$$$

 S-a întâmplat în 15 martie 1412: La această dată, avea loc încheierea acordului secret de la Lublau dintre Polonia şi Ungaria, care reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. La domnia Moldovei în acea perioadă se afla Alexandru cel Bun, domn paşnic şi bun gospodar, vasal credincios al regelul Poloniei – Vladislav Iagello. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru cel Bun şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon apărându-i de turci pe poloni, fără să ştie de existenţa acordului de la Lublau.

Alexandru cel Bun a fost fiul lui Roman I Mușat, domn al Moldovei între anii 1400 - 1432, și al Anastasiei Mușat. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași.A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415), el a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului moldovean, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din ele, cea de la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, înfățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman - Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Pe plan intern a consolidat şi sistematizat structurile bisericeşti şi administrative ale ţării. Conform tradiţiei istorice, păstrată în cronica lui Grigore Ureche, Alexandru este fondatorul mai multor dregătorii, printre care cea de logofăt, vornic, spătar, vistiernic etc. De altfel, el a stabilit şi atribuţiile dregătorilor în condiţiile progresului social şi economic al ţării. Alexandru şi-a pus amprenta şi pe dezvoltarea economică a ţării. El a reglementat legăturile comerciale cu Polonia, acordând mari privilegii vamale negustorilor din Lvov, în 1408 şi cu Transilvania, deşi nu se cunoaşte decât indirect privilegiul domnului Moldovei în favoarea negustorilor din Braşov.

Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un blazon cu crini. Alexandru cel Bun a fost căsătorit de trei ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie.A treia soție a fost Ringala, (și Ryngalla), sora lui Vytaudas (marele duce Vitold) și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp, Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii, Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. Fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș s-a căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska.

Surse:

Alexandru cel Bun: (23 aprilie 1399 - 1.ian. 1432), Constantin Cihodaru, Editura Junimea, 1984

Emil Diaconescu, Dumitru Matei, „Alexandru cel Bun 1400-1432”, Editura Militară, Bucureşti, 1979

Rezachevici, Constantin, „Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova: a. 1324 – 1881”, vol 1, Secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001

Iorga, Nicolae, În jurul pomenirii lui Alexandru cel Bun, în „Analele Academiei Române”, M.s.i., s. III, t. XIII, 1932.

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/itinerarii-domnesti-alexandru-cel-bun

http://istoriamilitara.org/stiinta/articole/115-alexandru-cel-bun.html