu sora sa, s-au mutat în Southampton unde au rămas până în vara anului 1809, când se mută în Chawton, satul Hampshire din care Jane Austen și-a lansat, în sfârșit, cariera de romancieră. A terminat „Persuasiune” cam cu un an înainte de moartea sa, provocată de boala Addison, pe 18 iulie 1817.

Suportul stabil al familiei sale a fost esențial în dezvoltarea lui Austen ca scriitor profesionist. Perioada în care Jane și-a dezvoltat capacitățile artistice a început în adolescență și a durat până la vârsta de treizeci și cinci de ani. În această perioadă, ea a scris trei romane importante și l-a început pe al patrulea. Din 1811 până în 1815, prin apariția romanelor „Rațiune și Simțire”, „Mândrie și Prejudecată”, „Parcul Mansfield” și „Emma”, ea a avut succes ca scriitor. A mai scris alte două romane, „Mănăstirea Northanger” și „Persuasiune”, ambele publicate după moartea sa, și l-a început pe un al treilea „Sanditon”, dar a decedat înaintea finalizării sale.

***

 Prințul român care a salvat peste 50.000 de evrei de la exterminare, mort în anonimat la București, la 29 decembrie 1950...

Principele Constantin Jean Lars Anthony Démetre Karadja s-a născut la Haga, în Olanda, fiind fiul principelui Jean Constantin Alexandre Othon Karadja Pașa și al soției sale, Mary-Louise, fiica unui senator suedez.

Constantin a studiat dreptul la Inner Temple și a fost admis avocat în baroul englez. Vorbea fluent engleza, franceza, germana, suedeza, daneza și norvegiana și cunoștea limbile latină și greacă.

Tânărul s-a stabilit în România în 1916, după căsătoria cu principesa Marcelle Hélène Caradja, cu care a avut doi copii: pe Jean Aristide Constantin Georges Karadja și pe Marie Marcelle Nadèje Karadja.

Constantin a devenit cetățean român și a intrat în diplomație în 1920, devenind consul la Budapesta și apoi consul general la Stockholm și Berlin, iar în 1941 a fost numit directorul departamentului consular din Ministerul Afacerilor Externe.

Colecționar de cărți vechi și rare, diplomatul a întemeiat una dintre cele mai importante colecții aflată astăzi în cea mai mare parte în Fondul Bibliotecii Naționale și al Bibliotecii Academiei Române, căreia i-a dăruit cel mai complet exemplar al Lucrului apostolicesc tipărit în 1563 la Brașov de diaconul Coresi.

În iunie 1946, a devenit membru de onoare al Academiei Române, la propunerea generalului academician Radu R. Rosetti, dar a fost eliminat din Academia Republicii Populare Române în 1948 din cauza originii sale burghezo-moșierești.

Din funcția sa de consul general al României la Berlin pe care a deținut-o între 1931 și 1941, apoi ca șef al secției consulare în Ministerul Român de Externe, funcție deținută până în octombrie 1944, Karadja a depus o intensă activitate de salvare a evreilor români surprinși de război în Germania nazistă.

În septembrie 2005, în cadrul unei ceremonii la ambasada israeliană din Berlin lui Constantin I. Karadja i s-a conferit post mortem titlul de „Drept între Popoare” de către Institutul Memorial al Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim.

Au fost prezentate în detaliu demersurile sale diplomatice care au dus la salvarea de la deportare și exterminare a peste 52.000 de evrei, bărbați, femei și copii din Europa aflată sub teroarea nazistă, în special din Germania, Franța si Ungaria, dar și din Grecia și Italia. În 1941, în timpul în care se afla în misiune la Berlin, diplomatul român primise instrucțiuni de la Ministerul Român de Externe ca pe toate pașapoartele evreilor români stabiliți în Germania nazistă să treaca etnia lor, punându-se astfel și mai multe obstacole în calea repatrierii lor in siguranță.

Dar el a refuzat să facă acest lucru și, pentru a nu stârni suspiciunea germanilor, a oferit ca alternativă trecerea unei inscripții particulare în acele pașapoarte, soluție pe care ministerul de externe de la București a acceptat-o.

Partea germana a fost anunțată de efectuarea acelei modificari, dar nu s-a specificat în ce consta ea de fapt. A fost lăsată să creadă ca mențiunea de “evreu” va apărea în pașapoartele respective, iar acest truc a păcălit pentru o vreme autoritățile naziste.

Atunci cand s-a aflat, diplomatul a fost declarat “persona non grata” și trimis înapoi la București. Din funcția de director al departamentului consular al Ministerului de Externe a cerut apoi tuturor diplomaților români de peste hotare să protejeze evreii cu rădăcini românești împotriva oricăror tipuri de abuzuri, reușind să facă din România un refugiu al evreilor de pe întreg continentul și convingând autoritățile să le ofere adapost, până când aceștia își aranjau emigrarea în alte țări.

După război, nu a mai rezistat mult timp în Ministerul de Externe. A fost concediat de noua putere de la București și i s-a refuzat dreptul de a se angaja în alt domeniu sau de a primi pensie de serviciu.

Cerințele “vremurilor noi”, regimul politic instaurat la București, teroarea și incertitudinea i-au grăbit sfârșitul lui Constantin Karadja. Avea să moară în anonimat pe 29 decembrie 1950, la vârsta de 61 de ani.

***

 29 decembrie 1837 - Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, o reședință a țarilor, a ars complet. Focul a durat 30 de ore.

Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, Rusia a fost construit între 1754 și 1762 ca reședință de iarnă a țarilor ruși. A fost proiectat de Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, este colorat în verde și alb, are 1.786 de uși și 1.945 de ferestre. În anul 1833 arhitectul de Montferrand a fost angajat pentru a reproiecta camerele de stat de pe latura estică și a amenaja Sala Feldmareșalului și Sala Mică a Tronului (9 și 10).

În 1837 a izbucnit un incendiu. Cauza izbucnirii sale este necunoscută, dar pentru răspândirea rapidă a focului a fost învinuit de Montferrand. Arhitectul a fost grăbit de țar să termine lucrările cât mai repede, așa că a folosit materiale din lemn unde ar fi trebuit să folosească materiale din piatră.

În plus, pereții despărțitori din lemn construiți în grabă au ascuns șeminee dezafectate; burlanele lor, împreună cu gurile înguste de ventilație, au acționat pe post de coșuri pentru foc, permițându-i să se răspândească neobservat între pereți de la o cameră la alta până când nu s-a mai putut stinge.

Odată detectat, focul a continuat să se răspândească, dar suficient de încet pentru ca personalul și gărzile palatului să poată salva o mare parte din conținut, depozitându-le pe zăpadă în Piața Palatului. Acest lucru a fost o mare realizare, deoarece comorile Palatului de Iarnă au fost întotdeauna mai degrabă mobilierul masiv și ornamentele fragile decât tablourile ușoare.

Pentru a crea o barieră împotriva focului, țarul a ordonat distrugerea a trei pasaje care duceau la Ermitaj, o acțiune norocoasă care a salvat clădirea și o colecție de artă imensă. Poetul rus Vasili Jukovski a fost martor al incendiului – „un foc mare cu flăcările ajungând la cer”. Focul a ars timp de mai multe zile și a distrus cea mai mare a interioarelor Palatului de Iarnă.