***

 RĂSPUNSURILE UNOR COPII DE LA GRĂDINIȚĂ.❤

1-Bunicii sunt o doamnă și un domn care iubesc foarte mult copiii mici.

2-Un bunic este o bunică, dar bărbat.

3-Bunicii sunt oameni care nu au nimic de făcut; sunt ocupați doar atunci când mergem să-i vizităm.

4-Bunicii sunt atât de bătrâni încât nu ar trebui să alerge

5-Bunicii sunt oameni cu care este distractiv să mergi la cumpărături.

6-Când ne plimbăm cu ei, se opresc să ne arate lucruri frumoase... cum ar fi frunze de diferite forme, un gândac de multe culori sau casa lupului.

7-Bunicii nu ne spun "Grăbește-te!".

8-Bunica este de obicei o doamnă grăsuță, dar tot se apleacă să ne lege pantofii.

9-Sunt niște domni care poartă ochelari pentru a citi, îi pierd mereu și când am dormit cu ei poartă haine foarte ciudate.

10- Unii bunici au tați; sunt foarte bătrâni! Mama bunicii mele își poate scoate gingiile și dinții... în același timp!

11 - Răspund la întrebări de genul: "Cum ne mai suportă Dumnezeu?" .

12 - Nu se deranjează să ne spună aceeași poveste de mai multe ori și le place să ne citească povești.

13 - Toată lumea ar trebui să aibă bunici. Sunt singurii oameni mari care se bucură mereu să fie alături de noi!

14 - Știu că înainte de culcare putem mânca "niște bomboane", le place să se roage cu noi, ne pupă și ne răsfață chiar dacă ne-am purtat urât.

15-Bunica mea locuiește la aeroport; când avem nevoie de ea, mergem acolo și o căutăm, iar când vrem să meargă acasă la noi, o luăm.

16. Bunicii mei sunt cei mai buni; ne lasă să alergăm, să sărim pe pat și dacă părinții mei vor să ne certe, ei îi ceartă pe ei.

17. Bunicii mei sunt bătrâni, foarte amuzanți și foarte răbdători; dar cred că tata vrea ca ei să fie și bunicii lui, pentru că îi îmbrățișează foarte mult. O să-i spun să-și cumpere unul.                                           O zi frumoasă!🥰

***

 Mulți ne îmbrățișăm, dar puțini îmbrățișează cu adevărat.

Puțini spun ceea ce cred, însă mulți poartă măști și se dau drept oamenii care nu sunt. Mulți ne ținem de mână, dar puțini ne simțim în siguranță lângă cel din dreapta noastră.

Mulți spunem „Te iubesc”, puțini iubim sincer.

Mulți ne întâlnim la sărbători și ne suntem alături la bine. Puțini ne întindem mâna la greu. Mulți promitem, puțini acționăm. Mulți cunoaștem adevărul. Puțini au curajul de a îl spune.Mulți avem prieteni în zilele când suntem sănătoși, fără probleme și când nu suntem apăsați de greutăți.

Puțini stau lângă noi când pierdem afaceri, când suntem pe un pat de spital, când suntem fără curaj și fără bani sau când pierdem oameni dragi. Puțini ne sunt alături când ajungem pe un scaun cu rotile, bolnavi și fără speranță.Când e greu oamenii nu stau lângă noi, ei se întorc și pleacă.

Când e greu oamenii se prefac că nu ne mai cunosc. Când e greu oamenii ne devin străini, chiar dacă am împărțit un pat și ceaiul de dimineață, chiar dacă i-am crezut cei mai buni prieteni. Când e greu oamenii își arată adevărata față și adevăratul caracter. Când e greu putem rămâne singuri, chiar dacă am fost înconjurați de prieteni și ni s-a spus că suntem cei mai importanți oameni în viața lor....La multi ani tuturor varsatorilor .q..vă îmbrățișez cu drag ..

***

 'Azi, dupa 20 de ani de cariera, am clacat in clasa. Am preferat sa ies din clasa, ca sa nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cutitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimtire si tupeu maxim. Un elev si-a deschis telefonul si a inceput sa filmeze in ora, parerea mea e ca facea live pe tik tok. I-am cerut sa inchida si sa imi dea telefonul. Intentia mea era sa il pun pe catedra pentru a putea sa imi continui ora. Elevul in cauza si colegii au sarit cu gura ca nu am voia sa le iau lucrurile personale, o fata aproape ca tipa ca de ce ating elevul ca nu am voie sa pun mana pe el, in conditiile in care nu am atins copilul nici macar cu un deget. M-am intors spre domnisoara respectiva si am atentionat-o cu calm sa isi coboare tonul vocii si sa fie mai atenta ce afirmatii face si sa nu distorsioneze lucrurile pentru ca lucrurile neadevarate, indiferent de natura lor pot afecta un om. Stiti ce mi-a raspuns? " stiti ca pe mine ma vor crede, pe mine si pe colegii mei pentru ca toti  vom spune ca l-ati atins". Nu te puteai intelege cu ei, parca erau "posedati". E o clasa cu probleme dar niciodata nu au facut asa. Am iesit din clasa ca sa nu imi pocneasca ceva la cap,ma mir ca nu am facut vreun avc pana acum. Bine ca era spre sfarsitul orei. Nu am fost om toata ziua. Vorbim de clasa a VII a, scoala de cartier. Probleme au mai fost la aceasta clasa, nu doar la ora mea ci si la alti profesori sau in pauze, parintii chemati la scoala dar depasiti de situatie. Ridicau din umeri si spuneau "nici eu nu mai stiu ce sa fac cu el" sau "asa face si acasa". 

Politia a fost chemata de cateva ori la scoala in urma unor incidente dar a ramas la stadiul de constatare. 

Daca nu se va face ceva curand in scoli, unde gradul de violenta, tupeu, nesimtire a atins cote maxime, daca vom continua sa toleram asemenea derapaje si sa acceptam la nesfarsit toate tampeniile debitate de diverse ong-uri ca noi nu stim sa educam, ca scoala e despre jocuri si fericire, ca trebuie sa educam cu blandete, ne ducem naibii cu totii. 

Am facut o facultate, am invatat atat de mult ca sa ma duc la un loc de munca unde un copil de 13-14 ani isi bate joc de mine si eu nu pot sa ii fac nimic?  Asta e balamuc, nu scoala!!! Intru in scoala zambind, relaxat si plec cu capul bubuind si cu teama ca imi pocneste inima? Chiar nu se mai poate !!! Vreau sa ma duc la scoala sa imi fac orele in liniste, sa am liniste la ore si imi dau si sufletul pt ei. Sustinere??? Nu ai de la nimeni. Esti lasat singur in cusca cu lei. Pe usa scrie SCOALA. Ar trebui sa scrie BALAMUC pentru ca asta nu e o scoala din Uniunea Europeana.'

☘️Preluată de pe pagina Colegiul Cadrelor Didactice. Declarația unui profesor în 2023

Unul dintre comentariile la această postare spunea așa:

'Recent în Coreea de Sud a fost grevă a profesorilor din cam aceleași motive: manifestarea terorii elevilor și a părinților asupra cadrelor didactice. În ultimii 5 ani peste 100 cadre didactice coreene s-au sinucis. Ultima sinucidere a dus la grevă. Cutremurător!'

Iar alt comentariu:

'Și eu am ieșit din clasă (clasa a-IV-a) !  Elevul avea pe bancă mai multe bancnote de 100 de lei și doua telefone la care asculta manele ! A spus sa nu ma ating de lucrurile personale , chiar dacă sunt tentata...  a auzit el ca avem salariile mici și ne fac ochii ca la " păcănele " când vedem atâția bani!'

Dragi părinți, cum vă creșteți copiii? Singurii vinovați pentru acești mulți de Goe sunteți doar voi. Dacă vouă vă lipsește respectul pentru învățător și profesor, cum să îl aibă copilul vostru?

Cum adică 'nu am ce îi face. Așa face și acasă?' 

Aici v-a adus lipsa de educație, limite și reguli care se pun copiilor încă de la 2 ani. Aici v-a adus educația cu libertate deplină unde copilul conduce o casă și lui îi sunt îndeplinite și cele mai aberante dorințe.

Pe vremuri un părinte ar fi intrat în pământ de rușine să fie chemat la școală și să i se spună toate tâmpeniile făcute de copilul lui. E logic și normal să îi iei apărarea copilului tău atunci când i s-a făcut o nedreptate! Dar nu să aperi comportamente de derbedeu. Nu mai justificați că acasă e cuminte. E imposibil! Doar dacă suferă de bipolarism. Altfel, sigur îi vedeți de acasă cu acest mod deplasat de a reacționa, dar le tolerați. Nu e și treaba profesorului de a o face.

Respectul se învață de acasă! Nu școala face asta cu copiii voștri. Voi aveți această responsabilitate de a vă educa frumos copiii. Să nu vă mirați când copiii voștri se vor purta cu voi așa cum o fac cu profesorii. Cine le-a pus ecranele în brate de când gângureau? Cine le-a dat totul, 'pentru că noi nu am avut?'.

Culegeți ce ați semănat.

Din nefericire până să vă dați seama de propriile greșeli, mai au mulți profesori de plătit pentru lipsa voastră de implicare.

Tot ce au copiii nevoie este un acoperiș deasupra capului, mâncare pe masă și părinți aproape.

Dar când le oferiți palate, icre negre și bone tailandeze, să nu vă mai mire de ce veți avea lângă voi mai târziu....

Ana Ivan

Amar

 Amar

Mi-au dat amar și m-au numit nebună,

Copil naiv, zâmbind prea mult luminii,

Când eu vedeam în jur o lume bună,

Mă încolțeau și dragii, și străinii.

Mi-au dat amar din suc de mătrăgună

Când îi serveam cu mierea cea de mai

Și-n loc de dragoste, primeam minciună,

Și-n loc de inimă, mi-au dat un scai.

Mi-au dat amar, prea mult amar în sânge

Când în cămara mea și-au făcut loc,

Cum hoțul ce averi furate-și strânge,

Mi-au luat și picătura de noroc.

Mi-au dat amar cum cea mai neagră fiere,

Precum pelinul verde de amar,

Din lacrimi și tăceri mi-am strâns avere,

Și din singurătăți mi-am pus hotar.

Mi-au dat amar și-am devenit amară,

Cum sumbrul cenușiu am devenit,

Și-n duhul meu intră atâta seară

Încât cerul din mine-a asfințit... 

©Liuba Liubastra V. Botezatu, 

din vol. ,,poheme cu aromă de cafea și 

g ust de winston menthol", 2019

***

 ..."CINE ESTE MOȘ CRĂCIUN ???.

LEGENDA LUI MOȘ CRĂCIUN 

.."Se spune ca dupa un drum lung şi obositor Sfânta Fecioară Maria  împreuna cu Sfântul Iosif au ajuns la Betleem, un oraşel situat mai jos de Ierusalim.

Simţind ca i-a venit vremea sa nasca, Sfânta Maria la rugat pe Sfântul Iosif sa gaseasca un salaş unde sa se adaposteasca.

Au batut din poarta în poarta, dar nimeni nu i-a primit. 

Ajunşi la casa lui Moş Ajun acesta i-a îndreptat la fratele sau Moş Craciun, deoarece el era sarac şi nu avea loc nici pentru copiii lui.

Pe la miezul nopţii au ajuns la Moş Craciun, om bogat care avea case mari, grajduri pline cu vite şi o mulţime de oi. Cu toate acestea Moş Craciun nu le-a dat adapost în casa, i-a trimis în staulul vitelor.

Ziurel de ziua Sfânta Fecioara în ieslea cea saraca a nascut pe Domnul Sfant.

Dupa ce Iisus a venit pe lume, grajdul s-a umplut de o lumina lucitoare ca lumina soarelui. În iesle s-au aprins zeci de faclii, iar paiele scanteiau ca nişte luminiţe.

Dimineaţa Moş Craciun s-a dus sa dea mancare vitelor. A ramas mirat vazand grajdul înconjurat de o lumina neobişnuita, iar în iesle un prunc la care pastorii îngenuncheaţi se rugau. Îngerii din cer cantau din trambiţe cu flori de mar în mana.

Moş Craciun şi-a adus aminte de cele spuse de prooroci:

 “Dumnezeu va trimite pe pamant pe fiul sau sa mantuiasca lumea. El se va naşte din Fecioara”.

A îngenuncheat alaturi de pastori şi cu lacrimi în ochi a cerut iertare lui Dumnezeu pentru fapta sa.

Pentru a-şi îndrepta greşeala, Moş Craciun a hotarat sa împarta averea copiilor. De atunci, în fiecare an, cu traista plina urca în sanie trasa de cai albi şi colinda pamantul în lung şi-n lat pentru a împarţi daruri copiilor.

Dupa ce a murit, Moşul cel bun a ajuns sus în ceruri de unde priveşte pe pamant sa vada ce fac copiii.

În noaptea de Craciun coboara pe o raza de luna cu tolba plina de daruri pana la pamant.

Pe Moşul cel adevarat de mult nu la vazut nimeni: deoarece Dumnezeu i-a dat harul de a se face nevazut.

În amintirea acestui Moş bun, ziua în care se sarbatoreşte Naşterea Domnului se numeşte  Craciun."

(Sursa; Google)

***

 .              DE CE POSTIM ,

         ÎN AJUN DE BOBOTEAZA...?

Darurile duhovnicești  și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin proslăvirea Botezului Domnului – numit atât de frumos de înaintașii noștri Teofania ori Boboteaza.

Bucuria sărbătorilor continuă! 

Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. 

Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am  primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. 

Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi  am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii și a pus numele Iisus odorului ei. 

Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia, participând la un „revelion„ cu totul excepțional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile și stăpânește veacurile.

 Darurile duhovnicești  și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin  proslăvirea Botezului Domnului – numit atât de frumos de înaintașii noștri Teofania ori Boboteaza.

 Măreția praraznicului este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, prin care  a început relația veșnică de viață și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Boboteaza aduce bucurie în viața noastră și pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare și rugăciune a crescut și S-a sfințit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare.

Praznicul Teofaniei, sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură și  prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiasma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene.

Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni.  O veche zicală românească spune că „omul sfințește locul”. Cum îl sfințim, oare? Insul înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinți nimic. Duhul Domnului prezent în om sfințește și binecuvintează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfințim viața noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieții și al sfințeniei, cu Dumnezeu, vom reuși să împlinim vorba din bătrâni.

Înainte de luminatul praznic al Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit zi de post, chiar dacă aceasta este zi de duminică, așa cum este în acest an, în 2014.

Deja am auzit voci nedumerite. De ce  postesc duminica? Cum să fie harți vineri, iar duminică să fie ajunare? Unii, mai inventivi, chiar au „oferit” o alternativă... amuzantă, ca să nu-i spun altfel: să ținem post vineri, când e dezlegare la mâncăruri de dulce, în contul postului din ajunul Bobotezei, având în vedere că e zi de duminică și… ar fi mai la îndemână. Vă închipuiți că este o înșelare. 

În Ortodoxie nu sunt valabile astfel de „tranzacții” ori schimburi de zile, de postiri. Chiar dacă pentru unii ar părea curios să țină post aspru în zi de duminică, rânduiala trebuie respectată și ca să o putem împlini ar trebui să și înțelegem de ce Biserica a prevăzut această zi de postire în ajunul Bobotezei? 

        Ziua de 5 ianuarie are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul.

Este vorba de faptul că omul își va pune mâinile pe creștetul Domnului, a Creatorului său. 

Și cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură! Mai postim și pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghiasmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. 

După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune, de ajunare. 

Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a  ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi oamenii. 

Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. 

După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.

Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. 

 Se ajunează până la ceasul al IX-lea, după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn.

 Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci nu se mai face ajunare totală, ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghiasmei Mari se pot con suma bucate gătite și cu untdelemn!

***

 "O PRIETENIE PENTRU VEȘNICIE, SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL ÎMPREUNĂ CU SFÂNTUL DAVID DE LA EVVIA"

Sfântul Ioan Botezătorul l-a crescut pe micul David duhovniceşte, de aceea I s-a spus "copilul Înaintemergătorului", o poveste pe cât de frumoasa pe atât de adevărată...

Cea mai tulburătoare întâmplare din copilăria sa a avut loc când avea numai trei ani. Într-o zi de marţi, dimineaţa, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat în somn şi l-a întrebat: "Vrei să vii în casa mea?" "Unde este casa ta? Eu ştiu că stai în biserică, în icoana ta", a spus micul David. "Am şi casă. Urmează-mă şi vei vedea", i-a cerut Sfântul Ioan. Apoi l-a luat de mână şi l-a dus în afara satului, unde era o bisericută cu hrarnul său. Când a ajuns în faţa icoanei sale, Sfântul Ioan a intrat în chip minunat în icoană, iar apoi i-a spus că tatăl său va veni sâmbătă să îl ia.

Familia micului David, negăsindu-l, s-a îngrijorat. Preoteasa a fost aproape să îşi piardă minţile. Sâmbăta, părintele a venit cu credincioşii să facă Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Înaintemergător, nădăjduind că ocrotitorul bisericii îi va ajuta să îl regăsească pe David. Mare a fost bucuria preotului, mare a fost bucuria preotesei şi a celorlalţi oameni când l-au găsit pe copil stând în biserică, cu faţa luminată şi ochii strălucitori. După această întâmplare, David şi-a sporit evlavia faţă de Sfântul Ioan. Mergea în biserica lui şi stătea ore întregi în faţa icoanei sfântului, vorbind cu el.

"O, ce bine ar fi fost să avem şi noi parte de o astfel de îndrumare sfântă..."