Sindromul halatelor albe

Cine dintre noi nu a trecut macar o data prin spaima de a fi pacienti? Fie la medicul de familie, fie la medicul specialist, fie, mai ales, la stomatolog... Mereu a fost vorba de teama, nu atat de omul in sine, cat mai ales de teama de durere sau de suferinta in general. De la usa ne speria mirosul de medicamente si dezinfectanti, acel miros intepator si patrunzator "de spital" (acelasi miros care mi-a intrat si mie in haine si in piele cat timp am lucrat in spital ca medic stagiar), mai apoi speriati de zgomotele puternic-metalice ale instrumentarului metalic parca aruncat in ciuda prin diverse colturi sau speriati de tinuta infofolita in carpe albe a tuturor celor din personalul spitalului sau al cabinetelor medicale.
Daca la momentul respectiv ne ziceam: "Asta-i situatia, trebuie s-o acceptam ca atare!", marturisesc ca eu una mi-as fi dorit ca lucrurile sa fi fost putin altfel. Nu o data i-am cunoscut pe medici si pe asistente "dezbracate" de echipamentul de spital si va jur ca erau cu totul alti oameni: cu mult mai normali, mai "de-ai nostri", mai apropiati de noi, muritorii de rand. Nu mai pareau aceiasi monstri infofoliti in albul halatelor, parca si se miscau altfel, vorbeau altfel, erau... altfel. Desi tot ce insemna halate medicale si accesorii (bonete, sorturi, papuci) erau nu doar o uniforma ci si un echipament de protectie, totul parea aproape sinistru daca priveai lucrurile intr-un fel anume, chiar daca oamenii respectivi nu aveau nici o vina ca aratau asa in ochii celor din afara sistemului sau, cel putin, de partea cealalta a baricadei. Poate ca intr-un fel simpla prezenta a albului aceluia monoton si rece, adeseori ingalbenit sau cenusiu-prafuit din cauza spalatului repetat in substante dezinfectante si a sterilizarii la etuva,dadeau acel aspect sinistru, cumplit de stresant, caci nu doar imbracamintea era monoton de alba si rece, ci si peretii si tot ce se aflau in spatiile delimitate de acei pereti.
Totul a fost asa pana cand cineva a avut ideea absolut geniala de a colora catusi de putin macar imbracamintea personalului. Acelasi material moale si usor de spalat, comod si lejer, dar croit dupa un tipar cochet si colorat in nuante pastelate si deschise, tot acest colorit inveselind putin privirea bietilor pacienti.
  Cand aceasta imbracaminte pastelata a fost completata fericit de o gama larga de bluze medicale cu imprimeuri vii colorate, din aceleasi materiale usoare si usor de curatat si in culori la fel de deschise si de pastelate, totul a fost aproape perfect. Departe de a transforma institutia medicala intr-un paradis al modei in ultimele trenduri, totul parea mai vesel, mai linistitor, mai putin stresant, mai familiar.Acum pana si hainele zambesc, fara a lasa deoparte respectul pentru profesiunea medicala.
In atare conditii, nimic nu este lasat la voia intamplarii. Imbracamintea personalului medical conceputa intr-o asemenea maniera poate fi usor procurata dintr-un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru. Astfel totul poate fi procurat dintr-un singur loc, profitand de toate avantajele oferite de un asemenea furnizor: o gama unitara de modele pentru intreaga unitate sanitara, preturi avantajoase, furnizare rapida.
In plus, cum sa nu iti zambeasca inima si chipul odata cu hainele, atat ca medic cat si pacient, si cum sa nu transmiti aceeasi stare de bine tuturor celor din jurul tau atunci cand porti o asemenea vestimentatie? In primul rand nu se renunta la statutul de imbracaminte de protectie, curata, sterilizata, bine intretinuta. In al doilea rand exista avantajul materialului textil de foarte buna calitate, usor de purtat, usor de spalat si dezinfectant, rezistent si totusi de o finete si moliciune ce respira prin toti porii. Plus ca modelul si coloritul sunt cu mult mai "omenesti", mai luminoase si mai sic, transmitand frumusete, zambet si veselie, dar mai ales incredere in persoana imbracata astfel.
Coloritul difert al vestimentatiei poate face diferenta intre diferitele categorii de personal: culori diferite pentru medici, asistente sau infirmiere; culori diferite pentru diferite specialitati medicale; eventual si culori diferite pentru personalul masculin si cel feminin. Astfel pana si culoarea hainelor poate face diferenta, vizual vorbind, intre diferitele categorii de personal, care poate fi mai usor de recunoscut de catre pacienti.
Sincer vorbind, as accepta oricand sa port o asemenea vestimentatie in timpul serviciului. Imbracamintea nu mmi s-ar parea atat de mult o uniforma rece si impersonala, ci ceva comod, frumos si cochet. Si as fi convinsa ca imbracamintea zambeste odata cu mine.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Miracolul Japoniei de dupa ciresi

Calatorind in Japonia cu Exact Travel Club

Nu am cunoscut niciodata Japonia in mod direct ci doar de la distanta. Prin intermediul cartilor, filmelor documentare, filmelor artistice, dar si, mai rar, prin intermediul japonezilor veniti in Romania ca turisti si nu numai.Fiecare sursa prezinta miracolul japonez dintr-un anumit unghi si sub anumite aspecte. Asa se creeaza anumite clisee de prezentare a Japoniei. Dincolo de asemenea imagini de prezentare se starneste curiozitatea si dorinta de a cunoaste un univers asa cum este el de fapt.
De ce as alege din numeroase oferte si vacante tocmai un circuit in Japonia cu Exact Travel Club? Poate ca as dori sa cunosc cat mai multe aspecte ale Japoniei anului 2019 si sa le integrez cu tot ce se stie despre Japonia de acum si dintotdeauna.
Poate ca as fi tentata sa urc pe varful Fujiyama, muntele sfant al Japoniei, si sa incerc sa privesc de acolo intreaga tara, ca si ăprivire de ansamblu. Nu stiu daca as putea vedea prea mult dincolo de negura norilor, dar poate ca m-as simti in legatura atat cu pamantul si cu cerul deopotriva.
  Poate ca as avea sansa sa vad acea Japonie a florilor de cires si al chipurilor ca de portelan al femeilor imbracate in straiele traditionale. Mi-as fi dorit dintotdeauna sa cunosc lumea in care pana si ceaiul se serveste dupa un ceremonial special. Sa cunosc lumea poeziei scurte de tip haiku sau a poeziei intr-un singur vers. Sa cunosc lumea teatrului japonez si a muzicii, lumea samurailor si a shogunilor, a luptatorilor ninja si a gheiselor.
As vrea sa simt gustul bucatariei traditionale japoneze, fie ca este servita intr-un restaurant de lux sau la colt de strada. Sa vad cum orice fel de mancare mi se pregateste direct in fata mea, astfel incat sa pot sa-mi inmagazinez in memorie catusi de putin din tehnica gatitului. As vrea sa simt savoarea bucatelor prin vaz, miros, gust si prin tot sufletul imbatat de simturi.
  As vrea sa pot intelege cum s-a trecut direct de la o oranduire de tip feudal, destul de civilizata dealtfel, direct la o oranduire de tip modern, brusc si direct, arzand etapele, cu atat mai incredibil cu cat aceasta trecere s-a facut relativ rapid din postura unui popor invins in ultima conflagratie mondiala. Nu numai invinsi ci si cu pagube considerabile, atat materiale cat si ca vieti omenesti. Aceasta transformare majora poate fi explicata prin tenacitatea oamenilor, prin dorinta lor de a munci in orice conditii si neprecupetind nici un efort, folosindu-si intreaga energie, intreaga inteligenta la capacitate maxima si toata dorinta lor de a se adapta la orice cerinte, de a se integra in orice societate si de a folosi orice relatii pentru a progresa, de a asimila valori noi si de a-si promova propriile valori spre celelalte popoare si societati.
As vrea sa pot intelege cum un popor atat de numeros si silit de imprejurari sa traiasca intr-un spatiu limitat, reuseste sa isi creeze tot confortul necesar supravietuirii si totodata sa respecte natura si mediul inconjurator pala la a le diviniza. As vrea sa inteleg cun reusesc japonezii sa foloseasca orice farama de spatiu in favoarea si in folosul lor si totusi sa pastreze armonia universului in care traiesc, intre natura cu aspect virgin si structurile supertehnologizate. Mai mult ca sigur dispun de un spirit organizatoric incredibil de bine pus la punct.
As vrea sa cunosc o lume in care oamenii si zeii traiesc impreuna si reusesc sa invete sa comunice si sa-si ofere reciproc respectul cuvenit. As vrea sa cunosc acea lume in care traditiile si modernitatea se intrepatrund reciproc, fara a se contopi intr-un mod lipsit de bun gust si frumusete.
As vrea sa cunosc acea lume in care viteza de deplasare este respectata pana in cel mai mic detaliu si punctualitatea este la ea acasa, chiar daca simultan oamenii pot fi aparent impietriti in viata care isi respecta cu totul traditiile si ritmul de curgere stabilit din generatie in generatie de-a lungul istoriei.
Si as vrea sa cunosc Japonia de dincolo de tumultul oraselor si din interiorul caselor traditionale in care totul respecta un stil minimalist, extrem de ordonat si fara a avea nimic in minus si nimic de prisos.
Sincer nu stiu ce as vrea sa cunosc mai mult. Dar stiu ca as vrea sa cunosc totul. De la natura salbatica si pura pana la tehnologia inteligenta de varf, De la istoria plina de legendele shogunilor si a samurailor, la lumea manierata a gheiselor, de la spiritualitatea aflata in comunitate perfecta cu natura si universul la pragmatismul vietii moderne supertehnologizate. De la tumultul vietii moderne a oraselor supraaglomerate la tihna deplina a interioarelor traditionale, de la nivel de casa pana la nivel de templu sau la nivel de mediu natural aparent putin atins de mana omului. De la cultura traditionala reprezentata de muzica, teatru, literatura, mituri si legende, pana la cultura tehnologiei de varf si ultraperformanta ce foloseste intreaga innteligenta si ingeniozitate a japonezilor, De la dorinta japonezilor de a asimila cunoastere si traditii pana la dorinta lor, la fel de mare, de a-si face cunoscute propriile traditii si propria cultura.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Pledoarie pentru sanatate

In urma cu 19 ani deveneam in sfarsit medic. Asa cum imi doream. Proveneam dintr-o familie care daduse destul de mlti profesori; dar eu nu imi doream sa fiu profesoara. Asa cum imi stiam firea, nu as fi putut sa ma impun ca profesor fara sa imi schimb destul de mult atitudinea si comportamentul. Si pe masura ce inaintam in studiul diferitelor ramuri ale medicinii mi-am dat seama ca nici pediatria, printre altele, nu ma atragea prea mult atata vreme cat u as fi reusit sa gasesc in invatarea si practicarea ei acea logica si simt al meseriei care m-ar fi ajutat sa o inteleg.
Stiu! Oricare dintre noi ar vrea sa devina superspecialist si profesor universitar. Dar nu toti ajungem pana acolo; majoritatea ramanem "la baza", in mijlocul oamenilor. Si de multe ori oamenii te retin mai usor si mai cu suflet ca dascal de copii decat ca profesor universitar. Soarta a facut ca la un moment dat a trebuit sa imi practic meseria cum s-ar fi putut pentru a-mi castiga painea cea de toate zilele. Asa ca m-am straduit sa obtin primul post potrivit pregatirii mele de la acel moment: un post de medic scolar. Da, lucram cu copiii cuprinsi in procesul de invatamant. De ce mi-a fost frica, vorba vine, nu am scapat.
Acum simt ca imi place sa fac asta, atat cat se poate. Ma gandesc ca viata mi-a fost marcata de primul medic pediatru care a avut grija de mine la varste fragede, de primii dascali (educatoarea, apoi invatatoarea), care au pus in mine bazele devenirii mele ca om.
Copiii sunt mereu aceeasi si totusi diferiti de la un copil la altul si de la o generatie la alta. Sunt diferiti si totusi aceiasi; diferit este doar modul cum reusim sa stabilim o relatie cu ei, cum reusim sa le impunem reguli de convietuire si limite fara a le forta personalitatea si vointa, Diferit este si ceea ce reusim sa le oferim in contrapondere cu cererile si nevoile lor. Din fericire un copil se adapteaza incredibil de mult si de repede la mai tot ceea ce viata ii ofera, atata vreme cat este motivat sa o faca.
Unii le-ar putea spune pustilor de azi "generatia coca-cola". Si generatia dulciurilor. Pentru noi, cei maturi, pare bizar sa vedem cat de mult sunt dispusi copiii sa ingurgiteze cantitati mari de dulciuri si bauturi carbogazoase. Dimineata? Lapte cu cereale. Cel mai adesea dulci. La gustarea din pauza mare? Prajituri, ciocolata, cornuri cu crema. Tot dulci. Desert? Tot dulciuri daca se poate. Dar ce ar fi sa inlocuim cerealele cu lapte de dimineata cu un iaurt la care se pot adauga migdale... Este un aport puternic de proteine cu acizi grasi esentiali...
In ceea ce priveste dulciurile.... Este adevarat ca copiii au nevoie de o sursa de energie furnizata rapid. Au nevoie pentru cresterea intensa si adaptarea la mediu prin invatare. Si stim cu totii ca creierul are metabolismul cel mai accentuat din toate organele si ca singura sursa de energie este glucoza. Dar as propune inlocuirea dulciurilor rafinate cu ceva mult mai natural.
Imi aduc aminte ca, atunci cand eram copil, bunicul imi aducea fructe dulci exotice uecate (curmale sau smochine), ambalate in cutii (curmalele) sau pachete (smochinele). Era o idee supergeniala: populatiile deserturilor (din Africa sau Asia) consuma foarte multe asemenea fructe care sunt usor de transportat si sunt extraordinar de nutritive. Astfel, cu o cantitate relativ mica de asemenea fructe, oamenii pot supravietuui mult si bine efortului legat de deplasare.
Imi amintesc si un alt lucru. Eram ceva mai marisoara, om matur chiar, cand mama a plantat in curte cativa arbusti de merisor. Unii s-au prins, altii nu. Odata ce disparea unul, era rapid inlocuit cu altul. Arbustul era decorativ in esenta sa prin florile rosii, dar si prin fructele mici si rosietice, asemanatoare unor mere mici. Odata ce mama mi-a zis ca aceste fructe, odata coapte, erau comestibile, din curiozitate am cules cateva si le-am rontait imediat. Desi aspectul fructelor era de mere micute, gustul era destul de diferit: astringent, destul de aspru, semana mai mult cu gustul de... nuci decat de mere. Dar gustul era placut si inedit.
O alta experienta placuta am avut-o relativ recent, cand tata a cumparat, din curiozitate, o punga de fructe de goji uscate. ca sa le poata gusta, le-a rehidratat bagandu-le in ceaiul pe care si-l facea zi de zi. Apoi i-a venit o alta idee. Cum in ultimul timp a facut compoturi din fructe de toamna (mere si prune), pentru consumul aproape zilnic de la cina, a pus in compot si fructe uscate de goji. Efectul a fost senzational: am mancat compotul cu mult mai multa pofta decat inainte.
Si mai exista un aspect. Dulciurile procesate dezvolta dependenta. Acea dependenta legata de gust, amplificat de substantele potentiatoare de gust. Odata ce apuci sa mamnanci o data vei vrea sa mananci iar si iar, din ce in ce mai mult. In schimb, fructele si semintele nu creaza dependenta. Ele satisfac pofta in cantitati mici, dau senzatia de satietate si pot fi inlocuite mereu cu altceva fara probleme.
Intotdeauna exista o alternativa sanatoasa la hrana procesata, care contine doar calorii goale, fara sa hraneasca organismul. Totul este sa stim sa o cautam. Si o vom gasi.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Si totusi... iarna nu-i ca vara!!!

Fericire: să ai căldură în iglu, petrol în lampă şi linişte în suflet. – proverb eschimos
Flămânzesc în ger cei care nu vor să muncească în căldură. – proverb american

 E inca toamna in calendar. Iar temperaturile de afara par a fi dintr-o "vara indiana". E caldut afara, cel putin la orele amiezii, si nici in casa nu este prea racoare. Fara sa se utilizeze o sursa de incalzire, temperatura este (inca!) confortabila. numai bine sa muncim si sa ne relaxam imbracati lejer, suficient de lejer incat sa nu ni se incomodeze miscarile si sa ne simtim bine.
 Sa ne uitam  din nou in calendar. Se apropie noiembrie, cu zile racoroase, umede, cetoase, daca ar fi sa ne luam dupa clima cu care ne-am obisnuit de pe vremurile cand eram inca copii si tineri. Atunci, daca vrem sa ne simtim bine la o temperatura confortabila, va trebui sa recurgem la unele masuri. Cea mai "primitiva" ar fi sa mai punem o haina sau doua pe noi. Dar asta ne-ar ingeuna trupul si miscarile.
Hai sa gandim altfel atunci. Provocarea ar fi urmatoarea:

"Când este ger de crapă pietrele, nimic nu te mai încălzește, ți se îneacă toate corăbiile și nu-ți sunt toți boii acasă!
Așa că mai bine îți faci vara sanie și iarna car și bați fierul cât e cald, CA SĂ te pui la adăpost din vreme.
E simplu: îți iei certificatul energetic și pui nițel osul la treabă! Sau mai degrabă îi lași pe alții să muncească și doar te bucuri de rezultat. Și apoi să vezi ce drag prinzi de locul acela și de oamenii calzi din viața ta! Așa mai vii de-acasă!"

 Sa va povetesc putin despre locuinta mea si despre amenajarile pe care le-am facut deja si care s-ar mai putea face tocmai pentru asigurarea confortului termic fara consumuri si cheltuieli prea mari.
Primele amenajari le-au facut bunicii mei in primii ani dupa mutarea in apartamentul actual, acum 40 de ani. E adevarat, apartamentul este situat la etajul unu. Deci nici la parter, unde iti bate vantul direct cum intri de afara in scara blocului, nici la ultimul etaj, unde doar acoperisul te desparte de atmosfera de deasupra. Si este plasat cumva la mijlocul blocului, exact spre scara vecina, opusa coltului blocului, situat, in cazul scarii noastre, direct orientat pe nord. Ca atare sunt suficiente amenajarile standard de izolatie termica pentru a avea confortul termic fara consum prea mare de gaz si energie electrica. Din start, a fosr izolata termic, pe dinauntru, partea de apartament situata spre fatada, in fata blocului, respectiv bucataria, sufrageria si un dormitor. Cum al doilea dormitor, baia si wc-ul suplimentar dau cu toate spre balcon, a fost suficienta inchiderea balconului. Din nefericire atunci nu existau geamuri tip termopan, asa ca totul s-a facut din sticla si schelet metalic.
Cu timpul, metalul din care era facut schelajul geamurilor ce izolau balconul de exterior, chiar daca era acoperit initial de vopsea, a inceput sa fie "descoperit", caci vopseaua, in contact cu intemperiile (ploaie, vant, temperaturi extreme) a inceput sa se scorojeasca si sa cada. Asa ca a inceput sa apara rugina si intepenirea balamalelor, ceea ce a facut ca geamurile sa nu se mai poata inchide aproape deloc pe timp de iarna, cand era nevoie sa fie aparata casa de frig, vant si ninsoare. Cand nu s-a mai putut, tot scheletul metalic si geamurile au fost date jos si inlocuite cu doua rame de geamuri top termopan. Confortul s-a imbunatatit considerabil, ceea ce s-a simtit la factura pentru incalzirea apartamentului.
Nu au trecut prea multi ani si toti vecinii ce aveau apartamente de trei camere, de la parter la ultimul etaj, s-au asociat si au hotarat sa anvelopeze fatada exterioara corespunzatoara apartamentelor. Am pus banii la bataie si ne-am apucat de lucrare: tocmitul echipei de lucru si executarea lucrarii.
Odata lucrarea efectuata... alta viata! Chiar daca s-ar fi facut sau nu termografia cladirii, diferenta sesizata a fost considerabila. Chiar si acum, cand totusi s-a racorit afara suficient cat unii dintre noi sa puna in functiune centrala termica, la noi in apartament inca nu am pus in functiune nici o instalatie de incalzire. Si probabil nu o vom face pana cand nu va fi destul de frig afara. Si asta se vede de asemenea in valoarea facturii de energie consumata.
Si uite-asa reusesc sa lucrez si sa ma relaxez in propria locuinta fara sa ma gandesc ca imi este frig sau trebuie sa platesc facturi exorbitante.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

7 stiluri pentru 7 zile: si totusi o singura pereche de blugi

Proaspata absolventa de facultate, trebuiam sa imi dau examenul de licenta. Dadusem deja proba scrisa, un banal (oare?!?) test grila. Si luasem proba cu o nota nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar onorabila. In fine, examenul era practic luat. Pana in momentul acesta. Urma prezentarea proiectului lucrarii de diploma. Discutasem ultimele detalii cu indrumatorul de proiect, urma ca a doua sau cel mult a treia zi sa prezint lucrarea. "Asta e tot ce am avut de spus", imi spuse indrumatorul. "Nu stiu daca maine voi putea fi alaturi de tine, dar sa stii ca iti tin pumnii. Fii fara grija, va fi cineva langa tine sa te ajute cu prezentarea. A!!... Si ultimul detaliu:tinuta. Ai grija sa iti iei ceva simplu si cat de cat elegant, gen sacou si fusta"...
Am multumit si am plecat spre casa. In minte aveam ultimele detalii de pus la punct: sa imi pun cele cateva folii cu desene, grafice si ilustratii necesare prezentarii, si sa imi pregatesc hainele: un costul, fusta si taior, cu bluza potrivita la culoare, si o pereche de sandale mai bune. Odata iesita din facultate, dupa ce ma orientasem "pe teren" cam pe unde sa intru a doua zi pentru examinare, ma intalnesc cu o colega de grupa. Eu urma a doua zi sa imi prezint lucrarea la Igiena, ea tot a doua zi la Pediatrie. "Hai cu mine sa imi cumpar o pereche de blugi noi, apoi mergem impreuna o bucata de drum spre casa si mai palavragim." "Te innoiesti!", zisei. "Pai macar sa am o pereche de blugi noi pentru maine la examen. Vad eu ce pun pe langa ei. Sa nu fiu prea jerpelita"... Blugi pentru examen? E drept ca fata era slabuta si firava si nu prea aveai ce pune pe ea ca sa ii stea bine mai mult decat o tinuta sport sau casual. Dar... in fine! La banii nostri de atunci putea fi o solutie de compromis. In fine... Am intrat intr-un magazin cu produse de imbracaminte de toate felurile, inclusiv blugi. Si a inceput fata sa probeze perechi de blugi: o pereche...a doua... a treia... Se tot invartea in fata oglinzii cautand tot felul de cusururi. Pana la urma s-a oprit tot la prima pereche probata.
In fine, totul a fost perfect pentru amandoua la examen. Au trecut anii si nu ne-am mai intanit intre timp...
Intre timp m-am gandit la posibilitatea adoptarii unei tinute incluzand blugii ca element de vestimentatie, pentru mai multe situatii. Materialul este destul de rezistent, de trainic, si o imbracaminte bazata pe un asemenea material rezista in timp, chiar purtata in mod frecvent. Croiala hainelor, desi posibila in putine feluri ca si tipar, este "neutra" si adaptabila mai multor situatii. Accesorizata diferit, schimbarile por fi spectaculoase.
Sa luam posibilitatea de a alege o pereche de blugi dama si diverse perechi de incaltaminte de dama, ca sa luam doar doua piese de baza din vestimentatie, la care se poate adauga o bluza sau un tricou, o geanta si alte accesorii bine alese. Blugii pot fi folositi fie intr-o tinuta tip sport cu o pereche de adidasi, un tricou sau maieu si o geanta simpla sau un rucsac, pentru tinuta de la scoala sau de la servici, tocmai in conditiile in care trebuie sa umblam mult si bine si este necesara o tinuta lejera si practica. Adidasii pot fi oricant inlocuiti cu o pereche de incaltari cu toc, tocmai pentru diversitate.Tricoul poate fi inlocuit oricand cu o bluza mai sic sau cu o ie, tocmai pentru a crea un efect mai deosebit, de pilda pentru o petrecere intre prieteni. Plus ca se pot adauga oricand niste accesorii de tipul unei esarfe sau a unei curele sau se pot incalta niste perechi de adidasi ornati cu picturi sau "sclipici", ca tot par a fi in trend. Geanta poate fi schimbata mereu in functie de situatie, plus ca putem merge cu capul descoperit sau putem purta o sapca sau un basc, schimband oricand modelul acestora.
Cu putina imaginatie, putem face oricand achizitiile potrivite ca sa ne descurcam, la nevoie, fie si cu o singura pereche de jeans.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Aventuri in blogosfera

Pana acum vreo 13-14-15 ani abia daca stiam de existenta internetului. Pentru mine era ceva existent de putin timp, dar inca inaccesibil sau destul de greu accesibil. Viata mea se desfasura asa cum o traisem din cea mai frageda pruncie: oscilam intre lectura cartilor si presei, filmele vazute la cinematograf si la televizor, muzica ascultata la radio si de pe casete si discuri (va mai amintiti, poate cei mai tomnateci si suri la par, de discurile de vinil ascultate la pick-up!), plimbarile prin parcuri, in mijlocul naturii, intalnirile cu prietenii... Nu! Generatia mea nu a crescut cu gadgeturile "ultimul racnet"; acestea au intrat in viata noastra mai tarziu, in plina maturitate, asa ca pana la un punct, ne putem lipsi de ele cu relativa usurinta, inlocuindu-le usor functiile cu activitatea propriului nostru creier. Si chiar daca le folosim permanent sau aproape permanent in anumite conditii, tot propriul nostru creier stie sa controleze situatia si sa nu intre in patologica dependenta de tehnologie. E adevarat ca tehnologia moderna ne usureaza mult viata, dar doar daca stim sa o folosim cu cap si cu inteligenta.
Sa revenim... Spuneam ca pana acum vreo 13-14-15 ani abia daca stiam de existenta internetului. Si chiar nu simteam nevoia imperioasa de a avea internetul mereu la indemana. E drept ca ma gandeam "cum ar fi daca...?". Daca as avea mereu acces la internet. Dar totul era inca o nebuloasa in mintea mea. Nu stiam cam ce se poate face cu internetul, cat de mult ne poate ajuta in viata. E drept ca venisem in contact cu un calculator. Desigur, programele si designul nu erau cele de acum, dar functionalitatea era cam aceeasi in ceea ce priveste activitatile de baza. Dar ma gandeam ca poate nu voi avea urgenta nevoie sa lucrez pe calculator.
A trecut vremea studentiei cand gandeam in acest mod. Credeam ca ma pot descurca in viata profesionala destul de bine folosindu-ma de ceea ce aveam atunci la indemana: biblioteci, librarii, chioscuri de presa. Am inceput sa lucrez si, la un moment dat, am constatat ca lumea in care ma invarteam, profesional vorbind, incepuse sa comunice prin internet. Si mai mult, incepusera oamenii sa se si informeze pe internet. E drept ca cuvantul scris inca era la putere destul de mare, dar era dgitala si a internetului incepuse sa fie o alternativa la ceea ce aveam deja. O vreme am incercat sa ma fofilez, evitand internetul la mine in casa. Daca aveam nevoie musai de o informatie, gaseam un centru micut cu calculatoare conectate la retea. Pana cand, acum vreo 13 ani, mi-a cam ajuns cutitul la os. Trebuia sa ma informez profesional mult. Si repede. Si mai ales sa demonstrez asta sefilor. Aveam doua posibilitati: calea clasica si internetul. Pe calea clasica erau cateva probleme: imi lua destul de mult timp, cheltuiam prea multa energie si ma costa si destul de multi bani. Intuitiv am simtit ca pe internet as fi gasit, in timp. mult mai multe informatii, mai rapid, mai la indemana si, de ce nu?, la un cost financiar mai avantajos. Cat putea sa coste un calculator? Chiar daca suma era inca destul de mare pentru posibilitatile mele de la acel moment, ma gandeam totusi ca un calculator m-ar fi tinut totusi cativa ani buni. Iar abonamentul pentru conectarea la retea era usor de suportat... In fine... Am facut un efort si mi-am luat un calculator. Desktop. Destul de performant la vremea lui. Odata calculatorul instalat si conectat la retea, mi-am rezolvat relativ rapid problema stringenta. Rapid si bine.
 Este adevarat ca la inceput lucram pe calculator/internet cu ceva teama, nestiind sa umblu prea bine cu sculele in cauza si temandu-ma sa nu fac vreo pozna care sa imi faca ceva pagube. Dar incetul cu incetul, pas cu pas, am inceput sa invat din mers. Si prindeam destul de repede. E drept ca nici acum dupa atatia ani nu sunt cine stie ce experta, dat macar cred ca as sti sa ma orientez asupra a ceea ce ar trebui sa mai invat. Primul pas pe internet, in afara documentarii profesionale, a fost sa imi caut prieteni. In special colegii de scoala si de servici. Si prietenii au inceput sa apara... si sa dispara.. si sa apara altii... Si tot asa...
Printre primii "prieteni" virtuali, cu care am corespondat pe net, a fost un tip din Galati. Cel putin asa s-a prezentat. Dumitru (Puiu cum ii spuneau prietenii si cum ii spuneam si eu) era de varsta apropiata cu mine (doar cu 2-3 ani mai mare, cel mult), asa ca comnicarea intre noi s-a stabilit usor. Burlaci amandoi in acel moment, aveam timp sa stam de vorba pe messenger ori de cate ori eu eram acasa, iar el la servici sau acasa, dar pe internet amandoi. Stateam de vorba... scriind, eu neavand atunci camera web. Din cand in cand reuseam sa il vad pe webcam, dar pentru scurte perioade de timp. Am discutat cativa ani buni impreuna, dar a disparut in neantul internetului, asa cum au disparut si multi dupa el, de atunci inainte. Dar cat timp a duar acea relatie frumoasa si curata de prietenie la distanta a fost extrem de frumos si de benefic, cel putin pentru mine. Un prim avantaj pe care l-am tras spre mine din toata prietenia asta a fost faptul ca m-a invatat cate ceva despre cum sa folosesc calculatorul si internetul. Poate ca nu a fost el un profesor genial, dar mi-a explicat cum sa scriu mai usor texte, cum sa copii textele dintr-un loc in altul, cum sa inser diverse imagini si alte lucruri... Cum sa instalez programe mici de care puteam sa ma folosesc la un moment dat, Cum sa descarc de pe internet diverse lucruri. Cum sa primesc diverse fisiere de la altii si cum sa trimit si altora. Cum sa utulizez mai eficient messengerul si serviciul de posta electronica....
La un moment dat, intr-o buna zi, Puiu m-a abordat direct, odata intrata pe internet. "Ia te uita ce am facut", zise el, punandu-mi sub ochi un link. "Da clic pe el si intri" "Ce este?", am intrebat, "Nu te teme, nu este nici un virus. Intra... Este un blog... Blogul meu." "Ce-i aia blog?", am intrebat, in timp ce am dat clic si asteptam sa se incarce pagina. "E un fel de jurnal electronic, pe internet. Poti citi ce-am scris acolo, poti comenta, daca vrei..."
Am intrat si mi-a placut. In primul rand ideea... Am citit, am comentat... Joaca asta de-a cititul si comentatul a durat ceva zile la rand. Imi placea ideea in sine. Era o platforma gratuita tinand de Google; putini insa isi permiteau atunci sa-si achizitioneze un domeniu web .ro contra cost. Chiar si acum multi amatori intr-ale bloggingului, ca mine. nu se complica sa plateasca pentru inregistrarea unui domeniu atata vreme cat nu aluneca spre profesionism.
Blogul nu era cine stie ce. Dar era un pas inainte spre noutate. Intr-o zi, intrand pe internet si ramanand online dupa ce a plecat el de la servici si pana a ajunge el acasa, am intrat pe "pagina gazda" a blogului. Am "scotocit" o vreme cu privirea si m-am prins cam cum s-ar face un asemenea blog. Asa ca m-am apucat de lucru. Am configurat blogul si am pus prima postare. SI inca una. Nu era mare lucru, dar primii pasi fusesera facuti. Poate ca am mai pus 1-2 postari cat am stat singura, am mai "pigulit" putin la blog. Deodata se deschide iar messengerul. "Buna. Ce faci? M-ai asteptat?" Era Puiu, tocmai ajunsese acasa. "Poftim, uite ce am facut EU!!!". Si i-am bagat in fata, la inaintare, link spre blogul meu. "Te-ai miscat repede", mi-a dat replica. "Te-ai prins deja cum sta treaba"...
In zilele urmatoare am mai pus fiecare cate ceva pe blogul sau. Cu schimb de comentarii si de impresii. "Ceea ce facem noi, ce am facut din bloguri pana la momentul acesta, nu este mare lucru", spuse Puiu intr-o zi. "Sunt si altii care fac bloguri de mai mult timp si scriu cu mult mai bine decat noi." Apoi, incetul cu incetul, m-a trimis spre a citi si alte bloguri, in voga pe vremea aceea si nu numai atunci.
Citind si alte bloguri, am ajuns treptat la cateva concluzii. Asta in timp de luni si ani de blogging.

• Un blog nu este doar un jurnal personal online. Orice blog poate fi folosit in scop jurnalistic si literar, in functie de talentul si inclinatiile fiecaruia. Se pot pune articole pe diverse domenii; se poate scrie si o carte sau mai multe sub forma de blog. Sau blogul poate fi "transformat" intr-un adevarat jurnal de presa sau axat pe anumite/diferite domenii. Se poate scrie despre orice, dar nu oricum. Orice blogger care se respecta vrea sa scrie bine, din suflet si cu pricepere.
• Se poate stabili o colaborare intre diferiti bloggeri intre ei sau intre bloggeri si diversi parteneri. Astfel se pot construi bloguri colective si se pot scrie advertoriale, din care toata lumea are de castigat.
• Cu timpul, bloggerul, prin blogul sau, poate promova anumite produse, alte pagini web, si la randul sau poate fi promovat de altii. Si din aceasta promovare cu totii au de castigat.

Cu timpul, am deschis si alte bloguri. Unele au ramas, altele au fost sterse. As fi dorit sa scriu cat mai mult si cat mai divers pe blog(uri), dar din pacate timpul nu-mi permite. Prima serie de bloguri a disparut (cea cuprinzand si acel prim blog... de suflet), caci am fost nevoita sa sterg primul cont Google, dar imediat mi-am deschis alt cont, implicit alta adresa de gmail, si implicit alte bloguri. Ceva mai putine decat la primul cont Google. Si tot nu am suficient sa scriu pe ele. Mi-as fi dorit sa scriu carti intregi sub forma de bloguri, caci mi-ar place ideea ("That's amore"😊...), dar visul acesta ramane inca doar un vis. Deocamdata blogaresc din pura inertie pe aceeasi platforma de blogging ca la inceput. E spatioasa, e gratuita, e usor de folosit. Si inca nu mi-as permite un domeniu cu plata atata vreme cat inca scriu destul de putin si in calitate de amator, fara sa devin profesionist in asta. Chiar daca as reusi sa scriu mai mult in anumite perioate, tot aici as ramane ca si domeniu "de suflet"; aici am inceput si aici am scris ani de zile.
Inca de la primul blog am scris pe teme generale. Primul blog s-a numit, pur si simplu, "Cristina", ca si pe mine. Ultimul blog deschis, cel de fata, l-am numit "Jurnalul Cristinei", cu gandul sa scriu pe el cel mai mult lucruri intime, de suflet. Din pacate nu prea am reusit sa pun prea multe lucruri pe el; sunt zile intregi cand nu reusesc sa postez nimic sau mai nimic. La un moment dat m-am gandit sa deschid bloguri ceva mai specializate, mai "de nisa"; dupa mai multe incercari, cu bloguri pe teme de ecologie, gasronomie, educatie sexuala, am ramas cu un singur blog "de nisa", profilat pe carti. Desi mi-ar placea sa apuc sa ma tin de scris si pe acesta, reusesc sa pun cate ceva in fuga din an in pasti, la cateva saptamani sau chiar luni cate o postare.
Mi-as dori sa reiau practicile de odinioara: sa scriu macar la catva zile o data, sa scriu despre mine si sa promovez diverse lucruri: carti, filme, natura. Candva, scriind pe blog in mod frecvent si tinand legatura si cu alti bloggeri, comentand si comunicand cu ei, simteam ca fac parte dintr-o comunitate. In plus, unii dintre amicii mei bloggeri mai experimentati, permiteau postarea pe blogul propriu a unor guest-posturi primite de la alti bloggeri, ca si forme de colaborare. Astfel se formau legaturi mai stranse intre prietenii de blogging.
Ce sa va mai povestesc? Ca am scris si pe bloguri colective? De fapt nu prea multe, unul sau cel mult doua. Dar care au disparut de mult, odata cu postarile mele. Ca am pus si eu 1-2 guest-posturi pe blogul unui amic? Cred ca si acel blog a disparut de mult timp. Ca am reusit sa promovez unele pagini si produse? Mi-au iesit postari bune, de pe care m-am ales cu cateva premii mai simbolice sau mai consistente. In special carti, si asta ma bucura, caci sunt o pasionata a lecturii; altfel, cred ca nici nu as putea scrie pentru mine si pentru altii.
Inca mai scriu la aceasta postare, ascultand muzica veche... Melodiile lui Dean Martin... Si ma cuprinde nostalgia... Unde mai esti, draga Puiu? Imi este dor de tine in acest moment, dor de clipele primelor noastre experiente stangace in blogging. Mi-e dor sa mai palavragim. Sa ne citim reciproc. Mi-as dori insa sa stiu ca esti bine sanatos undeva, in Galati sau oriunde in lumea asta mare. Si mi-as dori sa mai poti intra din nou pe blogul meu si sa imi mai dai niste sfaturi si pareri. Mai tii minte ce mi-ai spus odata? "Tine-o tot asa si ma vei intrece cu blogul!"... Nu stiu daca te voi intrece sau nu. Stiu ca fara tine poate nu as fi inceput atunci sa prind microbul bloggingului.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Mi-as dori... o aventura!

“Nu măsura viața în numărul de respirații, ci în numărul momentelor care ți-au tăiat rasuflarea.”

  Mai acum cateva zile, tata imi facea o destainuire: "Am avut doua iubiri in viata mea: Delta Dunarii si muntele!" Si avea dreptate: aceste doua iubiri i-au marcat copilaria si tineretea. Nascut intr-o familie care traia de generatii intr-un sat din apropiere de Gura Humorului, a respirat inca din primii ani de viata aerul tare, racoros si puternic imbibat de parfumul cetinii si a rasinii din codrii Bucovinei. Mai apoi, cand fratii s-au risipit, dusi de valtoarea vietii, prin alte sate sucevene, a haladuit muntii in lung si in lat. Contactul cu Delta Dunarii s-a produs mai tarziu, cand unul din frati s-a stabilit in Tulcea, unde si-a intemeiat propria familie. Poate ca tocmai placerea de a strabate drumurile l-a dus spre facultatea de geografie, urmand sa lucreze ca profesor timp de patru decenii.
Aceeasi dragoste de natura mi-a transmis-o si mie, cred, direct prin codul genetic, caci mi-a placut tot ce inseamna viata si mediul inconjurator. Intr-adevar, nu suport sa imi petrec viata intre betoanele orasului daca nu sunt "asortate" macar cu un petec de verdeata. Imi place sa pipai natura, sa ascult murmurul vietii, sa adulmec parfumul vegetatiei.
  Daca as alege, pentru petrecerea vacantei si a timpului liber, intre munte si mare, as alege din start muntele. Poate ca mi-ar placea sa privesc viata de la inaltimea crestelor montane sau, pur si simplu, mi-ar placea sa simt aerul tare al muntilor patrunzandu-mi in plamani si inundandu-mi intregul organism.
Daca Extreme Travel mi-ar propune, ca si turism de aventura, o multitudine de excursii personalizate, nu as alege ca destinatii insule exotice si nu as opta pentru circuite safari, ci as prefera excursii in muntii Romaniei. Si asta din mai multe motive...
In primul rand este vorba de distantele parcurse pana la destinatie. Nu este vorba ca as refuza o destinatie mai indepartata la un moment dat, dar nu stiu daca acum, cand sint atat de prinsa cu munca, as avea puterea sa fac calatorii prea lungi pentru a vedea peisajele si obiectivele pe care mi le doresc. Mai tarziu, poate, s-ar schimba datele problemei, dar acum prefer sa incerc sa imi cunosc cat mai bine propria tara.
Da! Aici ma simt intotdeauna ACASA. Aici sunt familiarizata, daca nu cu locurile,cel putin cu mediul si oamenii. Aici in Romania, oriunde as merge, m-as simti ca acasa, m-as simti alaturi de oameni ca si aproape de propria familie. Aici as vrea sa cunosc fiecare traseu, fiecare particica a tarii, pe care as vrea sa o citesc ca pe o carte mereu deschisa.
As vrea sa aflu mereu de ce strainii sunt atrasi de tara noastra pe care noi, aproape cu totii, de multe ori o respingem si o renegam. Sau cel putin nu stim sa ii valorificam potentialul turistic. Nu trebuie multe investitii si amenajari peste tot, ci amenajari facute "cu cap" si cu inteligenta, fara a modifica ireversibil si de prost gust natura si mediul, ci creand facilitati pentru oricine ar vrea sa strabata mai usor distantele si de a face accesibil fiecare coltisor de natura pura, virgina, aparent neatinsa de interventia omului.
As vrea sa imi cunosc tara, natura ei, pentru ca din natura sa imi reincarc trupul cu energia si forta necesara pentru a-mi trai viata mai departe. As vrea sa imi cunosc tara cu trecut si prezent, cu istorie, geografie si biologie... Cu tot ce inseamna mediu pur romanesc. Cu tot ceea ce te face sa respiri sanatos, chiar daca privelistile iti taie respiratia de uimire.
Articol scris pentru SuperBlog 2018